ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3664/2016

Decizia nr. 3664/2016

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 18.07.2016, contestatoarele A. și B., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, au solicitat anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420 din 24 iunie 2016, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 privind sancționarea contestatoarelor în calitate de membri ai comisiei de elaborare a subiectelor la disciplina dreptul muncii - judecători.

În susținerea demersului lor judiciar, contestatoarele au invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, în raport cu prevederile art. 1166, art. 1169, art. 1182 și art. 1270 C. civ.

În motivarea excepției, în esență, au arătat că dispoziția legală deși lacunară, întrucât operează cu termeni de „sancțiune”, „răspunzător pentru anulare”, „rea-credință”, „gravă neglijență”, trebuie interpretată ca instituind o formă de răspundere disciplinară aplicabilă în raporturile dintre Consiliul Superior al Magistraturii și membrii comisiilor de elaborare subiecte sau soluționare contestații, în condițiile în care, din conținutul contractului încheiat între Consiliul Superior al Magistraturii și fiecare dintre membrii comisiilor de concurs rezultă natura exclusiv civilă a raportului juridic stabilit între părți.

Având în vedere că aplicarea unei măsuri sancționatorii presupune existența unui raport de subordonare juridică, raport exclus prin natura convențională a raportului juridic dintre părți, au apreciat contestatoarele că dispoziția regulamentară este nelegală.

Pe fondul contestației, au arătat că textul însuși permite aplicarea sancțiunii doar în cazul în care se stabilește că persoana sancționată a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, atitudine subiectivă care trebuie determinată în concret, în timp ce hotărârea contestată nu cuprinde analiza elementelor de bază ale antrenării răspunderii și aplicării sancțiunii, simpla admitere a unor contestații la barem neputând fi apreciată ca atrăgând ope legis aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 20 alin. (8) din Regulament.

Au arătat că Hotărârea contestată este invalidă și din perspectiva lipsei de conținut concret cu privire la întinderea sancțiunii aplicate și modalitatea de stabilire/cuantificare a acesteia.

În concluzie, au invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 420 din 24 iunie 2016, întrucât este nemotivată și lipsită de conținut juridic concret în ceea ce privește sancționarea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor la disciplina dreptul muncii - judecători, iar sancțiunea aplicată contravine naturii civile a raporturilor juridice stabilite.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23.28.2016, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pe fond a solicitat respingerea contestației.

În susținerea excepției necompetenței materiale a instanței sesizate, a arătat intimatul că Hotărârea nr. 420 din 24 iunie 2016 prin care la art. 5 s-a dispus sancționarea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor la disciplina dreptul muncii - judecători nu poate fi încadrată în categoria hotărârilor care vizează cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, întrucât modalitatea de executare a obligațiilor stabilite în sarcina reclamantelor prin contractul de colaborare nu poate fi analizată în contextul reglementărilor ce vizează cariera unui magistrat.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând, în esență, că sancțiunea aplicată nu este una disciplinară, cum susțin contestatoarele, ci este o sancțiune specifică, prevăzută de regulament, care este un act administrativ cu caracter normativ, aflat în vigoare.

Arată, de asemenea, că aplicarea sancțiunii implică strict analiza participării viitoare a membrilor în comisiile de concurs, fără să afecteze aspecte care țin de cariera judecătorilor implicați iar, sub aspectul cuantumului reducerilor aplicate, acestea au fost proporționale cu numărul grilelor întocmite greșit, motiv pentru care apreciază că hotărârea atacată este corespunzător motivată, nefiind emisă cu exces de putere.

Examinând contestația în raport cu motivele invocate de contestatoare și apărările intimatului, Înalta Curte constată următoarele:

3.1. Analizând cu prioritate, conform art. 248 cu referire la art. 132 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale de soluționare a contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 420 din 24 iunie 2016, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, „hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată”, iar alin. (7) al aceluiași articol stabilește că „hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Așadar, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție este prevăzută expres și limitativ pentru acele hotărâri emise de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care se adoptă măsuri ce vizează cariera și drepturile magistraților.

În accepțiunea intimatului, hotărârea contestată în cauză nu intră în sfera actelor care reglementează cariera și drepturile magistraților, opinie pe care Înalta Curte nu o împărtășește, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele finale ale concursului de promovare în funcții de execuție și pe loc a judecătorilor și procurorilor, cu toate măsurile aferente acestei validări, respectiv soluționare memorii formulate referitoare la modul de elaborare a subiectelor și de soluționare a contestațiilor la barem, aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, privind sancționarea membrilor comisiilor de elaborare a subiectelor la disciplina dreptul muncii - judecători, suplimentarea locurilor scoase la concursul de promovare pe loc pentru candidații care au obținut medie egală cu cea a candidatului clasat pe ultimul loc, promovarea efectivă și, respectiv, promovarea pe loc a judecătorilor și procurorilor.

