ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 556/2017

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta SC A. SRL, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta C. (fosta D.) - E. Oltenia a solicitat instanței de fond, ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună, (i) anularea în tot a Deciziei nr. 4693 din 11 februarie 2014 prin care a fost respinsă, în mod greșit, contestația sa și a fost menținut procesul verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare, din data de 09 ianuarie 2014, privind proiectul din 10 iunie 2010, „Achiziție utilaje pentru prestare servicii agricole mecanizate”, (ii) anularea în tot a procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, din data de 09 ianuarie 2014, (iii) exonerarea sa de la sancțiunea dispusă, aceea a restituirii sumei de 371.656,67 lei, investiție devenită neeligibilă, precum și (iv) suspendarea efectelor actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Soluția instanței de fond; Prin sentința civilă nr. 177 din 08 aprilie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta C. - E. Oltenia.

Calea de atac exercitată și motivele înfățișate; Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin administrator B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, în contextul unei succinte reiterări a situației de fapt, au fost indicate și dezvoltate, în esență, următoarele critici: - hotărârea instanței de fond este vădit nelegală întrucât clauzele contractuale au fost eronat interpretate iar apărările societății reclamante au fost în mod nelegal înlăturate, sentința cuprinzând și motive contradictorii; - instanța de fond a analizat doar parțial dispozițiile legale, respectiv dispozițiile contractuale incidente, fără a da eficiență terminologiei folosite în cuprinsul contractului și fără a valorifica apărarea formulată în sensul că reclamanta s-a aflat în prezența unui contract sub condiție suspensivă, condiția fiind reprezentată de acordarea sprijinului financiar solicitat; în consecință, de îndeplinirea obligațiilor părții cocontractante depindea îndeplinirea obligațiilor corelative asumate de societatea reclamantă, căreia, fiindu-i acordată din suma solicitată, sub 50%, și îndeplinirea obligațiilor nu putea fi decât proporțională; - întreaga motivare a instanței de fond se bazează pe o aparentă culpă a societății reclamante și pe imposibilitatea invocării propriei culpe deși la data formulării cererii de finanțare nu putea fi anticipată evoluția relațiilor contractuale cu autoritatea pârâtă, eronată fiind și motivarea instanței referitoare la cunoașterea realităților zonei și a desfășurării activității de către o firmă a fratelui administratorului reclamantei, câtă vreme aceste aspecte au fost evident cunoscute de intimata pârâtă; - nu au fost analizate documentele depuse ce emanau de la Oficiul Registrului Comerțului Mehedinți din care rezultă care sunt acționarii și respectiv administratorii celorlalte firme concurente din zonă, data înființării acestora și obiectul de activitate, pentru a se stabili în ce măsură acestea erau societăți suport create în scopul declarat de a obține mai mulți bani, hotărârea instanței de fond fiind și sub acest aspect vădit nelegală și contradictorie. Pentru motivele expuse recurenta reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, într-o teză principală, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar într-o teză subsidiară, modificarea sentinței cu consecința admiterii pe fond a contestației formulate.

Apărările formulate în cauză; Intimata C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința pronunțată este temeinică și legală iar autoritatea intimată a emis corect actele a căror anulare s-a solicitat astfel că prima instanță a dat o corectă dezlegare în pricina dedusă judecății.

Procedura derulată în recurs; În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, conform prevederilor art. 493 C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29 iunie 2016 s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 16 februarie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept care se pune nu este controversată, s-a considerat, de către toți membri completului de filtru că se poate face în cauză aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în sensul soluționării recursului, fără citarea părților.

