ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3907/2015

Decizia nr. 3907/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2015 in Dosarul nr. x/46/2011 al Curții de Apel Pitești petenta A. a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 118/F-CONT din 23.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în sensul de a se achita diferența de onorariu de expert, în cuantum de 6.905 lei, până la acoperirea sumei de 11.905 lei, reprezentând onorariu definitiv pentru lucrarea efectuată în cauză. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 43/F-CONT din 12 martie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca tardiv introdusă cererea formulată de expertul contabil A. privind stabilirea onorariului definitiv de expert in cauza privind pe reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu Vâlcea și Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., că în raport de data pronunțării hotărârii a cărei completare se solicită, respectiv 23.03.2012 și data la care petenta s-a adresat instanței, respectiv 15.01.2015, cererea este tardiv introdusă.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs expertul contabil A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea motivelor de recurs, indicând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arăt recurenta că, întrucât are calitatea de expert și nu de parte, hotărârea instanței de fond nu i-a fost comunicată, astfel că nu a avut cunoștință de împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de majorare a onorariului. A mai invocat recurenta faptul că a aflat de soluția instanței doar la momentul în care a efectuat verificări contabile a situației de expert judiciar și a constatat că în evidențele sale nu se regăsește suma de bani cuvenită, respectiv onorariul de expert.

Raportându-se la dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., apreciază că doar părțile au obligația să urmărească cursul procesului, astfel că dispozițiile legale nu pot fi aplicate prin analogie și expertului, care nu are calitatea de parte. În concluzie, a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii, în sensul de a se pronunța asupra onorariului definitiv de expert în valoare totală de 11.905 lei din care a fost achitată doar suma de 500 lei. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, prin cererea adresată Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 ianuarie 2015, petenta A., expert contabil, a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 118/F-CONT din 23.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în sensul de a se achita diferența de onorariu de expert, în cuantum de 6.905 lei, până la acoperirea sumei de 11.905 lei, reprezentând onorariu definitiv pentru lucrarea efectuată în cauză. În drept, potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ.

„Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 281 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor”.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă, exclusiv, atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestit, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată (a se vedea, sub aspectul încălcării articolului 6 parag.

1 din Convenție, cauza Rotaru împotriva României, hotărârea din 29 martie 2000). În același sens, din întreaga reglementare a acestei proceduri, rezultă că este aplicabilă, în principiu, în cazul judecății în primă instanță, când instanța are a se pronunța asupra cererilor principale, accesorii, conexe sau incidentale cu care a fost învestită, inclusiv în ceea ce privește cererile formulate de experții contabili, precum și în cazul judecății în fond, după casarea cu reținere, respectiv după anularea sentinței în apel. Contrar susținerilor cererii de recurs, este de menționat că obligația participanților la procesul civil de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor statuate de lege, reprezintă una dintre consecințele principiului dreptului persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, astfel cum este acesta stabilit de art. 6 parag.

1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. În ciuda aprecierilor recurentei, textul de lege menționat, în alin. (3), prevede expres că se aplică și cererilor formulate de experți cu privire la drepturile acestora, astfel că lipsa de diligență a acestora este în egală măsură sancționată. Mai reține instanța de control judiciar că prezenta cauză a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 5895 la data de 21 iunie 2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cererea expertului este formulată la 2 aprilie 2015, la 3 ani de la pronunțarea sentinței și, respectiv 2 ani de la rămânerea acesteia definitive. De altfel, în tot acest interval, recurenta-expert, nu a formulat nicio cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de completare și nici nu a probat că ar fi fost împiedicată să exercite această procedură, printr-o împrejurare mai presus de voința ei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 103 C. proc.

civ. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 43/F-CONT din 12 martie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2015.