ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2916/2015

Decizia nr. 2916/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Hotărârea ce face obiectul revizuirii

Prin Decizia nr. 308 din 29 ianuarie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 3401 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată, a admis acțiunea și a constatat calitatea de lucrător al fostei Securități a pârâtului A.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că judecătorul fondului a ignorat cerința legii și nu a analizat în concret activitatea desfășurată de intimat, ci a respins acțiunea în constatare, strict pe criteriul profilului unității din care acesta făcea parte și anume UM 0620 - unitate specială de luptă antiteroristă.

În concret, s-a reținut intimatul a participat la supravegherea unor cetățeni care făceau comentarii dușmănoase la adresa conducerii superioare de partid și de stat, aveau manifestări dușmănoase și injurii la adresa secretarului general al partidului, manifestau dorința de a audia posturi de radio imperialiste; frecventau slujbele religioase ale cultului penticostal sau aveau relații cu cetățenii străini.

Aceste activități nu au legătură cu profilul unei unități de luptă antiteroristă, deoarece presupune imixtiunea în viața privată a unei persoane asupra căreia nu există indicii/probe că ar urma să desfășoare acțiuni violente, de tip terorist.

Imixțiunea în viața privată și în consecință, încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului protejate de convenții/pactele internaționale în domeniu, nu sunt astfel justificate, astfel că ingerința se încadrează perfect în definiția lucrătorului de Securitate prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Supravegherea sau urmărirea unor persoane numai pentru simplul fapt că lucrau într-un domeniu strategic, precum și aflarea celor mai intime gânduri, conduce în mod cert la încălcarea dreptului la viață privată.

Mai departe, aceste informații erau prelucrate, iar persoanele deveneau subiectul unui dosar de urmărire pentru simplul fapt că nu erau de acord cu politica de stat sau aduceau critici secretarului general al partidului.

Întrucât motivele supravegherii/urmăririi nu aveau legătură cu lupta antiteroristă, conduce la concluzia îndeplinirii dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în ceea ce-l privește pe intimat.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 308 din 29 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 5 C. proc. civ.

Revizuentul a indicat înscrisuri noi - pe care le-a atașat cererii de revizuire, reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate anterior, înscrisuri care, în opinia sa, fundamentează o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile legale indicate.

Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Înalta Curte sesizată cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ. și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Interesul revizuentului reflectat în susținerile formulate vizează cu precădere evocarea fondului cauzei și încearcă a atrage o nouă judecată, de această dată, având în vedere și înscrisurile așa-zis "noi" invocate în susținerea cererii.

Admiterea cererii de revizuire presupune în primul rând ca înscrisurile invocate să fie noi, în sensul că acestea să nu fi fost folosite în primul ciclu procesual, să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanța de judecată, care ar fi putut statua asupra valorii probatorii a acestora.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ea decurge tocmai din rațiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă "reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate" conduce la concluzia că anterioritatea înscrisurilor a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare.

Admiterea soluției contrare ar duce la situația de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligența pe care o manifestă partea cu prilejul soluționării cererii și ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probe în mai multe cicluri procesuale.

Din această perspectivă se reține că înscrisurile invocate existau sau ar fi putut fi produse la data pronunțării hotărârii atacate, astfel încât caracterul lor de anterioritate nu a putut fi pus în discuție.

Referitor la caracterul determinant al înscrisurilor, se reține că acestea, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecății pricinii, ar fi fost de natură să ducă la altă soluție decât cea adoptată în cauză. Or, Înalta Curte constată că, în mod evident, înscrisurile noi invocate de revizuent nu îndeplinesc cerința de a fi determinate, nefiind apte să conducă la o soluție diametral opusă celei pronunțate.

Văzând și dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 308 din 29 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2015.

Procesat de GGC - CL