ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2610/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 467 din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2629/118/2012 s-au hotărât următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen.: Dispune schimbarea încadrării juridice a unor fapte reținute în sarcina inculpaților T.F. și C.E., astfel: - pentru inculpatul T.F., din infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen., în infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; - pentru inculpatul C.E., din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen.: Condamnă pe inculpatul T.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Condamnă pe inculpatul T.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.: Contopește pedepsele și dispune ca inculpatul T.F. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. scade din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 19 februarie 2012 la 13 aprilie 2012 . În baza art. 350 C. proc. pen.: Menține liberarea provizorie pe cauțiune dispusă față de inculpatul T.F. prin încheierea din 06 aprilie 2012 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. 2629/118/2012 Dispune restituirea către inculpat a cauțiunii de 7000 lei consemnată la C.B. la dispoziția Tribunalului Constanța prin recipisa de consemnare seria TA nr. 2042831 din 02 aprilie 2012, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen.: Condamnă pe inculpatul T.C.

la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 - 82 C. pen.: Dispune pentru inculpatul T.C. suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 71 alin. (5) C. pen.: Ia act că pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen.: Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.: Achită pe inculpatul A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 C. pen. - art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. Ia act că inculpatul A.N. a fost reținut 24 ore la data de 19 din 20 februarie 2012. În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen.: Revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată, luată față de inculpatul A.N. prin încheierea din 06 aprilie 2012 a Tribunalului Constanța. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.: Achită pe inculpatul C.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.: Achită pe inculpatul C.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 255 alin. (4) C. pen.: Confiscă de la inculpatul T.F. suma de 950 lei, consemnată la Trezoreria mun. Constanța cu chitanța seria TS8 nr. 0389779 din 22 februarie 2012. Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă SC R.R.

SA împotriva inculpaților T.F., A.N. și T.C. . În baza art. 118 lit. d) C. pen.: Confiscă de la inculpatul T.C. sumele de: 400 euro, consemnată la B.C.R. cu ordinul de încasare nr. 2012022300010488 din 23 februarie 2012; 1100 dolari SUA, consemnată la B.C.R. cu ordinul de încasare nr. 2012022300010484 din 23 februarie 2012: 3000 lei consemnată la Trezoreria mun. Constanta cu chitanța seria TS8 nr. 0389778 din 22 februarie 2012; 2000 lei însușită și cheltuită în interes personal de inculpatul T.C. În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. - art. 163 C. proc. pen.: Dispune ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța nr. 233/P/2012 din 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța asupra imobilului proprietatea inculpatului T.C., situat în mun.

Constanța, jud Constanța. În baza art. 189 C. proc. pen.: Dispune avansarea de către Ministerul Justiției către Baroul Constanța a sumei de 600 lei reprezentând onorariile avocaților numiți din oficiu G.M. (300 lei) și Ș.G.L. (300 lei). În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen.: Obligă pe inculpatul T.F. să plătească statului suma de 1700 lei, și pe inculpatul T.C. să plătească statului 1400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare . În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.: Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că inculpatul T.C. deține în arendă un teren agricol în extravilanul comunei Lumina. Pe acest teren trece traseul unei conducte îngropate, care aparține SC R.R.

SA, conductă nefolosită uzual și care are rol de conductă de rezervă pentru scurgerea apei în cadrul Combinatului Petrochimic Năvodari. În luna ianuarie 2012 inculpatul T.F. a aflat despre existența acestei conducte și a luat hotărârea de a o dezgropa și de a o valorifica ca deșeu de metal. întrucât durata decopertării și extragerii conductei din pământ era relativ mare (în acest sens, rezultă din probe că pentru decopertarea și extragerea din pământ a unui tronson de cea 40 ml a fost nevoie de o activitate de două zile), inculpatul T.F. a luat hotărârea de a-l contacta pe posesorul terenului și de a-i solicita permisiunea de a efectua lucrările de decopertare și tăiere a conductei, întrucât, în caz contrar, acest ar fi avut posibilitatea de a-l surprinde în timpul acestor lucrări, și de a sesiza organele în drept.

