ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1837/2016

HOTĂRÂRE

06.10.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1837/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1837/2016

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 august 2016 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 500 m față de reclamantă, de domiciliul și de locul de muncă al acesteia situate în municipiul Constanța.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

Prin sentința civilă nr. 5334 din 23 august 2016, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, apreciind că norma legală instituie o competență teritorială exclusivă și că, deși reclamanta a precizat că are reședința în municipiul Buzău, susținerea sa nu este dovedită, iar din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese faptul că reclamanta a locuit doar cu titlu temporar în municipiul Buzău, la adresa pe care o intitulează reședință.

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanța a pronunțat sentința nr. 10007 din 31 august 2016, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ.

În motivare, instanța a reținut că reclamanta are domiciliul în municipiul Constanța, la adresa menționată în cartea proprie de identitate și pe care a părăsit-o după ultima ceartă cu pârâtul, iar reședința sa este în municipiul Buzău, la adresa indicată în partea introductivă a cererii de chemare în judecată.

Cum reclamanta are alegerea între a învesti instanța de la locul domiciliului sau pe cea de la locul reședinței sale și, atâta timp cât aceasta a ales să învestească instanța de la reședința sa, instanța a reținut faptul că Judecătoria Buzău este instanța competentă să soluționeze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 217/2003, cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima.

Din interpretarea literală a dispozițiilor anterior menționate reiese că, în materia emiterii ordinelor de protecție, legiuitorul a reglementat o competență teritorială alternativă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința victima (reclamantul).

Noțiunea de domiciliu este definită de art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, potrivit căruia domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară ca are locuința principală.

Și în accepțiunea noului cod de procedura civila sensul noțiunii de domiciliu este acela de locuință statornică a unei persoane, care poate coincide sau nu cu adresa înscrisă în actul de identitate al acelei persoane.

Reședința este definită de dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005 care prevăd că

reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu

Din conținutul cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate în susținerea acesteia, respectiv a copiei de pe cartea de identitate a reclamantei A., rezultă că reclamanta avea domiciliul în Constanța, județul Constanța, iar reședința în Buzău, județul Buzău.

Având în vedere cele constatate, reiese că, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 217/2003, cererea pentru emiterea ordinului de protecție era de competența atât a instanței de la domiciliul reclamantei, respectiv de competența Judecătoriei Constanța, cât și de competența instanței de la reședința acesteia, respectiv de competența Judecătoriei Buzău.

Competența astfel reglementată este una alternativă, iar potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Deși dispozițiile art. 25 din

Legea nr. 217/2003 trebuie interpretate prin prisma scopului urmărit, acela de a facilita victimei violenței în familie obținerea sprijinului organelor judiciare, în stabilirea competenței de soluționare a cauzei primează alegerea reclamantei, aceasta optând pentru învestirea instanței de la reședința sa

Față de considerentele arătate, cum reclamanta avea alegerea între a învesti instanța de la locul domiciliului sau pe cea de la locul reședinței sale și atâta timp cât aceasta a ales să învestească instanța de la reședința sa, Înalta Curte constată faptul că Judecătoria Buzău este instanța inițial învestită, competentă să soluționeze cauza, motiv pentru care urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.