ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 1146/2017

Asupra cauzei de față, reține

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la data

de 18 mai 2015, sub nr. de Dosar nr. x/1285/2015, reclamantul A., a solicitat

instanței în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și C., în calitate de

intervenient forțat, ca prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună obligarea pârâtei la plata

sumei de 921, 638 lei cu titlu de daune nepatrimoniale, a sumei de

28362 lei cu titlu de daune patrimoniale, precum și la plata

penalităților de 95.950 lei aferente sumei totale de 950.000 lei,

calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 07 februarie 2015

și până la 18 mai 2015, precum și în continuare, în cuantum de

0,1 % zi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

precizat că în data de 20 noiembrie 2011, orele 03.30 pe drumul D.N.2A,

dinspre Constanța spre Hârșova, la ieșirea din localitatea

Stupina, km 147+606m, în calitate de conducător auto al SC D. SRL în timp

ce era oprit în afara părții carosabile a drumului, pentru a cupla

semiremorca, reclamantul a fost lovit în plin de către ansamblul

autotractor și semiremorca condus de către intervenientul forțat

C.. In urma accidentului, reclamantul a suferit o vătămare

corporală gravă, iar colegul său a decedat.

Intervenientul forțat C., conducea

ansamblul autotractor, aparținând SC E. SRL din Giurgiu.

Prin sentința civilă nr. 773

pronunțată la data de 23 martie 2016, Tribunalul Specializat Cluj a

respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru

judecat invocată de către pârâtă, a admis, în parte, cererea de

chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în

contradictoriu cu pârâta SC B. SA și cu intervenientul forțat C.,

având ca obiect pretenții. Pârâta SC B. SA a fost obligată să

plătească în favoarea reclamantului A. suma de 6928 lei daune materiale,

suma de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, precum și

penalități de întârziere de 0,1 % pe fiecare zi, aferente acestor

sume, începând cu data de 07 februarie 2015, până la achitarea

efectivă a debitului. Au fost respinse restul pretențiilor

reclamantului. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 2.400 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Prin Decizia civilă nr. 974 din 15

noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția II-a civilă, ce face

obiectul prezentei căi de atac, a admis apelul declarat de apelanta SC B.

SA împotriva sentinței civile nr. 773 pronunțată la data de 23

martie 2016 în Dosarul nr. x/1285/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, pe

care a schimbat-o, în parte, în sensul că a

obligat pârâta Ia plata sumei de 50.000 de lei daune nepatrimoniale,

precum și penalități de întârziere de 0.1% pe fiecare zi,

începând din data de 07 februarie 2015 și până la achitarea

efectivă a debitului. A menținut în rest dispozițiile

sentinței apelate. A dispus obligarea intimatului la plata către

pârâta SC B. SA a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

parțiale în apel.

Împotriva deciziei curții de apel a

formulat recurs pârâtă SC B. SA.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

data de 09 martie 2017, conform dovezii aflate la fila 9 a dosarului Înaltei Curții

de Casație și Justiție și repartizat Completului filtru nr.

10 (CF 10).

Prin rezoluția completului de

filtru din 13 martie 2017, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs

formulate de SC B. SA intimaților, cu mențiunea de a depune

întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare, conform dovezilor aflate la

filele 30 și 31.

La data de 12 aprilie 2017, intimatul A.

a formulat întâmpinare, comunicată celorlalte părți, la data de

18 aprilie 2017, conform dovezilor aflate la filele 40 și 41, prin care a

solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat,

respingerea recursului ca nefondat, apreciind că suma acordată cu

titlu de daune nepatrimoniale a fost corect stabilită, iar obligația

de plată a penalităților de întârziere este legală în

raport de dispozițiile Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European

și Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, a solicitat obligarea

recurentei pârâte la plata sumei de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată în recurs, conform chitanței aflate la fila 31 a dosarului Înaltei

Curții de Casație și Justiție.

Recurenta pârâtă, la data de 30 aprilie

2017, a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea

susținerilor intimatului reclamant și admiterea cererii de recurs

astfel cum a fost formulat.

Raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului a fost comunicat părților la data de la mai

2017, conform dovezilor aflate la filele 61-63, iar la data de 16 mai 2017,

recurenta pârâtă SC B. SA a depus punct de vedere la raport prin care a

apreciat că recursul este admisibil în principiu raportat la valoarea cumulată

a celor trei capete principale de cerere.

La termenul din 28 iunie 2017, completul de

filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în

principiu a recursului din perspectiva legalității căii de atac,

cu privire la care a reținut următoarele:

Prioritar, referitor la valoarea obiectului

dedus judecății, se constată că potrivit dispozițiilor

art. 98 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., competența se

determină după valoarea obiectului cererii arătată în

capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) pentru stabilirea

valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale,

precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele

asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile

periodice ajunse la scadență în cursul judecății.

Așadar, nu se poate reține că

penalitățile solicitate de către reclamant prin cererea de

chemare în judecată în cuantum de 519.650 lei, nu pot fi luate în calcul

pentru stabilirea valorii obiectului dedus judecății, așa cum în

mod ne fondat susține recurenta pârâtă prin punctul de vedere la

raport.

