ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 572/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 572/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 572/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 131 din 10 noiembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 2087 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. x/205/2011**, intimați fiind B. și D. S-a reținut, în raport de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că sentința atacată a rămas definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1687/2014 a Tribunalului Argeș la data pronunțării acesteia, respectiv la 18 iunie 2014, iar cererea de revizuire a fost formulată și înregistrată la 30 septembrie 2015, cu depășirea termenului de 1 lună prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A. A arătat că decizia este netemeinică și nelegală, întrucât, în realitate, cererea de revizuire a fost formulată la 25 iunie 2014 la Tribunalul Argeș și nu la 30 septembrie 2015, cum greșit s-a reținut în hotărârea atacată. A menționat astfel că prin Decizia civilă nr. 566 din 25 iulie 2015, Tribunalul Argeș a declinat competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Pitești, sens în care, cererea de revizuire nu putea fi formulată ulterior pronunțării hotărârii de declinare, fiind deci o eroare evidentă a instanței. A mai precizat că la data de 30 septembrie 2015 a formulat o cerere prin care solicita să se aibă în vedere hotărârile contradictorii sentinței a cărei anulare o ceruse.
Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de casare, constată că recursul este tardiv declarat. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflată la fila 40 a Dosarului nr. x/109/2015 al Curții de Apel Pitești, secția I civilă, decizia atacată, a fost comunicată recurentului - revizuent la data de 7 decembrie 2015. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Se reține că termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. Or, în speță, recursul a fost depus la poștă la data de 24 decembrie 2015, după expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc.
civ. și care se împlinea la 23 decembrie 2015. Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 131 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2016.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.