ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2312/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2312/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2312/2016
Asupra cauzei
civile de față, constată următoarele:
Tribunalul
Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 682 din 30 martie 2010,
a respins, ca nefondată, plângerea prin care reclamantul A. a solicitat,
în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a suprafeței de
teren de 1 ha, imobil situat în intravilanul satului Leucușești,
comuna Preutești, jud. Suceava, în calitate de moștenitor testamentar
al bunicii sale B., preluat abuziv și predat ulterior apariției Legii
nr. 18/1991 altor persoane.
Împotriva
acestei hotărâri, la data de 15 octombrie 2013, reclamantul A., în temeiul
dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a formulat cerere de
revizuire, solicitând anularea acesteia.
În motivare,
a arătat că a inițiat un demers judiciar pentru a-i fi
restituită, în temeiul Legii nr. 10/2001 suprafața de 1 ha teren,
întrucât nu a făcut obiectul reconstituirii în condițiile Legii nr.
18/1991.
Cererea i-a
fost respinsă cu motivarea că suprafața solicitată a fost
inclusă în titlurile de proprietate emise în condițiile Legii nr.
18/1991.
În calea de
atac a revizuirii în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a dorit să se
prevaleze de un act nou, care să dovedească faptul că
suprafața totală a moșiei era de 102 ha din care, în anul 1946,
s-a făcut exproprierea suprafeței de 52 ha, rămânând în
proprietatea titularului dreptului suprafața de 50 ha. Cum înscrisul a
fost eliberat de Serviciul Județean al Arhivelor Statului la data de 26
septembrie 2013, nu a putut fi prezentat la judecarea fondului.
Prin
sentința civilă nr. 1904 din 11.11.2014 Tribunalul Suceava a respins,
ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
Tribunalul
Suceava a reținut, în esență, că revizuentul s-a folosit de
înscris în calea dec atac a recursului, probându-și motivele de casare
invocate și pe actul nou, pe care și-a întemeiat și revizuirea.
Totodată, s-a apreciat că înscrisul nu este determinant, și de
natură să schimbe soluția din hotărârea supusă
revizuirii.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel (recurs) A.
A învederat
prioritar că se impune în cauză recalificarea căii de atac,
care, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., este apelul și nu
recursul, cum greșit în dispozitivul sentinței atacate Tribunalul
Suceava a menționat calea de atac.
Obiectul
cauzei fiind o cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 682 din
30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul civil nr.
x/86/2008 - în primul ciclu procesual, care a parcurs cele 3 grade de
jurisdicție: fond, apel, recurs, calea de atac este apelul și nu
recursul.
A
susținut că Tribunalul Suceava a ignorat raportul de expertiză
întocmit de experta Răchițeanu Iuliana, raport în care s-a stabilit clar
că suprafața de teren ce face obiectul litigiului este situată
în vatra satului Leucușești, com. Preutești, jud. Suceava,
și nicidecum nu este teren extravilan, cum greșit s-a reținut
prin sentința civilă nr. 1904 din 11 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava
prin care, pe această motivare străină cauzei, i-a respins
cererea de revizuire a sentinței civile nr. 682 din 30.03.2010 a
Tribunalului Suceava.
Înscrisul nou
invocat - respectiv Fișa moșiei - obținută în data de
26.09.2013 de la Arhivele Județene Suceava, a dovedit că în 1946 i-au
fost expropriate lui și familiei sale 52 ha teren, iar în 1949 i-au fost
expropriate tatălui său C. alte 50 ha teren - deci în total 102 ha
teren care a fost identificată în raportul de expertiză efectuat în
cauză ca fiind învecinată la N cu drum, la S cu Pârâu, la E cu Teren
și drum la V - cu D., E., F. și G. - și este identificată
ca fiind situată în locul numit „La Biserică”. Mai arată că
această suprafață de teren, conform Raportului de expertiză
efectuat în cauză, face parte din categoria teren intravilan - și nu
extravilan, cum greșit a stabilit Tribunalul Suceava și nu i-a fost
reconstituită prin nicio altă lege de reparație,
neregăsindu-se în titlurile de proprietate deja eliberate.
