ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 894/2017

Decizia nr. 894/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2015, în Dosarul nr. x/97/2014 al Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, intimata-pârâtă A. SRL a depus la dosar o cerere de recuzare a doi dintre membrii completului de judecată învestit cu soluționarea Dosarului nr. x/97/2014, respectiv judecător B. și judecător C.

În motivarea cererii de recuzare s-a susținut o antepronunțare a celor două judecătoare, în cauza dedusă judecății, având în vedere că, prin Decizia nr. 1559/2011, pronunțată de aceleași judecătoare, s-a constatat că magazinul D. se află amplasat pe domeniul public al Municipiului Petroșani, iar în cadrul Dosarului nr. x/97/2014, se solicită demararea procedurilor de demolare a magazinului D., conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991, care reglementează situația imobilelor construite pe domeniul public sau privat al unei unități administrative teritoriale.

În condițiile în care Decizia nr. 1559 din 24 mai 2011 a fost pronunțată de aceiași doi magistrați, s-a susținut că devin incidente prevederile art. 41 coroborate cu art. 42 pct. 13 C. proc. civ., iar pentru respectarea garanțiilor procesuale și a principiului imparțialității impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se impune recuzarea judecătoarelor B. și C.

Prin încheierea din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de recuzare a doamnei judecător B. și a doamnei judecător C. - membre ale completului de judecată C1 Recurs Contencios, formulată de petenta SC A. SRL în Dosarul nr. x/97/2014 .

Pentru a pronunța astfel, în ceea ce privește art. 41 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că acest caz de incompatibilitate absolută nu este incident în speță, iar în ceea ce privește art. 42 pct. 13 C. proc. civ., indicat sub aspectul că prin motivele de recurs se invocă și o presupusă încălcare a autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1559/2011 pronunțată de aceleași judecătoare, astfel că în acest context ele sunt învestite la a verifica aceste aspecte, instanța a apreciat că aceste împrejurări nu sunt de natură să nască în mod legitim îndoieli cu privire la lipsa de obiectivitate a acestora în soluționarea Dosarului nr. x/97/2014.

Împotriva încheierii din 23 iunie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/97/2014, a declarat recurs pârâta E. SRL (fosta A.), întemeiat pe art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de recuzare formulată față de cei doi membri ai completului de judecată căruia i s-a repartizat cauza, casarea Deciziei civile nr. 1815 din 8 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/97/2014, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în complet legal constituit, conform art. 53 alin. (3) C. proc. civ., republicat.

Cu referire la incidența art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta susține că instanța a încălcat prevederile art. 431 alin. (2) același Cod, referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce decurge din Decizia civilă nr. 155/9/2011, dreptul la apărare al părților, principiul contradictorialității și al disponibilității procesului civil, privând părțile de un grad de jurisdicție.

Consideră că în mod neîntemeiat a fost respinsă cererea de recuzare formulată față de cei doi membri ai completului de judecată pe motivul că nu ar fi incidentă niciuna dintre prevederile art. 41, art. 42 pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., coroborate cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce și-au spus deja opinia privind situația juridică a construcției și amplasarea ei pe domeniul public, prin Decizia civilă nr. 1559/2011, pronunțată în Dosarul nr. x/97/2009*, această decizie fiind folosită ca mijloc de probă în Dosarul nr. x/97/2014, cu putere de lucru judecat. În cauză, este evidentă știrbirea imparțialității celor două judecătoare, fiind evident că nu vor reveni asupra opiniei lor, intrată în autoritatea de lucru judecat, în sensul că Magazinul D. nu este amplasat pe str. (...) - domeniul public al Municipiului Petroșani, aspect ce rezultă din documentele avizate de OCPI Petroșani.

Pe de altă parte, este inadmisibilă schimbarea temeiului juridic în căile de atac, respectiv în recurs. Față de recalificarea temeiului juridic de către Curtea de Apel Alba Iulia, tocmai pentru a menține punctul de vedere expus de cele două judecătoare prin Decizia civilă nr. 1559/2011, schimbarea temeiului juridic al acțiunii s-a făcut în mod evident cu încălcarea dreptului la apărare al părților, al principiului contradictorialității și disponibilității procesului civil, lipsind părțile de un grad de jurisdicție pe acest aspect.

