ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 420/2017
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în
judecata înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2015,
reclamanții A.
și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin, C., municipiul
București prin primarul general și SC D. SA, au solicitat să le
fie restituită sumă de 86.007 lei, reprezentând prețul
actualizat al imobilului de care au fost deposedați, precum și suma
reprezentând diferența dintre prețul actualizat și valoarea
actuală de circulație, stabilită prin expertiză
judiciară, precizată ulterior la valoarea de 914.000 lei.
Prin
sentința civilă nr. 1132 din 2 octombrie 2015 a Tribunalului București,
secția a IV-a
civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului
material la acțiune; a fost admisă excepția lipsei
calității procesuale pasive a
pârâților
Statul Român prin C. și municipiul București, pe capătul al doilea
al cererii de chemare în judecată; a fost respins capătul al doilea
de cerere formulat împotriva pârâților Statul român prin C. și
municipiului București, ca fiind introdus în contradictoriu cu persoane
fără calitate procesuală; a fost admisă în parte cererea de
chemare în judecată, fiind obligat pârâtul municipiul București la
plata către reclamanți a sumei de 86.007 lei, reprezentând
prețul plătit conform contractului de vânzare-cumpărare din 27
februarie 1997, actualizat cu indicele de inflație; a fost respins, ca
nefondat, al doilea capăt de cerere formulat de reclamanți în
contradictoriu cu pârâtul C.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B. și
pârâtul municipiul București și primarul general
Curtea
de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 354/A
din 16 mai 20.16
a
constatat tardivitatea completării motivelor de apel și inadmisibilitatea
cererilor completatoare formulate direct în apel; a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a SC D. SA și a Statului român pe
capătul unu de cerere; a admis apelul pârâtului municipiu! București
prin primarul general și a anulat în parte sentința, în sensul
că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
municipiului București și a obligat pârâtul C. la plata sumei de
86.007 lei reprezentând preț actualizat, către reclamanți, a
respins primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții
municipiul București, Statui român și SC D. SA ca fiind formulat
împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a
păstrat restul dispozițiilor sentinței; a respins, ca nefondat,
apelul formulat de reclamanți.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., vizând
neacordarea diferenței dintre prețul actualizat și prețul
de circulație (914.000 lei) și pârâtul C., vizând acordarea de
instanța de apel a prețului actualizat (86.007 lei).
Recursurile
au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție și repartizate spre soluționare completului nr. 9.
Înalta
Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, la data de 7
decembrie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în
principiu a recursurilor.
Completul
nr. 9, în procedura de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 493
alin. (4) C. proc. civ. a analizat conținutul raportului, a luat act de
conținutul acestuia și a dispus, prin rezoluția din 11 ianuarie
2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să
depună puncte de vedere.
Recurenții
A. și B. au depus, la data de 18 ianuarie 2017, punct de vedere la raport
prin care au solicitat ca instanța să se
raporteze la prevederile art. 99 alin.
(2) C. proc. civ. și nu la dispozițiile
art. 99 alin. (1) C. proc. civ.,
menționate în cuprinsul raportului, susținând și că cele
două pretenții se cumulează.
La
data de 5 martie 2017 recurenții A. și B. au depus, prin poșta
electronică, precizări prin care au invocat și dispozițiile
art. 106 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând
recursurile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curie
constată următoarele:
Potrivit
art. 99 alin. (1) C. proc. civ., când reclamantul a sesizat instanța cu
mai multe capete principale de cerere, întemeiate pe cauze diferite,
competența se stabilește în raport cu valoarea, natura, obiectul
fiecărei pretenții în parte, iar pentru determinarea căii de
atac în cazul în care plin aceeași hotărâre au fost soluționate
mai multe cereri principale sunt relevante prevederile art. 460 alin. (3) C.
proc. civ., interpretate per a contrario.
Din
parcursul dosarului se constată că pretențiile sunt formulate
prin capete de cerere principale, cu cauze diferite, iar valoarea acestora este
de 86.007 lei, respectiv 914.000 lei, fiecare sub pragul valoric prevăzut
de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care ar fi permis calea de atac a
recursului.
Cum
fiecare dintre pretențiile deduse judecății se circumscrie
categoriei de litigii care nu sunt supuse caii de atac a recursului, Decizia nr.
354/A din 16 mai 2016, pronunțată de Curtea de Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă, nu este supusă recursului.
Nu pot
ti reținute dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. invocate de
recurenții A. și B., ce se aplică în ipoteza existenței
unor capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având
aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă
legătură, întrucât nu este vorba de un titlu comun sau de o
strânsă legătură între cauzele diferite ale celor două
pretenții.
Pe de
altă pane, nicio dispoziție procedurală nu permite cumularea
pretențiilor, ce ar atrage depășirea pragului valoric de
1.000.000 lei și, implicit. calea de atac a recursului.
Prevederile
art. 106 alin. (1) C. proc. civ., invocate de către recurenții
reclamanți nu sunt aplicabile în speță, deoarece prin acestea se
arată că „(1) Instanța legal învestită potrivit
dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului
cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior
învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii
aceluiași obiect. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și la
judecarea căilor de atac", iar în cauză nu se discută
schimbarea competenței în acest context.
Totodată,
mențiunea din dispozitivul deciziei atacate, în sensul că aceasta
este supusă recursului în termen de 30 de zile de ia comunicare, nu
dă dreptul
părților de a ataca
respectiva decizie cu recurs la Înalta Curte de Casație și
Justiție, câtă vreme căile de atac și termenele în care
acestea se exercită decurg din lege.
Legalitatea
căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească
nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, iar
această regulă are valoare de principiu constituțional,
dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele
procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre
judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că
exercitarea acestora, trebuie făcută în condițiile legii, cu
respectarea acesteia.
Prin
urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot
folosi alte mijloace procedurale In scopul de a se obține reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătorești.
Fața
de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată
cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de
atac.
În consecință,
Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarat în cauză.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I
D E
Respinge,
ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanții A. și B., ambii
cu domiciliul ales în București, sector 1 și de pârâtul C. prin E.
București, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în
București, sector 2, împotriva Deciziei civile nr. 354/A din data de 16
mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți municipiul
București prin primarul general, cu sediul în București, sector, SC
D. SA, cu sediul în București, sector 1 și Statul român prin C., cu
sediul în București, sector 5.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 7 martie 2017./'