ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3023/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3023/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3023/2015

Deliberând

asupra prezentei cauze, constată următoarele:

I. Procedura

în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată la data de 21 mai 2015 și înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, sub nr. x/2/2015, Consiliul Concurenței a formulat, în temeiul

art. 37 și art. 38 din Legea nr. 21/1996, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, cerere de autorizare

judiciară în legătură cu o posibilă faptă anticoncurențială

privind stabilirea onorariilor notariale, solicitând pronunțarea unei

încheieri prin care să fie autorizată efectuarea unei inspecții

inopinate la sediul principal, precum și la orice alte spații aparținând

următoarelor: Camera Notarilor Publici Suceava, Societatea

Profesională Notarială A., Societatea Profesională

Notarială B., Societatea Profesională Notarială C. - D., Biroul

Individual Notarial E., Biroul Individual Notarial F., Biroul Individual

Notarial G. și Biroul Individual Notarial H.

primei instanțe

Prin

încheierea din camera de consiliu nr. 7 din 21 mai 2015, Președintele Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de Consiliul Concurenței și a

dispus autorizarea desfășurării unor inspecții inopinate la

sediile principale, la sediile secundare, precum și în orice alte spații

de stocare documente mijloace de transport aparținând întreprinderilor:

Camera Notarilor Publici Suceava, Societatea Profesională Notarială A.,

Societatea Profesională Notarială B., Societatea Profesională

Notarială C. - D., Biroul Individual Notarial E., Biroul Individual

Notarial F., Biroul Individual Notarial G. și Biroul Individual Notarial H.,

pe o durată de 2 zile lucrătoare consecutive, fie în perioada

25-29.05.2015, fie în perioada 02-05.06.2015, care urmează a fi stabilite

prin ordinul Președintelui Consiliului Concurenței în funcție de

posibilitățile organizatorice interne ale acestuia.

În motivarea

încheierii se arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prev. de art 36-38 din Legea nr. 21/1996, pentru autorizarea desfășurării

unei inspecții inopinate în mai multe spații simultan, existând

indicii privind existența unor înțelegeri anticoncurențiale

între societățile membre ale Camerei Notarilor Publici Suceava

privind tarifele practicate pe piața serviciilor legale publice de

autentificare și legalizare de acte prestate de către notarii

publici.

atac exercitată

Împotriva

încheierii nr. 7 din 21 mai 2015, pronunțată de președintele Curții

de Apel București în Dosarul nr. x/2/2015, a formulat contestație

Camera Notarilor Publici Suceava.

Împotriva

încheierii nr. 7 din 21 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București,

a formulat contestație - în baza art 38 din Legea nr. 21/1996 -

contestatoarea Camera Notarilor Publici Suceava, solicitând casarea acesteia și,

pe fond, respingerea cererii Consiliului Concurenței de autorizare a

desfășurării unei inspecții inopinate la sediul Camerei

Notarilor Publici Suceava și a unor birouri notariale ca fiind

inadmisibilă.

Contestatoarea

a arătat că solicitarea Consiliului este abuzivă în condițiile

în care regulile concurențiale nu sunt incidente în materie

notarială, Birourile notariale și Camerele notarilor publici neputând

fi asimilate unor întreprinderi.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public

îndeplinește un serviciu de interes public, având statutul unei funcții

autonome, iar potrivit art. 27 din Codul deontologic al notarilor publici,

profesia de notar se exercită în condiții de concurență, pe

criterii exclusive de competență și probitate profesională.

În opinia

contestatoarei, Legea concurenței se aplică actelor sau faptelor care

pot avea ca efect restrângerea sau denaturarea concurenței, cu excepția

situațiilor când asemenea masuri sunt luate în aplicarea altor legi, așa

cum este cazul de față.

A invocat

contestatoarea jurisprudența Curții de Justiție Europene

(hotărârile din cauza Bosman, cauza Cipolla, cauza Wouters), în susținerea

ideii că notarii și organizațiile lor nu intră în domeniul

de aplicare al art. 101 TFUE, restricțiile și reglementările

referitoare la statutul funcției notariale neputând fi analizate din

perspectiva concurențială.

A subliniat și

faptul că onorariile prestabilite pentru profesiile juridice reglementate

nu sunt considerate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca fiind

contrare dreptului concurenței (hotărârea din C-35/99 Arduino).

În sfârșit,

contestatoarea a invocat Directiva nr. CE/2006/123, care exclude în mod expres

din domeniul său de aplicare „serviciile prestate de notari și

executori judecătorești numiți de autoritățile publice”,

precum și Directiva nr. 2013/55/UE de modificare a Directivei nr.

