ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2015

HOTĂRÂRE
23.02.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 773/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13 martie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. Alba, C. și D., anularea actului înregistrat din 18 martie 2013 emis de C. Alba, intitulat notificarea cererilor de finanțare neeligibile, și a actului emis de D. înregistrat sub nr. 27216 din 29 august 2013, intitulat notificarea solicitantului privind contestația depusă; să se constate că documentația pentru proiectul „Pensiune agroturistică”, respectiv cererea de finanțare depusă de reclamantă în sesiunea de cereri de proiecte derulată în perioada aprilie-mai 2012 aferentă Măsurii 3 13- „Încurajarea activităților turistice” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 întrunește cerințele de eligibilitate EG 2 și EG 7; obligarea pârâtelor să constate că cererea de finanțare este eligibilă și să înscrie proiectul pe lista proiectelor eligibile în vederea obținerii finanțării.

Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 1154 din 24 iunie 2014, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de D. prin întâmpinare, și, în temeiul art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 230 din 17 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că cererea reclamantei vizează răspunsul autorității la cererea de finanțare nerambursabilă a proiectului „Pensiune agroturistică”, respectiv actul înregistrat din data de 18 martie 2013, intitulat Notificarea cererilor de finanțare neeligibile, emis de către C. Alba, autoritate publică locală, și nu una centrală.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea de Apel Alba Iulia,

în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie anularea actului administrativ prin care proiectul reclamantei A., corespunzător cererii de finanțare cu titlul „Pensiune agroturistică”, a fost declarat neeligibil, respectiv Notificarea din 18 martie 2013 (filele 9-10 dosar de fond) emisă de C. Alba.

Astfel cum a reținut și Curtea de Apel Alba Iulia, se constată că notificarea respectivă reprezintă actul vătămător contestat de reclamantă, actul emis de D. din 29 august 2013 nefiind altceva decât răspunsul la calea de atac administrativă prealabilă formulată de reclamantă împotriva notificării.

Competența materială a instanței de contencios administrativ este determinată de apartenența organului emitent al actului la categoria autorităților publice centrale sau locale, neavând relevanță dacă acestea au sau nu au personalitate juridică.

Reținând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este un centru regional, structură aflată în cadrul D. și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curții de apel, ci tribunalului, prin secția specializată, îi revenea competența de soluționare a cauzei.

Astfel, este suficientă capacitatea administrativă a autorității, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative, ce determină și eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ și, în final, determinarea instanței competente în raport de rangul autorității publice pârâte.

În cauză fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate regională, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul rangului organului emitent și, astfel, aceasta revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Alba, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește în favoarea Tribunalului Alba, secția contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. Alba, C. și D.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1102/2015
Decizia nr. 1102/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei; Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin acțiunea
ÎCCJ 2016-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1350/2016
Decizia nr. 1350/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contenc
ÎCCJ 2015-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția contencio
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2016
Decizia nr. 705/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 11 noie
ÎCCJ 2016-05-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2016
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit con
Sursă