ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 31.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, anularea Deciziei nr. 141/18.10.2016 privind soluționarea contestației administrative nr. E12016-064521/05.09.2016; anularea (a) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 26097 din data 25.08.2014 emisa pentru un total de 2.700 RON; (b) Deciziei de impunere pentru stabilirea Impozitului pe clădiri nr. 72230 din data 2S.08.2014 emisă pentru un total de 2.700 RON; (c) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 120169 din data 25.08.2014 emisă pentru un total de 18.000 RON; (d) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 177034 din data 25.08.2014 emisa pentru un total de 36.000 RON; (e) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. S0903 din data 25.08.2014 emisă pentru un total de 108.000 RON; (f) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 45252 din data 25.08.2014 emisă pentru un total de 90.000 RON; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 233.858 RON achitată în cadrul dosarelor de executare silită constituite în temeiul deciziilor a căror anulare o solicită; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârile/Încheierile pronunțate în cauză

Prin sentința civilă nr. 618/13.04.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara; fără cheltuieli de judecată.

Impotriva acesti sentințe a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În argumntele expuse în în susținerea căii de atac declarată împotriva sentinței civile 618/13.04.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2017, și prin notele de ședință depuse la dosar la termenul de judecată din data de 29.10.2018, reclamanta recurentă S.C. A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 si art. 48 din noul Codul de procedură fiscală și a dispozițiilor art. 43 din vechiul Codul de procedură fiscală, care contravin art. 1 alin. (2) și (5) din Constituția României, în măsura în care dispozițiile din noul si vechiul Codul de procedură fiscală anterior menționate nu sancționează cu nulitatea actul administrativ fiscal în privința căruia organul fiscal nu a inițiat acțiuni pentru comunicare contribuabilului în termenul de 10 zile de la emiterea actului administrativ fiscal prevăzut la 47 alin. (10) din Codul de procedură fiscală (termen special prevăzut de lege înăuntrul căruia organul fiscal trebuie să inițieze acțiunile pentru comunicarea actului), respectiv într-un termen rezonabil de 10 zile de la emiterea actului administrativ fiscal căruia îi sunt aplicabile dispozițiile vechiul Codul de procedură fiscală.

De asemenea, reclamanta- recurentă S.C. A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) respectiv art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. care, în opinia recurentei, contravin art. 21, art. 52 alin. (1), art. 126 alin. (6) raportat la art. 1 alin. (2) și (5) din Constituția României, în măsura în care o hotărâre judecătorească a cărei autoritate de lucru judecat sau obligativitate se invocă într-un litigiu pendinte a fost pronunțată cu privire la un act administrativ fiscal în privința căruia organul fiscal de soluționare a contestației administrative a decis să emită o nouă decizie de soluționare pe fond a contestației, decizie care formează obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal din litigiul pendinte, raportat și la prevederile art. 273 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, conform cărora, decizia emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac și este obligatorie pentru organul fiscal emitent al actelor administrative fiscale contestate.

A apreciat recurenta că, aceste dispoziții sunt neconstituționale în raport de art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, de art. 52 alin. (1) care prevede că, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, respectiv de art. 126 alin. (6) din Constituția României care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, dar și în raport de art. 1 alin. (2) și (5) din Constituția României din economia căruia rezultă că România este stat de drept, democratic și social, în care (...), drepturile și libertățile cetățenilor, (...) reprezintă valori supreme, (...) și sunt garantate, iar respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

Prin încheierile de ședință de la termenele de judecată din 04.12.2018, respectiv, 14.01.2019, Curtea de apel Timișoara a admis cererile recurentei reclamante de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 și 48 din Noul Codul de procedură fiscală, respectiv a art. 43 din vechiul Codul de procedură fiscală în raport de art. 1 alin. (2), (3) și 5 din Constituție, cum și a prevederilor art. 430 alin. (1) și (2), respectiv a art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. față de dispozițiile art. 21, 52 alin. (1) art. 126 alin. (6) raportat la art. 1 alin. (2) și (5) din Constituție.

