ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 58/2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 58/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 58/2018

Asupra recursurilor

de față;

A. Obiectul

cererii introductive.

rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/212/2014

reclamantul

Orașul Năvodari - prin Primar a chemat în judecată pe pârâta SC

A. SRL - prin lichidator judiciar SC B. SPRL, solicitând instanței

pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat, sub condiție

rezolutorie între părți și autentificat din data de 17 ianuarie 2006

la B.N.P., C., obligarea pârâtei la plata daunelor-interese pentru

nerespectarea clauzelor contractuale și repunerea părților în

situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare

menționat, astfel încât terenul ce face obiectul prezentului contract

să revină în proprietatea reclamantului și obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

2.Prin

sentința civilă nr. 13523 din data de 15 decembrie 2014,

pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosar nr. x/212/2014,

s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Constanța și s-a declinat competența de soluționare a

cererii în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

fost înregistrată la data de 11 februarie 2015 pe rolul Tribunalului

Constanța.

B. Hotărârea

primei instanțe.

Încheierea din data de 07 mai 2015, instanța a respins excepția

prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

13 iunie 2016 SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, în temeiul art. 63 și urm N.C.P.C.

au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC A. SRL,

prin lichidator judiciar SC B. SPRL, prin care au solicitat încuviințarea

în principiu a cererii de intervenție formulată, iar pe fond,

respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

prezentul litigiu.

sentința civilă nr. 1471 din 08 iulie 2016 pronunțată de

Tribunalul Constanța s-a admis

excepția de netimbrare a capătului

de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru

nerespectarea clauzelor contractuale și s-a anulat, ca netimbrat,

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese

pentru nerespectarea clauzelor contractuale.

S-a admis

cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC A. SRL, prin

lichidator judiciar SC B. SPRL, formulată de intervenienții SC D.

SPRL, SC E. SRL, SC F. SRL și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea

de chemare în judecată formulată de reclamantul Orașul

Năvodari prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, prin

lichidator judiciar SC B. SPRL și cu intervenienții în interes

alăturat pârâtei, SC D. SPRL, SC E. SRL, SC F. SRL.

C. Calea de

atac împotriva hotărârii primei instanțe.

acestei hotărârii au formulat apel reclamantul și pârâtul.

Apelul

formulat de reclamantul Orașul Năvodari - prin primar, a vizat

nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile nr. 1471 din 08 iunie 2016.

B. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC A. SRL, a formulat apel atât

împotriva încheierii din 16 aprilie 2015 cât și față de

considerentele sentinței civile nr. 1471 din 08 iulie 2016 pronunțate

de Tribunalul Constanța.

întâmpinare, apelanta - pârâtă, SC B. SPRL, în calitate de lichidator

judiciar al SC A. SRL, a solicitat respingerea apelului formulat de reclamant

Orașul Năvodari - prin primar, ca nefondat.

fost administrate probe noi în fața instanței de apel.

D. Hotărârea

instanței de apel.

civilă nr. 685 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au

fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant Orașul

Năvodari - prin primar, cu sediul în Năvodari, județ

Constanța, împotriva sentinței civile nr. 1471 din 08 iunie 2016

pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosar nr. x/212/2014,

și de apelant pârât SC B. SPRL - lichidator judiciar al debitoarei SC A.

SRL, cu sediul în Constanța, județ Constanța, împotriva

încheierii din 16 aprilie 2015 și a sentinței civile nr. 1471 din 08

iunie 2016 pronunțate de Tribunalul Constanța, în Dosar nr. x/212/2014,

în contradictoriu cu intimații intervenienți SC D. SRL, SC E. SRL

și SC F. SRL, toți cu domiciliul în București, sector 2, având

ca obiect rezoluțiune contract.

se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la

apelul reclamantului:

netimbrării sau a insuficientei timbrări

a cererii este o

excepție de procedură, peremptorie, dar care începe cu un efect

dilatoriu, și absolută, iar în ceea ce ceea ce privește ordinea

de soluționare a excepțiilor procesuale și a altor incidente

intervenite în cursul judecății, având în vedere că

excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii

vizează legala sesizare a instanței și constituie plata

serviciului ce urmează a fi prestat de aceasta, instanța de

judecată trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra acestei

excepții care este legată de investirea ei, deoarece instanța

investită printr-o cerere nulă nu mai are căderea să

analizeze alte aspecte procedurale.