A
susținut că această suprafață de teren este
proprietatea sa deoarece, conform Avizului Nr. 124 din 7.05.1946 - eliberat de
Comisia Județeană de îndrumări pentru Reforma Agrară Baia,
a fost în mod abuziv considerată de regimul comunist ca fiind în lotul tatălui
său - pentru că el era minor, conform Constituției de la acea
dată, deși, în realitate era proprietatea sa prin testamentul din
1927, fiind testat de bunica sa B. Acest înscris dovedește că este
îndreptățit și la reconstituirea dreptului său de
proprietate pe această suprafață de teren, întrucât are
vocație multiplă la reconstituirea proprietăților de la mai
mulți autori. Totodată, a dovedit că acest 1 ha teren face parte
din categoria intravilan și că intră sub incidența Legii
nr. 10/2001 și nu a Legii nr. 18/1991, motivarea greșită a
Tribunalului de respingere a cererii sale de revizuire fiind infirmată de
toate înscrisurile de la dosar, inclusiv de Raportul de expertiză întocmit
în cauză.
A
susținut că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 8
din Legea nr. 10/2001, cum greșit a stabilit Tribunalul Suceava și
că înscrisul nou, invocat ca fiind nou, întrunește cumulativ
condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea cererii sale de revizuire
și corectarea abuzurilor săvârșite de comuniști.
În ipoteza în
care instanța va respinge calificarea căii de atac a apelului,
deși aceasta este calea de atac corectă în cauză, în temeiul
art. 304
1
C. proc. civ., precum și în temeiul art. 304 pct. 7,
8, 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea
sentinței atacate.
Calea de atac
a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I
civilă, în Dosarul nr. x/86/20123 și s-a fixat termen de
judecată la data de 15 ianuarie 2015.
La data de 7
ianuarie 2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea mandatarului H.
de suspendare de drept a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 243 alin.
(1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât la data de 10.12.2014 a intervenit decesul
mandantului său revizuentul A., iar instanța, prin încheierea din 15
ianuarie 2015 ia act de această solicitare și, luând în considerare
și certificatul de deces al revizuentului anexat cererii, suspendă
judecarea cauzei.
La data de
2.12.2015, H. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că a
fost deschisă succesiunea de pe urma revizuentului defunct și
că, în calitate de fiu și legatar, a acceptat expres succesiunea
acestuia. A depus acte în dovedire.
Urmare a
cererii de repunere pe rol, litigiul a primit termen la data de 21 ianuarie
2016.
La data de
29.12.2015, s-a înregistrat la dosarul cauzei cererea lui H. de suspendarea a
judecății litigiului până la finalizarea procedurii succesorale,
respectiv până la eliberarea certificatului de moștenitor de pe urma
revizuentului defunct, succesori fiind petentul și sora sa I.,
domiciliată în Franța, care nu s-a putut prezenta la notarul român.
La termenul
de judecată din data de 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel Suceava, în
temeiul dispozițiilor art. 245 alin. (2) C. proc. civ. a pus în vedere
petentului H. să indice moștenitorii defunctului A. și a acordat
un nou termen de judecată la data de 18 februarie 2016.
La data de
15.02.2016, s-a înregistrat la dosarul cauzei cererea lui H. prin care a
solicitat să se ia act că a renunțat la mandatul dat de
tatăl său, întrucât acesta a decedat la data de 10.12.2014, să
se rectifice citativul, în sensul de a nu a mai fi citat tatăl său
decedat prin petent și să se dispună suspendarea cauzei în
temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. întrucât nu deține,
încă, certificat de moștenitor. A precizat că va continua
judecata numai după ce va obține certificatul de moștenitor. A
menționat că dezbaterea succesiunii notariale a fost suspendată
la data de 1.02.2016 pentru imposibilitatea de prezentare a surorii sale, care
locuiește în Franța.
