ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2481/2015

Decizia nr. 2481/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 69 din 15 ianuarie 2015, Curtea de Apel București a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta A., în contradictoriu cu Instituția Prefectului Municipiului București și a constatat nelegalitatea disp. art. 7 din H.G. nr. 1217/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că textul de lege a cărui nelegalitate se solicită a fost modificat prin H.G. nr. 1301/2004, legiuitorul stabilind că „persoanele îndreptățite potrivit legii primesc ca despăgubire suma de 15.640.000 RON pe hectarul de teren la care au dreptul”.

Deci, în forma actuală, dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 1217/2003 contravin prevederilor art. 13 din Legea nr. 44/1994, întrucât stabilesc acordarea unei sume fixe pentru despăgubirea veteranilor de război, fără a se lua în considerare alți factori care pot influența valoarea terenurilor la care aceștia au dreptul potrivit legii.

Astfel, prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994 impun ca nivelul despăgubirilor să se situeze la contravaloarea terenurilor la care aceștia erau îndreptățiți, această valoare neputând fi aceeași pentru fiecare titular al dreptului, dat fiind că terenurile respective trebuie să fie amplasate în localitățile de domiciliu.

În acest context, este de principiu că valoarea terenurilor este diferită în funcție de mai multe criterii și anume, dacă localitatea de domiciliu a titularului dreptului este situată în mediul rural sau urban, după rangul localității, zona în care sunt amplasate terenurile în cadrul aceleiași localități și chiar după categoria de folosință, factori ce influențează în mod semnificativ valoarea terenului.

Mai mult, textul de lege contestat este nelegal și prin raportare la dispozițiile alin. (4) ale art. 13 din Legea nr. 44/1994, care prevede că, anual Guvernul României are obligația de a actualiza cuantumul despăgubirilor cuvenite veteranilor de război, care nu au putut fi împroprietăriți în localitatea unde domiciliază, aceste dispoziții constituind un argument în plus de nelegalitate a stabilirii unei sume fixe pentru despăgubirile cuvenite acestora.

Împotriva sentinței civile nr. 69/2015 a Curții de Apel București, pârâta Instituția Prefectului Municipiului București a declarat recurs.

În motivarea cererii de recurs se arată că este inadmisibilă judecarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1217/2003, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Municipiului București, întrucât aceasta nu este emitenta actului.

În cauzele având ca obiect excepția de nelegalitate a unui act intervine obligativitatea citării emitentului în fața instanței de contencios administrativ, învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate.

H.G. nr. 1217/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) și (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, astfel cum aceasta a fost modificată prin H.G. nr. 1301/2004, este emisă de Guvernul României.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere că instanța de fond a soluționat excepția de nelegalitate fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză și fără ca această cerere să fie comunicată pârâtului împreună cu înscrisurile depuse de reclamantă și pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea actelor de procedură.

Art. 4 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, arată că instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

Necesitatea citării emitentului actului rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ. potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (....) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.

Astfel, realizarea citării și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare.

Nu în ultimul rând, citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză și emitentul actului a cărui nelegalitate este invocată, respectiv Guvernul României și să pună în discuția părților, în contradictoriu, soluționarea excepției de nelegalitate.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Instituția Prefectului Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 69 din 15 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2015.