în mod legal prima instanță s-a pronunțat asupra excepției de

netimbrare a capătului de cerere respectiv și nu asupra cererii de

renunțare la soluționarea acestuia.

ce privește împrejurarea că prima instanță nu a stabilit în

sarcina reclamantei taxa de timbru, ci obligația cuantificării

valorii capătului 2 de cerere, s-a reținut că, în contextul în

care reclamanta nu a înțeles să evalueze capătul de cerere

respectiv, prima instanță nici nu îi putea pune în vedere achitarea

unui cuantum determinat al taxei judiciare de timbru pe care o datora, apelanta

invocând o neregularitate care izvorăște din propria-i faptă.

cererea de apel apelantul-reclamant a indicat legea aplicabil ca fiind C. civ.

de la 1864, iar cauza civilă a cererii de chemare în judecata ca fiind

condiția rezolutorie, fiind reluate în cererea de apel considerațiile

teoretice cu privire la noțiunea și efectele condiției

rezolutorii expuse prin cererea introductivă de instanță.

însă de către instanța de apel că prin cererea de chemare

în judecată reclamantul a indicat drept temeiuri de drept art. 1516

(Drepturile creditorului: (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea

integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când,

fără justificare, debitorul nu își execută obligația

și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și

fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1.

să ceară sau, după caz, să treacă la executarea

silită a obligației; 2. să obțină, dacă

obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea

contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3.

să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut

de lege pentru realizarea dreptului său.) și art. 1550 (Modul de

operare: (1) Rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la

cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către

partea îndreptățită. (2) De asemenea, în cazurile anume

prevăzute de lege sau dacă părțile au convenit astfel,

rezoluțiunea poate opera de plin drept.) din N.C.C. - Legea nr. 287/2009 republicată,

temeiuri care, în mod evident, trimit la rezoluțiune drept cauză de

desființare a contractului, deși N.C.C. are dispoziții anume

destinate condiției ca modalitate a obligațiilor civile ( art. 1399 -

1410).

concluziile scrise depuse la dosarul cauzei asupra excepției prescrierii

dreptului la acțiune (filele 19 și urm. dos. Tribunal Constanța)

reclamantul a indicat, în combaterea excepției prescrierii, art. 1368 C.

civ. 1864 (Acțiunea vânzătorului pentru rezoluțiunea

vânzării este reală. Cu toate acestea, vânzătorul nu se va putea

prevala de dreptul său, în contra autorității publice, nici în

contra adjudecatarilor în vânzări silite, decât conformându-se, pentru

acest din urmă caz, regulilor prescrise în procedură.).

că prin petitul cererii de chemare în judecată s-a solicitat a se

dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat, ca urmare

a îndeplinirii a unei pretinse condiții rezolutorii, s-a constatat de

către instanța de apel că apelantul-reclamant este inconsecvent

în ceea ce privește temeiurile de drept de natură a conduce la desființarea

contractului în cauză.

rezoluțiunea contractului sinalagmatic și condiția rezolutorie

sunt categorii juridice care nu se confundă și nu se suprapun, chiar

dacă, prin invocarea ambelor, partea interesată tinde la

desființarea contractului.

condiția este o modalitate a obligației civile, înțeleasă

ca eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde

existența (nașterea sau desființarea) dreptului subiectiv civil

și a obligației civile corelative., cu mențiunea că

producerea respectivului eveniment nu depinde în mod obligatoriu de conduita

uneia din părțile contractului.

același timp, rezoluțiunea și rezilierea contractului, pentru

care C. civ. nu oferea o definiție, au fost calificate pe cale

doctrinară și jurisprudențială ca fiind sancțiuni

civile, întemeiate pe ideea de culpă a debitorului obligației

neexecutate.

