ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1263/2017

Decizia nr. 1263/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. 7732/2/2013, reclamanta SC A. România SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, a solicitat instanței să dispună anularea Dispoziției nr. 38 din 8 iulie 2013 privind soluționarea contestației și, pe cale de consecință, anularea următoarelor acte administrativ fiscale:

Dispoziția nr. 54 din 10 octombrie 2013 privind soluționarea contestației înregistrată cu nr. E12013-22608 din 26 august 2013 și, pe cale de consecință:

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 902 din 31 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. România SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara; a fost respinsă, ca lipsită de obiect, cererea formulată de reclamantă vizând anularea Deciziei de impunere nr. 25101 din 23 octombrie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice pentru anul fiscal 2009, a Deciziei de impunere nr. 70576 din 23 octombrie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice pentru anul fiscal 2010, a Deciziei de impunere nr. 117107 din 23 octombrie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor juridice pentru anul fiscal 2011, a Deciziei de impunere nr. 172428 din 23 octombrie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor juridice pentru anul fiscal 2012 și a Deciziei de impunere nr. IF2012-016102 din 07 noiembrie 2012, pentru suma totala de 176.998 lei stabilită cu titlu de obligații fiscale accesorii pentru perioada 31 martie 2010 - 01 noiembrie 2012.

A fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea formulată de reclamanta SC A. România SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, vizând anularea Dispoziției nr. 38 din 08 iulie 2013 privind soluționarea contestației înregistrată cu nr. E22013-000056 din 04 ianuarie 2013.

A fost anulată în parte Dispoziția nr. 54 din 10 octombrie 2013 și, admițând contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 71440 din 02 august 2013, a fost anulată această decizie de impunere, ca nelegală.

A fost anulată în parte Dispoziția nr. 54 din 10 octombrie 2013 și, admițând contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziilor de impunere nr. 118791 din 05 august 2013, nr. 176066 din 05 august 2013 și nr. 45822 din 07 august 2013, au fost anulate aceste decizii de impunere, ca nelegale, constatând că reclamanta nu mai datorează impozit pe clădiri:

- aferent mijloacelor fixe: laborator microbiologic - nr. inv. 10009822, valoare contabilă 44.343,49 lei; îmbunătățire fabrică filler tp - nr. inv. 10009941, valoare contabilă 67.773,02 lei; îmbunătățire hala - nr. inv. 10009784, valoare contabilă 319,79 lei; îmbunătățire stație pompare - nr. inv. 10010189, valoare contabilă 12.933,99 lei; instalație climatizare - nr. inv. 10010042, valoare contabilă 49.647,79 lei; stație de pompare - nr. inv. 10010188, valoare contabilă 396.692,84 lei; lucrări modernizare - nr. inv. 10010194, valoare contabilă 2.217.810,98 lei, începând cu data de 1 aprilie 2011;

- aferent mijloacelor fixe: modernizare clădire denisipare - nr. inv 10010191, valoare contabilă 6.946,16 lei; modernizare clădire - nr. inv. 10010192, valoare contabilă 70.304,34 lei, începând cu data de 1 august 2011.

A fost anulată în parte Dispoziția nr. 54 din 10 octombrie 2013 și, admițând contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. IF2013-012530 din 07 august 2013, a fost anulată și Decizia de impunere nr. IF2013-012530 din 07 august 2013, corespunzător și strict în limitele anulării actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale principale supuse controlului în fața instanței de contencios administrativ în prezenta cauză, respectiv Deciziile de impunere nr. 71440 din 02 august 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice pentru anul fiscal 2010, nr. 118791 din 05 august 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor juridice pentru anul fiscal 2011, nr. 176066 din 05 august 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice pentru anul fiscal 2012 și nr. 45822 din 07 august 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor juridice pentru anul fiscal 2013.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.900 lei, cheltuieli de judecată reduse proporțional pretențiilor admise.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva Sentinței nr. 902 din 31 martie 2015 a formulat recurs atât reclamanta SC "A. România" SRL cât și pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara.

Prin recursul declarat, reclamanta solicită casarea în parte a sentinței recurate, cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată privind anularea Deciziei nr. 54 din 10 octombrie 2013 și, pe cale de consecință, a Deciziilor de impunere nr. 118791 din 05 august 2013, nr. 176066 din 05 august 2013, nr. 45822 din 07 august 2013, nr. IF2013-012530 din 07 august 2013 în ceea ce privește impozitul pe clădiri, inclusiv accesoriile aferente mijlocului fix,"îmbunătățire clădire depozit", nr. inventar 10009939, valoare contabilă 444.726,78 lei, începând cu data de 1 august 2011. Se arată că actele evocate sunt nelegale sub aspectul stabilirii impozitului pe clădiri pentru acest mijloc fix începând cu data de 1 august 2011.

Instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material reținând că mijlocul fix "îmbunătățire clădire depozit", nr. inventar 10009939, cu valoare contabilă de 444.726,78 lei, a fost scos din gestiune și din contabilitate la data de 27 iulie 2011, fiind întocmite documentele prevăzute de lege, dar aceste documente nu au fost comunicate pârâtei, în condițiile în care dispozițiile art. 254 alin. (2) C. fisc. nu stabilește că stingerea obligației de plată a impozitului pe clădiri are loc cu începere de la data declarării scoaterii din gestiune și din contabilitate a mijlocului fix sau condiționat de comunicarea către organul fiscal.

A fost comunicată pârâtei, atașat la Adresa nr. 8866/2011 și Adresa 4607/2012, documentele justificative de scoatere din evidența contabilă a celor trei mijloace fixe casate la 27 iulie 2011 iar simpla necuprindere în adresă a precizării privind casarea îmbunătățirii clădirii depozit, nr. 10009939, nu poate atrage menținerea obligației de plată a impozitului pe clădiri în condițiile contestării sale în procedura prealabilă.

În condițiile în care instanța a reținut a fi dovedită inexistența materiei impozabile, reprezentate de îmbunătățirea clădirii depozit - nr. inv. 10009939, în mod greșit s-a reținut obligativitatea plății impozitului pentru acest mijloc fix începând cu 1 august 2011 contrar dispozițiilor art. 254 alin. (2) C. fisc.

Se solicită anularea Deciziei de impunere nr. IF 2013-012530 din 7 august 2013 privind obligațiile accesorii, în limita impozitului principal constatat a fi nedatorat.

Prin recursul declarat pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește partea din considerente și dispozitiv vizând decizia de impunere nr. 71440 din 2 august 2013.

Cu privire la decizia menționată se arată că în mod greșit instanța a reținut că decizia nu este motivată în fapt și în drept, apreciind greșit că dispozițiile art. 196 alin. (3)din O.G. nr. 92/2003 au fost abrogate, acest text de lege, în urma republicării, devenind art. 228 alin. (3).

Ca urmare, soluția pronunțată de prima instanță vizând anularea Deciziei de impunere nr. 71440 din 2 august 2013 a fost adoptată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, reluând argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată cu referire la decizia de impunere și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 196 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Procedura filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementat de art. 493 C. proc. civ., pe baza recursurilor formulate, a întâmpinărilor, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și 3 C. proc. civ. s-a verificat îndeplinirea condițiilor de formă sub sancțiunea nulității, dacă motivele de recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. iar prin încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2017 instanța a admis în principiu recursurile declarate, părțile fiind citate în ședința publică, conform art. 493 pct. 7 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate de ambele recurente, ținând cont de probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente, se constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a criticat sentința recurată cu referire la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 253 alin. (2) C. proc. fisc. de către instanța de fond în ceea ce privește mijlocul fix "îmbunătățire clădire depozit" cu nr. de inventar 10009939, valoare contabilă 444.726,78 lei. Este adevărat că potrivit art. 254 alin. (2) C. fisc., în cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădiri încetează a se mai datora cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, dar la art. 254 alin. (6) C. proc. fisc. se stabilește cu caracter imperativ că orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs modificările, însoțită de documentația cerută de lege.

În raport de dispozițiile legale evocate și probatoriul administrat în cauză, respectiv proba cu expertiză și acte, se constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 154 alin. (2) și (6) C. fisc. în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a comunicat Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara scoaterea din evidență și din contabilitate a mijlocului fix "îmbunătățire clădire depozit"- nr. inv. 10009939, valoare contabilă 444.726,78 lei.

Faptul că instanța de fond a admis contestația cu privire la celelalte mijloace fixe scoase din gestiune la data de 27 iulie 2011, fapt comunicat pârâtei, nu duce la admiterea de plano și a contestației vizând mijlocul fix cu nr. de inventar 10009939 în condițiile în care, doar cu privire la acest mijloc fix, scoaterea din gestiune și din contabilitate a bunului menționat nu a fost comunicată pârâtei.

Prin expertiza efectuată în cauză în condițiile art. 330 și art. 336 C. proc. civ., s-a reținut că reclamanta nu a comunicat către Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara scoaterea din evidență și din contabilitate a mijlocului fix "îmbunătățire clădire depozit" iar din înscrisurile depuse la dosar, conform art. 292 C. proc. civ., nu rezultă îndeplinirea acestei obligații, argumentele instanței de fond fiind însușite și de instanța de recurs.