Din declarațiile inculpaților rezultă că inculpatul T.F. s-a întâlnit cu inculpatul T.C., în luna ianuarie 2012, la restaurantul "R." din municipiul Constanța. La această întâlnire inculpatul T.F. a fost transportat de inculpatul A.N. cu mașina acestuia, rezultând însă din declarațiile celor trei inculpați că A.N. nu a fost de față la discuții. Din declarațiile inculpaților T.F. și T.C., precum și din desfășurarea ulterioară a faptelor - decopertarea terenului cu un buldoexcavator, prezența inculpatului T.C. la fața locului, înmânarea sumei de 10.000 lei acestuia - tribunalul a reținut că între cei doi inculpați a intervenit o înțelegere, în sensul ca inculpatul T.F. să-i remită inculpatului T.C.

suma totală de 5000 euro (echivalent în lei) iar în schimb inculpatul T.C. să-i permită să sape și să extragă din pământ conducta, pe porțiunea ce traversa terenul administrat de el. A mai rezultat că, atât cu ocazia discuției de la restaurantul R., cât și ulterior, la fața locului, inculpatul T.F. i-a spus inc. T.C. că va valorifica conducta ca deșeu de metal, și îi va da eșalonat banii conveniți, în funcție de ritmul în care va scoate și va vinde bucățile de conductă. Tribunalul a reținut că inculpatul T.C. avea reprezentarea faptului că conducta subterană ce traversa terenul său nu îi aparține, deci nu putea face acte de dispoziție cu privire la aceasta. De asemenea, a rezultat chiar din declarațiile sale că T.C.

cunoștea faptul că conducta aparține unei societăți specializate în producerea și transportul produselor petroliere, și în orice caz avea reprezentarea faptului că această conductă nu este în proprietatea Primăriei Lumina. În același timp, a rezultat că inculpatul T.F. nu i-a prezentat vreun contract ori alt înscris prin care să facă dovada că are acordul proprietarului conductei pentru a o extrage din pământ. De altfel, dacă proprietarul conductei ar fi avut această intenție, cel mai firesc lucru era ca acest proprietar să ia legătura personal cu T.C.

pentru a-i solicita permisiunea de a scoate conducta din pământ, în anumite condiții convenite (astuparea șanțului, reabilitarea terenului, despăgubiri pentru eventuala distrugere a culturii, calea de acces la lucrare etc). Având în vedere pregătirea profesională superioară a inculpatului T.C., activitatea sa în domeniul agricol, tribunalul a reținut că acesta și-a putut da seama că, în lipsa elementelor de mai sus, și având în vedere modalitatea de acțiune a inculpatului T.F. (incluzând negocierea sumei de bani ce i-o va da lui T.C.) activitatea de extragere și valorificare a conductei se realizează fără acordul proprietarului acesteia, indiferent cine ar fi fost el. Concluzia de mai sus s-a impus cu atât mai mult cu cât din declarațiile celor doi inculpați (inclusiv cele date la confruntările efectuate) a rezultat că T.F.

nu a pus în nici un moment în discuție faptul că o parte din suma obținută din valorificarea conductei va reveni proprietarului acesteia, aspect care ar fi fost firesc în cadrul negocierii sumei pretinse de T.C. Or, ar fi fost cu totul neverosimil ca proprietarul conductei să-și dea acordul la valorificarea acesteia, fără a avea nici un beneficiu din această activitate, aspect pe care de asemenea inc. T.C. nu-l putea scăpa din vedere. Față de considerentele de mai sus, tribunalul a reținut că inculpatul T.C. a prevăzut faptul că inculpatul T.F.

își va însuși conducta fără consimțământul proprietarului acesteia - prin urmare va săvârși o faptă de furt - și a urmărit să dea ajutor acestui inculpat în schimbul unui beneficiu bănesc consistent, prin aceea că a permis efectuarea lucrărilor de săpare/scoatere a conductei de pe terenul său, și a dat asigurări implicite (prin primirea banilor) că nu va sesiza organele în drept sau proprietarul conductei cu privire la sustragere. Cel de-al doilea aspect a rezultat inclusiv din faptul că T.C. a fost la fața locului și a observat lucrările în curs, în ziua de 18 februarie 2012, însă nu a sesizat vreo autoritate, până la chemarea sa spre a fi audiat. În urma înțelegerii dintre inculpații T.F. și T.C., la restaurantul R., acesta din urmă a acceptat efectuarea lucrărilor- de săpare/scoatere a conductei, contra sumei totale de 5000 euro, cu condiția ca mai înainte de începerea lucrărilor inc.