chiar dacă și condiția rezolutorie și

rezoluțiunea/rezilierea au ca efect desființarea contractului,

condiția rezolutorie este o modalitate accesorie contractului, a cărei

îndeplinire are ca efect desființarea, cu efect retroactiv, a

contractului, independent de culpa vreunei părți, în timp ce rezoluțiunea/rezilierea

contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului

sinalagmatic.

această distincție creată pe cale doctrinară și

jurisprudențială, N.C.C. - Legea nr. 287/2009 republicată,

lămurește în mod definitiv această chestiune și

reglementează în mod distinct cele două categorii juridice,

tratându-le în titluri distincte ale Cărții a V-a Despre

obligații.

de cele mai sus expuse, concluzia nu poate fi decât că neexecutarea unei

obligații de a face, asumată de către debitor, nu constituie o condiție

rezolutorie ci, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte condiții, o cauză

de rezoluțiune a contractului.

constatat că, în mod legal, a procedat și prima instanță atunci

când, constatând ca neîndeplinită respectiva obligație, nu a dat

acestei împrejurări efectele specifice condiției rezolutorii, ci a

analizat în ce măsură sunt îndeplinite condițiile pentru a se

dispune rezoluțiunea.

apelantul-reclamant nu a criticat soluția primei instanțe și din

perspectiva îndeplinirii condițiilor rezoluțiunii, instanța de

apel, în aplicarea principiului tantum devolutum quantum appellatum, consacrat

de art. 477 C. proc. civ., nu a analizat condițiile rezoluțiunii

contractului în cauză și dacă acestea erau sau nu îndeplinite.

privire la apelul declarat de către apelantul-pârât SC A. SRL - prin

lichidator judiciar, a reținut următoarele:

Apelul

declarat privește modul de soluționare de către prima instanță

a excepției prescrierii dreptului la acțiune, excepție

respinsă prin încheierea de ședință din data de 07 mai 2015

și nu 16 aprilie 2015, cum a indicat apelanta-pârâtă.

a susținut, în esență, că, în mod greșit, a aplicat

instanța dispozițiile art. 1368 V.C.C. speței și, în mod

greșit a calificat acțiunea de față ca fiind o acțiune

reală, întrucât toate cele prevăzute de lege în art. 1362-1369 se

referă la ce se întâmplă dacă nu se îndeplinește

obligația principala a neplății prețului și nu alte

obligații. Art. 1366 se poate aplica doar rezoluțiunii pentru neplata

prețului - obligația principală a cumpărătorului, iar

nu acțiunii în rezoluțiune prin care se reclamă neîndeplinirea

oricărei alte obligații de către cumpărător, dar nu se

reclamă neplata prețului, astfel că acest caracter real nu poate

fi atribuit acțiunii în rezoluțiune de față.

30.Instanța

de apel a reținut că, potrivit art. 1368 C. civ., acțiunea

vânzătorului pentru rezoluțiunea vânzării este reală,

fără ca legiuitorul să facă vreo distincție în

funcție de obligația pentru a cărei neexecutare se cere

rezoluțiunea contractului. Acțiunea în rezoluțiune este una

reală întrucât urmărește valorificarea unui drept real, prin

redobândirea proprietății bunului vândut și poate fi

îndreptată împotriva oricărei persoane în mâinile căreia s-ar

afla bunul, cu excepția arătată de art. 1368 teza a II-a C. civ.

acestea, nu orice acțiunea reală este imprescriptibilă.

Potrivit art.

1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă dreptul la

acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție,

dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, fără

distincție după dreptul valorificat prin acțiune - drept real

sau drept de creanță.

21 Decretul nr. 167/1958 însă: Dispozițiile Decretului de

față nu se aplică dreptului la acțiune privitor la

drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și

superficie.

acțiunea vânzătorului în rezoluțiunea contractului este o

acțiune reală prin care se tinde la redobândirea dreptului real de

proprietate asupra bunului vândut, rezultă că această

acțiune nu este supusă regulii de prescriptibilitate

prevăzută de art. 1 și nici termenului general de

prescripție stabilit de art. 3 alin. (1) din decret, ci regulilor de

prescriptibilitate prevăzute de C. civ.