2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale.

În drept,

contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 36/1995,

ale Legii nr. 21/1996, pe jurisprudența CJUE și Directiva serviciilor

nr. CE/2006/123.

II. Procedura

în fața instanței de control judiciar

Intimatul

Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, solicitând

Intimații

Societatea Profesională Notarială A., Societatea Profesională

Notarială B., Societatea Profesională Notarială C. - D., Biroul

Individual Notarial E., Biroul Individual Notarial F., Biroul Individual

Notarial G. și Biroul Individual Notarial H. au depus la dosar

întâmpinări cu conținut identic, solicitând admiterea contestației

și respingerea ca inadmisibilă a cererii de autorizare formulată

de Consiliul Concurenței.

La rândul

său, intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea contestației și menținerea încheierii

contestate ca fiind temeinică și legală.

În această

fază procesuală nu au fost administrate probe noi.

III.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând

încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de contestatoare, pe

baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile,

Înalta Curte constată că este nefondată contestația, pentru

argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Critica esențială

adusă de contestatoare încheierii atacate privește inadmisibilitatea

cererii Consiliului Concurenței de autorizare judiciară, prin prisma

necompetenței acestuia de a investiga și sancționa activitatea

notarială.

Astfel,

contestatoarea susține că birourile notariale și camerele

notarilor publici nu se încadrează în noțiunea de „întreprindere” sau

asociere de întreprinderi, astfel cum acestea sunt consacrate în jurisprudența

comunitară, motiv pentru care nu li se aplică dispozițiile Legii

nr. 21/1996.

Înalta Curte

reține, sub acest aspect, faptul că, în conformitate cu art. 35 al

Legii nr. 36/1995, notarul public este numit în funcție de ministrul justiției,

iar potrivit art. 7, actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și

semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța

probantă și, după caz, forța executorie prevăzute de

lege.

Acest fapt nu

împiedică însă, calificarea birourilor notarilor publici ca

întreprinderi în accepțiunea normelor de concurență, Curtea de

Justiție a Uniunii Europene statuând că notarii publici își

exercită activitatea în condiții de concurență, ceea ce nu

este caracteristic exercitării autorității publice

(hotărârile din 24.05.2011, în Cauza C-50/08, Comisia v. Franța, și

în Cauza C-51/08, Comisia v. Luxemburg).

Faptul

că notarul public prestează un serviciu de interes public nu îl

exclude din sfera de aplicare a regulilor de concurență, cel puțin

o parte a activității sale având un evident caracter

privat/comercial, fiind exercitată și în vederea abținerii unui

profit sub aspect economic, și fiind exercitată în condiții de

concurență, ceea ce îi imprimă statutul de întreprindere

supusă regulilor de concurență.

Spre exemplu,

consultanța și asistența juridică asigurate de notar cu

ocazia autentificării actului sau a convenției menționate nu pot

fi considerate o participare la exercitarea autorității publice,

chiar și atunci când există o obligație legală pentru

acesta de a asigura o astfel de consultanță sau de asistență.

Notarul

public nu acționează ca un funcționar, deși este numit „în

funcție” de ministrul justiției (conform art. 35 din Legea nr.

36/1995).

Pentru

serviciile prestate constând în actele/procedurile îndeplinite prin

valorificarea cunoștințelor profesionale, biroul notarial

încasează un preț/onorariu.

Acest preț/onorariu

nu reprezintă o taxă pe care notarul public o colectează în numele

statului și pentru stat și nici un salariu plătit de angajator

(spre exemplu, Ministerul Justiției, care realizează numirea în funcție).

Onorariile

încasate de fiecare notar public se constituie într-un venit care variază

de la caz la caz și care, după scăderea cheltuielilor efectuate

poate fi asimilat, în termeni economici, profitului realizat de o

întreprindere.

Prin urmare,

veniturile realizate de un notar public într-o perioadă de timp nu sunt

prestabilite, ci variază în funcție de volumul de activitate

prestată, fiind astfel influențat de oferta de servicii similare care

îl concurează.

Un argument

în plus pentru afirmarea caracterului economic al activității

notariale este faptul că facturile emise de biroul notarial sunt

purtătoare de T.V.A.

