ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2017

Decizia nr. 1491/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1486 din 22 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/90/2015, Tribunalul Vâlcea a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 1268 din 15 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/90/2013 de aceeași instanță. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs revizuentul A. Prin decizia nr. 76 din 12 aprilie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a constatat perimat recursul declarat de revizuentul A. În motivarea acestei decizii s-au reținut următoarele considerente: La termenul din 27 ianuarie 2016, Curtea a dispus suspendarea cauzei, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. 1865, pentru lipsa părților. La data de 13 februarie 2017, Curtea, din oficiu, a repus cauza pe rol, în vederea verificării motivelor ce au determinat suspendarea, iar la termenul din data de 12.04.2017 a fost luată în discuție, din oficiu, excepția de perimare a recursului. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procedurală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

În speță, de la data suspendării, 27 ianuarie 2016, a trecut mai mult de 1 an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a recursului îi incumbă recurentului-revizuent. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 august 2017, stabilindu-se termen la 5 octombrie 2017. La termenul din 5 octombrie 2017, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: În speță, prin decizia nr. 76 din 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, s-a constatat perimat recursul exercitat împotriva unei hotărâri prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege (...)”. De asemenea, au acest caracter irevocabil hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluționată prin reținerea unui incident procedural, cum este cel al perimării. Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Or, așa cum s-a menționat anterior, cu referire la dispozițiile procedurale care circumstanțiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac. Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc.

civ. se menționează că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului”, nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării recursului. Aceasta, întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului după ce hotărârea a devenit irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a exercita recurs. Astfel spus, hotărârea pronunțată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului - „accesorium sequitur principale”).

La aceeași concluzie conduce și coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile. Mai mult, perimarea reprezintă numai un incident în judecarea cauzei, incident care se rezolvă în cursul judecății pe cale de excepție, astfel că nu se poate admite ca pentru hotărârea prin care se rezolvă acest incident să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea asupra fondului. Prin urmare, decizia recurată, fiind pronunțată într-o cale extraordinară de atac, exercitată, în cele din urmă, împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.

civ. și nu se încadrează în dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevede ce hotărâri pot fi atacate cu recurs. Reținându-se că decizia nr. 76 din 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, este irevocabilă, nefiind susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 76 din 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.