ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1807/2022

Ședința publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a la data de 13.10.2015, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pârâții Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie și Litigii, C., D., E. S.R.L. și Colegiul Medicilor Veterinari - Consiliul Municipiului București - Comisia Deontologie și Litigii a Municipiului București, solicitând anularea Hotărârii nr. 74/20.04.2015, emisă de Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie și Litigii.

La data de 04.11.2015, au depus cerere reconvențională pârâții E. S.R.L. și D. prin care au solicitat anularea în întregime a Hotărârii nr. 74/20.04.2015, emisă de Comisia Superioară de Deontologie și Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România prin care a fost admis apelul reclamanților pârâți A. și B. și respins apelul lui D., formulat împotriva Hotărârii nr. 8/02.12.2014 și pe cale de consecință și anularea în întregime a acesteia din urmă, pârâtul D. nefăcându-se vinovat de încălcări ale Codului de Deontologie Medicală Veterinară privind relațiile cu proprietarul animalului, neîncălcând responsabilitățile ce îi revin la prestația unui serviciu medical veterinar de specialitate și mai ales, efectuând toate operațiunile medicale specifice la timp, cu profesionalism și fără să existe indicii de culpă medicală.

Prin sentința civilă nr. 50 pronunțată la data de 11 februarie 20230, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins, în rest, cererea principală ca neîntemeiată.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți D. și E. S.R.L. ca prescrisă.

Împotriva sentinței nr. 50/11.02.2020 și a încheierii de ședință din data de 02 octombrie 2018 a formulat recurs pârâții D. și E. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate sub aspectele invocate prin cererea de recurs, și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunțării unei soluții pe fond cu privire la cererea reconvențională.

În ce privește soluția pronunțată asupra excepției tardivității formulării cererii reconvenționale și a prescripției acesteia, în motivarea recursului, susțin că Hotărârea nr. 74/20.04.2015 nu a fost comunicată la domiciliul cunoscut al medicului veterinar, iar comunicarea a fost realizată de un anume F. din Iași, și nu de Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie și Litigii și nu cuprinde mențiuni despre conținutul acesteia și nici nu face dovada faptului că aceasta a fost transmisă de către Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie și Litigii.

În plus, susține că nu există nicio legătură concretă între dovada de primire depusă la dosarul cauzei de către Colegiul Medicilor Veterinari din România și factura din data de 22 aprilie 2015, recipisa de primire, care deși poartă data poștei, nu are menționat numărul de recomandată existent pe factură.

Susține că semnătura existentă pe recipisa depusă la dosar nu aparține recurentului D., și pentru acest motiv a și formulat cerere de înscriere în fals la termenul din data de 18 septembrie 2018.

Apreciază ca față de aceste aspecte, încheierea din data de 02 octombrie 2018 este pronunțată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., procedura de comunicare, dacă aceasta s-a realizat, este în mod evident viciată, instanța de judecată încălcând dispozițiile legale cu privire la procedurile de comunicare și calculul termenelor procedurale.

Susțin recurenții că instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. la pronunțarea încheierii din 02 octombrie 2018 întrucât a încălcat dispozițiile legale cu privire la stabilirea interesului și a calității procesuale, sens în are afirmă că E. S.R.L. este comitent al prepusului medic veterinar D. fapt pentru care justifică un interes personal și real în anularea unui act emis cu încălcarea dispozițiilor legale.

Cu privire la nelegalitatea decăderii din dreptul de a formula cerere de înscriere în fals susțin că aceasta a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 301 și art. 304 C. proc. civ., înscrisul denunțat fiind comunicat la termenul din data de 19 iunie 2018, adică la termenul anterior formulării cererii. Pe de altă parte, susține că Încheierea atacată este și nemotivată.

Intimații C. și Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie și Litigii au formulat întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanții B. și A. au investit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 74 din 20 aprilie 2015 emisă de Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie și Litigii.

De asemenea, prin cererea reconvențională formulată de recurenții-pârâți D. și E. S.R.L. au solicitat anularea în totalitate a acesluiași act administrativ - Hotărârea nr. 74 din 20 aprilie 2015.

Curtea de Apel București a respins atât cererea principală, câr și cererea reconvențională, aceasta din urmă cerere fiind respinsă ca prescrisă.

Soluția Curții de Apel este corectă fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei la situația de fapt din dosar.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost criticată hotărârea Curții de Apel București susținând recurentul că procedura de comunicare a actului administrativ atacat Hotărârea nr. 74/20 aprilie 2015, dacă aceasta s-a realizat, este viciată, instanța de judecată încălcând dispozițiile legale cu privire la procedurile de comunicare și calculul termenelor procedurale.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincție în această privință. Casarea unei hotărâri judecătorești pentru acest motiv de recurs se poate obține însă în mod diferit, în funcție de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

În cauză, susținerile recurenților și încadrate de aceștia în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. citarea se efectuează: "persoanele fizice la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă".

