ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 602/2016

Decizia nr. 602/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 01 aprilie 2013, reclamantele A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C., ca prin hotărâre judecătorească să constate: neexecutarea de către pârâtă a mandatului ce i-a fost acordat de reclamante, respectiv neîndeplinirea obligației de restituire a prețului obținut și a actelor de proprietate asupra terenului situat în extravilanul satului T., sola XX, parcela ZZ, lot 2, județul Constanța, în suprafață de 12500 mp, identificat cu numărul cadastral YY, ca urmare a vânzării acestui teren; obligarea pârâtei la restituirea prețului obținut din vânzarea acestui teren, la remiterea actelor de proprietate și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 2009, art. 2013 și art. 2019 alin. (1) noul C. civ., art. 453 noul C. proc. civ.

Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr. 9877 din 03 iulie 2013 a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, în temeiul art. 94 lit. j) coroborat cu art. 95 noul C. proc. civ., în raport de valoarea precizată a obiectului acțiunii de 235.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 1328 din 28 mai 2014, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis acțiunea reclamantelor A. și D. și a constatat că pârâta C., nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de mandat intitulat procură specială autentificată din 19 martie 2008 la Biroul Notarului Public E. - Agigea și a obligat-o la plata către fiecare reclamantă a sumei de 11.666 euro, în echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând diferență neachitată din prețul vânzării efectuată prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 10 aprilie 2008 la Biroul Notarului Public F.

A respins ca nefondată cererea reclamantelor, de obligare a pârâtei la plata sumei de 211.668 euro.

Tribunalul Constanța, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2307 din 03 octombrie 2014, a admis cererea reclamantelor de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1328 din 28 mai 2014, a Tribunalului Constanța, secția I civilă, în sensul că a obligat pârâta C., la plata sumei de 1.351 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru proporțional cu pretențiile admise.

Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 37/C din 29 aprilie 2015 a admis apelul formulat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 1328 din 28 mai 2014, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea reclamantelor A. și D. ca fiind prescrisă.

A înlăturat obligația pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată și a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

A obligat intimatele la plata către pârâtă a sumei de 4.113 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 37/C din 29 aprilie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, au declarat recurs reclamantele A. și D.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 26 noiembrie 2015 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 27 noiembrie 2015.

Recurentele și-au întemeiat recursul pe art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei susținând că în mod greșit instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care termenul general de prescripție de 3 ani stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, a început să curgă de la 27 februarie 2013, când întâmplător a aflat despre înstrăinarea bunului imobil, pârâta neînțelegând să se desocotescă, sens în care Ia acel moment s-a adresat BNP F. și Primăriei comunei Tuzla, în vederea eliberării unei dovezi în ceea ce privește data la care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, astfel că dreptul său la acțiune nu este prescris.

Analizând recursul declarat de reclamanții D. (fostă B.) și A. împotriva deciziei civile nr. 37/C din 29 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Art. 1541 vechiul C. civ., incident litigiului, în raport de prevederile art. 3, art. 5 alin. (1), art. 102 alin. (1) și art. 142 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prevede obligația mandatarului de a da mandantului socoteală despre îndeplinirea mandatului, fiind dator, „oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului".

Astfel, în virtutea acestei obligații, mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat, chiar dacă acestea nu s-ar cuveni mandantului, deoarece terțul păgubit va cere, dacă este cazul, restituirea plății nedatorate de la mandant, iar în cazul în care obligația nu este îndeplinită, restituirea sumelor de bani sau a celorlalte bunuri primite de mandatar de la terți în cursul executării mandatului.

Acest lucru poate fi cerut pe calea acțiunii personale izvorâtă din contractul de mandat încheiat între părți, întemeiată pe dreptul corelativ obligației de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, care este supusă prescripției extinctive conform dreptului comun.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar conform art. 3 alin. (1) din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani și el începe să curgă conform regulii stabilite de art. 7 alin. (1) sau 3 din același act normativ.

Dreptul la acțiune al mandantului pentru predarea sumelor de bani sau a altor bunuri primite de mandatar de la terți în cursul executării mandatului nu se poate naște de la data încheierii contractului de mandat, prescripția începe să curgă, potrivit art. 7 alin. (1) sau 3 din Decretul nr. 167/1958, de la data încetării contractului, fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de încetare a raporturilor dintre părți.