1890 C. civ.: Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care

legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un

termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani,

fără ca cel ce invocă această prescripție să fie

obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată

opune reaua-credință.

doctrinară și jurisprudențială art. 1890 C. civ. a fost

interpretat restrictiv în sensul că s-a consacrat imprescriptibilitatea

acțiunii în revendicare întemeiată inclusiv pe dreptul de proprietate

privată, care nu se stinge prin neuz, cât și a acțiunii

negatorii prin care proprietarul unui bun cere încetarea exercitării

nelegitime de către o altă persoană a unui drept de servitute,

uz, uzufruct, etc.

vânzătorului în rezoluțiunea vânzării nu îi este recunoscut un astfel

de caracter, această acțiune fiind recunoscută ca una din

excepțiile de la principiul imprescriptibilității

acțiunilor reale întemeiate pe dreptul de proprietate, alături de

alte acțiuni pentru care legea prevederea termene speciale de

prescripție ( spre exemplu art. 498 C. civ., art. 840 C. civ., art. 1909 alin.

(2), art. 1910 C. civ.). Cum pentru această acțiune C. civ. sau

altă lege nu prevedea un alt termen de prescripție special, termenul

este cel de drept comun stabilit de art. 1890 C. civ., de treizeci de ani.

E. Calea de

atac împotriva hotărârii instanței de apel.

37.Împotriva

acestei decizii au declarat recurs atât recurentul-reclamant

Orașul Năvodari - prin primar, cât și

recurenta-pârâtă SC A. SRL Constanța - prin lichidator judiciar SC B.

SPRL Constanța.

recursul său, recurentul-reclamant

Orașul

Năvodari - prin primar, a adus următoarele critici deciziei recurate:

de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor legale de

drept material, aplicabile în speță.

Astfel,

recurentul-reclamant a pretins că a indicat tot timpul ca fiind aplicabile

în speță dispozițiile C. civ. de la 1864, cu privire la

condiția rezolutorie.

arătat că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17

ianuarie 2006 la B.N.P., Săcăleanu Mariea, părțile au

convenit, prin art. 2 alin. (2) ca în termen de 1 an de zile de la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătoare să

realizeze 40% din valoarea investiției și să respecte PUD-ul

aprobat, sub condiția rezoluțiunii contractului.

actul adițional din 21 august 2006 autentificat la același B.N.P.,

s-a convenit eliminarea alin. (2) din art. 2 din contractul inițial și

completarea cu un alt alineat care prevede că „de asemenea, cumpărătoarea

se obligă să respecte PUD-ul (conform Hotărârii Consiliului

Local nr. 195 din 6 octombrie 2005), precum și încadrarea în termenele de

executare prevăzute în Autorizația de Construire din 22 aprilie 2005,

iar terenul nu se poate înstrăina decât după recepția la

terminarea lucrărilor de execuție a construcțiilor”.

consideră că, întrucât termenele prevăzute în Autorizația

de construire nu au fost respectate, a intervenit condiția rezolutorie.

S-a mai

arătat faptul că pârâta nu ar fi contestat că nu a executat

lucrarea de construire conform autorizației, astfel că instanța

de apel era ținută să constate intervenită condiția

rezolutorie, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte

formalități.

recursul său, recurenta-pârâtă

SC A. SRL Constanța

- prin lichidator judiciar SC B. SPRL Constanța, a adus următoarele

critici deciziei recurate:

instanței de apel este greșită în ce privește termenul de prescripție

al cererii formulate de către reclamantă.

