ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1030/2017

Decizia nr. 1030/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin plângerea formulată, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 61 din 15 aprilie 2014 a Comisiei Superioare de deontologie și litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinar din România prin care i s-a aplicat reclamantului o sancțiune mai severă în propria sa cale de atac.

S-a arătat că prin Hotărârea nr. 2 din 10 iunie 2013, Comisia de deontologie și litigii Sibiu din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari Sibiu a aplicat reclamantului sancțiunea mustrare, iar în apelul reclamantului prin Hotărârea nr. 55 din 16 august 2013 a Comisiei Superioare de deontologie și litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinar din România s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. În rejudecare prin Hotărârea nr. 6 din 12 noiembrie 2013 a Comisiei de deontologie și litigii Sibiu din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari Sibiu i s-a aplicat o sancțiune mai severă adică suspendarea din activitate pe o perioadă de 5 luni. Această hotărâre a atacat-o cu apel la Comisia Superioară de deontologie și litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România care a rejudecat cauza și a aplicat sancțiunea mustrare severă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei generale a instanțelor de drept comun și respectiv excepția inadmisibilității.

1.2. Prin Sentința nr. 215 din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și în consecință a anulat art. 2 din Hotărârea nr. 61 din 15 aprilie 2014 a Comisiei Superioare de deontologie și litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România și a dispus sancționarea reclamantului A. cu sancțiunea mustrare, a obligat pârâta Comisia Superioară de Deontologie și Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România la plata sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

2.1. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Colegiul Medicilor Veterinari, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru greșita reținere în caz a principiului neagravării situației în propria cale de atac, susținându-se că respectiva regulă - specifică apelului împotriva unei hotărâri judecătorești, nu era aplicabilă speței, având în vedere cauza care determinase reluarea procedurii disciplinare pornite împotriva intimatului-reclamant, cât și soluțiile și procedura în sine prevăzute de lege în cazul cercetării unor abateri de la Codul de deontologie medicală veterinară.

S-a arătat că hotărârea inițială adoptată împotriva intimatului-reclamant fusese desființată înainte de rejudecare pentru motivul neconstituirii statuare a organului administrativ jurisdicțional, deci, pentru nerespectarea condițiilor de cvorum cerute pentru luarea unei hotărâri valabile.

Cu alte cuvinte, hotărârea inițială a fost anulată fără să existe o cenzură asupra sancțiunii aplicate.

Pornind de la acest aspect, s-a arătat că nu era permisă compararea sancțiunilor aplicate intimatului-reclamant înainte și după rejudecare deoarece nu pot fi comparate acte administrative anulate/nevalabile cu acte administrative valabile.

De asemenea, s-a susținut că regula neagravării situației în propria cale de atac nu era aplicabilă nici pentru faptul că cercetarea pentru o abatere de la Codul de deontologie medicală veterinară se face în baza unei proceduri anume stabilită prin Regulamentul de ordine interioară al Comisiei superioare de deontologie și litigii, precum și al comisiilor județene, respectiv a municipiului București, unde la art. 103 din Regulament sunt prevăzute soluțiile ce pot fi adoptate, fără a se face însă vreo distincție sau delimitare, de felul celei avute în vedere de judecătorul primei instanțe.

2.2. Apărările intimatului-reclamant

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței primei instanțe.

S-a arătat că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății, reținându-se, în mod justificat, incidența în cauză a principiului neagravării situației în propria cale de atac, întrucât, indiferent de motivul care ar fi determinat reluarea procedurii disciplinare, la baza acesteia a stat exclusiv apelul inițial al intimatului-reclamant.

În lipsa contestării Hotărârii nr. 2 din 10 iunie 2013 a Comisiei de deontologie și litigii Sibiu, prin care intimatului-reclamant îi fusese aplicată sancțiunea "mustrării", nu există riscul ca, în rejudecare, acestuia să îi fie aplicată o sancțiune mai gravă, așa cum se întâmplase în cauză.

Or, prin hotărârea primei instanțe a fost înlăturată această nelegalitate, înlocuindu-se sancțiunea ulterioară, mai gravă, cu sancțiunea inițială, mai blândă.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 14 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 4 octombrie 2016, fixând termen de judecată la data de 16 martie 2017.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, ținând seama de probatoriul administrat și cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Rezultă din actele dosarului că împotriva intimatului-reclamant A., medic veterinar de liberă practică, membru al Colegiului Medicilor Veterinari, s-a desfășurat o procedură disciplinară, derulată în 2 etape, prima finalizată cu sancțiunea mustrării și cea de-a doua, subsecventă rejudecării cauzei după casarea hotărârii inițiale în apelul intimatului-reclamant, cu sancțiunea mustrării severe.

Inițial, sancționarea intimatului-reclamant, s-a făcut în baza Hotărârii nr. 2 din 10 iunie 2013 pronunțată de Comisia de Deontologie și Litigii Sibiu, hotărâre prin care, așa cum s-a arătat mai sus, intimatului-reclamant i s-a aplicat sancțiunea mustrării.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație intimatul-reclamant la Comisia Superioară de Deontologie și Litigii, care, prin Hotărârea nr. 55 din 16 august 2013, a dispus invalidarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Comisia de Deontologie și Litigii Sibiu.

Conform mențiunilor înscrise în partea expozitivă a Hotărârii nr. 55 din 16 august 2013, soluția de invalidare a hotărârii de sancționare pronunțată inițial a fost desființată pentru viciul decurgând din nelegala constituire a Comisiei de Deontologie și Litigii Sibiu, precum și pentru netemeinicia conținutului hotărârii.