Curtea de
Apel Suceava, prin încheierea de ședință din 18 februarie 2016,
a respins cererea de repunere pe rol formulată de H., reținând
că nu s-a solicitat continuarea procesului cu introducerea în cauză a
moștenitorilor revizuentului decedat.
La data de 18
mai 2016, petentul H., a formulat o nouă cerere de constatare a
suspendării de drept a judecării litigiului până la eliberarea
certificatului de moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma
tatălui său, revizuentul A.
Curtea de
Apel Suceava, secția I civilă, în compunere de trei judecători,
prin decizia nr. 93 din 19 mai 2016 a constatat perimat recursul declarat de
revizuentul A., prin mandatar H., împotriva sentinței civile nr. 1904 din
11 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava.
Excepția
perimării a fost invocată din oficiu, iar Curtea a reținut
că la termenul de judecată din 15 ianuarie 2015 petentul H. a
învederat decesul mandantului său, dar nu a solicitat introducerea în
cauză a moștenitorilor, astfel încât instanța a dispus
suspendarea cauzei.
Cum de la
acest termen și până la repunerea pe rol în vederea perimării,
26.04.2016, a trecut mai bine de un an, instanța în temeiul art. 248 alin.
(1) C. proc. civ. a admis excepția și a perimat recursul.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs petentul H. arătând că
justifică un interes legitim în cauză și solicitând să se
constate că a intervenit, prin decesul tatălui său și
nefinalizarea procedurii succesorale, suspendarea de drept a judecării
cauzei.
Recurentul a
făcut un istoric al litigiului și a arătat că decizia
recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor
legale.
Petentul H. a
atacat cu recurs și încheierea de ședință din 18 februarie
2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, arătând că,
nefiind finalizată procedura succesorală notarială, se impunea
ca instanța să suspende judecata cauzei până la introducerea în
cauză a moștenitorilor revizuentului A.
La termenul
de judecată din data de 24 noiembrie 2016, Înalta Curte a supus dezbaterii
excepția inadmisibilității recursului în raport de împrejurarea
că se atacă cu recurs o decizie pronunțată în calea de atac
a recursului.
Reprezentanta
recurentului a invocat o chestiune de ordine publică, respectiv faptul
că în mod greșit Curtea de Apel Suceava, în compunerea instanței
de recurs, a calificat și soluționat calea de atac, ca fiind
recursul, față de obiectul cererii care este o cerere de revizuire a
sentinței civile nr. 682 din 30.03.2010 pronunțată de Tribunalul
Suceava, în primă instanță.
Examinând
decizia recurată, prin prisma respectării în cauză a principiul
legalității căilor de atac, Înalta Curte reține
următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. Hotărârea dată
asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege
pentru hotărârea revizuită.
Respectarea
principiului legalității căii de atac se impune întrucât
dispozițiile procesuale care instituie, într-un sistem de drept,
căile de atac pe care o parte poate să le exercite trebuie să
fie nu doar accesibile, dar și previzibile, calitatea legii, de a fi
accesibilă și previzibilă, fiind o garanție a procesului
echitabil în materie civilă, astfel cum este acesta protejat prin art. 6
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Rotaru
împotriva României, hotărârea din 4 mai 2000, parag. 52, 55).
În
speță, obiectul litigiului îl constituie revizuirea sentinței
civile nr. 682 din 30.03.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în
primă instanță.
Soluționând
cererea de revizuire, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a
pronunțat sentința civilă nr. 1904 din 11.11.2014 în
dispozitivul căreia a menționat dreptul părților de a
exercita calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri.
Înalta Curte
constată că la data pronunțării sentinței civile nr.
682, respectiv 30.03.2010, legea procesuală instituia pentru
soluționarea cererilor având ca obiect dispozițiile Legii nr.
10/2001, atât calea de atac a apelului, cât și cea a recursului, astfel
încât se impunea parcurgerea a trei grade de jurisdicție: fond, apel,
recurs.
