ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2403/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea dedusă judecății. În ședința publică din data de 25.10.2019, reclamanții Biroul Individual Notarial A. și A. au formulat o cerere de extindere a intervenției forțate a terțului Administrația Prezidențială la judecarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de președintele Consiliului Concurenței, ridicată de aceștia în prezentul dosarul. În acest sens, au solicitat instanței să dispună Administrației Prezidențiale să exprime un punct de vedere privind excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de președintele Consiliului Concurenței. Astfel, reclamanții au solicitat instanței să admită atragerea în judecată terțului Administrația Prezidențială, care ar putea să pretindă alături de aceștia aceleași drepturi în ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de președintele Consiliului Concurenței, sub aspectul desemnării domnului B. - consilier de concurență - membru al Plenului Consiliului Concurenței, în componența Comisiei stabilită prin Ordinul nr. 1237 din 11.12.2017, considerat ca nelegal, conform motivelor arătate în formularea excepției. Reclamanții au pretins că în motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017 se regăsește și interesul terțului Administrația Prezidențială, sub aspectul atingerii instituției prezidențiale, prin faptul că Decretul nr. 703/2015, emis de Președintele României, privind numirea domnului B., este în vigoare după expirarea mandatului acestuia, fără să treacă prin filtrul deciziei Președintelui României, potrivit atribuției sale exclusive de numire a demnitarilor. Membrii Plenului Consiliului Concurenței sunt numiți de Președintele României, primind calitatea de demnitari, asimilați miniștrilor și secretarilor de stat, conform art. 22 din Legea concurentei, care prevede ca Funcția de președinte al Consiliului Concurenței este asimilată celei de ministru, iar funcțiile de vicepreședinte și consilier de concurență sunt asimilate celei de secretar da stat." Domnul B. a fost numit de către Președintele României - T. Băsescu, in funcția de demnitate publică de consilier de concurență, membru al Plenului Consiliului Concurenței, prin Decretul nr. 703/27.04.2009, publicat în M. Of. nr. 284/30.04.2009, pentru un mandat de 5 ani, în temeiul prevederilor art. 94 lit. c) și ale art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 17 alin. (1) și (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată (versiune în vigoare la data emiterii Decretului nr. 703/27.04.2009). Nelegalitatea desemnării, prin Ordinul nr. 1237/2017, a domnului B. în componența Comisiei, în raport de emiterea Deciziei nr. 76/20.12.2017, constă în faptul că mandatul de 5 ani, pentru care domnul B. a fost numit cu Decretul nr. 703/27.04.2009, expirase. Astfel, acest demnitar nu putea să continue exercitarea atribuțiilor de serviciu constând în participarea la audiere și exercitarea votului în cadrul deliberării din luna decembrie 2017, deoarece decretul de numire avea deja epuizată valabilitatea, întrucât mandatul de 5 ani, început în anul 2009, expirase în mai 2014. Or, din luna mai 2014 până în luna iulie 2018, domnul B. a exercitat funcția de demnitatea publică - consilier de concurență (demnitar cu rang de secretar de stat) - membru al Plenului Consiliului Concurentei, fără să fie mandatat legal, respectiv fără să beneficieze de numirea pentru un nou mandat de către Președintele României. Abia în anul 2018, prin Decretul nr. 473 din 15 iunie 2018. publicat în M.Of. nr. 499/18.06.2018, președintele C. l-a numit pe domnul B. în funcția de demnitatea publică - consilier de concurență - membru al Plenului Consiliului Concurenței, pe un nou mandat de 5 ani, care a început să curgă de la depunerea jurământului, ce a avut loc în data de 6 iulie 2018. Ca atare, desemnarea în luna decembrie 2017 a domnului B. în componența Comisiei în temeiul Decretului nr. 703/27.04.2009 este nelegală.

