ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4014/2015

Decizia nr. 4014/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, anularea Adresei nr. 1313835/S3/VG/19.08.2013, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Adresei nr. 1308861/S3/MC din 25.06.2013, anularea Adresei nr. 1308861/S3/MC din 25.06.2013 și, în consecință, revocarea măsuri anulării licenței de funcționare nr. 2164/P/28.01.2013, dispusă prin adresa nr. 1308861/S3/MC din 25.06.2013.

Prin sentința nr. 55 din 4 aprilie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru că instanța de fond a stabilit în mod greșit că măsura anulării licenței de funcționare este legală, deoarece în speță această măsură nu se putea dispune decât dacă procesul-verbal de contravenție a rămas definitiv sau s-a pronunțat o hotarâre judecătorească prin care s-a respins plângerea formulată împotriva acestui proces-verbal, conform art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003.

Arată recurenta că practic, în speță nici nu se mai impunea interpretarea textului legal, deoarece acesta este foarte explicit.

Recurenta critică sentința curții de apel pe motiv că prima instanță și-a motivat soluția de respingere a acțiunii pe faptul că intimata putea dispune măsura anulării licenței și în baza dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 333/2003, fără să observe faptul că în chiar conținutul actului prin care s-a dispus anularea licenței, autoritatea emitentă a făcut referire, ca și temei de drept al măsurii dispuse, la art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 și nu la cel reținut de judecătorul de fond, respectiv art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 333/2003.

Arată recurenta că nelegalitatea hotărârii atacate derivă chiar din faptul că instanța nu poate extrapola și nu se poate substitui autorității emitente actului administrativ supus cenzurii sale, invocând alte temeiuri de drept ale măsurii dispuse pentru a evita să se pronunțe pe viciul de nelegalitate cu care a fost investită a se pronunța.

Apreciază recurenta că în mod greșit a reținut instanța de fond, ca și motiv al respingerii acțiunii, faptul că în speță ar fi incidente prevederile art. 37 alin. (3) din H.G. nr. 301/2012 și care pot constitui temei al justificării măsurii anulării licenței, fără a avea în vedere faptul că aceste prevederi legale se referă la procedura administrativă de urmat în cadrul dispunerii unei măsuri, însă nu reglementează condițiile de admisibilitate a măsurii anulării licenței, acestea fiind clar reglementate de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003.

Astfel, subliniază recurenta, prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 nu se completează sau se explicitează de prevederile art. 37 alin. (3) din H.G. nr. 301/2012, ele reglementând aspecte diferite: art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 reglementează condițiile în care poate fi dispusă măsura anulării licenței, iar art. 37 alin. (3) din H.G. nr. 301/2012 procedura de urmat în cazul în care autoritatea emitentă apreciază că sunt îndeplinite condițiile de legalitate vizând anularea licenței, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003.

Apreciază recurenta că, având în vedere faptul că la data la care a fost emis actul administrativ contestat în baza căruia s-a dispus măsura anulării licenței era înregistrată plângerea contravențională la Judecătoria Târgu Mureș și care nu era încă soluționată în mod irevocabil, măsura anularii licenței de funcționare 2164/P/28.01.2013 a fost dispusă în mod nelegal cu încălcarea dispozițiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motivele de recurs invocate putându-se circumstanția motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată.

Instanța a fost învestită cu acțiunea având ca obiect anularea Adresei nr. 1313835/S3/VG/19.08.2013, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Adresei nr. 1308861/S3/MC/25.06.2013, respectiv anularea Adresei nr. 1308861/S3/MC/25.06.2013 și, în consecință, revocarea măsurii anulării licenței de funcționare nr. 2164/P/28.01.2013, dispusă prin această adresă.

În fapt, prin adresa nr. 1308861/S3MC/25.06.2013, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, i s-a comunicat reclamantei că împotriva acesteia s-a dispus măsura anulării licenței de funcționare nr. 2164/P din 28.01.2013 și că măsura a fost dispusă în temeiul art. 60 lit. m), art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 37 alin. (3) din H.G. nr. 301/2012. De asemenea, i s-a comunicat reclamantei că are obligația de a rezilia contractele de prestări servicii încheiate cu beneficiarii, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, nerespectarea acestei obligații având consecințe penale.

Prin adresa nr. 1313835/S3/VG/19.08.2013, emisă de aceeași autoritate în urma plângerii prealabile formulate de reclamantă, s-a precizat că măsura anulării licenței de funcționare a fost dispusă pe motiv că nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza eliberării licenței de funcționare, potrivit prevederilor art. 60 lit. m), art. 61 lit. a), art. 62 lit. a) din Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 37 alin. (3) din H.G. nr. 301/2012.

S-a mai arătat că măsura luată anterior soluționării plângerii contravenționale este legală, întrucât dispozițiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, se referă la comunicarea măsurii dispuse către oficiul registrului comerțului.

Din referatul cu propunerea de anulare a licenței de funcționare nr. 2164/P/28.01.2013 reiese că, în urma controlului efectuat de Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Mureș în data de 03.06.2013, s-a constatat că actele de constituire a societății A. SRL au suferit modificări, în sensul că a fost mutat sediul societății la o adresă nouă, că au fost introduse obiecte noi de activitate față de cele inițiale și că, prin Hotărârea nr. 2 din 19 aprilie 2013, asociatul unic al societății, B., a fost revocat din funcția de administrator și a fost numit în această funcție C. S-a precizat că niciunul dintre cazurile de modificare intervenite nu a fost notificat Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, nefiind depuse nici documentele necesare în vederea avizării noului administrator.