În mod eronat s-a considerat că ar fi respectate garanțiile procesuale impuse de art. 6  din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ciuda faptului că doi dintre membri completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei și-au spus deja punctul de vedere asupra unora dintre chestiunile litigioase ce formează obiectul analizei Dosarului nr. x/97/2014. Astfel, având în vedere circumstanțele cauzei, cererea de abținere, formulată de judecător F. în cadrul Dosarului de fond nr. x/97/2014 al Tribunalului Hunedoara, a fost admisă, menținându-se actele de procedură efectuate până la data abținerii și s-a dispus trimiterea dosarului spre o nouă repartizare aleatorie. Ca atare, prima instanță a apreciat în mod corect și legal asupra incidenței efectelor juridice ale autorității de lucru judecat ale Deciziei civile nr. 1559/2011.

Cu referire la incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurenta susține că încheierea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar motivarea instanței de fond, fiind lapidară, nu se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat. Omisiunea analizării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cu privire la situația de drept și de fapt ce rezultă din Decizia nr. 1559/2011, prin raportare la temeiul juridic indicat de reclamanți, a condus la concluzia greșită și vădit nelegală privind lipsa "motivelor temeinice care să justifice o eventuală neîncredere cu privire la obiectivitatea doamnelor judecător". Or, în condițiile în care s-a făcut dovada, cu acte avizate, emise de OCPI Petroșani, în sensul că magazinul D. nu a fost și nu este amplasat pe strada Coastă - domeniu public al Municipiului Petroșani, iar Decizia civilă nr. 1559/2011 consemnează o situație juridică opusă, este clar și evident motivul pentru care a fost formulată cererea de recuzare, existând dovada directă a antepronunțării judecătorilor în recurs, în cadrul Dosarului nr. x/97/2014, aceasta rezultând ex re, adică din însăși conținutul Deciziei civile nr. 1559/2011 pronunțată de cele două judecătoare.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimații-reclamanți G., H. și I. au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de art. 460 alin. (1) C. proc. civ., susținând că instanța s-a pronunțat definitiv asupra cererii de recuzare a celor două judecătoare, prin Decizia nr. 1922 din 15 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/97/2014/a1.

4.2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Primăria Municipiului Petroșani a solicitat admiterea recursului, întrucât pronunțarea de către aceiași judecători asupra unor chestiuni litigioase care au fost deja tranșate de aceștia, într-o altă cauză care are la bază aceeași situație de fapt, creează suspiciuni cu privire la imparțialitatea acestora, sursa acestei suspiciuni fiind probată de recurentă, însă înlăturată de completul de judecată în soluționarea cererii de recuzare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta E. SRL (fosta A.) este nefondat.

Sub un prim aspect, referitor la excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, instanța de control judiciar reține că excepția invocată de intimații-reclamanți G., H. și I. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 460 C. proc. civ., ce consacră principiul unicității căii de atac.

Se reține că, prin Decizia nr. 1922 din 15 iunie 2016 a Înaltei Curți, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de Societatea A. (denumirea deținută la momentul exercitării acelei căi de atac) împotriva încheierii din 23 iunie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Inadmisibilitatea reținută la data soluționării primului recurs exercitat împotriva acestei încheieri s-a raportat la incidența unei prematurități a declarării respectivei căi de atac, în aplicarea prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., în care se arată că " încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Așadar, recursul soluționat prin Decizia civilă nr. 1922 din 15 iunie 2016 a Înaltei Curți a fost respins ca inadmisibil, întrucât, la acel moment, nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă în cauza în care fusese anterior dată încheierea de respingere a cererii de recuzare a unor membri ai completului de judecată, nefiind astfel deschis dreptul de a exercita calea de atac asupra acestei încheieri.

Hotărârea definitivă pronunțată în cauză o reprezintă Decizia civilă nr. 1815 din 08 decembrie 2016, aflată în curs de redactare la data soluționării prezentului recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 decembrie 2016.

În aplicarea principiului echipolenței, prevederile art. 485 C. proc. civ., ce reglementează termenul de exercitare a recursului, fac trimitere la "dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și la cele ale art. 469, care se aplică în mod corespunzător", în sensul că, atunci când o parte declară calea de atac înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de recurs.