Soluția instanței de recurs; Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, urmare și a propriului demers al instanței de recurs de verificare si evaluare a probatoriului administrat, față de prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul de față nu este fondat. Recurenta-reclamantă SC A. SRL a investit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a (i) procesului verbal din 9 ianuarie 2014, de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul din 10 iunie 2010 „Achiziția de utilaje pentru prestare servicii agricole mecanizate”, întocmit de autoritatea pârâtă în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a constatat ca investiția realizată a devenit neeligibilă ca urmare a încălcării prevederilor legale și contractuale, stabilindu-se că suma totală neeligibilă datorată este de 371.656,67 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, și a (ii) Deciziei nr. 4693 din 11 februarie 2014, de soluționare a contestației administrative formulată de reclamantă împotriva procesului verbal, solicitându-se și (iii) exonerarea de la restituirea sumei menționate. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea societății reclamante, iar considerentele avute în vedere în susținerea acestei soluții se regăsesc, desigur, în cuprinsul sentinței atacate. Apreciind că, în contextul soluționării prezentului recurs, nu se impune reiterarea considerentelor instanței de fond in susținerea soluției adoptate, Înalta Curtea urmează să examineze punctual cererea de recurs și criticile recurentei, arătând cu prioritate că, raportat la teza principală, respectiv la solicitarea de admitere a recursului și de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nu au fost identificate nici temeiul de drept invocat si nici motivele concrete ale unei atare cereri, care de altfel, raportat și la cele în continuare arătate, apare ca fiind neîntemeiată. Astfel, instanța de recurs constată că, în cauză, un prim motiv de recurs invocat, este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”) pe care îl apreciază ca nefiind întemeiat. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Înalta Curte reafirmă, astfel cum a reținut deja în jurisprudența sa, că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de fată, din perspectiva considerațiunilor teoretice și jurisprudențiale de mai sus, instanța de control judiciar apreciază că susținerile recurentei-reclamante vizând nemotivarea hotărârii, respectiv împrejurarea că aceasta ar cuprinde argumente contradictorii, nu sunt fondate întrucât hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Analiza și verificarea considerentelor hotărârii atacate demonstrează că prima instanță a analizat în concret toate susținerile societății reclamante din acțiunea principală și, contrar celor afirmate prin cererea de recurs, le-a înlăturat argumentat, învederând motivele pentru care acestea nu au putut fi reținute. Rezultă astfel, cu evidență, că nu pot fi susținute în cauză nici pretinsa nemotivare a hotărârii și nici cuprinderea unor argumente contradictorii, cu atât mai mult cu cât în legătură cu acest ultim aspect este de arătat că recurenta reclamantă nici nu a indicat în ce anume ar consta contradictorialitatea pretinsă. Nefondate sunt în opinia instanței de recurs și toate celelalte critici circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Probatoriul administrat în cauză atestă că, în urma cererii de finanțare formulată de recurenta-reclamantă, aceasta a încheiat la data de 10 iunie 2010 contractul de finanțare, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru proiectul ”Achiziție utilaje pentru prestarea de servicii agricole mecanizate”. Proiectul care se încadrează în Măsura 312 presupunea achiziția de utilaje agricole performante strict necesare activității de prestare servicii în folosul agricultorilor din zonă, cu sprijin pentru agricultură, prin realizarea lucrărilor agricole ce vizau pregătirea câmpurilor, înființarea culturilor, recoltarea și combaterea dăunătorilor în legătură cu agricultura, întreținerea terenurilor agricole în bune condiții agricole și de mediu. Recurenta-reclamantă a reluat și prin cererea de recurs, cel puțin în parte, susținerile înfățișate în cererea de chemare în judecată prin care a contestat constatările echipei de control potrivit cărora a rezultat, pe de parte, pe baza analizei bilanțurilor contabile pentru anii 2011-2012, că societatea reclamantă nu a înregistrat indicatorii financiar previzionați, înregistrând pierderi din activitatea de exploatare pe care nu le-a putut justifica, iar pe de altă parte, că societatea reclamantă, împreună cu SC F. SRL, a creat condiții artificiale în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil. O astfel de constatare s-a justificat prin aceea că reclamanta recurentă a achiziționat utilaje agricole cu scopul prestării de servicii către terți ce sunt de fapt folosite în propria exploatație, reclamanta prestând servicii către SC F. SRL, societate care de asemenea a încheiat contract de finanțare pentru același gen de activități iar reprezentanții legali ai celor două societăți sunt frați. Contrar susținerilor societății recurente, Înalta Curte arată că împărtășește opinia și raționamentul înfățișate de judecătorul fondului în sensul legalității și temeiniciei actelor administrative atacate, pornind tocmai de la analiza clauzelor contractuale și respectiv de la definiția neregulii, chiar în accepțiunea contractului, nefiind susținută în niciun fel afirmația recurentei potrivit cu care instanța de fond nu ar fi dat eficientă terminologiei folosite de redactorul textului contractului. Totodată instanța de recurs achiesează și la argumentele prezentate în cuprinsul sentinței, argumente ce demonstrează lipsa de temeinicie a susținerilor reclamantei vizând justificarea nerespectării obligațiilor contractuale asumate, constatând că prin cererea de recurs, în mod efectiv, nu au fost prezentate contraargumente și nici elemente noi, de natura a demonstra nelegalitatea hotărârii instanței de fond. Astfel, în mod corect, s-a reținut, și în opinia instanței de recurs, în legătură cu nerealizarea veniturilor prognozate și a pierderilor înregistrate în activitatea de exploatare a utilajelor agricole, că neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate și selecție pe toată durata contractului de finanțare, încetarea investiției, respectiv nefolosirea obiectivelor finanțate