T.F. să-i remită suma de 10.000 lei Întrucât inculpatul T.F. nu avea la momentul întâlnirii această sumă de bani, cei doi au convenit ca inc. T.F. să o remită la un moment ulterior. Din declarațiile inculpaților T.F., T.C. și A.N., a rezultat că, într-o zi ulterioară discuției de la restaurantul R., inculpatul A.N. s-a deplasat cu autovehiculul său de la G.S.N. la Constanța, unde s-a întâlnit cu T.C. în parcarea unui PECO și i-a înmânat suma de 10.000 lei, din partea inculpatului T.F.. În ce privește proveniența acestei sume de bani, tribunalul reține că probele administrate în dosar nu fac dovada certă că această sumă aparținea inculpatului A.N., pe care acesta ar fi împrumutat-o lui T.F. spre a o remite lui T.C.

De asemenea, probele nu fac dovada certă că inculpatul A.N. cunoștea scopul nelegal al remiterii sumei, precum și împrejurarea că conducta - pe care a încărcat-o ulterior în autovehiculul de transport ce-i aparține - a fost scoasă fără acordul proprietarului. Astfel, mijloacele de probă care susțin că inculpatul A.N. a pus la dispoziție suma de 10.000 lei și că acesta cunoștea - încă de la acest moment -că conducta urma a fi însușită fără drept, sunt declarațiile inculpatului T.F. și declarațiile martorului M.B. Inculpatul A.N. nu a recunoscut o astfel de situație de fapt, apărarea sa fiind, în esență, aceea că a fost rugat de T.F. să ducă o sumă de bani unei persoane în Constanța, fără să cunoască scopul remiterii ei, că a primit suma de bani de la T.F., la locuința acestuia de la G.S.N., și că, ulterior, a fost solicitat de T.F.

să efectueze un transport de deșeuri de metal - conductă recuperată din pământ - în zona comunei Lumina, fără să cunoască faptul că activitatea respectivă era ilegală. În ce privește declarațiile lui T.F., tribunalul a reținut că acestea pot fi avute în vedere pentru stabilirea situației de fapt numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Dispozițiile art. 69 C. proc. pen. sunt justificate având în vedere că un infractor are de cele mai multe ori interesul și tendința de a-și formula apărări false, pentru a scăpa de răspunderea penală sau de a-și diminua această răspundere. În speță, s-a constatat că inculpatul T.F. are un asemenea interes, câtă vreme declarațiile sale incriminatoare la adresa inculpaților A.N.

și C.E. puteau conduce la aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 - reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă . Prin urmare, declarațiile singulare ale inculpatului nu pot conduce la stabilirea vinovăției și condamnarea inculpatului A.N., existând posibilitatea ca declarațiile lui T.F. să fie interesate și mincinoase. Mai mult, declarațiile inculpatului T.F. sunt oscilante în ceea ce privește contribuția lui A.N. la avansarea sumei de bani; astfel, în declarația din 23 februarie 2012 inculpatul susține că "întrucât nu aveam această sumă de bani (10.000 lei) i-am cerut lui A.N. cu împrumut acești bani..", însă anterior, în declarația din 19 februarie 2012, același inculpat arată că "i-am dat în urmă cu 2 săptămâni numitului T.C.

suma de 10.000 lei (...) banii i-am împrumutat în parte de la frații mei și în parte din buget propriu". Totodată, în declarația din 19 februarie 2012 inculpatul T.F. a afirmat că "A.N. era conștient că mă aflu la furat pentru că nici nu aveam cum să justific ceea ce făceam eu acolo, mai ales că îmi și promisese ajutorul că va valorifica prin intermediul societății sale ceea ce furam eu"; contrar acestor susțineri, același inculpat declară la 23 februarie 2012 că "am avut tot timpul convingerea că T.C. este și proprietarul terenului și al țevii", de unde rezultă că nu putea fi conștient că se află la forat, și cu atât mai puțin putea fi conștient despre aceasta inculpatul A.N. În convorbirea ambientală înregistrată autorizat, cu polițistul I.C., inculpatul T.F.

a făcut referire doar la sine și la inculpatul T.C. în sensul că sunt implicați în furt, afirmând, de exemplu că "Eu voiam să-i fac banii lu ăsta (T.C.)", deci el însuși urma să valorifice deșeul de metal. Tot astfel, rezultă din întrebarea polițistului și răspunsul inculpatului că acesta din urmă urma să vândă fierul "Cu cât vinzi tona? 9 mii" . Tribunalul a reținut că la dosar nu există nici o probă, cu excepția afirmației singulare a inculpatului T.F., în sensul că conducta urma a fi valorificată prin intermediul societății comerciale a lui A.N., în schimb rezultă că T.F. avea propria sa societate comercială (SC P. SRL) prin intermediul căreia, de altfel, a încheiat contractele de transport și de prestări de servicii (folosirea buldoexcavatorului) în vederea decopertării terenului și transportului conductei sustrase.

