ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2312/2016

Decizia nr. 2312/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 682 din 30 martie 2010, a respins, ca nefondată, plângerea prin care reclamantul A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a suprafeței de teren de 1 ha, imobil situat în intravilanul satului Leucușești, comuna Preutești, jud. Suceava, în calitate de moștenitor testamentar al bunicii sale B., preluat abuziv și predat ulterior apariției Legii nr. 18/1991 altor persoane. Împotriva acestei hotărâri, la data de 15 octombrie 2013, reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea acesteia.

În motivare, a arătat că a inițiat un demers judiciar pentru a-i fi restituită, în temeiul Legii nr. 10/2001 suprafața de 1 ha teren, întrucât nu a făcut obiectul reconstituirii în condițiile Legii nr. 18/1991. Cererea i-a fost respinsă cu motivarea că suprafața solicitată a fost inclusă în titlurile de proprietate emise în condițiile Legii nr. 18/1991. În calea de atac a revizuirii în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a dorit să se prevaleze de un act nou, care să dovedească faptul că suprafața totală a moșiei era de 102 ha din care, în anul 1946, s-a făcut exproprierea suprafeței de 52 ha, rămânând în proprietatea titularului dreptului suprafața de 50 ha. Cum înscrisul a fost eliberat de Serviciul Județean al Arhivelor Statului la data de 26 septembrie 2013, nu a putut fi prezentat la judecarea fondului.

Prin sentința civilă nr. 1904 din 11.11.2014 Tribunalul Suceava a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire. Tribunalul Suceava a reținut, în esență, că revizuentul s-a folosit de înscris în calea dec atac a recursului, probându-și motivele de casare invocate și pe actul nou, pe care și-a întemeiat și revizuirea. Totodată, s-a apreciat că înscrisul nu este determinant, și de natură să schimbe soluția din hotărârea supusă revizuirii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel (recurs) A. A învederat prioritar că se impune în cauză recalificarea căii de atac, care, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., este apelul și nu recursul, cum greșit în dispozitivul sentinței atacate Tribunalul Suceava a menționat calea de atac.

Obiectul cauzei fiind o cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 682 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul civil nr. x/86/2008 - în primul ciclu procesual, care a parcurs cele 3 grade de jurisdicție: fond, apel, recurs, calea de atac este apelul și nu recursul. A susținut că Tribunalul Suceava a ignorat raportul de expertiză întocmit de experta Răchițeanu Iuliana, raport în care s-a stabilit clar că suprafața de teren ce face obiectul litigiului este situată în vatra satului Leucușești, com. Preutești, jud. Suceava, și nicidecum nu este teren extravilan, cum greșit s-a reținut prin sentința civilă nr. 1904 din 11 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava prin care, pe această motivare străină cauzei, i-a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 682 din 30.03.2010 a Tribunalului Suceava.

Înscrisul nou invocat - respectiv Fișa moșiei - obținută în data de 26.09.2013 de la Arhivele Județene Suceava, a dovedit că în 1946 i-au fost expropriate lui și familiei sale 52 ha teren, iar în 1949 i-au fost expropriate tatălui său C. alte 50 ha teren - deci în total 102 ha teren care a fost identificată în raportul de expertiză efectuat în cauză ca fiind învecinată la N cu drum, la S cu Pârâu, la E cu Teren și drum la V - cu D., E., F. și G. - și este identificată ca fiind situată în locul numit „La Biserică”. Mai arată că această suprafață de teren, conform Raportului de expertiză efectuat în cauză, face parte din categoria teren intravilan - și nu extravilan, cum greșit a stabilit Tribunalul Suceava și nu i-a fost reconstituită prin nicio altă lege de reparație, neregăsindu-se în titlurile de proprietate deja eliberate.

A susținut că această suprafață de teren este proprietatea sa deoarece, conform Avizului Nr. 124 din 7.05.1946 - eliberat de Comisia Județeană de îndrumări pentru Reforma Agrară Baia, a fost în mod abuziv considerată de regimul comunist ca fiind în lotul tatălui său - pentru că el era minor, conform Constituției de la acea dată, deși, în realitate era proprietatea sa prin testamentul din 1927, fiind testat de bunica sa B. Acest înscris dovedește că este îndreptățit și la reconstituirea dreptului său de proprietate pe această suprafață de teren, întrucât are vocație multiplă la reconstituirea proprietăților de la mai mulți autori. Totodată, a dovedit că acest 1 ha teren face parte din categoria intravilan și că intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și nu a Legii nr. 18/1991, motivarea greșită a Tribunalului de respingere a cererii sale de revizuire fiind infirmată de toate înscrisurile de la dosar, inclusiv de Raportul de expertiză întocmit în cauză.