conform scopului destinat, reprezintă o neregulă raportat atât la dispozițiile contractuale cât și la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Crearea de noi locuri de muncă prin activitatea propusă prin proiect a reprezentat un criteriu de selecție punctat în etapa de evaluare a proiectului (S.2) iar la momentul depunerii cererii de finanțare, pentru a demonstra îndeplinirea acestuia, recurenta-reclamantă și-a asumat obligația de a crea un număr de 8 locuri de muncă, ceea ce, cu ocazia efectuării controlului s-a concluzionat că nu s-a realizat, constatându-se totodată crearea în mod artificial de condiții, în scopul obținerii plafonului maxim aferent ajutorului financiar nerambursabil solicitat. Cu referire la acest aspect, invocarea obținerii cu întârziere a autorizației de mediu de către societatea recurentă, cu consecința imposibilității prestării activității până la data de 11 aprilie 2011 nu reprezintă nici în opinia instanței de recurs o împrejurare insurmontabilă, de natură a justifica nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul de finanțare ci, dimpotrivă, invocarea propriei culpe, respectiv a lipsei de diligență în procurarea și deținerea în timp util și în mod corespunzător a tuturor documentelor necesare, în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile. În ceea ce privește obligația recurentei-reclamante de a se asigura că nu înregistrează pierderi financiare, Înalta Curte reține că, în mod evident și necontestat de altfel, o atare obligație reprezentând unul dintre criteriile de eligibilitate și de selecție pe toată durata contractului de finanțare, nu a fost îndeplinită, reclamanta-beneficiar înregistrând pierderi pe perioada de monitorizare. Drept urmare, cum bine a reținut și instanța de fond, în atare situație, autoritatea pârâtă era chiar obligată să procedeze la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor care nu respectă criteriile de eligibilitate asumate, raportat la dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Înalta Curte arată că nu este întemeiată și ca atare nu poate fi primită nici interpretarea recurentei în sensul că natura juridică a contractului de finanțare în discuție era aceea a unui contract sub condiție suspensivă, niciun element de fapt sau de drept al actului juridic încheiat ca și al întregului raport juridic de altfel, nefiind de natura a susține o atare alegație. Mai mult, Înalta Curte arată că susținerile recurentei-reclamante sunt nerelevante și neprobate, în raport și de natura raporturilor juridice dintre părți, care nu se încadrează în sfera dreptului privat, ci a dreptului public, caracterizat prin subordonarea interesului privat celui public. Neîntemeiată este și critica recurentei potrivit cu care instanța de fond nu a analizat toate documentele depuse la dosarul cauzei, întrucât, din considerentele hotărârii, respectiv din conținutul argumentației înfățișate de judecătorul fondului și din motivele pe baza cărora s-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii, rezultă fără echivoc că au fost analizate toate înscrisurile aflate la dosar după cum s-a răspuns și tuturor susținerilor și apărărilor formulate de societatea recurentă. Nefondate sunt și criticile respectiv susținerile recurentei cu privire la crearea de condiții artificiale în condițiile în care Înalta Curte apreciază, raportat la documentația aflată la dosar ca și la conținutul actelor administrative atacate, că în mod justificat s-a apreciat că societatea recurentă împreună cu SC F. SRL a creat condiții artificiale în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil. Apărările recurentei reclamante pe acest aspect au fost judicios înlăturate și convingător motivate de către prima instanță, reținându-se cu temei că prin punctul de vedere aferent proiectul procesului verbal de constatare întocmit de autoritatea pârâtă au fost anexate contracte de prestări servicii încheiate și cu alte persoane fizice sau juridice care însă nu au putut prezenta relevanța dorită, întrucât a rezultat că toate au fost încheiate după controlul pe teren, ex-post, din 3 septembrie 2013, fiind în adevăr greu credibil și că reprezentantul societății reclamante nu avea cunoștință de activitatea prestată de societatea fratelui său, la data la care a întocmit și astfel cum a și indicat în memoriul justificativ anexat cererii de finanțare, proiectul în baza căruia i-a fost acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil, în detrimentul altor solicitanți. Înalta Curte apreciază astfel că analiza coroborată a aspectelor factuale, obiective, relevate pe larg în actele atacate ca și în cuprinsul sentinței atacate (modul de derulare a proiectului de finanțare demarat la cererea societății recurente și respectiv legătura cu activitatea derulată de societatea administrată de Dl. G., fratele administratorului societății reclamante ca și raporturile stabilite între cele două societăți) atestă îndeplinirea condițiilor obiective și subiective care, în lipsa unei susțineri alternative credibile, nu pot fi explicate în mod rațional decât prin existența unor legături concrete între recurenta-beneficiar și societatea fratelui său și a unei coordonări în vederea accesării unui sprijin financiar mai mare decât plafonul maxim alocat Măsurii 312 în cadrul Axei 3 din Programul Național de Dezvoltare lor la Rurală 2007 - 2013. În aceste condiții, și sub acest aspect, instanța de recurs apreciază că nu poate fi contestată săvârșirea de către recurenta reclamantă a unei nereguli (în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011) constând în încălcarea interdicției implicite de a crea condiții artificiale în vederea obținerii unei finanțări care depășește plafonul maxim menționat, interdicție cuprinsă în prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011, potrivit cu care „ nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a primi aceste plăti în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.”

Temeiul legal al soluției instanței de recurs; Prin urmare, concluzionând, fa ț ă de toate aspectele susmen ț ionate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 ș i art. 28 din Legea nr. 554/2004 republicată, Înalta Curte, reținând că nu există motive de reformare a sentinței atacate, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, cu consecin ț a men ț inerii ca temeinică ș i legală a hotărârii pronun ț ate de Curtea de Apel Craiova, în primă instan ț ă.