La data de 2 aprilie 2019, instanța, față de cererea de introducere în cauză a asociatului unic B., ca și continuator al poziției procesuale a reclamantei, a admis cererea, apreciind că, deși dizolvată societatea reclamantă, calitatea de parte litigantă s-a transmis asociatului unic, efect al incidenței art. 38 C. proc. civ., în condițiile în care, potrivit Raportului de lichidare și repartizare a activului S.C. A. S.R.L. din data de 09.11.2018, bazat pe Decizia asociatului unic nr. 924/31.10.2018 și validat prin Rezoluția nr. 30229/15.11.2018 de către ORC Timiș, activele imobiliare ale societății, reprezentate de apartamentele nr. x și boxa aferentă cu cota de teren de 30/952 și nr. 14B și boxa cu cota de teren 20/952 din Timișoara, str. x, au revenit asociatului unic, numitul B., apartamente estimate a avea o valoare egală cu valoarea creditării asociatului unic.

Totodată, prin încheierea de ședință din data de 02.04.2019, pentru argumentele redate în cuprinsul încheierii, Curtea a dispus în baza art. 38 C. proc. civ. raportat la art. 235 din Lg. nr. 31/1990, introducerea în cauză a asociatului unic al societății reclamante dizolvate pendinte de soluționarea recursului, numitul B., ca și continuator al poziției procesuale a societății reclamante recurente.

A respins ca lipsită de interes actual cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 38 C. proc. civ. invocată de asociatul unic al societății reclamante recurente S.C. A. S.R.L., dizolvată pendinte de proces, continuator al poziție procesuale a reclamantei recurente.

De asemenea, a respins ca lipsite de interes actual cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale art. 430 alin. (1) și (2), respectiv ale art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. în raport de art. 21, 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) raportat la art. 1 alin. (2) și (5) din Constituția României și, totodată, ale art. 47 și 48 Noul Codul de procedură fiscală și, respectiv, art. 43 din vechiul Codul de procedură fiscală în raport de art. 1 alin. (2) și (5) din Constituția României, cereri formulate de asociatul unic al societății dizolvate, introdus în cauză, ca și continuator al poziției procesuale a reclamantei recurente

Totodată, a amânat judecarea cauzei la data de 13 mai 2019 sala 240, complet R1, termen dat în cunoștință părților, conform art. 229 alin. (1) Noul C. proc. civ. și a citat în calitate de continuator al reclamantei recurente numitul B. cu domiciliul procedural ales în Timișoara,str. x,Biroul 18 jud. Timiș la C..

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva încheierii din 2 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a promovat recurs reclamantul B., în calitate de continuator al S.C. A. S.R.L., în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Învocând, în mod generic, prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat, admiterea recursului, casarea Încheierii atacate, admiterea cererii de sesizare cu excepțiile de neconstituționalitate cauza admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Arată că, într-adevăr a invocat trei excepții de neconstituționalitate, cu privire la care Curtea de Apel Timișoara a constatat că sunt lipsite de interes.

Arată că prima excepție se referă la anumite dispoziții din C. proc. civ., cea de-a doua la anumite dispoziții din Codul de procedură fiscală iar cea de-a treia se referă la dispozițiile art. 38 din C. proc. civ.., referitor la transmiterea calității procesuale.

Cu privire la ultima excepție de neconstituționalitate a apreciat că, într-adevăr este lipsită de interes, deoarece prin încheierea Curții de Apel Timișoara s-a admis cererea de introducere în cauză a domnului B..

În ceea ce privește respingerea ca lipsite de interes a primelor două excepții de neconstituționalitate, susține că motivarea Curții de Apel Timișoara este greșită, aceasta susținând că invocarea acestor excepții este inutilă atâta timp cât acestea au fost invocate de către S.C. A. S.R.L.

În acest sens, precizează că, la momentul la care Curtea de Apel Timișoara a trimis excepția de neconstituționalitate către Curtea Constituțională, S.C. A. S.R.L. era dizolvată voluntar.

Apreaciază recurentul că acele încheieri sunt lovite de nulitate absolută, întrucât la acel moment societatea era lipsită de capacitate de folosință.

Raportat la circumstanțele concrete din speța dedusă judecății, recurentul apreciază că se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate care este admisibilă și întemeiată.

De asemenea, pentru motivele de nelegalitate a sentinței recurate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata Direcția Generală a Municipiului Timișoara a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că încheierea atacată este legală și temeinică.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând încheierea din 02 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017 prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Totodată, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor expuse de către recurent, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Este de menționat că demararea și purtarea unui proces civil implică o serie de cerințe impuse reclamantului pentru ca dreptul subiectiv civil pretins să fie recunoscut și protejat prin concursul forței coercitive a statului.

