Decizia nr. 1160/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 52/2015 a Curții de Apel Alba Iulia

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de și completată la data de 15 octombrie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 36920/G/II din 24 septembrie 2014 întocmit de pârâtă prin care s-a reținut starea de incompatibilitate a reclamantului, anularea Raportului de evaluare nr. 36934/G/II din 24 septembrie 2014 prin care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei pentru prejudiciul cauzat prin actele administrative nelegale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 52 din 6 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat Raportul de evaluare nr. 36.920/G/II din 24 septembrie 2014, a obligat pârâta la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins în rest acțiunea.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva Sentinței nr. 52 din 6 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs incident reclamantul A., solicitând în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., înlăturarea considerentelor greșite din cuprinsul sentinței atacate, menținând soluția de anulare a Raportului de evaluare nr. 36920/G/II din 24 septembrie 2014, casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește respingerea cererii de anulare a Raportului de evaluare nr. 36934/G/II din 24 septembrie 2014 și solicitarea de plată a daunelor morale. 3.1 Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, în motivarea căii de atac, a susținut în esență că raționamentul instanței de fond cu privire la inexistența stării de incompatibilitate pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege este bazat pe interpretarea eronată a prevederilor ce cârmuiesc materia incompatibilităților, în mod special a prevederilor art. 11 din Legea nr. 176/2010 direct incidente în cauză. În opinia recurentei, menținerea raționamentului primei instanțe în sensul că perioada de evaluare la care se poate raporta Agenția Națională de Integritate are ca punct de pornire obligatoriu, în toate cazurile, data de 2 octombrie 2010 - data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, ar lăsa goale de conținut dispozițiile art. 11 din aceeași lege prin care legiuitorul a reglementat expres perioada în care Agenția Națională de Integritate poate desfășura activitatea de evaluare. 3.2 Prin recursul incident, recurentul-reclamant A. critică, pe de o parte, considerentele greșite ale instanței de fond, iar, pe de altă parte, respingerea nelegală a cererii de anulare a Raportului de evaluare nr. 36934/G/II din 24 septembrie 2014 și a daunelor morale solicitate. Referitor la considerentele greșite, în esență, recurentul-reclamanta arată că, deși instanța de fond face distincția între funcția de manager interimar deținută de recurentul-reclamant în perioada 2 august 2010 - 20 octombrie 2010 și cea de manager deplin deținută în perioada 20 octombrie 2010 - 9 iulie 2012, nu analizează nerespectarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 11 alin. (1) din legea nr. 176/2010 în care Agenția Națională de Integritate avea dreptul să desfășoare activitatea de evaluare pentru funcția de manager interimar. În opinia recurentului-reclamant, funcția de manager interimar a încetat la data de 20 octombrie 2010, în timp ce activitatea de evaluare a fost demarată la data de 19 mai 2014, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Arată, de asemenea că, instanța de fond nu a făcut distincția dintre noțiunea de funcție și exercitarea unei activități medicale, distincție ce rezultă din regulamentarea prevăzută de art. 180 pct. 1 lit. b) și c) din Legea nr. 95/2006, astfel încât, în mod greșit a fost reținut cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 180 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 95/2006. Referitor la Raportul de evaluare nr. 36934/G/II din 24 martie 2014 și solicitarea de daune morale arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în condițiile în care legiuitorul nu a făcut nicio distincție în ceea ce privește posibilitatea de contestare a raportului de evaluare în situația în care se reține un conflict de interese de natură administrativă, respectiv că se rețin indicii cu privire la un conflict de interese de natură penală. Totodată, descrierea elementelor care au prejudiciat imaginea și reputația recurentului-reclamant sunt suficiente pentru a atrage răspunderea Agenției Naționale de Integritate, cuantumul prejudiciului urmând a fi apreciat de instanța de judecată.

Apărările formulate în cauză 4.1 Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 iunie 2015, recurentul-reclamant A. solicită respingerea recursului declarat de Agenția Națională de Integritate, arătând că, în mod corect instanța de fond a reținut că pentru funcțiile deținute anterior apariției Legii nr. 176/2010 procedura de constatare și sancționare a incompatibilității reglementată de Legea nr. 95/2006, nu pot fi aplicate sancțiunile introduse prin Legea nr. 176/2010, întrucât ar echivala cu o retroactivitate a legii noi. 4.2 Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin întâmpinarea depusă, solicită respingerea recursului incident, arătând, în esență că recurentul-reclamant a deținut calitatea de manager interimar și cea de manager pe o perioadă de timp continuă, neexistând întrerupere pentru deținerea celor două funcții, legea nefăcând distincție, în ceea ce privește regimul incompatibilităților, între manager interimar și cel numit prin concurs.