Este de reținut în cauză că, pretenția de despăgubire dedusă judecății de reclamante se întemeiază pe dreptul corelativ obligației pârâtei mandatare de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, astfel că data de la care începe să curgă prescripția acestui drept trebuie determinată conform reglementării legale menționate, de la restituirea sumelor de bani, chiar din ziua ulterioară autentificării, când fiecărei reclamante i-a fost înmânată suma de 5.000 euro cu titlu de preț, deoarece mandatul încredințat pârâtei prin procura autentificată din 19 martie 2008 la BNP E., prin care reclamantele și fratele acestora, G., au împuternicit-o pe pârâta C. să semneze contractul de vânzare cumpărare a cotelor indivize pe care le dețineau din terenul situat în extravilanul satului T., comuna Tuzla, sola XX, parcela ZZ, lot 2, județul Constanța, în suprafață de 12.500 mp, a fost executat.

Contractul de mandat încheiat de părți, a determinat operațiunile juridice vizate de împuternicire, constând în dreptul mandatarei de a reprezenta mandantele în fața tuturor organelor competente, de a face dovada proprietății, de a face demersurile pentru obținerea actelor necesare perfectării vânzării, de a depune și ridica documentația în vederea efectuării lucrărilor de cadastru la A.N.C.P.I., de a semna contractul de vânzare cumpărare în formă autentică și de a consimți la întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, de a semna în numele mandantelor și pentru ele oriunde va fi nevoie, prin care a fost menționată expres și obligația mandatarei de a „remite prețul și actele de proprietate".

Astfel, în executarea acestei convenții de mandat, pârâta a încheiat contractul de vânzare autentificat din 10 aprilie 2008 la BNP F., prin care a vândut, în calitate de mandatar al reclamantelor și al fratelui acestora, dar și în nume propriu, terenul arabil în suprafață de 12.500 mp situat în extravilanul localității Tuzla, asupra căruia părțile aveau calitatea de coproprietari, în schimbul unui preț de 250.000 euro, din care 125.000 euro au fost achitați în numerar, înaintea autentificării actului, iar diferența de 125.000 euro a fost plătită prin virament bancar, la data autentificării.

Reclamantele, la data de 01 aprilie 2013, au solicitat instanței obligarea pârâtei mandatar la respectarea obligației de a da socoteală cu privire la îndeplinirea mandatului, prin considerentele cererii de chemare în judecată susținând că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de remitere a actului de vânzare cumpărare și a părților din preț corespunzătoare cotelor indivize din dreptul de proprietate asupra terenului înstrăinat pe care le dețineau, precizând că au aflat întâmplător de încheierea convenției de înstrăinare și de încetarea contractului de mandat, când Primăria comunei Tuzla le-a înmânat o copie a contractului de vânzare cumpărare din 10 aprilie 2008.

Este de observat că instanța de apel, în baza caracterul devolutiv al apelului, în mod just a constatat atât încetarea contractului de mandat prin vânzarea părților indivize din terenul arabil pe care acestea îl dețineau în coproprietate, cât și împrejurarea că mandatara a adus la cunoștința mandantelor executarea mandatului și le-a remis fiecăreia suma de 5.000 euro cu titlu de preț al cotelor indivize din dreptul de proprietate al bunului încredințat spre vânzare.

Avându-se în vedere că termenul general de prescripție de 3 ani, stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în care reclamantele puteau cere obligarea pârâtei mandatare la plata sumelor încasate în executarea mandatului acordat, a început să curgă de la data încetării contractului de mandat, respectiv de la 10 aprilie 2008, când a fost autentificat contractul de vânzare cumpărare a bunului încredințat, iar acțiunea reclamantelor a fost înregistrată la 01 aprilie 2013, prin și-au exercitat dreptul corelativ obligației mandatarei lor de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, se reține că în mod corect instanța de apel a apreciat că dreptului material la acțiune al reclamantelor este prescris, urmare aplicării greșite a prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, cum instanța de apel a pronunțat o decizie legală, context în care motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D. (fostă B.) și A. împotriva deciziei civile nr. 37/C din 29 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2016.