ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3205/2015

Decizia nr. 3205/2015

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 59 din 17 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 52878/G/II/15.11.2013 întocmit de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 2010.

Astfel, recurentul susține că hotărârea este nemotivată deoarece nu justifică de ce este lipsită de relevanță una din principalele apărări formulate de reclamant, respectiv împrejurarea că Legea nr. 1/2011 derogă de la prevederile Legii nr. 161/2003. De asemenea, nu arată de ce mandantul nu poate face ceea ce face mandatarul, potrivit regulilor generale ale mandatului reglementat de C. civ., în condițiile în care este de necontestat că art. 96 din Legea nr. 1/2011 instituie un mandat legal. Sub acest din urmă aspect, susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece nu ține cont de intenția reală a legiuitorului care a fost aceea de a interzice conflictul de interese. Or, se susține că recurentul nu a avut niciun interes în participarea în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Bilciurești, jud. Dâmbovița.

În apărare, intimata Agenția Națională de Integritatea solicită anularea recursului ca nemotivat sau ca inadmisibil (deoarece criticile nu se încadrează în prevederile legii) iar pe fond, respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Se susține că recurentul, în calitate de primar, nu putea face parte din Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Bilciurești, jud. Dâmbovița, fără să încalce prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Obligația sa era aceea de a numi un reprezentant și nu aceea de a participa personal.

Hotărând că sunt neîntemeiate excepțiile nulității și inadmisibilității invocate de intimat, Înalta Curte a admis în principiu recursul prin încheierea de ședință din data de 26.05.2015.

În consecință, recursul va fi judecat pe fond.

4.1. Cu privire la primul motiv de recurs

Recurentul susține că instanța nu a motivat înlăturarea unei apărări esențiale în economia litigiului, respectiv derogarea adusă dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 (privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției), de art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. 2010.

Critica este neîntemeiată deoarece prima instanță a arătat că apărarea reclamantului este nerelevantă în condițiile în care art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 nu obligă primarul să fie membru în consiliul de administrație al școlii ci prevede că, în unitățile de învățământ de stat, consiliul de administrație include și un reprezentant al primarului, ceea ce trebuie interpretat strict în sensul obligației primarului de numire a unui astfel de reprezentant.

Motivarea Curții de Apel Ploiești respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care a respins apărările reclamantului.

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, putând să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să indice un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a reclamantului nu constituie automat motiv de modificare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de „ascultare” a părții, ceea ce trebuie analizat raportat la datele concrete ale speței.

Or, în condițiile în care s-a făcut o distincție clară între „primar” și „reprezentant al primarului” și s-au analizat consecințele acestei distincții, analiza lămurește pe deplin poziția instanței de fond și răspunde tuturor argumentelor reclamantului.

4.2. Cu privire la al doilea motiv de recurs

Recurentul susține că instanța a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Critica este de asemenea neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 (aici și în continuare, Înalta Curte are în vedere forma în vigoare dispozițiilor legale relevante în perioada de referință, 07.10.2011-29.03.2013, pentru care s-a reținut incompatibilitatea), „În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. (…)” (subl. Înaltei Curți).

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, „Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (…) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice”.

Recurentul formulează în esență două apărări:

- primul text de lege derogă de la al doilea;

- chiar dacă nu ar deroga, art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 instituie un mandat legal, ceea ce înseamnă că se aplică regulile generale stabilite de Codul civil pentru contractul de mandat.

Referitor la prima apărare, Înalta Curte arată că pentru a deroga de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, care reglementează incompatibilitatea primarului, norma instituită prin art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 ar trebui să aibă, cel puțin în parte, sub aspect logico-juridic, aceiași ipoteză ca și norma de la care derogă. Or, cele două norme au ipoteze diferite, prima reglementând incompatibilitatea primarului (și a altor funcții) pe când cea de-a doua, constituirea consiliilor de administrație în cazul unităților de învățământ de stat.

În plus, incompatibilitățile sunt de strictă interpretare ceea ce înseamnă că nu este permisă nici interpretarea extensivă dar nici cea restrictivă, cum este cea propusă de recurent.

În perioada de referință, intenția legiuitorului a fost clară, funcția de primar fiind incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, așa cum este Școala Gimnazială Bilciurești, jud. Dâmbovița, ceea ce înseamnă că în consiliul de administrație al școlii trebuia să fie membru un reprezentant al primarului și nu primarul însuși. Că este așa rezultă și din modificarea, ulterior perioadei de referință, a prevederilor art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011, în prezent primarul putând să fie membru al consiliului de administrație.

În ce privește cea de-a doua apărare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile regulile mandatului civil deoarece nu suntem în prezența unui contract de mandat. Primarul are dreptul și obligația să numească un reprezentant în consiliile de administrație ale școlilor de stat iar reprezentantul are drepturile și obligațiile stabilite prin Legea nr. 1/2011 pentru consiliile de administrație. Această distincție joacă un rol important în stabilirea responsabilităților.

În consecință, apărările recurentului se cuvin a fi respinse.

Așa fiind, pentru considerentele de drept mai sus expuse, în temeiul art. 497 noul C. proc. civ., recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 59 din 17 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015.