Dreptul subiectiv este definit ca fiind "posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ - persoană fizică sau juridică - în virtutea căreia aceasta poate, în limitele dreptului și moralei, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare - să dea, să facă ori să nu facă ceva - de la subiectul pasiv și să ceară concursul forței coercitive a statului, în caz de nevoie"1.

Astfel, conform art. 29 C. proc. civ. "acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces".

Interesul acțiunii în justiție este reprezentat de avantajul, folosul practic, pe care-l speră reclamantul în urma câștigării procesului.

Existența interesului este urmărită pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în cazul tuturor celorlalte acte procedurale îndeplinite de părți pe parcursul desfășurării procesului.

Prin urmare, dacă activitatea judiciară nu-i poate procura părții un interes practic, cererea sa va fi respinsă pentru lipsa acestei cerințe.

Cercetarea existenței interesului de a acționa, are o importanță deosebită, dat fiind faptul că prin această condiție se poate stabili dacă reclamantul a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmărește realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu în scop pur șicanator, încărcând astfel, inutil rolul instanțelor de judecată cu cereri lipsite de un interes real și realizabil.

Excepția lipsei de interes are caracter dirimant.

Ca atare, în cauză speță, rezultă că, s-au transmis din patrimoniul societății reclamante, S.C. A..,în patrimoniul asociatului persoană fizică, B., tocmai bunurile imobile vizate de impozitul pe clădiri stabilit prin deciziile de impunere pendinte contestate, impozit achitat și a cărui restituire se solicită în prezenta cauză, fiind vorba, așadar, de o obligație fiscală strâns legată de bunurile transmise în aplicarea art. 235 alin. (1)-(3) din Legea g. nr. 31/1990 care, dacă s-ar fi regăsit în patrimoniul societății comerciale, circumscrisă activului, ar fi fost supusă, la momentul dizolvării și lichidării, acelorași reguli de lichidare a patrimoniului societar.

Așadar, asociatul unic, justifică, atât interesul procesual în a continua poziția persoanei juridice dizolvate și al cărei asociat unic a fost în litigiul vizând obligații fiscale atașate bunurilor ce au aparținut patrimoniului societar, precum și legitimarea procesuală tocmai în virtutea calității sale de unic asociat căruia i s-au transmis bunurile imobile din patrimoniul societății pentru care s-a achitat impozitul pe clădiri pretins a fi restituit în prezenta cauză.

Mai mult, dispozițiile art. 38 din C. proc. civ., subliniază că urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății, calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional.

Având în vedere introducerea în cauză, ca și continuator al poziției procesuale al reclamantei a asociatului unic al societății reclamante dizolvate și lichidate pendinte de proces, instanța de fond în mod corect a apreciat că cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate sunt lipsite de interes actual având in vedere că acele cereri au fost formulate de asociatul unic al societății dizolvate, introdus în cauză, ca și continuator al poziției procesuale a reclamantei recurente.

Câtă vreme drepturile și obligațiile ce intră în conținutul raportului juridic dedus judecății au fost transmise în cursul procesului, a avut loc, implicit, o transmisiune convențională a calității procesuale active consecința fiind aceea a continuării procesului în contradictoriu cu cumpărătorul dreptului sau bunului litigios care, în speță, dobândește calitatea procesuală activă pe care a avut-o S.C. A. S.R.L.

Așa fiind, judecătorul curții a constatat în mod corect că dreptul nu este actual și născut, cât timp deja instanța, prin încheierile de ședință de la termenele de judecată din 04.12.2018, respectiv, 14.01.2019 a admis cererile recurentei reclamante de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 și 48 din Noul Codul de procedură fiscală, respectiv a art. 43 din vechiul Codul de procedură fiscală în raport de art. 1 alin. (2), (3) și 5 din Constituție, cum și a prevederilor art. 430 alin. (1) și (2), respectiv a art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. față de dispozițiile art. 21, 52 alin. (1) art. 126 alin. (6) raportat la art. 1 alin. (2) și (5) din Constituție.

În aceste condiții, în virtutea rolului activ, instanța a constatat că statuările Curții Constituționale vor produce efecte evident asupra raporturilor juridice în cauză respectiv asupra asociatului unic al societății dizolvate introdus în cauză și partea adversă,reaprecierea admisibilității unor cereri, în raport de prevederile Legii nr. 47/1992, deja admise, fiind lipsite de interes actual.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., în calitate de continuator al S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B., în calitate de continuator al S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 02 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.