ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 985/2015

Decizia nr. 985/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2012, reclamanta A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B.;

- anularea Încheierii nr. 20 din 24 septembrie 2012 pronunțată de C. din cadrul B.;

- admiterea contestației sale și, în consecință, anularea Deciziei nr. 11 din 26 iulie 2012 emisă de Departamentul III al B..

Prin sentința civilă nr. 573 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește măsura dispusă la pct. II.2, „inițierea demersurilor legale pentru recuperarea sumei de 30.027,82 lei, reprezentând mărfuri plătite de unitate, neprimite și nerecepționate în gestiunea acesteia (26.897,36 lei) și daune moratorii, stabilite în sarcina A. de instanța de judecată (3.130,46 lei), pe toate căile legale, inclusiv de la persoanele care aveau atribuții și competențe prevăzute în acest sens prin fișa postului, dacă va fi cazul”.

Instanța a subliniat că singurele argumente aduse de reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță sunt niște date statistice privind costul achiziției de tonere în cursul anilor 2009-2011, susținere care este departe de a proba, după cum pretinde reclamanta, faptul că tonerele achiziționate cu suma de 26.897,36 lei ar fi fost consumate în cadrul A. în anul 2010.

Dincolo de inconsecvența reclamantei în susținerile din fața Judecătoriei Arad, în cadrul litigiului purtat cu furnizorul, când susținea că aceste tonere nu i-au fost livrate, respectiv cele din prezenta cauză, în care susține că ele au fost consumate în cursul anului 2010, curtea a reținut că reclamanta nu face în nici un mod o atare dovadă, cu atât mai puțin să facă dovada cu documentele justificative și conform rigorilor impuse de Ordinul D. nr. 3512/2008.

În aceste condiții, instanța a apreciat ca întru totul justă și legală măsura dispusă de B., urmând ca reclamanta să stabilească starea de fapt reală și în funcție de aceasta să antreneze responsabilitățile.

În ceea ce privește măsura de la pct. II.3 - „Se va calcula, factura și încasa conform prevederilor legale a penalităților de 0,15% pe zi de întârziere stabilite prin contractul încheiat cu Consorțiul Caisley, care nu a respectat obligațiile asumate, respectiv de actualizare a tehnologiei prin înlocuirea echipamentelor de tehnică de calcul în anii 5 și 6 de contract.

Instanța a subliniat că textul art. 19.2.1. este extrem de clar și nu lasă loc la interpretări de genul celor făcute de reclamantă, textul nefăcând nicio distincție în ce privește perceperea penalităților după tipul obligațiilor contractuale neonorate sau după locul unde au fost stipulate acestea în contract (în corpul acestuia sau în anexe, nota bene parte integrantă din contract).

În aceeași ordine de ide și pentru aceleași argumente de mai sus, susținerea reclamantei că actualizarea tehnologică pentru echipamentele de tehnică de calcul se realizează fără plată este total lipsită de relevanță.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susține că, în dovedirea susținerilor sale, în sensul că faptele reținute de auditorii publici externi din cadrul B. nu constituie un prejudiciu, a depus referatele de necesitate, care dovedesc consumul și care au fost puse la dispoziția echipei de control.

Prin urmare, reținerea instanței fondului în sensul că instituția nu a probat în niciun fel faptul că tonerele achiziționate cu suma de 26.897,36 lei ar fi fost consumate în cadrul A. în anul 2010, este neîntemeiată.

Precizează recurenta că A., în cererea de chemare în judecată a adus și niște date statistice, așa cum a reținut instanța fondului, arătând că instituția publică nu putea funcționa fără tonere în anul 2010, prezentând situația achiziției de tonere în perioada 2009-2011.

Din această situație rezultă că, în anul 2010 au fost achiziționate tonere sub nivelul necesarului real și că tonerele achiziționate cu suma de 26.897,36 lei au fost consumate în cadrul A. în anul 2010.

La pct. II, subpct. 3 din decizia mai sus menționată, s-a dispus calcularea, facturarea și încasarea conform prevederilor legale a penalităților de 0,15% pe fiecare zi de întârziere stabilite prin contractul încheiat cu Consorțiului Caisley, care nu a respectat obligațiile asumate, respectiv de actualizare a tehnologiei prin înlocuirea echipamentelor de tehnică de calcul în anii 5 și 6 din contract.