Prevederile

directivelor invocate de contestatoare nu sunt de natură să

conducă la o altă concluzie în prezenta cauză, Directiva

2005/36/CE modificată prin Directiva 2013/55/UE instituind un sistem

pentru recunoașterea calificărilor profesionale în Uniunea Europeană,

iar Directiva 2006/123/CE privind serviciile având ca scop eliminarea

barierelor din calea comerțului cu servicii în Uniunea Europeană,

prin simplificarea procedurilor administrative pentru prestatorii de servicii,

consolidarea drepturilor consumatorilor și ale întreprinderilor care

beneficiază de servicii și stimularea cooperării între țările

UE.

Nici

hotărârea CJUE din 19.02.2002 în cauza 35/99, Manuele Arduino și nici

celelalte hotărâri (din cauza Bosman, cauza Cipolla, cauza Wouters)

invocate de contestatoare nu intră în coliziune cu cele statuate în

jurisprudența recentă a CJUE expusă mai sus, neavând în vedere

situații similare.

Prin urmare,

autoritatea de concurență a calificat în mod corect biroul notarului

public ca întreprindere prin prisma definiției cuprinse la art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 21/1996, definiție care preia, de altfel, criteriile

instituite la nivel european în materie de concurență.

În acest

context, Înalta Curte reține că Legea nr. 21/1996 are drept scop

protecția, menținerea și stimularea concurenței și a

unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor

consumatorilor.

Dispozițiile

ei se aplică - potrivit art. 2 - „actelor și faptelor care restrâng,

împiedică sau denaturează concurența, săvârșite de:

a) întreprinderi

sau asociații de întreprinderi - persoane fizice sau juridice - de

cetățenie, respectiv de naționalitate română sau

străină, denumite în continuare întreprinderi;

b)

autoritățile și instituțiile administrației publice

centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau

prin reglementările adoptate, intervin în operațiuni de piață,

influențând direct sau indirect concurența, cu excepția situațiilor

când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru

apărarea unui interes public major.”

La art. 2

alin. (2) al actului normativ, noțiunea de întreprindere, în sensul

acestei legi, este definită ca referindu-se la „orice operator economic

angajat într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o

piață dată, independent de statutul său juridic și de

modul de finanțare, astfel cum este definită în jurisprudența

Uniunii Europene”.

Legea

concurenței interzice orice înțelegeri între întreprinderi, decizii

ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca

obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței

pe piața românească sau pe o parte a acesteia, , sarcina probei unei

încălcări a acestei interdicții revenind Consiliului Concurenței

(art. 5).

Ca autoritate

națională în domeniul concurenței, Consiliul Concurenței

este abilitat să investigheze posibilele încălcări, iar spre

această finalitate, inspectorii de concurență pot efectua inspecții

inopinate în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care întreprinderile

ori asociațiile de întreprinderi le dețin legal, să examineze

orice documente, registre, acte financiar-contabile, indiferent de locul în

care sunt depozitate și de suportul fizic sau electronic pe care sunt

păstrate (art. 36).

În

conformitate cu art. 37 și art. 38 din Legea nr. 21/1996, în baza

autorizării judiciare date prin încheiere de către președintele

Curții de Apel București sau de către un judecător delegat

de acesta, inspectorii de concurență pot efectua inspecții, în

spațiile prevăzute la art. 36, precum și în orice alte spații,

inclusiv domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparținând

conducătorilor administratorilor, directorilor și altor angajați

ai operatorilor economici sau asociațiilor de operatori economici, supuși

investigației.

Înalta Curte

constată că în mod corect a apreciat Președintele Curții de

Apel București că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.

36-38 din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, existând indicii privind posibila încălcare

a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, indicii potrivit

cărora colegiul director al Camerei Notarilor Publici Suceava ar fi

informat notarii publici din raza teritorială a Curții de Apel

Suceava cu privire la obligația de a respecta o anumită grilă de

onorarii stabilită de Cameră și care impune onorarii minime de

regulă mai mari de câteva ori decât cele stabilite de Ministerul Justiției,

motiv pentru care încheierea pronunțată se impune a fi menținută

ca fiind temeinică și legală.

IV. Soluția

instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza

dispozițiilor art. 38 alin. (7) din Legea nr. 21/1996, Înalta Curte va menține

ca legală și temeinică încheierea președintelui curții

de apel, urmând să respingă contestația formulată de Camera

Notarilor Publici Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația formulată de contestatoarea Camera Notarilor Publici

Suceava împotriva încheierii nr. 7 din 21 mai 2015, pronunțată de Președintele

Curții de Apel București în Dosarul nr. x/2/2015.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2015.