ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1652/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1652/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 3 octombrie 2019
deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 4 iulie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus suspendarea judecării recursului declarat de pârâții A., prin reprezentant legal B., C., prin reprezentant legal B., D., B. și E. împotriva deciziei nr. 4579 A/21 noiembrie 2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții sus-menționați.
Prin încheierea din 29 mai 2018, Înalta Curte a dispus suspendarea recursului declarat de pârâți, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.
La 4 iulie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării, acordând termen la 3 octombrie 2019, când constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.
Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 mai 2018, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la 29 mai 2019, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.
Reținând, așadar, întrunirea, în cauză, a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I din același cod, aceasta se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâții A., prin reprezentant legal B., C., prin reprezentant legal B., D., B. și E. împotriva încheierii de ședință din 4 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2019.