Recurenta a arătat în fata instanței fondului că și această reținere a B. este neîntemeiată raportat la art. 19.2.1. din contractul din 07 iulie 2004, modificat prin actul adițional, la care se face referire în procesul-verbal al B., are în vedere penalitățile calculate pentru neîndeplinirea în termen a unei obligații constând în plata unor sume de bani, actualizarea tehnologică prevăzută fi în Anexa 2-Infrastructura Hardware, realizându-se pentru echipamentele de tehnică de calcul fără plată, în conformitate cu art. 22.2 din actul adițional la contract.

Precizează că pentru înlocuirea calculatoarelor nu se întocmește factură, art. 19.2.1. referindu-se la penalitățile calculate la valoarea ultimei facturi emise pentru servicii prestate în conformitate cu obiectul contractului, aspect care rezultă și din teza finală a acestei clauze contractuale -"În perioada respectivă, Consorțiul are obligația remedierii situației cât și a prestării Serviciilor."

Nu în ultimul rând, arată recurenta că actualizarea tehnologică a echipamentelor de calcul nu este prevăzută la capitolul "Oblgațiile beneficiarului" din contract ci la pct. A 2.1 - Echipamente tehnică de calcul - din Anexa nr. 2 la Contractul din 07 iulie 2004 și că, este adevărat, că art. 6.2. din contract prevede că toate anexele fac parte integrantă din contract, dar nu toate anexele contractului stabilesc și obligații (pot conține fotografii, de exemplu), pentru ca cele reținute de către instanța fondului să fie susținute.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin Decizia nr. 11 din 26 iulie 2012 (fila 28, vol. I), B. a stabilit în sarcina reclamantei următoarele mai multe măsuri, inclusiv cele contestate în prezenta cauză, astfel:

La pct. II.2 - „Se vor iniția demersurile legale pentru recuperarea sumei de 30.027,82 lei, reprezentând mărfuri plătite de unitate, neprimite și nerecepționate în gestiunea acesteia (26.897,36 lei) și daune moratorii, stabilite în sarcina A. de instanța de judecată (3.130,46 lei), pe toate căile legale, inclusiv de la persoanele care aveau atribuții și competențe prevăzute în acest sens prin fișa postului, dacă va fi cazul”, stabilindu-se ca termen de realizare data de 30 noiembrie 2012.

La pct. II.3 - „Se va calcula, factura și încasa conform prevederilor legale a penalităților de 0,15% pe zi de întârziere stabilite prin contractul încheiat cu Consorțiul Caisley, care nu a respectat obligațiile asumate, respectiv de actualizare a tehnologiei prin înlocuirea echipamentelor de tehnică de calcul în anii 5 și 6 de contract.", stabilindu-se ca termen de realizare data de 30 noiembrie 2012.

Prin Încheierea nr. 120 din 24 septembrie 2012 a Comisiei de soluționare a Contestațiilor din cadrul B. (f. 16, vol. I), a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva pct. II.2 și II.3 ale deciziei mai sus menționate.

Autoritatea A. a solicitat instanței de judecată să dispună anularea Încheierii nr. 120 din 24 septembrie 2012, emisă de C. din cadrul B. și, în consecința, să admită contestația formulată de A. împotriva Deciziei nr. 11 din 26 iulie 2012, emisă de Departamentul III al B.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește temeinicia soluției instanței cu privire la legalitatea măsurii dispuse la pct. II.2 Decizia nr. 11 din 26 iulie 2012, cu privire la datele statistice instanța de fond a reținut în mod corect că singurele argumente aduse de reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță sunt niște date statistice privind costul achiziției de tonere în cursul anilor 2009-2011, susținere care este departe de a proba, după cum pretinde reclamanta, faptul că tonerele achiziționate cu suma de 26.897,36 lei ar fi fost consumate în, cadrul A. în anul 2010.

Afirmația recurentei-reclamante potrivit căreia documentele justificative (referatele de necesitate) care dovedesc consumul au fost puse la dispoziția echipei control nu are niciun fel de relevanță juridică din moment ce, potrivit prevederilor Ordinului D. nr. 3512/2008, bonul de consum (cod 14+3-4A) este document justificativ care dovedește consumul și nu referatele de necesita care de altfel, semnate de persoanele împuternicite în acest sens.

Astfel, în timpul controlului, A. nu a fost în măsură să prezinte documentele legale care să justifice primirea și consumul mărfurilor plătite, respectiv a procedat la întocmirea documentelor justificative prevăzut 12/27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, cu modificările ulterioare, respectiv: Notă de recepție și constatare de diferențe (Cod 14-3-1A), Fișă de magazie (Cod 14-3-8) și Bon de consum (Cod 14-3-4A), nu au fost înregistrate în evidența financiar-contabilă a instituției, în conformitate cu prevederile Ordinului D. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, în contul contabil 302 „Materiale consumabile" și nici în evidența tehnico-operativă (gestiune).