Or, în condițiile în care, într-un prim recurs, s-a stabilit că este prematură calea de atac exercitată, se reține că recursul pendinte, introdus în termen procedural, după pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză, este admisibil, fiind respectat principiul unicității căii de atac reglementat de art. 460 C. proc. civ., la acest moment fiind îndeplinite condițiile formale de sesizare a instanței de control judiciar, în vederea verificării legalității încheierii din 23 iunie 2015, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător B. și a doamnei judecător C.

Prin urmare, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimații-reclamanți, va fi respinsă ca nefondată.

Asupra fondului recursului declarat împotriva încheierii din 23 iunie 2015, prin care recurenta pârâtă E. SRL a criticat soluția de respingere a cererii de recuzare a unor membri ai completului de judecată, reține instanța de control judiciar următoarele:

Din perspectiva temeiului de drept prevăzut de dispozițiile art. 488, pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță a încălcat prevederile art. 431 alin. (2) ale aceluiași cod, referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în raport de Decizia civilă nr. 1559/2011, precum și principiile procesuale referitoare la dreptul la apărare al părților, contradictorialității și disponibilității procesului civil, părțile fiind private de un grad de jurisdicție.

Verificând încheierea atacată prin prisma acestui temei de drept, reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă. De altfel, motivele de fapt pe care își întemeiază recurenta pârâtă calea de atac declarată în cauză, subsumate acestui temei de drept, au privit nu atât procedura de soluționare a cererii de recuzare, cât mai ales lipsirea sa ulterioară de aceste garanții procesuale, în condițiile pronunțării unei soluții de respingere a cererii de recuzare formulate în cauză.

În opinia recurentei, a fost afectată imparțialitatea judecătorilor care, pronunțând Decizia nr. 1559/2011 a Curții de Apel Alba Iulia, s-au antepronunțat în cauza de față, prin folosirea prezumției efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al acestei

Criticile recurentei pârâte au privit, în esență, faptul că încheierea de respingere, ca nefondată, a cererii de recuzare a celor doi judecători din cadrul completului de recurs învestit cu soluționarea căii de atac declarate împotriva Sentinței civile nr. 1576/CA/2014 a Tribunalului Hunedoara, a fost pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Deși recurenta pârâtă a invocat temeiul de drept prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de motivele de fapt arătate în cererea de recurs, va califica acest temei juridic ca fiind cel reglementat de art. 488, pct. 5 C. proc. civ., dat fiind faptul că normele de drept ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută și/sau relativă a judecătorilor sunt edictate în vederea respectării garanțiilor procesuale ale unei bune administrări a justiției, fără legătură cu normele de drept substanțial ce reprezintă cauza juridică a fiecărei cereri ce justifică demersul judiciar.

Prin Decizia civilă nr. 1559/2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/97/2009*, s-a statuat în sensul anulării autorizației de construire nr. 25/2009, emisă de primarul Municipiului Petroșani în favoarea beneficiarei A. SRL (actuala E. SRL), motivul anulării respectivului act administrativ fiind cel al încălcării dreptului de proprietate publică a U.A.T. Petroșani.

În prezenta cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Primăriei Municipiului Petroșani să întocmească documentația de demolare pentru clădirea Supermarket D. din Petroșani str. (...) jud. Hunedoara, întrucât autorizația de construire emisă în anul 2011, pentru edificarea acestui imobil, a fost anulată prin Decizia nr. 1554/2011 a Curții de Apel Alba Iulia.

O astfel de acțiune, are, în mod evident, un caracter subsecvent celei de anulare a autorizației de construire emise pentru edificarea unui anumit imobil, fiind fundamentată pe lipsa acestui act administrativ, pentru a obține desființarea construcției ridicate în condiții de nelegalitate.

Hotărârea judecătorească definitivă prin care a fost anulată autorizația de construire nr. 25 din 20 februarie 2009 este intrată în autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că efectele sale nu pot fi ignorate într-un demers ulterior, care are ca premisă juridică tocmai inexistența unui astfel de act administrativ, indiferent care ar fi compunerea completului de judecată chemat să se pronunțe într-o asemenea cauză.