Prin urmare, în analiza

admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva

legalității căii de atac, raportat la valoarea obiectului dedus

judecății, urmează a fi avut în vedere exclusiv cuantumul

daunelor morale și materiale solicitate de reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în

porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în

materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate

prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare

de până la 500.000 lei inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost

modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene

prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "In

procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi

și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

lit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în

cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,

conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de

expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de

până la 1.000.000 lei inclusiv.

Prin urmare, reiese că în procesele

începute de la intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 și până la data

de 31 decembrie 2018, hotărârile pronunțate în cererile evaluabile in

bani în valoare de până la 1.000.000 lei, nu sunt susceptibile de recurs.

în determinarea valorii obiectului dedus judecății sunt

relevante dispozițiile art. 99 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ. deși se referă la

competență.

De asemenea, in conformitate cu

dispozițiile art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în

situația în care reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete

principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se

stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul

fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere

este de competența altei instanțe, instanța sesizată va

dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător

competența. Totodată, în cazul în care mai multe capete principale de

cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar

cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse

judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată,

instanța competentă să le soluționeze se determină

ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei

instanțe de grad mai înalt.

Această normă reglementează

ipoteza în care un reclamant formulează, prin aceeași cerere de

chemare în judecată, mai multe capete principale de cerere, atât împotriva

aceluiași pârât, cât și împotriva mai multor pârâți. în cazul

mai multor capete de cerere, instanța trebuie să își verifice

competența de soluționare a fiecărui capăt de cerere în

parte, în raport de obiectul, natura sau valoarea fiecărei pretenții

în parte.

În același timp, pentru determinarea

competenței, legiuitorul a stabilit ca instanța să verifice

dacă există cel puțin o legătură strânsă între

pretențiile care formează obiectul capetelor principale de cerere.

Reiese, așadar, că, în ipoteza în

care nu există o legătură între capetele principale de cerere,

nu se cumulează valoarea obiectului acestor cereri, competența

stabilindu-se pentru fiecare cerere în parte.

În cauza de față, prin

cererea de chemare în judecată, aflată la fila 2 a Dosarului nr.

x/1285/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, reclamantul A. a solicitat

obligarea pârâților SC B. SA și C. la plata sumei de 921.638 lei, cu

titlu de daune morale și suma de 28.362 Iei, cu titlu de daune materiale,

ca urmare a accidentului rutier soldat vătămarea sa corporală,

respectiv la plata penalităților în cuantum de 95.950 lei

aferentă sumei de 950.000 lei, reprezentând 0,1% pentru fiecare zi de

întârziere pentru perioada cuprinsă între 07 februarie 2015- 18 mai 2015,

până la plata efectivă.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile din Legea nr. 136/1995, Ordinul de Supraveghere a

Asigurărilor nr. 5/2010, art. 194 - art. 204 C. proc. civ.

Din conținutul cererii de chemare în

judecată, aflate al fila 2 a Dosarului nr. x/1285/2015 al Tribunalului

Specializat Cluj, reiese că niciuna dintre

sumele solicitate de reclamant prin cele două capete principale de

cerere, cu titlu de daune materiale și daune morale, nu

depășește pragul de 1.000.000 lei, stabilită drept criteriu

pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, în aplicarea

dispozițiilor legale arătate, decizia curții de apel nu mai

poate fi suspusă controlului de legalitate de către instanța

ierarhic superioară, prin exercitarea recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta pârâtă SC B. SA

împotriva Deciziei civile nr. 974 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Legalitatea căilor de atac

presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi

supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în

afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte

mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea

unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția

României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi

atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute

de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în

condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând cauza și din perspectiva

dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat

de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, se constată că recurentele reclamante au fost reprezentate în

faza procesuală a recursului de o persoană specializată în

domeniul juridic, societatea de avocat F., acesta semnând cererea de recurs.

Prin urmare, reiese că recurentele reclamante au beneficiat în

această fază procesuală, de asistență juridică de

specialitate.

Văzând conținutul

dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit.

b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai

motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce

s-au admis ori, după caz, s-au respins. In cazul în care recursul se

respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se

constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea

soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare’’, având

în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o

excepție procesuală de procedură, absolută și

peremptorie, care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv

excepții, Înalta Curte constată că atât motivele de nelegalitate

invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse controlului

judecătoresc de către instanța de recurs.

În ceea ce privește cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat,

solicitate prin întâmpinare de către intimatul reclamant A., Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 453

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi

obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi

plătească acesteia cheltuieli de judecată.

De asemenea, conform art. 452 din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de

judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada

existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii

dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Examinând înscrisurile aflate la

dosarul cauzei, se constată că la fila 31 a dosarului Înaltei Curții

de Casație și Justiție de 1.190 lei se află chitanța

prin care se face dovada cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul

reclamant A.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

va obliga pe recurenta pârâtă SC B. SA la plata către intimatul

reclamant A. a sumei de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta

pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 974 din 15 noiembrie 2016 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă SC B. SA la plata

către intimatul reclamant A. a sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată în recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei

căi de atac și se va comunica părților, în temeiul

dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 iunie 2017.