Faptul că recurenta-reclamantă a prezentat în cuprinsul cererii de chemare în judecată o situație statistică privind evoluția achizițiilor de tonere în perioada 2009-2010 nu este de natură să demonstreze achiziția efectivă și consumul acestor bunuri și, cu atât mai mult, nelegalitatea actelor administrative emise de B.

În consecință, măsura dispusă la pct. II.2 din Decizia nr. 11 din 26 iulie 2012 potrivit căreia „se vor iniția demersurile legale pentru recuperarea sumei de 30. 027, 82 lei, reprezentând mărfuri plătite de unitate, neprimite și nerecepționate în gestiunea acesteia (26.897,36 lei) și daune moratorii stabilite în sarcina A. de către instanța de judecată (3.130 lei), pe toate căile legale, inclusiv de la persoanele care aveau atribuții și competențe prevăzute în acest sens în fișa postului, dacă va fi cazul. Termen de realizare: 30 noiembrie 2012" este corectă și legală.

În ceea ce privește temeinicia soluției instanței de fond cu privire la legalitatea măsurii dispuse la pct. II.3 din Decizia nr. 11 din 26 iulie 201, se observă că criticile recurentei-reclamante au în vedere faptul că nu și-a însușit punctul de vedere al A. cu privire la măsura dispusă la pct. II.3 din decizia contestată, reiterând argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă reafirmă faptul că „art. 19.2.1. din contractul din 07 iulie 2004, modificat prin actul adițional, la care se face referire în procesul verbal al B. are în vedere penalitățile calculate pentru neîndeplinirea în termen a unei obligații constând în plata unor sume de bani, actualizarea tehnologică prevăzută în Anexa 2 - Infrastructura Hardware, realizându-se pentru echipamentele de tehnică de calcul fără plată, în conformitate cu art. 22.2 din actul adițional nr. 2 la contract", iar „pentru înlocuirea calculatoarelor nu se întocmește factură art. 19 2.1. referindu-se la penalitățile calculate la valoarea ultimei facturi emise pentru servicii prestate în conformitate cu obiectul contractului''. Totodată, recurenta-reclamantă face unele precizări cu privire la încadrarea anexei 2 la Contractul din 07 iulie 2004 în afara obligațiilor contractuale.

Înalta Curte apreciază că, în mod just, Curtea de apel a observat că, potrivit contractului din 07 iulie 2004 încheiat între reclamantă, în calitate de beneficiar, și Consorțiul Caisley, în calitate de prestator (fila 319, vol. II), anexa 2, Infrastructura Hardware (filele 345-346, vol. II), ”Echipamentele vor fi actualizate tehnologic o singură dată pe parcursul derulării Contractului în anii 5 și 6, prin înlocuire și ori de câte ori este nevoie, pentru buna funcționare a sistemului I&R, prin up-grade-uri”.

Aceasta este obligația neonorată de consorțiu pentru care pârâta susține că reclamanta trebuie să calculeze penalități în temeiul art. 19.2.1. din contract.

Prima observație care se impune este aceea că, potrivit art. 6.2. din contract, toate anexele, inclusiv anexa 2 Infrastructura Hardware, fac parte integrantă din contract. Din această primă observație derivă concluzia că obligațiile asumate de prestator prin anexa 2, precum cea privind actualizarea echipamentelor, constituie obligații contractuale.

De altfel, toate obligațiile menționate în anexa 2 nu constituie altceva decât detalierea obligațiilor contractuale specifice care se subsumează obligației generale de ”proiectare, construire, operare și întreținere” a sistemului informatic integrat.

Instanța de fond corect a constatat că textul art. 19.2.1. este extrem de clar și nu lasă loc la interpretări de genul celor făcute de reclamantă, textul nefăcând nicio distincție în ce privește perceperea penalităților după tipul obligațiilor contractuale neonorate sau după locul unde au fost stipulate acestea în contract (în corpul acestuia sau în anexe, nota bene parte integrantă din contract).

Părțile sunt libere să stabilească, prin clauze penale cum este cea în discuție, orice criterii de evaluare convențională a prejudiciului, evaluarea convențională excluzând orice evaluare judecătorească a nivelului prejudiciului ce trebuie recuperat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă

,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 573 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.