Astfel, în

opinia recurentei-pârâte prevederile art. 1368 C. civ. - 1864, se aplică

doar rezoluțiunii pentru neplata prețului, care este obligația

principală a cumpărătorului, iar nu acțiunii în

rezoluțiune prin care se reclamă neîndeplinirea oricărei alte

obligații de către cumpărător, dar nu se reclamă prin

neplata prețului, în opinia recurentei-pârâte, acțiunea reclamantei

se încadrează în dispozițiile art. 1020 - 1021 C. civ. - 1864.

s-a apreciat de către recurenta-pârâtă, acțiunea în

rezoluțiune formulată în cauză este o acțiune

persoană, iar nu una reală, fiind prescriptibilă în termenul

general de prescripție de 3 ani, prescripția dreptului material cu

privire la acțiunile ce izvorăsc din contractul de față

fiind guvernată de dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

susținut că dreptul la acțiune s-a născut la data de 26

aprilie 2009, însă cererea de chemare în judecată a fost

introdusă la data de 7 august 2014, cu depășirea termenului de 3

ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

instanță, a analizat cererea de rezoluțiune atât din perspectiva

îndeplinirii condiției rezolutorii, cât și din perspectiva

rezoluțiunii pentru neîndeplinirea unei obligații.

În raport de

acest ultim aspect, prima instanță a concluzionat că nu este

îndeplinită condiția cu privire la faptul că neexecutarea

obligației să fi fost imputabilă părții care nu a

îndeplinit-o.

48.

Recurenta-pârâtă a arătat că, prin cererea de apel a criticat

această soluție a primei instanțe, arătând că nu a

fost îndeplinită niciuna dintre cele trei condiții necesare pentru

admisibilitatea rezoluțiunii, respectiv și cea privind neîndeplinirea

obligației de către o parte, dar și cea privitoare la punerea în

întârziere în condițiile prevăzute de lege.

49.

Instanța de apel a procedat greșit respingând apelul sub acest

aspect, mai ales atunci când a reținut că obligația de a

construi este esențială alături de cea a plății

prețului, deoarece în materia vânzării-cumpărării,

vânzătorul îndeplinește obligația de a da, iar

cumpărătorul îndeplinește obligația de a plăti

prețul, acestea fiind obligațiile esențiale în această

materie, iar nu obligația de a construi, în cauză fiind încheiat un

contract de vânzare-cumpărare, iar nu unul de antrepriză.

speță nu are relevanță faptul că înainte de încheierea

contractului de vânzare-cumpărare terenul fusese atribuit prin

concesionare, către recurenta-pârâtă.

s-a criticat faptul că, în mod greșit, a trecut instanța de apel

la analiza obligației principale prin analiza altor obligații,

asumate anterior de părți, dar care nu mai sunt în vigoare, referirea

făcându-se la faptul încheierii actului adițional din august 2006

prin care s-a eliminat condiția rezolutorie legată de termenul de

edificare a 40% din construcție, prevăzută în contractul

inițial.

F. Apărările

formulate în calea de atac a recursului.

de 13 aprilie 2017, recurenta-pârâtă

SC A. SRL Constanța

- prin lichidator judiciar SC B. SPRL Constanța a depus la dosarul cauzei

o întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului pe

considerentul că motivele invocate nu se încadrează între cele

prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

G.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

privește recursul declarat de recurentul-reclamant

Orașul Năvodari - prin primar.

acestuia nu pot fi reținute.

Astfel,

deși acesta pretinde că a indicat ca fiind aplicabile în

speță dispozițiile C. civ. de la 1864 cu privire la condiția

rezolutorie, în realitate, prin cererea de chemare în judecată a indicat

ca temeiuri de drept dispozițiile art. 1516 și 1550 din N.C.C. -

Legea nr. 287/2009, temeiuri de drept care trimit la rezoluțiune drept

cauză de desființare a contractului, deși N.C.C. are

dispoziții distincte privind condiția ca modalitate a obligației

civile (art. 1399 - 1410).

vedere data la care a fost încheiată convenția ce face obiectul

cauzei de față, în speță sunt aplicabile dispozițiile

C. civ. de la 1864.

Așa

după cum, în mod corect, a reținut și instanța de apel,

între cele două categorii juridice, respectiv condiția rezolutorie

și rezoluțiunea/rezilierea, există distincție, acestea

fiind reglementate în mod diferit.