Validarea rezultatelor finale ale unui concurs de promovare în funcții de execuție sau pe loc pentru judecători și procurori reprezintă o activitate legată de cariera magistraților, fapt pentru care hotărârea contestată în cauză nu poate fi disociată de sfera de aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, competența de soluționare a contestației îndreptate împotriva hotărârii de validare a rezultatelor finale ale concursului de promovare în funcții de execuție revine secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cum corect a fost înregistrată acțiunea de față.

3.2. Asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 de aprobare a Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte apreciază că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 1 din Legea nr. 76/2012, excepția de nelegalitate a unor acte normative nu mai poate fi invocată pe timpul unui proces în derulare, ci doar pe calea unei acțiuni separate în anulare.

În speță, este necontestat caracterul de act administrativ normativ al Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, care conține reglementări cu caracter general, impersonal, motiv pentru care excepția de nelegalitate a prevederilor art. 20 alin. (8) din această hotărâre apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

3.3. Pe fondul contestației, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma normelor legale incidente în speță, se reține că acțiunea reclamantelor este întemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Hotărârea nr. 420 din 24 iunie 2016 (art. 5) a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2016, privind sancționarea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor la disciplina dreptul muncii - judecători, reținându-se că, la disciplina sus-menționată au fost admise contestațiile la 3 întrebări, având drept consecință anularea acestora, întrucât două întrebări nu erau în tematica de concurs, iar la cea de-a treia întrebare niciuna din variantele de răspuns nu a fost corectă.

Potrivit art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor „(8) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate să dispună sancționarea, cu reducerea drepturilor bănești cuvenite pentru activitatea prestată, membrilor comisiilor de elaborare a subiectelor sau de soluționare a contestațiilor, care sunt răspunzători pentru anularea unor subiecte, din rea-credință sau gravă neglijență”.

În speță, se reține că hotărârea contestată, sub aspectul aplicării art. 20 alin. (8) din Regulament, text care permite aplicarea sancțiunii doar dacă se stabilește răspunderea persoanei și numai în caz că aceasta a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, nu cuprinde elementele antrenării răspunderii și aplicării sancțiunii, simpla admitere a unor contestații la barem neputând fi apreciată ca atrăgând ope legis aplicarea sancțiunii constând în reducerea drepturilor bănești cuvenite membrilor comisiei de elaborare a subiectelor.

Textul art. 99 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care legiuitorul definește reaua-credință și grava neglijență, circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de magistrat și pentru care, un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Sub aspectul laturii subiective, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor părților.

În ceea ce privește cea de-a doua formă a vinovăției, legiuitorul, prin folosirea sintagmei „gravă neglijență” a stabilit gradul culpei ca fiind cel al „culpei lata”, putând atrage răspunderea numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Este adevărat că, în speță, membrii comisiei de elaborare subiecte nu au acționat ca magistrați, însă și în această situație se impunea motivarea aplicării sancțiunii atât prin prezentarea faptelor ce constituie indicii din care rezultă că membrii comisiei sunt răspunzători pentru anularea subiectelor, din rea-credință sau gravă neglijență, cât și sub aspectul întinderii sancțiunii aplicate și modalității de cuantificare a acesteia.

Or, în speță, atât prin motivare cât și prin dispozitiv se dispune aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin H.G. nr. 621/2006, fără a se indica conținutul concret al sancțiunii.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului și excesului de putere al autorităților administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă dreptul sau situații juridice individuale, cum este cazul în speță.

Totodată, pentru a-și exercita atribuția de control a legalității actelor administrative potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.

În speță, așa cum rezultă din considerentele sus-arătate, se impunea detalierea motivelor, sub aspectul laturii subiective, întrucât, deși era în analiză aplicarea sancțiunii pentru anularea a trei întrebări, era necesar a se prezenta indiciile din care rezultă că membrii comisiei de elaborare subiecte au acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, precum și întinderea sancțiunii aplicate.

Față de cele expuse, Înalta Curte reține că actul administrativ atacat este nemotivat, în ceea ce privește sancționarea, cu reducerea drepturilor bănești cuvenite contestatoarelor pentru activitatea prestată în cadrul comisiei de elaborare subiecte - disciplina dreptul muncii judecători, motivarea reprezentând o obligație generală a autorității publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, iar sancțiunea pentru nemotivarea actului administrativ neputând fi decât anularea acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, reținând că este competentă material în soluționarea contestației, Înalta Curte, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii iar în baza art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 va admite contestația și va anula art. 5 din Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016 a Plenului C.S.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția necompetenței materiale invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Admite contestația formulată de A. și B. împotriva Hotărârii nr. 420 din 26 aprilie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează art. 5 din Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 decembrie 2016.