Reține Înalta Curte că deși pe parcursul cercetării disciplinare, recurentul D. a formulat numeroase cereri și memorii, în cuprinsul acestora nu se regăsește adresa de domiciliu, situație în care în mod corect comunicarea Hotărârii nr. 74 s-a efectuat la locul cunoscut unde recurentul își desfășoară activitatea. Sub acest aspect se reține propria culpă a recurentului D. care nu a înțeles, pe de o parte, a menționa domiciliul său în cererile formulate, iar pe de altă parte, nu a înțeles a menționa locul unde dorește a se efectua procedura de citare.

Neindicarea domiciliului în cererile formulate nu poate conduce la ideea că actul administrativ nu poate fi comunicat, atâta vreme cât normele procedurale prevăd comunicarea actelor și la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă.

Prin susținerea din cererea de recurs conform căruia "procedura de comunicare, dacă aceasta s-a realizat, fiind în mod evident viciată, instanța de judecată încălcând dispozițiile legale cu privire la procedurile de comunicare și calculul termenelor procedurale" atestă primirea Hotărârii nr. 74 de către recurent, însă uzează de anumite aspecte privind procedura de comunicare pentru a putea susține nelegalitatea acestei proceduri.

Că este așa rezultă chiar din susținerile recurentului din cererea reconvențională formulată împotriva Hotărârii nr. 74/20.04.2015 emisă de Comisia Superioară de Deontologie și Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România prin care afirmă:

"Facem precizarea că prezenta acțiune este formulată în termenul stabilit de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contensiosului administrativ, hotărârea emisă de Comisia Superioară de Deontologie și Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România fiind comunicată în cursul lunii mai 2015".

Nici susținerile recurentului D. prin care arată că Hotărârea nr. 74 a fost comunicată "de un anume F." și nu de Colegiul Medicilor Veterinari din România nu pot fi primite în raport de faptul că dl. profesor F., avea la acel moment, calitatea de președinte al Comisiei Superioare de Deontologie și Litigii. Împrejurarea că la expeditor este menționat dl. profesor F. și nu Comisia Superioară de Deontologie și Litigii nu este de natură a considera procedura de comunicare a Hotărârii nr. 74 ca fiind una viciată, cu atât mai mult cu cât nu s-a susținut neprimirea actului ci doar aspecte privind o eventuală viciere a procedurii de comunicare.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, faptul că E. S.R.L. are calitatea de comitent a prepusului medic veterinar, iar această calitate determină un interes personal și real în anularea actului, reține Înalta Curte caracterul nefondat al acestei critici, în condițiile în care cererea reconvențională formulată de recurenți a fost respinsă ca fiind prescrisă, pe de o parte, iar pe de altă parte, a faptului că cererea principală a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Cererea principală viza anularea unei hotărâri emisă în procedura disciplinară desfășurată împotriva medicilor veterinari D. și C., iar răspunderea disciplinară este o răspundere personală a medicului veterinar, iar nu o răspundere a formei profesionale în care medicul își desfășoară activitatea. În acest sens, dispozițiile art. 22 pct. 12 din Statutul medicului veterinar aprobat prin art. 2 din Hotărârea CMVRO nr. 3/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 676/2014 în conformitate cu care "medicul veterinar care desfășoară activitatea medicală veterinară răspunde în mod individual, potrivit legii, pentru deciziile profesionale".

Și ultimul motiv de recurs este nefondat.

Conform dispozițiilor art. 301 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancțiunea decăderii".

Verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată Înalta Curte că prin încheierea de ședință din data de 08 mai 2018, instanța de fond a pus în vedere pârâtului Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie și Litigii să depună întreaga documentație care a stat la bnaza emiterii actului contestat, fiind acordat termen în acest sens la data de 19 iunie 2018.

Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie și Litigii și-a îndeplinit obligația, depunând la data de 09 mai 2018 documentația solicitată, inclusiv dovada de comunicare a Hotărârii nr. 74/20.04.2015 către recurentul D..

La termenul de judecată din data de 19 iunie 2018, recurentul D. nu a înțeles să formuleze cerere de înscriere în fals. Această cerere a fost formulată la termenul din 18 septembrie 2018, cu nerespectarea dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., astfel că în mod corect această cerere de înscrisere în fals a fost respinsă ca fiind tardiv formulată.

Prin urmare, constată Înalta Curte că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții - pârâți E. S.R.L. și D. împotriva sentinței civile nr. 50 din 11 februarie 2020, împotriva încheierii din 18 septembrie 2018 și a încheierii din 2 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2022.