Nu trebuie omis nici faptul că pentru stabilirea stării de fapt fiscale, organele fiscale în raport de dispozițiile art. 57 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au efectuat la data de 3 octombrie 2013 o cercetare la fața locului fiind întocmit Procesul-verbal nr. IF 2013-015253.

Potrivit art. 49 C. proc. fisc., pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal administrează mijloacele de probă - înscrisuri, expertiză, cercetare la fața locului, iar potrivit art. 52 C. proc. fisc., contribuabilii au obligația de a furniza organelor fiscale informațiile necesare pentru stabilirea stării de fapt fiscale.

Organele fiscale, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale, a solicitat administrarea de dovezi dar din probatoriul administrat nu rezultă că recurenta-reclamantă a comunicat organelor fiscale înscrisurile necesare privind scoaterea din evidență și din contabilitate a mijlocului fix "îmbunătățiri clădire depozit" cu nr. de inventar 10009939, criticile recurentei cu privire la acest bun prin raportare la dispozițiile art. 254 alin. (2) C. fisc. neputând fi reținută în raport de considerentele expuse.

Pe cale de consecință și cererea vizând accesoriile stabilite cu privire le debitul principal, aferent mijlocului fix "îmbunătățiri clădire depozit", a fost corect respinsă de prima instanță, accesoriile fiind anulate în limita impozitului principal pentru care a fost admisă contestația reclamantei.

Recurenta-pârâtă a criticat sentința recurată în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței în ceea ce privește partea din considerente și respectiv din dispozitivul sentinței vizând Decizia de impunere nr. 71440 din 2 august 2013.

Decizia de impunere nr. 71440 din 2 august 2013, la care face referire recurenta-pârâtă a fost emisă ca urmare a punerii în aplicare a Dispoziției nr. 38 din 8 iulie 2013 privind soluționarea contestației formulate de recurenta-reclamantă SC "A. România" SRL, prin această decizie fiind stabilit impozitul pe clădiri datorat de reclamantă pe anul 2010, în cuantum de 1.668.720 lei.

Contestația formulată împotriva Deciziei nr. 71440/2013 a fost respinsă prin Dispoziția nr. 54 din 10 octombrie 2013.

La art. 43 alin. (2) C. proc. fisc. sunt enumerate elementele obligatorii ce trebuie să cuprindă actul administrativ fiscal.

Decizia de impunere nr. 71440 din 2 august 2013, aflată la dosar fond, nu este motivată, fiind încălcate astfel dispozițiile legale evocate, considerentele expuse de prima instanță fiind corecte și însușite de instanța de control judiciar.

Din Decizia de impunere nr. 71440 din 2 august 2013, nu rezultă baza de impozitare, cota de impozitare aferentă fiecărei perioade fiscale, iar indicarea formală a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 și O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu permit contribuabilului verificarea modului de stabilire a impozitului, decizia menționată nefiind motivată în fapt și în drept conform art. 87 raportat la art. 43 C. proc. fisc.

Recurenta-pârâtă critică sentința instanței de fond și cu privire la reținerile instanței în raport de Ordinul nr. 1528 din 5 decembrie 2006 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru stabilirea, constatarea, controlul, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale, precum și a altor venituri ale bugetelor locale.

Este de observat însă că instanța de fond nu a admis acțiunea reclamantei cu privire la Decizia de impunere nr. 71440 din 2 august 2013 în raport de Ordinul nr. 1528/2006 ci în considerentele sentinței a răspuns intimatei la apărările formulate prin întâmpinare, apărări ce vizau ordinul menționat, dar chiar din mențiunile formularelor tipizate rezultă că acesta cuprinde, pe de o parte, declarația fiscală a contribuabilului, iar pe de altă parte decizia de impunere prin care organul fiscal este obligat să colecteze impozitul și termenul de plată, decizie ce trebuie să respecte dispozițiile art. 87 raportat la art. 43 C. proc. fisc.

La analizarea contestației formulată de reclamantă instanța de fond a avut în vedere actele normative în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 71440 din 2 august 2013 iar expunerea cronologică a intrării în vigoare a Ordinului nr. 1528/2006 și a modificării ulterioare nu este un motiv de casare a sentinței recurate, instanța de fond pronunțând o sentință legală și temeinică, verificând incidența actelor normative în raport de data emiterii actului fiscal contestat.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC "A. România" SRL și pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 902 din 31 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2017.

Procesat de GGC - NN