ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3854/2015

Decizia nr. 3854/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 noiembrie 2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat a se constata calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

La data de 17.04.2015, pârâtul A. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Afacerilor Interne, a Ministerului Justiției, a Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea și a Serviciului Român de Informații, motivând că aceste instituții sunt succesorii cu titlu universal ai Ministerului de Interne din care a făcut parte și Direcția Securității Statului și că instanțele care l-au condamnat pe B. erau în subordinea Ministerului Justiției.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, apreciind că prezenta acțiune nu este o acțiune în pretenții având un drept real sau de creanță, ci o acțiune în constatare care, în situația admiterii, nu are ca și consecință pierderea unui drept.

Serviciul Român de Informații a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, motivând că nu există un raport juridic fundamental între această instituție și pârât, neexistând un raport juridic obligațional - izvor al vreunei cauțiuni datorate de instituție. A mai arătat că nu a preluat drepturile și obligațiile fostului Departament al Securității Statului, desființat în anul 1989.

Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că nu este succesorul Inspectoratului Județean Vrancea al Ministerului de Interne și nici al Direcției Securității Statului și că pârâtul nu a fost angajat al său.

Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile admiterii acesteia.

Prin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2015, Curtea de Apel București a respins, în principiu, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție.

A reținut instanța că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. proc. civ., pentru că, în speță, nu există o obligație de garanție față de pârât în sarcina persoanelor pe care le-a chemat în garanție și, de asemenea, pârâtul nu s-ar putea îndrepta împotriva acestor persoane juridice cu o cerere în despăgubiri în cazul în care ar fi admisă cererea de chemare în judecată și s-ar constata calitatea sa de lucrător al Securității.

A mai apreciat prima instanță că niciuna dintre instituțiile chemate în garanție nu este succesorul în drepturi al fostului Departament al Securității Statului, desființat în anul 1989, iar, pe de altă parte, faptul că instanțele care l-au condamnat pe B. erau în subordinea Ministerului Justiției este irelevant în soluționarea cauzei, câtă vreme această împrejurare nu este de natură să dea naștere unei obligații de garanție sau de despăgubire față de pârât în sarcina persoanelor chemate în garanție.

Împotriva încheierii din data de 2 iunie 2015, a formulat apel pârâtul A.

Referitor la calea de atac exercitată, Înalta Curte reține, după cum s-a menționat și în practicaua prezentei decizii, în raport cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ, și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., că, întrucât calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cererile de apel formulate în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, ca instanțe de contencios administrativ, reprezintă cereri de recurs.

Susține recurentul-pârât că argumentele instanței de fond nu subzistă, fiind rezultatul judecății cu denegare de dreptate prevăzut de art. 5 alin. (2) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apreciază că instanța a respins cererea în mod greșit, fără a o judeca în niciun fel, cu încălcarea principului contradictorialității, al dreptului la un drept echitabil, al legalității și egalității, al dreptului de dispoziție al părților, al bunei credințe, al oralității, nemijlocirii și publicității, și cu încălcarea art. 20 și 22 C. proc. civ., privind rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Arată că aprecierea că pârâtul nu ar putea, în eventualitatea admiterii cererii de chemare în judecată, să solicite o despăgubire bănească este nefondată, având semnificația înfrângerii drepturilor fundamentale, prevăzute de Constituția României, de tratatele și convențiile internaționale, inclusiv de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Părțile chemate în garanție sunt succesori cu titlu universal, deci au calitate procesuală pasivă și, conform principiilor statului de drept, norma juridică nu exclude dreptul de chemare în garanție.

Intimații Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea și Serviciul Român de Informații au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, reiterând cele arătate în fața instanței de fond.

Înalta Curte, analizând motivele de recurs formulate în raport cu încheierea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de constatare a calității pârâtului A. de lucrător al Securității, în temeiul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Cererea pârâtului A., de chemare în garanție a Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea și a Serviciului Român de Informații, a fost comunicată instituțiilor chemate în garanție, conform art. 74 C. proc. civ., acestea prezentându-și apărările prin întâmpinările formulate în cauză.

Procedura de judecată a cererii de chemare în garanție a respectat dispozițiile art. 64 C. proc. civ., aplicabile potrivit art. 74 alin. (2) C. proc. civ., instanța pronunțându-se asupra admisibilității în principiu a cererii printr-o încheiere motivată, după ce a luat cunoștință de punctele de vedere formulate de chemații în garanție.

Astfel, nu se pot reține susținerile recurentului-pârât în sensul nerespectării principiilor care guvernează procesul civil, al contradictorialității, al dreptului la un proces echitabil, al legalității și egalității, al oralității, nemijlocirii și publicității și al rolului activ al judecătorului.

De asemenea, respingându-se cererea în principiu ca inadmisibilă, nu erau aplicabile dispozițiile art. 74 alin. (4) C. proc. civ. invocate de recurent, potrivit cărora cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală.

În ceea ce privește restul alegațiilor recurentului-pârât, privind calitatea instituțiilor chemate în garanție de succesori cu titlu universal ai fostului Departament al Securității Statului, desființat în anul 1989, nu pot fi avute în vedere, nefiind susținute de vreun temei legal.

Prin urmare, față de obiectul litigiului, reținându-se condițiile de exercitare a acțiunii de constatare a calității de lucrător al Securității, scopul reglementării și finalitatea acestui tip de acțiune, și față de cadrul normativ special care reglementează cadrul procesual determinat, în mod corect a reținut prima instanță că cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

Acțiunea de constatare a calității de lucrător al Securității nu este de natură a determina căderea pârâtului în pretenții, pentru care ar putea, ulterior, regresa împotriva chemaților în garanție, în condițiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din 2 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2015.