Așadar, faptul că, anterior soluționării căii de atac declarate în dosarul având ca obiect obligarea organului competent la demolarea construcției edificate în lipsa unei autorizații legale de construire, cei doi judecători împotriva cărora s-a formulat cererea de recuzare au făcut parte și din completul care a tranșat definitiv chestiunea anulării autorizației de construire emise pentru construcția ce formează obiectul cererii de demolare, nu reprezintă o situație de natură a afecta imparțialitatea acestora, ei fiind ținuți să respecte efectele autorității de lucru judecat ale Deciziei nr. 1559/2011, fără a putea repune în discuție aspecte legate de valabilitatea acestui act, definitiv anulat.

Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a celor doi membri ai completului de judecată a reținut în mod legal că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 42 pct. 13 C. proc. civ., nefiind întemeiate motivele de natură a crea suspiciuni privind imparțialitatea judecătorilor recuzați.

Nici cazul de incompatibilitate absolută, prevăzut de dispozițiile art. 41 C. proc. civ., prin care se reglementează ipoteza soluționării de către același judecător a unei cauze aflate în căile de atac ori în rejudecare, atunci când acesta a pronunțat anterior o încheiere interlocutorie sau o hotărâre în aceeași pricină, nu este incident în situația de față, cele două cereri de chemare în judecată formând dosare distincte, aflate însă într-un raport de interdependență, conform normelor legale ce determină regimul juridic al fiecărei proceduri pentru care s-a solicitat intervenția instanței de judecată.

Indicarea de către recurenta-pârâtă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a vizat dreptul de acces la o instanță imparțială, drept pe care aceasta l-a considerat a fi încălcat prin soluția pronunțată asupra cererii de recuzare a celor doi judecători din completul desemnat pentru soluționarea recursului său.

Înalta Curte reține însă că au fost respectate garanțiile de imparțialitate pe care Convenția europeană urmărește să le protejeze, recurenta-pârâtă E. SRL beneficiind de o instanță constituită cu respectarea normelor de procedură civilă privind imparțialitatea judecătorilor desemnați în cauză, ce nu se află în nicio situație de incompatibilitate absolută sau relativă în soluționarea cauzei cu care aceștia au fost legal învestiți.

În consecință, se reține că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., ce reclamă existența unei încălcări a vreunei norme de procedură prin pronunțarea soluției împotriva căreia se declară calea de atac, este nefondat.

Menționând, totodată, și prevederile art. 488, pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă E. SRL a susținut că încheierea din 23 iunie 2015 este lapidar și succint motivată, ceea ce, în accepțiunea sa, echivalează cu lipsa unei motivări adecvate, care ar fi trebuit să se circumscrie prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În examinarea acestui motiv de recurs reține Înalta Curte că prima instanță a motivat încheierea de respingere a cererii de recuzare prin raportare la fiecare dintre temeiurile de drept care au fost indicate de parte, arătând care au fost considerentele care au justificat reținerea caracterului neîntemeiat al cererii asupra căreia a fost chemată să se pronunțe.

De altfel, o motivare succintă a unei hotărâri judecătorești nu echivalează cu lipsa motivării, nefiind necesară o argumentație amplă, exhaustivă, asupra fiecărui aspect invocat de părți în dialogul lor juridic, cât timp se identifică în cuprinsul hotărârii raționamentul logico-juridic ce a determinat pronunțarea unei anumite soluții de către instanța judecătorească.

Încheierea recurată în cauză relevă existența unei analize punctuale asupra motivelor de recuzare ce s-au întemeiat pe prevederile art. 41, art. 42 pct. 13 C. proc.civ și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind întrunite exigențele reclamate de dispozițiile art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ., astfel că și acest motiv de casare este nefondat.

Pentru considerentele anterior arătate, în raport de dispozițiile art. 496 C. proc. civ., recursul declarat de societatea pârâtă E. SRL împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2015 va fi respins ca nefundat, fiind menținută ca legală soluția pronunțată de instanța competentă asupra cererii de recuzare formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimații-reclamanți G., H. și I.

Respinge recursul declarat de pârâta E. SRL (fosta A.) împotriva încheierii din 23 iunie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2017.

Procesat de GGC - GV