Hotărârea primei instanțe. Prin încheierea de ședință din data de 28.10.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altei persoane, formulată de către reclamanți în contradictoriu cu Administrația Prezidențială, reținând că în raport de obiectul prezentei cauze (anularea deciziei nr. 76/20.12.2017 emisă de Consiliul Concurenței, în ceea ce privește sancționarea contravențională a reclamanților, și, în subsidiar, reducerea amenzii până la minimul legal), cât și obiectul excepției de nelegalitate, nu se poate reține că Administrația Prezidențială ar putea pretinde, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamanții din prezenta cauză și ca atare nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de recurs. Împotriva încheierii din data de 28.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții Biroul Individual Notarial A. și A.. Prin motivele de recurs formulate, recurenții au arătat că la Consiliul Concurentei s-a primit o plângere împotriva Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Suceava, formulată de notarul public D., din Municipiul Suceava, care, în ceea ce privește onorariile notariale, a pretins că la nivelul Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Suceava se procedează la impunerea practicării unor tarife superioare celor minimale prevăzute de Ordinul Ministerului Justiei. În conformitate cu prevederile art. 36 din Legea concurentei, a fost declanșată, prin Ordinul nr. 258/20.05.2015 emis de președintele Consiliului Concurenței, o investigație din oficiu având ca obiect posibila faptă anticoncurențială prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 republicată cu modificările și completările ulterioare, săvârșită de către Camera Notarilor Publici Suceava și membrii acesteia potrivit cărora: "sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare." Examinând datele înscrise în registrele de evidență primite, Consiliul Concurentei a apreciat că în cadrul Camerei Notarilor Publici Suceava există o înțelegere anticoncurențială de practicare onorarii minime în cuantum mai mare decât cele decise de Ministerul Justiei, părțile implicate fiind societățile profesionale notariale și birourile individuale notariale. Urmare finalizării investigației, plenul Consiliul Concurenței a hotărât că se impune sancționarea contravențională, fiind emisă Decizia nr. 76/20.12.2017 de sancționare prin aplicarea de amenzi contravenționale individuale, în sarcina fiecărui notar, ca persoană fizică, cuantumul amenzii fiind calculat prin aplicarea amenzii procentuale la venitul brut personal realizat în anul 2017 al fiecărui notar sancționat. Prin cererea de introducere în cauză a Președintelui României s-a învederat instanței de fond că domnul B. a continuat exercitarea atribuțiilor de demnitar din luna mai 2014, până în luna iulie 2018, fără să fie mandatat legal, adică fără să beneficieze de numirea pentru un nou mandat de către Președintele României, doar în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea Concurentei, care prevede că: « în situația în care până la expirarea duratei mandatului unui membru al Plenului Consiliului Concurentei, în condițiile art. 15 alin. (9) lit. a), nu este numit un succesor, membrul Plenului al cărui mandat expiră își va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor ». Totuși trebuie înțeles că posibilitatea funcționarii în Plen, după expirarea mandatului, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea Concurenței, a fost gândită de legiuitor ca o situație excepțională, interimară, temporară, de durată scurtă, pentru a nu îngreuna lucrările în curs ale Plenului. Instanța a reținut că cererea de atragerea la judecarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017 a terțului Administrația Prezidențială, în calitatea sa de apărător al instituției prezidențiale, este inadmisibilă întrucât instanța de fond a apreciat că pe calea unei cereri separate, acest terț nu ar putea pretinde aceleași drepturi ca reclamanții din prezenta cauză. Or, reclamanții au învederat instanței de fond că Administrația Prezidențială, în calitatea sa de apărător al Președintelui României, trebuie să fie alături în solicitarea acestora ca instanța să observe și să rețină că Autoritatea de concurență, printr-o înțelegere restrictivă a prevederilor art. 18 din Legea Concurentei, în fapt a manipulat modificarea prevederilor Decretului nr. 703/27.04.2009, emis de Președintele României, care deși epuizat, fiind socotit în vigoare de către Consiliul Concurenței, a generat dispoziția cuprinsă în Ordinul nr. 1237/11.12.2017, emis de președintele Consiliului Concurenței, ca dl. B. să fie desemnat în mod expres să-și exercite atribuțiile de demnitar membru al Plenului în cadrul Comisiei stabilită prin Ordinul nr. 1237/11.12.2017. Recurenții au criticat soluția instanței de fond susținând că între excepția de nelegalitate a Decretul nr. 703/27.04.2009 și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1237/11.12.2017 există un raport evident de cauzalitate, generat de faptul că domnul B. a fost desemnat în componența Comisiei (practic un plen restrâns al Consiliului Concurenței), participând astfel la hotărârea de sancționare contravențională prevăzută prin Decizia nr. 76/20.12.2017. Așadar, această împrejurare i-a pus în situația de a chema în judecată pe terțul Președintele României, conform art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în discutarea legalității Ordinului nr. 1237/11.12.2017, precum și în cadrul excepției de nelegalitate a Decretului nr. 703/27.04.2009, emis de Președintele României, cu mențiunea că această din urmă excepție vizează mai degrabă situația legalității "modificării" Decretului nr. 703 din 27.04.2009, intervenția Președintelui României, fiind forțată, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., ca efect al aplicării prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Este evident că terțul Președintele României are un interes comun cu reclamanții, acela de a pune în discuția instanței împrejurarea modificării validității unui decret prezidențial și continuarea exercitării atribuțiilor demnitarului B., deși nu a avut loc manifestarea de voință în acest sens a Președintelui României. Or, luând la cunoștință de faptul că printr-o interpretare restrictivă a unui text de lege, o autoritate publică efectuează o intervenție asupra dispozițiilor decretului prezidențial, modificând voința Președintelui României, Administrația Prezidențială, în calitatea sa de apărător al instituției prezidențiale, în