A susținut că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cum greșit a stabilit Tribunalul Suceava și că înscrisul nou, invocat ca fiind nou, întrunește cumulativ condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea cererii sale de revizuire și corectarea abuzurilor săvârșite de comuniști. În ipoteza în care instanța va respinge calificarea căii de atac a apelului, deși aceasta este calea de atac corectă în cauză, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., precum și în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă, în Dosarul nr. x/86/20123 și s-a fixat termen de judecată la data de 15 ianuarie 2015. La data de 7 ianuarie 2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea mandatarului H. de suspendare de drept a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., întrucât la data de 10.12.2014 a intervenit decesul mandantului său revizuentul A., iar instanța, prin încheierea din 15 ianuarie 2015 ia act de această solicitare și, luând în considerare și certificatul de deces al revizuentului anexat cererii, suspendă judecarea cauzei. La data de 2.12.2015, H. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că a fost deschisă succesiunea de pe urma revizuentului defunct și că, în calitate de fiu și legatar, a acceptat expres succesiunea acestuia. A depus acte în dovedire. Urmare a cererii de repunere pe rol, litigiul a primit termen la data de 21 ianuarie 2016. La data de 29.12.2015, s-a înregistrat la dosarul cauzei cererea lui H. de suspendarea a judecății litigiului până la finalizarea procedurii succesorale, respectiv până la eliberarea certificatului de moștenitor de pe urma revizuentului defunct, succesori fiind petentul și sora sa I., domiciliată în Franța, care nu s-a putut prezenta la notarul român.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 245 alin. (2) C. proc. civ. a pus în vedere petentului H. să indice moștenitorii defunctului A. și a acordat un nou termen de judecată la data de 18 februarie 2016. La data de 15.02.2016, s-a înregistrat la dosarul cauzei cererea lui H. prin care a solicitat să se ia act că a renunțat la mandatul dat de tatăl său, întrucât acesta a decedat la data de 10.12.2014, să se rectifice citativul, în sensul de a nu a mai fi citat tatăl său decedat prin petent și să se dispună suspendarea cauzei în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. întrucât nu deține, încă, certificat de moștenitor.

A precizat că va continua judecata numai după ce va obține certificatul de moștenitor. A menționat că dezbaterea succesiunii notariale a fost suspendată la data de 1.02.2016 pentru imposibilitatea de prezentare a surorii sale, care locuiește în Franța. Curtea de Apel Suceava, prin încheierea de ședință din 18 februarie 2016, a respins cererea de repunere pe rol formulată de H., reținând că nu s-a solicitat continuarea procesului cu introducerea în cauză a moștenitorilor revizuentului decedat.

La data de 18 mai 2016, petentul H., a formulat o nouă cerere de constatare a suspendării de drept a judecării litigiului până la eliberarea certificatului de moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma tatălui său, revizuentul A. Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în compunere de trei judecători, prin decizia nr. 93 din 19 mai 2016 a constatat perimat recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar H., împotriva sentinței civile nr. 1904 din 11 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava. Excepția perimării a fost invocată din oficiu, iar Curtea a reținut că la termenul de judecată din 15 ianuarie 2015 petentul H. a învederat decesul mandantului său, dar nu a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor, astfel încât instanța a dispus suspendarea cauzei.

Cum de la acest termen și până la repunerea pe rol în vederea perimării, 26.04.2016, a trecut mai bine de un an, instanța în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a admis excepția și a perimat recursul. Împotriva acestei decizii a formulat recurs petentul H. arătând că justifică un interes legitim în cauză și solicitând să se constate că a intervenit, prin decesul tatălui său și nefinalizarea procedurii succesorale, suspendarea de drept a judecării cauzei. Recurentul a făcut un istoric al litigiului și a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Petentul H. a atacat cu recurs și încheierea de ședință din 18 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, arătând că, nefiind finalizată procedura succesorală notarială, se impunea ca instanța să suspende judecata cauzei până la introducerea în cauză a moștenitorilor revizuentului A. La termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2016, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția inadmisibilității recursului în raport de împrejurarea că se atacă cu recurs o decizie pronunțată în calea de atac a recursului. Reprezentanta recurentului a invocat o chestiune de ordine publică, respectiv faptul că în mod greșit Curtea de Apel Suceava, în compunerea instanței de recurs, a calificat și soluționat calea de atac, ca fiind recursul, față de obiectul cererii care este o cerere de revizuire a sentinței civile nr. 682 din 30.03.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, în primă instanță.