Procedura derulată în recurs Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit potrivit art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților prin încheierea din data de 5 octombrie 2016. Prin încheierea din data de 8 decembrie 2016, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică în condiții de contradictorialitate, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de fond a fost învestită, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluționarea contestației formulată împotriva Raportului de evaluare nr. 36920/G/II din 24 septembrie 2014 prin care s-a reținut starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant întrucât în perioada 2 august 2010 - 12 noiembrie 2010 a exercitat funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, cât și pe cea de angajat în funcția de medic primar în cadrul SC B. SRL, încălcând prevederile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, precum și împotriva Raportului de evaluare nr. 36934/G/II din 24 septembrie 2014 prin care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Prima instanță a admis în parte acțiunea recurentului-reclamant și, în consecință, a anulat Raportul de evaluare nr. 36920/G/II din 24 septembrie 2014 și a respins cererea de anulare a Raportului de evaluare nr. 36934/G/II din 24 septembrie 2014. Referitor la incompatibilitatea reținută în persoana recurentului-reclamant în perioada 02 august 2010 - 12 noiembrie 2010 a apreciat instanța de fond că activitatea de evaluare a Agenției Naționale de Integritate se poate raporta numai la situațiile născute după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, respectiv după data de 05 septembrie 2010. Cum, în speță, numirea ca manager interimar s-a dispus anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, competența ANI cu privire la evaluarea acestei perioade, era exclusă. În ceea ce privește mandatul de manager selectat prin concurs, instanța de fond a reținut că recurentul-reclamant, în termenul conferit de legiuitor, și-a încetat funcția de medic primar în cadrul SC B. SRL, fiind reținută în mod greșit starea de incompatibilitate. În privința Raportului de evaluare nr. 37634/G/II din 24 septembrie 2014, instanța de fond a reținut că respectivul raport constată doar o stare de fapt și, astfel, nu are trăsăturile unui act administrativ, întrucât nu produce efecte juridice prin el însuși. Instanța de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, autoritatea de integritate având competența materială și funcțională de a emite raportul de evaluare și cu privire la activitatea desfășurată ca manager interimar începând cu data de 02 august 2010. În opinia Înaltei Curți, situația juridică generatoare a stării de incompatibilitate este reglementată de normele de drept substanțial cuprinse în art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, în vigoare în perioada avută în vedere de inspectorul de integritate, în timp ce prin dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se prevede că activitatea procedurală de evaluare a incompatibilităților se efectuează de către Agenția Națională de Integritate, cu respectarea principiului tempus regit actum, atât pe perioada exercitării funcțiilor, cât și în decursul a trei ani după încetarea acestora. Așa fiind, este respectat principiul neretroactivității legii civile în ipoteza în care Agenția Națională de Integritate efectuează, în baza și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, procedura de evaluare cu privire la raporturi juridice născute anterior intrării în vigoare a acestei legi, dar în raport cu dispozițiile de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 95/2006, aplicabile raporturilor juridice analizate, această interpretare fiind conformă jurisprudenței Înaltei Curți (soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din 30 iunie 2014). Prin urmare, soluționarea cauzei de către instanța de fond s-a realizat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, cu consecința neelucidării unor aspecte contestate de ambele părți. În această privință se impune a fi subliniat faptul că, în speță, starea de incompatibilitate reținută de autoritatea de integritate în persoana recurentului-reclamant, în raport de dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 viza atât activitatea desfășurată în perioada 02 august 2010 - 20 octombrie 2010 în calitate de manager interimar, cât și activitatea desfășurată, începând cu 20 octombrie 2010, în calitate de manager numit prin concurs. Apreciind că autoritatea de integritate nu are competența de a verifica situații juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, instanța de fond nu a lămurit, pe deplin, raporturile juridice deduse judecății, respectiv nu a stabilit dacă, în speță, se impune distincția dintre funcția de manager interimar și cea de manager numit prin concurs, iar în raport de această distincție, dacă răspunderea recurentului-reclamant mai putea fi angajată, din perspectiva normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție. Această analiză se impune, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 449/2015, instanța de contencios constituțional a statuat că Agenția Națională de Integritate desfășoară exclusiv o activitate administrativă de evaluare a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, semnalând existența unor potențiale nesocotiri ale prevederilor legale în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Ulterior revine instanței de contencios administrativ chemată să se pronunțe asupra legalității raporturilor de evaluare obligația de a se pronunța, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripției răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta de incompatibilitate va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă. Pentru toate considerentele arătate și față de care nu vor mai fi analizate criticile formulate în cuprinsul recursului incident formulat de recurentul-reclamant, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, se va proceda, conform dezlegărilor date în prezenta decizie, la examinarea tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, cu luarea în considerare și a criticilor formulate în recursul incident.

Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs În raport de considerentele arătate, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre soluționare la aceeași instanță.