Având în vedere cele constatate, a fost întocmit procesul-verbal contravențional seria PA nr. 0517096, pentru nerespectarea prevederilor art. 60 lit. m) din Legea nr. 333/2003 și seria PA nr. 0517097, pentru nerespectarea prevederilor art. 31 pct. 2 și art. 3 alin. (7) din H.G. nr. 301/2012, aplicându-se amenzi contravenționale în valoare totală de 5.000 lei, iar, față de constatările expuse, s-a propus măsura anulării licenței nr. 2164/P/28.01.2013 deținute de societatea A. SRL.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a susținut, în esență, că anularea licenței de funcționare constituie o măsură nelegală, întrucât a fost dispusă cu nerespectarea prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, respectiv înainte ca hotărârea privind soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva procesului verbal de constatare a contravenției să rămână definitivă.

Prin sentința recurată, curtea de apel a reținut în mod corect că în conformitate cu art. 60 lit. m) din Legea nr. 333/2003 (în forma în vigoare la data constatării faptelor), constituie contravenție nerespectarea condițiilor care au stat la baza eliberării licenței de funcționare, iar potrivit dispozițiilor art. 62 din același act normativ, licența de funcționare se anulează în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 60 lit. i)-k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societății care are ca obiect de activitate paza și/sau protecția, precum și a contravențiilor prevăzute de art. 60 lit. l) și m).

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, anularea licenței de funcționare se dispune de către Inspectoratul General al Poliției Române sau, după caz, de către instanța de judecată și se comunică oficiului registrului comerțului pe raza căruia funcționează societatea specializată de pază și protecție, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție sau a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea.

În temeiul alin. (4) al aceluiași articol, anularea licenței de funcționare se dispune, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), (…) în baza actului de constatare motivat, întocmit de agentul constatator din cadrul inspectoratului județean de poliție sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, pe raza căruia își are sediul societatea sancționată (…).

Conform dispozițiilor art. 37 alin. (3) din H.G. nr. 301/2012, „actul de constatare a situației care atrage anularea licenței, documentele care au stat la baza constatării, originalul licenței de funcționare și raportul unității de poliție privind propunerea de anulare a licenței se înaintează Inspectoratului General al Poliției Române care se pronunță în termen de 10 zile de la data sesizării”.

Instanța de fond a reținut în mod corect că din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că măsura anulării licenței de funcționare este legală.

Înalta Curte constată, în acord cu soluția pronunțată de instanța de fond, că prevederile alin. (2) din art. 62 trebuie interpretate în sensul că anularea licenței se dispune de Inspectoratului General al Poliției Române, în baza actelor enumerate prin art. 37 alin. (3) din H.G. nr. 301/2012, în termen de 10 zile de la data sesizării, sau, după caz, de către instanța de judecată, iar comunicarea acestei măsuri către oficiului registrului comerțului pe raza căruia funcționează societatea specializată de pază și protecție, se face în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție sau a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție.

Cele două operațiuni sunt distincte, iar măsura anulării licenței de funcționare nu se poate dispune condiționat de hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție.

Înalta Curte apreciază că dacă s-ar accepta interpretarea dată de reclamantă acestui text de lege, ar fi lipsite de relevanță prevederile art. 62 alin. (6) din lege, potrivit cărora obligația societății, căreia i s-a retras licența, de a rezilia contractele încheiate cu beneficiarii în termen de 10 zile de la comunicarea în scris a acestei măsuri, nu se aplică până la soluționarea cererii adresate justiției, prin care se atacă măsura anulării.

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că anularea licenței de funcționare se poate dispune, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. b) și pentru săvârșirea repetată a unor fapte care atrag suspendarea licenței de funcționare, faptă care nu poate fi legată de răspunderea de natură penală sau contravențională a societății.

Înalta Curte apreciază că este nefondată susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de fond a invocat astfel alte temeiuri de drept ale măsurii dispuse decât cele avute în vedere de către autoritatea emitentă, susbstituindu-se în prerogativele acesteia. Înalta Curte constată că, procedând astfel, instanța de fond a exemplificat doar alte situații prevăzute de lege în care poate fi dispusă măsura anulării licenței de funcționare.

Instanța de fond a reținut în mod corect că legiuitorul nu a înțeles să condiționeze consecințele unei fapte grave, cum ar fi nerespectarea condițiilor care au stat la baza eliberării licenței de funcționare, de răspunderea contravențională a societății.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a reținut ca motiv al respingerii acțiunii incidența prevederilor art. 37 alin. (3) din H.G. nr. 301/2012, astfel cum greșit a susținut recurenta-reclamantă, ci doar a vrut să puncteze faptul că actul care stă la baza anulării licenței de funcționare este actul de constatare motivat, respectiv actul de constatare a situației și nu procesul-verbal de contravenție.

În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de fond a procedat în mod corect la examinarea motivelor cuprinse în cererea de chemare în judecată, în raport de actele a căror anulare s-a solicitat de către reclamantă, interpretând corect prevederile legale în materie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 55 din 4 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2015.