ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 613 din 11 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 3.647 din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A modificat sentința recurată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimatul - pârât A.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 - pârâtul intimat a furnizat informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist și acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Pentru ca această condiție să fie îndeplinită nu trebuie să existe o încălcare propriu-zisă a acestor drepturi, ci trebuie avut în vedere că pârâtul - intimat putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. În acest context nu pot fi luate în considerare susținerile pârâtului care recunoaște activitatea de furnizare a informațiilor însă le dă o altă conotație, în sensul că au fost date "în bășcălie" în bătaie de joc.

Imixtiunile în viața și conștiința persoanelor, în timpul regimului comunist, în felul în care a procedat pârâtul, încalcă dreptul la viață privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale ființei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a gândi și care trebuie să rămână inaccesibile.

A apreciat că instanța de fond în mod eronat a considerat că informația despre faptul că elevii au biblii și poartă discuții pe teme religioase nu denunță o atitudine potrivnică regimului comunist și că informația referitoare la persoana care aderase la cultul religios iehovist era deja cunoscută de Securitate, fiind neutră și neputând fi considerată o critică la adresa regimului comunist sau o atitudine nepotrivnică acestui regim.

Interpretarea instanței de fond este eronată în raport cu ideologia ateistă a societății comuniste, chiar dacă în mod formal, declarativ, exista o libertate a conștiinței consacrată prin Constituția de la acea vreme, în realitate grupările religioase nu erau agreate de regimul comunist fiind suspicionate de acțiuni ostile orânduirii comuniste.

Nici împrejurarea că o persoană se arăta sceptică față de hotărârile pe care conducătorii regimului comunist să le ia la Congresul al XII-lea al PCR - nu poate fi apreciată ca fiind o informație neutră ci dimpotrivă una care denunță atitudini potrivnice regimului comunist, societatea comunistă fiind considerată una totalitară, în care erau excluse părerile despre conducerea politică a țării.

Împotriva Deciziei civile nr. 613 din 11 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare intimatul A., solicitând anularea acesteia și respingerea recursului promovat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Contestatorul a argumentat, în esență, că soluția instanței de control judiciar este o eroare judiciară și este consecința unor grave greșeli materiale, în condițiile în care instanța de recurs nu a observat că toate notele informative atribuite contestatorului au fost scrise după dictare, ca urmare a presiunilor exercitate, contestatorul fiind obligat să acționeze împotriva voinței sale

Instanța de recurs nu a observat actele existente la dosarul cauzei din care rezultă încercările contestatorului de a scăpa de organele de securitate și nici înscrisurile din care rezultă că acesta era în permanență urmărit prin intermediul unor informatori, că nu colaborat, în adevăratul sens al cuvântului, niciodată cu securitatea și nu a obținut vreun folos material din partea acesteia.

De asemenea, instanța de recurs nu a luat în considerare rapoartele întocmite de ofițerii de securitate, din care rezultă că, la vârsta de 21 de ani, contestatorul a reușit să scape de organele de securitate, prefăcându-se labil psihic și lipsit de capacitate de memorare.

Din analiza corectă și exhaustivă a materialului probator, rezultă că nu poate fi caracterizat drept colaborator al Securității nici din perspectiva definiției date de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile date de contestator fiind vagi, generale, de notorietate sau date în bătaie de joc.

Greșeala instanței de recurs nu este una de judecată sau de apreciere a probelor, nici de interpretare a unor dispoziții legale, ci este consecința unei reprezentări eronate a realității obiective, ca urmare a neobservării în integralitate a înscrisurilor aflate la dosar.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, și o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții greșite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.

În speță, susținerile contestatorului nu pot fi încadrate în ipoteza unei erori materiale în sensul dispozițiilor procedurale mai sus menționate, acestea constituind critici ale raționamentului instanței de control judiciar și ale modului în care aceasta a evaluat materialul probator, precum și argumente privind greșita soluționare a fondului cauzei.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauze precum Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, sau Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006).

În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, după ce a fost soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 613 din 11 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2015.

Procesat de ED