Astfel, existau toate condițiile - neinfirmate prin probe -ca inculpatul T.F. să valorifice deșeul de metal prin propria societate comercial. În ce privește declarațiile martorului M.B., tribunalul a reținut următoarele: Referitor la admisibilitatea mijloacelor de probă constând în declarațiile acestui martor făcute în cursul urmăririi penale, în condițiile în care în cursul judecății martorul s-a prevalat de dispozițiile art. 85 C. proc. pen., în sensul că nu a dat declarație invocând rudenia apropiată cu inculpatul T.F., tribunalul a reținut că o astfel de situație nu este de natură a atrage nulitatea declarațiilor luate în cursul urmăririi penale.

A rezultat că acele declarații au fost date în condiții procesuale și procedurale corecte - inclusiv martorul fiind întrebat cu privire la rudenia dintre el și inculpat - astfel încât o situație ulterioară, cum este poziția procesuală a martorului în cursul judecății, nu poate retroactiva și nu poate atrage nulitatea unor acte procesuale efectuate corect în cursul urmăririi penale. Având însă în vedere relația de rudenie ce poate conduce la susținerea unor declarații interesate în favoarea inculpatului T.F., și refuzul martorului de a fi audiat în condiții de contradictorialitate în cursul judecății, tribunalul a reținut că declarația acestuia trebuie analizată prin prisma coroborării cu alte mijloace de probă, în caz contrar dreptul la apărare al inculpatului A.N.

(și ulterior al inculpatului C.E.) fiind prejudiciat, deoarece aspectele la care se referă martorul nu pot fi verificate prin alte mijloace de probă. În ce privește conținutul și verosimilitatea celor trei declarații ale martorului M.B., în partea referitoare la inculpatul A.N., acesta a susținut că "la începutul lunii februarie 2012 am auzit o discuție între unchiul meu T.F. și o persoană "L." (A.N.), T.F. spunând că a discutat cu o persoană ce deține un teren în comuna Lumina, ca acesta să-l lase să scoată din pământ o conductă metalică. Totodată, am mai auzit cum T.F. i-a spus (lui A.N.) că i-a dat persoanei respective suma de 10.000 lei." Tribunalul a reținut din această declarație că martorul nu cunoaște realitatea faptelor declarate, ci a fost informat, în general, despre esența acestora; astfel, martorul a susținut că a auzit cum T.F.

îi spunea lui A.N. că i-a dat lui T.C. suma de 10.000 lei. O astfel de discuție ar fi fost ilogică, deoarece din probe s-a confirmat faptul că chiar A.N. a înmânat suma de 10.000 lei proprietarului terenului din Lumina, și ca atare T.F. nu avea de ce să-l informeze cu privire la un aspect pe care A.N. îl efectuase personal. Din alt punct de vedere, tribunalul a reținut că, chiar dacă ar fi considerate reale, susținerile martorului nu fac decât proba că A.N. a aflat despre scoaterea unei conducte din pământ cu acordul proprietarului terenului, dar nu și despre faptul că conducta ar aparține altei persoane, și că T.F. nu ar avea acordul acelei persoane (SC R.R.). Spre deosebire de inculpatul T.C., inculpatul A.N.

nu avea informații și nu a participat la discuții amănunțite despre conducta respectivă, pentru a se putea trage concluzia certă că și-a dat seama de situația juridică a acesteia. Tot legat de credibilitatea declarațiilor martorului M.B., din succesiunea faptelor derulate la 18 februarie 2012, tribunalul a reținut că inculpatul T.F. a avut la dispoziție o perioadă de timp, (între momentul intervenției patrulei de poliție și momentul în care a plecat împreună cu inculpatul C.E. spre sediul postului de poliție), în care s-a aflat împreună cu fratele său T.A., și astfel există posibilitatea ca aceștia să se fi pus de acord cu privire la varianta ce trebuie susținută în fața poliției, iar ulterior T.A.