Sentința
nr. 682/2010, a cărei revizuire s-a solicitat, a fost atacată atât cu
apel, soluționat de Curtea de Apel Suceava, secția civilă
și pentru cauze cu minori, prin decizia nr. 61 din 18.10.2010, cât și
cu recurs, soluționat de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, prin decizia de casare nr. 6122 din
19.09.2011, hotărâri pronunțate într-un prim ciclu procesual.
În cauza
dedusă judecății, prin motivele de apel formulate în fața
Curții de Apel Suceava, s-a solicitat instanței, în prealabil,
recalificarea căii de atac ce a fost menționată,de către
judecătorul fondului, în sentința civilă nr. 1904 din 11.11.2014
a Tribunalului Suceava, iar asupra acestei cereri instanța nu s-a
pronunțat. În această situație, este evident că se impune
verificarea aspectului legalității căii de atac, ce ar fi putut
fi exercitată împotriva acestei sentințe, obligație
procedurală a instanței de judecată ce pune în discuție
dreptul de acces la un tribunal, ca o componentă materială a dreptului
la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Or, în acest
context, al suprimării unei căi de atac se constată că a
fost afectat dreptul de acces al recurentului la calea de atac a apelului.
Astfel, în
lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în
ipoteza în care există o ingerință în dreptul de acces la un
tribunal independent și imparțial, instituit de lege, această
ingerință nu doar că trebuie să fie legală, să
urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o
societate democratică, dar ea trebuie să fie și
proporțională, proporționalitate ce se apreciază prin
balansul dintre măsura dispusă și interesele aflate în joc,
dintre mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea cauza Lungoci împotriva
României, hotărârea din 26 ianuarie 2006, definitivă la 26 aprilie
2006, parag. 36).
Sub un prim
aspect, se constată că, dacă în materie civilă,
instanța de contencios european a drepturilor omului nu instituie, în
sarcina statelor contractante, obligația de a crea instanțe de apel
sau de recurs (casație), nu mai puțin, în ipoteza în care, statul
reglementează, în propriul sistem de drept, atât calea de atac a apelului,
cât și a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicție trebuie
să fie efectiv, garanțiile fundamentale ale art. 6 din Convenție
fiind aplicabile (cauza Blandeau c. Franței, hotărârea din 10 iulie
2008, cauza Gregorio de Andrade c. Portugaliei, hotărârea din 14 noiembrie
2006).
Prin urmare,
în aplicarea dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., cum pentru
hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat legea procesuală, sub
imperiul căreia a fost pronunțată, prevedea anterior Legii nr.
202/2010 privind accelerarea proceselor în materie civilă trei grade de
jurisdicție - fond, apel, recurs - calea de atac ce urma a fi dată în
cauză era aceea a apelului, și nu a recursului, excepțiile fiind
de strictă interpretare și aplicare.
Instanța
care a pronunțat încheierea din 18.02.2016 și decizia nr. 93 din 19
mai 2016, recurate în cauză, respectiv Curtea de Apel Suceava, calificând,
însă, greșit calea de atac exercitată ca fiind recurs în loc de
apel, a soluționat cauza în complet format din trei judecători, în
loc de doi, cum prevăd dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr.
304/2004, astfel cum a fost modificată, încălcând normele legale imperative
privind compunerea instanței. De fapt, curtea de apel ar fi fost
competentă să judece calea de atac, dar corect calificată ca
fiind apel și în compunerea prevăzută de lege pentru aceasta.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea
supusă recursului în prezenta cauză este nelegală fiind incident
motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., astfel încât,
în temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., va admite
recursurile declarate de H. împotriva încheierii de ședință din
18 februarie 2016 și a deciziei nr. 93 din 19 mai 2016 ale Curții de
Apel Suceava, secția I civilă, va casa încheierea și decizia
recurate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de
apel, ca instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursurile declarate de H. împotriva încheierii de ședință din
18 februarie 2016 și a deciziei nr. 93 din 19 mai 2016 ale Curții de
Apel Suceava, secția I civilă.
Casează
încheierea și decizia recurate și trimite cauza spre rejudecare la
aceeași curte de apel, ca instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.