ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2017

Decizia nr. 1491/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1486 din 22 octombrie 2015 pronunțată

în Dosarul nr. x/90/2015, Tribunalul Vâlcea a respins cererea de revizuire

formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția

Copilului Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 1268 din 15 octombrie 2013

pronunțată în Dosarul nr. x/90/2013 de aceeași

instanță.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs revizuentul A.

Prin decizia

nr. 76 din 12 aprilie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

a constatat perimat recursul declarat de revizuentul A.

În motivarea

acestei decizii s-au reținut următoarele considerente:

La termenul

din 27 ianuarie 2016, Curtea a dispus suspendarea cauzei, în baza

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. 1865, pentru lipsa

părților.

La data de 13

februarie 2017, Curtea, din oficiu, a repus cauza pe rol, în vederea

verificării motivelor ce au determinat suspendarea, iar la termenul din

data de 12.04.2017 a fost luată în discuție, din oficiu,

excepția de perimare a recursului.

Potrivit art.

248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții

timp de un an, în materie civilă.

Rezultă

că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina,

indiferent de faza procedurală în care se află, trebuie să fi

rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a

pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

În

speță, de la data suspendării, 27 ianuarie 2016, a trecut mai

mult de 1 an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a recursului îi

incumbă recurentului-revizuent.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs revizuentul A.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 23 august 2017,

stabilindu-se termen la 5 octombrie 2017.

La termenul

din 5 octombrie 2017, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu

privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată

de intimată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate,

față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va

admite, pentru considerentele care succed:

În

speță, prin decizia nr. 76 din 12 aprilie 2017 a Curții de Apel

Pitești, secția I civilă, s-a constatat perimat recursul

exercitat împotriva unei hotărâri prin care s-a respins cererea de

revizuire formulată de revizuentul A.

Potrivit art.

299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt

supuse acestei căi de atac „hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de

lege (...)”.

De asemenea,

au acest caracter irevocabil hotărârile date în recurs, când pricina a

fost soluționată prin reținerea unui incident procedural, cum

este cel al perimării.

Împotriva

hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac

prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate

deroga.

Or, așa

cum s-a menționat anterior, cu referire la dispozițiile procedurale

care circumstanțiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor

irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac.

Împrejurarea

că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menționează că

„hotărârea care constată perimarea este supusă recursului”, nu

poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de

această cale de atac și decizia prin care se constată intervenit

incidentul procedural al perimării recursului.

Aceasta,

întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă

cale de atac a recursului după ce hotărârea a devenit

irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.

Astfel spus,

hotărârea pronunțată asupra incidentului perimării poate fi

atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar fi

pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de

această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul

urmează soarta principalului - „accesorium sequitur principale”).

La

aceeași concluzie conduce și coroborarea dispozițiilor art. 253

alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și art. 377 alin.

(2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc

în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri

irevocabile.

Mai mult,

perimarea reprezintă numai un incident în judecarea cauzei, incident care

se rezolvă în cursul judecății pe cale de excepție, astfel

că nu se poate admite ca pentru hotărârea prin care se rezolvă

acest incident să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie

cu privire la hotărârea asupra fondului.

Prin urmare,

decizia recurată, fiind pronunțată într-o cale

extraordinară de atac, exercitată, în cele din urmă, împotriva

unei hotărâri pronunțate în recurs, este irevocabilă, conform

art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. și nu se încadrează în

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevede ce

hotărâri pot fi atacate cu recurs.

Reținându-se

că decizia nr. 76 din 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția

I civilă, este irevocabilă, nefiind susceptibilă de reformare pe

calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 76 din

12 aprilie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.