ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2017

Decizia nr. 420/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin, C., municipiul București prin primarul general și SC D. SA, au solicitat să le fie restituită sumă de 86.007 lei, reprezentând prețul actualizat al imobilului de care au fost deposedați, precum și suma reprezentând diferența dintre prețul actualizat și valoarea actuală de circulație, stabilită prin expertiză judiciară, precizată ulterior la valoarea de 914.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 1132 din 2 octombrie 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin C. și municipiul București, pe capătul al doilea al cererii de chemare în judecată; a fost respins capătul al doilea de cerere formulat împotriva pârâților Statul român prin C. și municipiului București, ca fiind introdus în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul municipiul București la plata către reclamanți a sumei de 86.007 lei, reprezentând prețul plătit conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 februarie 1997, actualizat cu indicele de inflație; a fost respins, ca nefondat, al doilea capăt de cerere formulat de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul C. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B. și pârâtul municipiul București și primarul general Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 354/A din 16 mai 20.16 a constatat tardivitatea completării motivelor de apel și inadmisibilitatea cererilor completatoare formulate direct în apel; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC D. SA și a Statului român pe capătul unu de cerere; a admis apelul pârâtului municipiu!

București prin primarul general și a anulat în parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului București și a obligat pârâtul C. la plata sumei de 86.007 lei reprezentând preț actualizat, către reclamanți, a respins primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții municipiul București, Statui român și SC D. SA ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a păstrat restul dispozițiilor sentinței; a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., vizând neacordarea diferenței dintre prețul actualizat și prețul de circulație (914.000 lei) și pârâtul C., vizând acordarea de instanța de apel a prețului actualizat (86.007 lei).

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și repartizate spre soluționare completului nr. 9. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, la data de 7 decembrie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor. Completul nr. 9, în procedura de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. a analizat conținutul raportului, a luat act de conținutul acestuia și a dispus, prin rezoluția din 11 ianuarie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere. Recurenții A. și B. au depus, la data de 18 ianuarie 2017, punct de vedere la raport prin care au solicitat ca instanța să se raporteze la prevederile art. 99 alin. (2) C. proc.

civ. și nu la dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., menționate în cuprinsul raportului, susținând și că cele două pretenții se cumulează. La data de 5 martie 2017 recurenții A. și B. au depus, prin poșta electronică, precizări prin care au invocat și dispozițiile art. 106 alin. (1) C. proc. civ. Analizând recursurile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curie constată următoarele: Potrivit art. 99 alin. (1) C. proc. civ., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere, întemeiate pe cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea, natura, obiectul fiecărei pretenții în parte, iar pentru determinarea căii de atac în cazul în care plin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sunt relevante prevederile art. 460 alin. (3) C. proc.

civ., interpretate per a contrario. Din parcursul dosarului se constată că pretențiile sunt formulate prin capete de cerere principale, cu cauze diferite, iar valoarea acestora este de 86.007 lei, respectiv 914.000 lei, fiecare sub pragul valoric prevăzut de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care ar fi permis calea de atac a recursului. Cum fiecare dintre pretențiile deduse judecății se circumscrie categoriei de litigii care nu sunt supuse caii de atac a recursului, Decizia nr. 354/A din 16 mai 2016, pronunțată de Curtea de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este supusă recursului. Nu pot ti reținute dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

invocate de recurenții A. și B., ce se aplică în ipoteza existenței unor capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, întrucât nu este vorba de un titlu comun sau de o strânsă legătură între cauzele diferite ale celor două pretenții. Pe de altă pane, nicio dispoziție procedurală nu permite cumularea pretențiilor, ce ar atrage depășirea pragului valoric de 1.000.000 lei și, implicit. calea de atac a recursului. Prevederile art. 106 alin. (1) C. proc. civ., invocate de către recurenții reclamanți nu sunt aplicabile în speță, deoarece prin acestea se arată că „(1) Instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și la judecarea căilor de atac", iar în cauză nu se discută schimbarea competenței în acest context. Totodată, mențiunea din dispozitivul deciziei atacate, în sensul că aceasta este supusă recursului în termen de 30 de zile de ia comunicare, nu dă dreptul părților de a ataca respectiva decizie cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme căile de atac și termenele în care acestea se exercită decurg din lege. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, iar această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora, trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale In scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Fața de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarat în cauză. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanții A. și B., ambii cu domiciliul ales în București, sector 1 și de pârâtul C. prin E. București, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 2, împotriva Deciziei civile nr. 354/A din data de 16 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți municipiul București prin primarul general, cu sediul în București, sector, SC D. SA, cu sediul în București, sector 1 și Statul român prin C., cu sediul în București, sector 5. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2017./'