ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2015

Decizia nr. 3830/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 681 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Fundația A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia din cadrul M.M.F.P.S.P.V., și chematul în garanție Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3108 din 28 aprilie 2015 a admis excepția necompetentei materiale a instanței, a declinat competența materială de soluționare a cauzei formulată de reclamanta Fundația A., în contradictoriu cu pârâta Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia din cadrul M.M.F.P.S.P.V. și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenta și a înaintat dosarul în vederea soluționării conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Înalta Curte consideră că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea parțială a actului intitulat Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 2674 din 15 martie 2013, emisă de parata OIR POSDRU Regiunea S-V Oltenia, prin care au fost declarate neeligibile cheltuielile în cuantum de 11.432,70 lei cu achiziția materialelor publicitare conform facturii nr. 032 din 29 mai 2012, 12.031,89 lei cu achiziția de echipamente IT, conform facturii nr. 10078 din 29 decembrie 2011, 2.000 lei onorariu convenție civilă încheiat cu B., 717,20 lei salariul doamnei C. aferent lunii august 2012, 1.793 lei salariul doamnei C. aferent lunii septembrie 2012, 982 lei salariul doamnei C. aferent lunii octombrie 2012, 18.150 lei onorariu pentru consultanța juridică, urmărindu-se consecința plății sumelor menționate.

Deci, actele contestate nu emană de la autoritățile publice centrale, ci de la o autoritate regională - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia, autoritate ce funcționează în temeiul H.G. nr. 10/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, asigurând implementarea schemelor pentru dezvoltarea resurselor umane, finanțate din fonduri europene, la nivelul județelor Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți și Vâlcea.

Prin urmare, în raport de competențele acesteia, Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia se înfățișează ca o autoritate publică asimilată autorităților locale și județene, astfel că litigiile privind anularea actelor emise de această autoritate care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene sunt de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, în primă instanță.

Prin delegarea competenței, autoritatea publică dobândește o capacitate administrativă proprie, astfel că în exercitarea atribuțiilor astfel dobândite autoritatea publică nu se înfățișează ca un simplu mandatar.

Înalta Curte apreciază că art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil cauzei pentru determinarea competenței materiale de judecare, deoarece actul litigios nu emană de la o autoritate publică centrală, astfel că redevine incident art. 10 alin. (1) din același act normativ, care prevede competența de primă instanță a tribunalului administrativ-fiscal în cazul actelor administrative emise de o autoritate publică locală sau județeană.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Fundația A., pârâtul Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2015.