ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1121/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1121/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1121/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2187 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a admis contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata B. Ceahlău; s-a anulat Decizia nr. 47 din 26 februarie 2015 emisă de intimată și s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii, începând cu data emiterii deciziei până la data de 23 aprilie 2015 (data emiterii deciziei de pretransfer către C. Suceava); a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la data de 23 aprilie 2015; fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 1185 din 08 noiembrie 2016, pronunțată Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de apelul formulat de pârâtă, a fost schimbată, în tot, sentința civilă nr. 2187 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației și a fost obligat reclamantul să plătească apelantei 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel și 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la prima instanță. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 ianuarie 2017 și repartizat completului CF 11. Prin rezoluția de la 20 ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc.
civ., Înalta Curte a dispus comunicarea cererii de recurs, urmând ca, în cazul în care se va depune întâmpinare, aceasta să fie comunicată recurentului, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare, iar după întocmirea procedurilor de comunicare să se întocmească raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, conform dovezilor aflate la filele 32-33 dosar. Recurentul reclamant a formulat în scris punct de vedere asupra raportului, arătând că, în opinia sa, recursul este admisibil. Analizând, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc.
civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă, pentru următoarele considerente: Prin Decizia civilă nr. 1185 din 08 noiembrie 2016, pronunțată Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de apelul formulat de pârâtă, a fost schimbată, în tot, sentința civilă nr. 2187 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației și a fost obligat reclamantul să plătească apelantei 1.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel și 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la prima instanță, cauza având ca obiect „contestație decizie de concediere". Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.
civ. prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., „(…) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare (...)". Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv contestație decizie de concediere. Textul reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.
Față de dispozițiile legale anterior menționate, decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1185 din data de 8 noiembrie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Fără nici o cale de atac. Pronunțată in ședință publică, astăzi, 22 iunie 2017.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.