Această mențiune făcută în mod explicit în cuprinsul Hotărârii nr. 55 din 16 august 2013 contrazice susținerea recurentului-pârât privitoare la temeiurile care au justificat invalidarea hotărârii inițiale, rezultând că trimiterea cauzei spre rejudecare a avut în vedere, deopotrivă, și netemeinicia soluției.

Însă, chiar și în situația în care trimiterea cauzei spre rejudecare s-ar fi dispus exclusiv pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute pentru legala constituire a organului administrativ de primă jurisdicție, nu ar fi schimbat cu nimic fondul problemei, constituind un aspect lipsit de relevanță sub aspectul analizei pe care instanța este chemată să o facă în privința aplicabilității în cauză a principiului neagravării situației în propria cale de atac.

În rejudecare, cauza privind pe intimatul-reclamant a fost soluționată prin Hotărârea nr. 6 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Comisia de Deontologie și Litigii Sibiu, hotărâre prin care împotriva intimatului-reclamant s-a luat măsura disciplinară a suspendării dreptului de a exercita medicina veterinară, pe o durată de 5 luni.

Și această hotărâre a fost contestată (atacată cu apel) de către intimatul-reclamant la Comisia Superioară de Deontologie și Litigii, care, prin Hotărârea nr. 61 din 15 aprilie 2014, a anulat hotărârea atacată și a dispus sancționarea intimatului-reclamant cu sancțiunea mustrării severe.

Considerând că sancțiunea finală dispusă împotriva sa nu a ținut seama de regula neagravării situației în propria cale de atac, intimatul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ competente, solicitând anularea Hotărârii nr. 61 din 15 aprilie 2014 emisă de Comisia Superioară de Deontologie și Litigii.

Prin sentința ce formează obiectul examinării în recurs, instanța Curții de Apel Alba Iulia a admis în parte acțiunea intimatului-reclamant și a dispus înlocuirea sancțiunii aplicate acestuia, din mustrare gravă în mustrare, prima sancțiune stabilită în sarcina intimatului-reclamant, fără a examina în integralitate hotărârea de sancționare, având în vedere limitele în care avusese loc învestirea instanței, intimatul-reclamant necontestând existența abaterii reținute în sarcina sa, ci, doar, tratamentul sancționator mai grav ce îi fusese aplicat în rejudecarea cauzei, subsecvent apelului inițial pe care el îl exercitase.

Deși, prin motivele de recurs formulate, s-a criticat greșita reținere în cauză a principiului neagravării situației intimatului-reclamant în propria cale de atac, susținându-se că, în speță, nu se putea vorbi despre o rejudecare propriu-zisă a pricinii, întrucât, hotărârea inițială - desființată pentru motivul nelegalei constituiri a organului administrativ jurisdicțional, nu constituia o hotărâre valabilă (pronunțată de o comisie statutară), pentru a putea fi comparată cu hotărârea ulterior adoptată, după retrimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că argumentația formulată este lipsită de consistență juridică și nu poate justifica neaplicarea principiului enunțat.

Sub acest aspect, este de arătat că, regula neagravării situației în propria cale de atac este aplicabilă indiferent de motivul care a determinat desființarea hotărârii și trimiterea ei spre rejudecare, esențial fiind ca soluția astfel pronunțată să fie dispusă în calea de atac exercitată de persoana față de care este reluată judecata.

Aceasta întrucât instituirea regulii neagravării situației în propria cale de atac urmărește în principal să garanteze libertatea folosirii căilor de atac.

Principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac este pe deplin aplicabil jurisdicțiilor disciplinare, chiar în lipsa unei prevederi exprese în legea specială de reglementare a procedurii disciplinare, justificarea recunoașterii acestui principiu fiind impusă nu numai de considerente ce țin de echitate, ci și în scopul asigurării unei bune judecăți, aceasta fiind rațiunea introducerii controlului jurisdicțional.

Prin urmare, Comisia Superioară de Deontologie și Litigii, ca organ de control jurisdicțional, nu putea soluționa cauza privind pe intimatul-reclamant, în rejudecarea dispusă ca urmare a admiterii apelului declarat exclusiv de intimatul-reclamant, prin aplicarea unei sancțiuni mai grave decât cea stabilită inițial prin hotărârea desființată în apel, decât cu încălcarea regulii privind neagravarea situației în propria cale de atac.

Or, de respectarea acestei reguli nu este ținută numai jurisdicția care soluționează calea de atac inițială, ci și jurisdicțiile ulterioare, în rejudecarea cauzei, aspect bine subliniat și de judecătorul primei instanțe, câtă vreme declanșarea și reluarea judecății a avut loc la inițiativa reclamantului.

În ipoteza în care intimatul-reclamant nu ar fi contestat hotărârea inițială, aceea prin care îi fusese aplicată sancțiunea mustrării, nu există riscul să i se aplice o sancțiune mai gravă, așa cum s-a întâmplat în speță, motiv pentru care, având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a făcut aplicarea principiului non reformatio in pejus, ușurând situația intimatului-reclamant.

În consecință, pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Comisia de Deontologie și Litigii București din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România împotriva Sentinței nr. 215 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia de Deontologie și Litigii București din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România împotriva Sentinței nr. 215 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2017.

Procesat de GGC - N