a invocat existența unei condiții rezolutorii, recurentul-reclamant a

invocat texte de lege care sunt aplicabile rezoluțiunii contractului, or,

sub acest aspect hotărârea primei instanțe nu a fost atacată în

apel, iar în recurs recurentul-reclamant pretinde că nu a avut în vedere

decât condiția rezolutorie prevăzută în art. 2 alin. (2) din

Contractul autentificat din 17 ianuarie 2006 la B.N.P., C., afirmație ce

nu corespunde realității.

dacă s-ar avea în vedere că recurentul-reclamant a invocat doar

condiția rezolutorie cuprinsă în contractul ce face obiectul cauzei,

în realitate, această condiție rezolutorie nu mai exista la data

formulării cererii de chemare în judecată, deoarece, prin actul

adițional autentificat sub nr. 2421 din 21 august 2006 la B.N.P., C. s-a

convenit eliminarea formei vechi a alin. (2) al art. 2 din contractul

inițial și înlocuirea cu un alt conținut care, deși prevede

obligația pentru cumpărătoare de a respecta PUD-ul, conform

Hotărârii Consiliului Local nr. 195 din 6 octombrie 2005, precum și

încadrarea în termenele de executare prevăzute în autorizația de

construire din 22 aprilie 2005, aceste clauze nu se află sub imperiul unei

condiții rezolutorii, cum era în formularea anterioară a acestui

articol din contract.

din actele existente la dosarul cauzei rezultă că

recurentul-reclamant s-a înscris la masa credală cu suma cuvenită

pentru vânzarea respectivului teren, ba chiar a fost de acord cu vânzarea

acestuia în cadrului planului de reorganizare și, ulterior, în procedura

falimentului, astfel că admiterea cererii din cauza de față ar

echivala cu o dublă reparare a eventualului prejudiciu suferit de

recurentul-pârât, dar întoarcerea imobilului respectiv în patrimoniul

recurentului-reclamant nici nu ar mai fi posibilă, deoarece, în cadrul

procedurii insolvenței deschise împotriva recurentului-pârât din cauza de

față, acest imobil a fost adjudecat, în mod legal, de o altă

persoană juridică.

privește recursul declarat de recurenta-pârâtă

SC A. SRL Constanța - prin lichidator judiciar SC B.

SPRL Constanța.

formulate de aceasta nu pot fi reținute.

Astfel,

după cum a reținut și instanța de apel, acțiunea

vânzătorului în rezoluțiunea contractului este o acțiune

reală prin care se tinde la redobândirea dreptului real de proprietate

asupra bunului vândut, această acțiune nu se supune regulii de

prescriptibilitate prevăzut de art. 1 și nici termenului general de

prescripție stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ci,

după cum prevăd dispozițiile art. 21 din același decret, se

supun regulii de prescriptibilitate prevăzute de C. civ.

1890 C. civ. - 1864, toate acțiunile atât reale cât și personale, pe

care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu a defipt un

termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca

cel care invocă să fie obligat a produce vreun titlu și

fără să i se poate opune reaua-credință.

doctrină și jurisprudență s-a consacrat

imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul

de proprietate, însă în cazul acțiunii în rezoluțiunea

vânzării a fost recunoscut termenul prevăzut de art. 1890 C. civ. -

1864, adică termenul de 30 de ani.

reținute criticile recurentei-pârâte nici în ce privește pretinsa

nemotivare, de către instanța de apel, sub aspectul neîndeplinirii

condițiilor pentru admisibilitatea rezoluțiunii contractului,

deoarece, așa după cum, în mod corect, a reținut instanța

de apel, recurentul-reclamant nu a criticat hotărârea primei instanțe

sub acest aspect, ci doar sub aspectul neluării în seamă a

condiției rezolutorii.

vizând analiza obligației principale prin forma inițială a art. 2

alin. (2) din contract, este întemeiată, însă ea a fost avută în

vedere în cazul analizei recursului declarat de recurentul-reclamant la parag.

57.

vedere cele de mai sus, Înalta Curte în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Orașul

Năvodari - prin primar și de pârâta SC A. SRL Constanța -

prin lichidator judiciar SC B. SPRL Constanța împotriva Deciziei civile nr.

685 din 20 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 18 ianuarie 2018.