mod indubitabil că poate să se adreseze pe cale separată instanței pentru cenzurarea acestei împrejurari, care reprezintă pretinderea acelorași drepturi pretinse de reclamanți pe calea excepțiilor de nelgalitate. Astfel, pe cale separată, desigur că Administrația Prezidențială poate să solicite instanței să constate că prevederile art. 18 din Legea Concurentei, privind continuarea exercitării funcției de demnitate publică după data împlinirea mandatului, trebuie neapărat coroborate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 90/2001, privind interimatul ministerial, care este limitat la un maxim de 45 zile și, ca atare, continuarea de către dl. B. a exercitării atribuțiilor de consilier de concurență, ca funcție de demnitate publică asimilată secretarului de stat, este nelegală fără aprobarea Președintelui României. Față de cele arătate, recurenții au solicitat admiterea recursului și să se constate admsibilitatea cererii de chemare a terțului Președintele României la judearea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1237/11.12.2017, emis de președintele Consiliului Concurenței.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a învederat că din dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. rezultă în mod evident că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nclegalitate expres prevăzute, care privesc, în esență, încălcarea unor norme de drept procesual sau de drept material incidente cauzei, prin raportare la situația de fapt reținută de prima instanță, aspect față đe care a invocat excepția nulității recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 03 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și recursul, ca nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți deși nu au indicat în mod concret cazul de casare în care se încadrează criticile aduse hotărârii primei instanțe, din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului. Cu privire la fondul cererii deduse judecății, Înalta Curte constată că prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei cererii de extindere a intervenției forțate a terțului Administrația Prezidențială la judecarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de președintele Consiliului Concurenței. Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea pendinte și a reținut că în raport de obiectul cauzei (anularea deciziei nr. 76/20.12.2017 emisă de Consiliul Concurenței, în ceea ce privește sancționarea contravențională a reclamanților și, în subsidiar, reducerea amenzii până la minimul legal), cât și obiectul excepției de nelegalitate, a constatat că Administrația Prezidențială nu ar putea pretinde, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamanții în prezenta cauză și pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs formulate, recurenții-reclamanți au arătat că au solicitat introducerea în cauză a terțului Președintele României, conform art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ. pentru discutarea legalității Ordinului nr. 1237/11.12.2017, precum și a excepției de nelegalitate a Decretului nr. 703/27.04.2009, emis de Președintele României, cu mențiunea că această din urmă excepție vizează mai degrabă situația legalității "modificării" Decretului nr. 703 din 27.04.2009, iar intervenția Președintelui României este o intervenție forțată, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., ca efect al aplicării prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, au susținut că terțul Președintele României are un interes comun cu reclamanții, acela de a pune în discuția instanței împrejurarea modificării validității unui decret prezidențial și continuarea exercitării atribuțiilor demnitarului B., deși nu a avut loc manifestarea de voință în acest sens a Președintelui României. Sub acest aspect, Înalta Curte verificând legalitatea hotărârii atacate din această perspectivă, constată că potrivit art. 68 alin. (1) C. proc. civ., oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamantul. Chemarea în judecată a altei persoane este un mijloc procesual prin care părțile inițiale din proces, precum și intervenientul principal, solicită introducerea în proces a unei terțe persoane care ar putea pretinde, pe cale separată, aceleași drepturi ca și reclamantul. Terțul are poziție de reclamant. Specific acestei forme de intervenție este faptul că un terț este forțat, din inițiativa uneia dintre părțile din litigiul pendinte, să își valorifice un drept pe care ar putea să-l pretindă împotriva acestora sau numai împotriva uneia dintre ele. Așadar, partea din litigiu nu formulează vreo pretenție împotriva terțului, ci, dimpotrivă, îl forțează pe terț să-ți valorifice o pretenție proprie împotriva părților. Terțul intervenient nu are de ce să dobândească o poziție de pârât, ci pe aceea de reclamant împotriva părților din procesul inițial sau numai împotriva uneia. Terțul va putea chema, la rândul lui, altă parte în proces, având drepturile unui intervenient principal. Terțul ar putea pretinde același drept. Legea limitează posibilitatea formulării unei cereri de chemare în judecată a unei alte persoane doar în ipoteza în care terțul ar putea pretinde același drept ca și reclamantul din litigiul pendinte, nefiind deci posibilă introducerea în proces, prin acest mecanism, a unor terți care pretind drepturi similare sau în strânsă legătură. În mod logic, poate fi introdus și terțul care ar putea pretinde același drept ca și pârâtul, având în vedere că acesta poate introduce o cerere reconvențională și va dobândi poziția de reclamant cu privire la acea pretenție față de reclamantul inițial, dar și cu privire la cererea de intervenție voluntară principală, intervenientul principal dobândind poziția tot de reclamant. Scopul pentru care un reclamant formulează o astfel de cerere este de a asigura opozabilitatea hotărârii față de terța persoană care are legătură cu raportul juridic substanțial dedus judecății. Or, în mod corect a reținut prima instanță faptul că, în raport de obiectul cauzei deduse judecății (anularea deciziei nr. 76/20.12.2017 emisă de Consiliul Concurenței, în ceea ce privește sancționarea contravențională a reclamanților și, în subsidiar, reducerea amenzii până la minimul legal), cât și obiectul excepției de nelegalitate, nu se poate reține că Administrația Prezidențială ar putea pretinde, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și recurenții-reclamanți în prezenta cauză și pe cale de consecință, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,