ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2017

Decizia nr. 1146/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la data de 18 mai 2015, sub nr. de Dosar nr. x/1285/2015, reclamantul A., a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și C., în calitate de intervenient forțat, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 921, 638 lei cu titlu de daune nepatrimoniale, a sumei de 28362 lei cu titlu de daune patrimoniale, precum și la plata penalităților de 95.950 lei aferente sumei totale de 950.000 lei, calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 07 februarie 2015 și până la 18 mai 2015, precum și în continuare, în cuantum de 0,1 % zi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că în data de 20 noiembrie 2011, orele 03.30 pe drumul D.N.2A, dinspre Constanța spre Hârșova, la ieșirea din localitatea Stupina, km 147+606m, în calitate de conducător auto al SC D. SRL în timp ce era oprit în afara părții carosabile a drumului, pentru a cupla semiremorca, reclamantul a fost lovit în plin de către ansamblul autotractor și semiremorca condus de către intervenientul forțat C.. In urma accidentului, reclamantul a suferit o vătămare corporală gravă, iar colegul său a decedat. Intervenientul forțat C., conducea ansamblul autotractor, aparținând SC E. SRL din Giurgiu. 2. Judecata în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 773 pronunțată la data de 23 martie 2016, Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și cu intervenientul forțat C., având ca obiect pretenții. Pârâta SC B. SA a fost obligată să plătească în favoarea reclamantului A. suma de 6928 lei daune materiale, suma de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, precum și penalități de întârziere de 0,1 % pe fiecare zi, aferente acestor sume, începând cu data de 07 februarie 2015, până la achitarea efectivă a debitului. Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului.

Pârâta a fost obligată la plata sumei de 2.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial. 3. Judecata în apel. Prin Decizia civilă nr. 974 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția II-a civilă, ce face obiectul prezentei căi de atac, a admis apelul declarat de apelanta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 773 pronunțată la data de 23 martie 2016 în Dosarul nr. x/1285/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat pârâta Ia plata sumei de 50.000 de lei daune nepatrimoniale, precum și penalități de întârziere de 0.1% pe fiecare zi, începând din data de 07 februarie 2015 și până la achitarea efectivă a debitului.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate. A dispus obligarea intimatului la plata către pârâta SC B. SA a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel. 4. Judecata în recurs. Completul de filtru. Împotriva deciziei curții de apel a formulat recurs pârâtă SC B. SA.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09 martie 2017, conform dovezii aflate la fila 9 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10). Prin rezoluția completului de filtru din 13 martie 2017, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs formulate de SC B. SA intimaților, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare, conform dovezilor aflate la filele 30 și 31. La data de 12 aprilie 2017, intimatul A. a formulat întâmpinare, comunicată celorlalte părți, la data de 18 aprilie 2017, conform dovezilor aflate la filele 40 și 41, prin care a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că suma acordată cu titlu de daune nepatrimoniale a fost corect stabilită, iar obligația de plată a penalităților de întârziere este legală în raport de dispozițiile Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European și Consiliul Uniunii Europene.

De asemenea, a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata sumei de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței aflate la fila 31 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție. Recurenta pârâtă, la data de 30 aprilie 2017, a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea susținerilor intimatului reclamant și admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulat. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de la mai 2017, conform dovezilor aflate la filele 61-63, iar la data de 16 mai 2017, recurenta pârâtă SC B. SA a depus punct de vedere la raport prin care a apreciat că recursul este admisibil în principiu raportat la valoarea cumulată a celor trei capete principale de cerere.

La termenul din 28 iunie 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului din perspectiva legalității căii de atac, cu privire la care a reținut următoarele: Prioritar, referitor la valoarea obiectului dedus judecății, se constată că potrivit dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.

Așadar, nu se poate reține că penalitățile solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată în cuantum de 519.650 lei, nu pot fi luate în calcul pentru stabilirea valorii obiectului dedus judecății, așa cum în mod ne fondat susține recurenta pârâtă prin punctul de vedere la raport. Prin urmare, în analiza admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva legalității căii de atac, raportat la valoarea obiectului dedus judecății, urmează a fi avut în vedere exclusiv cuantumul daunelor morale și materiale solicitate de reclamant. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. "In procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Prin urmare, reiese că în procesele începute de la intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 și până la data de 31 decembrie 2018, hotărârile pronunțate în cererile evaluabile in bani în valoare de până la 1.000.000 lei, nu sunt susceptibile de recurs.

în determinarea valorii obiectului dedus judecății sunt relevante dispozițiile art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. deși se referă la competență. De asemenea, in conformitate cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în situația în care reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.

Totodată, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt. Această normă reglementează ipoteza în care un reclamant formulează, prin aceeași cerere de chemare în judecată, mai multe capete principale de cerere, atât împotriva aceluiași pârât, cât și împotriva mai multor pârâți. în cazul mai multor capete de cerere, instanța trebuie să își verifice competența de soluționare a fiecărui capăt de cerere în parte, în raport de obiectul, natura sau valoarea fiecărei pretenții în parte.

În același timp, pentru determinarea competenței, legiuitorul a stabilit ca instanța să verifice dacă există cel puțin o legătură strânsă între pretențiile care formează obiectul capetelor principale de cerere. Reiese, așadar, că, în ipoteza în care nu există o legătură între capetele principale de cerere, nu se cumulează valoarea obiectului acestor cereri, competența stabilindu-se pentru fiecare cerere în parte.

În cauza de față, prin cererea de chemare în judecată, aflată la fila 2 a Dosarului nr. x/1285/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților SC B. SA și C. la plata sumei de 921.638 lei, cu titlu de daune morale și suma de 28.362 Iei, cu titlu de daune materiale, ca urmare a accidentului rutier soldat vătămarea sa corporală, respectiv la plata penalităților în cuantum de 95.950 lei aferentă sumei de 950.000 lei, reprezentând 0,1% pentru fiecare zi de întârziere pentru perioada cuprinsă între 07 februarie 2015- 18 mai 2015, până la plata efectivă. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 136/1995, Ordinul de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, art. 194 - art. 204 C. proc.

civ. Din conținutul cererii de chemare în judecată, aflate al fila 2 a Dosarului nr. x/1285/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, reiese că niciuna dintre sumele solicitate de reclamant prin cele două capete principale de cerere, cu titlu de daune materiale și daune morale, nu depășește pragul de 1.000.000 lei, stabilită drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale arătate, decizia curții de apel nu mai poate fi suspusă controlului de legalitate de către instanța ierarhic superioară, prin exercitarea recursului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 974 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurentele reclamante au fost reprezentate în faza procesuală a recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, societatea de avocat F., acesta semnând cererea de recurs. Prin urmare, reiese că recurentele reclamante au beneficiat în această fază procesuală, de asistență juridică de specialitate. Văzând conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

In cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare’’, având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că atât motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs. În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, solicitate prin întâmpinare de către intimatul reclamant A., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. De asemenea, conform art. 452 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că la fila 31 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție de 1.190 lei se află chitanța prin care se face dovada cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul reclamant A. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă SC B. SA la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 974 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Obligă pe recurenta pârâtă SC B. SA la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va comunica părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2017.