Examinând decizia recurată, prin prisma respectării în cauză a principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Respectarea principiului legalității căii de atac se impune întrucât dispozițiile procesuale care instituie, într-un sistem de drept, căile de atac pe care o parte poate să le exercite trebuie să fie nu doar accesibile, dar și previzibile, calitatea legii, de a fi accesibilă și previzibilă, fiind o garanție a procesului echitabil în materie civilă, astfel cum este acesta protejat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Rotaru împotriva României, hotărârea din 4 mai 2000, parag.

52, 55). În speță, obiectul litigiului îl constituie revizuirea sentinței civile nr. 682 din 30.03.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în primă instanță. Soluționând cererea de revizuire, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1904 din 11.11.2014 în dispozitivul căreia a menționat dreptul părților de a exercita calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri. Înalta Curte constată că la data pronunțării sentinței civile nr. 682, respectiv 30.03.2010, legea procesuală instituia pentru soluționarea cererilor având ca obiect dispozițiile Legii nr. 10/2001, atât calea de atac a apelului, cât și cea a recursului, astfel încât se impunea parcurgerea a trei grade de jurisdicție: fond, apel, recurs.

Sentința nr. 682/2010, a cărei revizuire s-a solicitat, a fost atacată atât cu apel, soluționat de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori, prin decizia nr. 61 din 18.10.2010, cât și cu recurs, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia de casare nr. 6122 din 19.09.2011, hotărâri pronunțate într-un prim ciclu procesual. În cauza dedusă judecății, prin motivele de apel formulate în fața Curții de Apel Suceava, s-a solicitat instanței, în prealabil, recalificarea căii de atac ce a fost menționată,de către judecătorul fondului, în sentința civilă nr. 1904 din 11.11.2014 a Tribunalului Suceava, iar asupra acestei cereri instanța nu s-a pronunțat.

În această situație, este evident că se impune verificarea aspectului legalității căii de atac, ce ar fi putut fi exercitată împotriva acestei sentințe, obligație procedurală a instanței de judecată ce pune în discuție dreptul de acces la un tribunal, ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, în acest context, al suprimării unei căi de atac se constată că a fost afectat dreptul de acces al recurentului la calea de atac a apelului.

Astfel, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în ipoteza în care există o ingerință în dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, instituit de lege, această ingerință nu doar că trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică, dar ea trebuie să fie și proporțională, proporționalitate ce se apreciază prin balansul dintre măsura dispusă și interesele aflate în joc, dintre mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea cauza Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006, definitivă la 26 aprilie 2006, parag.

36). Sub un prim aspect, se constată că, dacă în materie civilă, instanța de contencios european a drepturilor omului nu instituie, în sarcina statelor contractante, obligația de a crea instanțe de apel sau de recurs (casație), nu mai puțin, în ipoteza în care, statul reglementează, în propriul sistem de drept, atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicție trebuie să fie efectiv, garanțiile fundamentale ale art. 6 din Convenție fiind aplicabile (cauza Blandeau c. Franței, hotărârea din 10 iulie 2008, cauza Gregorio de Andrade c. Portugaliei, hotărârea din 14 noiembrie 2006). Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc.

civ., cum pentru hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat legea procesuală, sub imperiul căreia a fost pronunțată, prevedea anterior Legii nr. 202/2010 privind accelerarea proceselor în materie civilă trei grade de jurisdicție - fond, apel, recurs - calea de atac ce urma a fi dată în cauză era aceea a apelului, și nu a recursului, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare. Instanța care a pronunțat încheierea din 18.02.2016 și decizia nr. 93 din 19 mai 2016, recurate în cauză, respectiv Curtea de Apel Suceava, calificând, însă, greșit calea de atac exercitată ca fiind recurs în loc de apel, a soluționat cauza în complet format din trei judecători, în loc de doi, cum prevăd dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată, încălcând normele legale imperative privind compunerea instanței.

De fapt, curtea de apel ar fi fost competentă să judece calea de atac, dar corect calificată ca fiind apel și în compunerea prevăzută de lege pentru aceasta. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea supusă recursului în prezenta cauză este nelegală fiind incident motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de H. împotriva încheierii de ședință din 18 februarie 2016 și a deciziei nr. 93 din 19 mai 2016 ale Curții de Apel Suceava, secția I civilă, va casa încheierea și decizia recurate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, ca instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de H. împotriva încheierii de ședință din 18 februarie 2016 și a deciziei nr. 93 din 19 mai 2016 ale Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Casează încheierea și decizia recurate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, ca instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.