să fi discutat cu martorul M.B., pentru a-i solicita să dea anumite declarații în favoarea "unchiului său", care să corespundă cu cele ale acestuia (T.F.). Este de remarcat că martorul nu a oferit în declarațiile de la urmărirea penală nici un amănunt precis asupra locului, momentului sau împrejurării în care a auzit presupusa discuție dintre T.F. și A.N., de natură a putea fi verificat prin alte mijloace de probă și eventual combătut prin apărările lui A.N. (spre exemplu dovedind că la data și ora respectivă se afla în cu totul altă parte). Față de constatarea că martorul relatează imprecis și în contradicție cu alte probe un aspect esențial pe care se întemeiază acuzația la adresa inculpatului A.N., coroborat cu relația de rudenie și cu posibilitatea ca martorul să fi fost pus la curent ulterior cu situația de fapt, în scopul de a susține relatările lui T.F., tribunalul a apreciat că declarațiile lui M.B.

nu pot fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt. Aspectele reținute în rechizitoriu referitoare la A.N., și anume că acesta a dat personal banii lui T.C. pentru a se asigura că banii nu sunt folosiți în alt scop de T.F., precum și că se demonstrează că suma de 10.000 lei provine de la A.N. deoarece dacă T.F. ar fi avut acești bani i-ar fi dat personal lui T.C. încă de la început (în restaurantul R.), nu sunt univoce, deoarece reflectă doar o posibilitate și nu o certitudine câtă vreme nu exclud și o altă situație de fapt la fel de verosimilă; astfel, există posibilitatea verosimilă și neinfirmată prin probe ca A.N. să fi efectuat doar un serviciu de curierat între T.F. și T.C., privind remiterea banilor, fără să aibă interes personal, și există posibilitatea ca T.F.

să nu fi avut bani disponibili asupra sa cu ocazia discuției cu T.C.. În consecință, cu privire la raționamentele de mai sus ale organului de urmărire penală, urmează a se aplica principiul "in dubio pro reo", neexistând certitudine cu privire la realitatea lor. Cu privire la celelalte aspecte expuse în rechizitoriu în susținerea vinovăției inculpatului A.N., tribunalul a reținut că între T.F. și A.N. nu a avut loc o confruntare, iar în ce privește testul poligraf efectuat de A.N., pe lângă faptul că acesta nu constituie un mijloc de probă pe care să se poată fundamenta o hotărâre de condamnare, tribunalul apreciază că întrebările formulate - atât cele de control cât și cele relevante - sunt discutabile din punct de vedere al interpretării comportamentului simulat, și a concluziei ce rezultă din aceasta.

Astfel, din cele 4 întrebări relevante - nr. 5, 6, 8 și 9 - primele trei nu sunt de natură a contura că inculpatul A.N. a cunoscut existența faptei de furt - și deci și-a conștientizat propria contribuție la aceasta. Este teoretic posibil - dar neprobat legal - ca inculpatul A.N. să fie într-adevăr cel care a pus la dispoziție suma de 10.000 lei (întrebarea nr. 5) și să fi știut că acești bani sunt destinați pentru ca T.C. să-l lase pe T.F. să scoată conducta din pământ (întrebările nr. 6 și 8), dar aceasta nu demonstrează că A.N. știa la momentul faptelor că activitatea constituie un furt; există de asemenea posibilitatea ca, ulterior, văzând cursul anchetei și declarațiile lui T.F. la adresa sa, inculpatul A.N.

să fi luat hotărârea de a nega aspectele care l-ar fi incriminat indirect (și astfel comportamentul la poligraf să fie simulat) întrucât nu avea posibilitatea de a proba nevinovăția sa. În ce privește întrebarea nr. 9, singura care tinde a contura poziția psihică a inculpatului în raport cu fapta de furt, tribunalul apreciază că reflexele comportamentului simulat au putut fi determinate de celelalte răspunsuri. În ce privește întrebările de control, răspunsurile la unele dintre acestea nu pot fi verificate (de ex. întrebările: "Până în 2010 ai mințit vreodată la poliție?", "În afară de ceea ce mi-ai spus, până în 2010 ai mințit vreodată autoritățile?", "În afară de ceea ce mi-ai spus, până în 2010 ai furat vreodată ceva?") iar altele, în măsura în care nu s-a constatat comportamentul simulat, constituie o contradicție în termeni cu întrebările/răspunsurile la care s-a constatat comportamentul simulat (de ex.

întrebarea "La întrebările cu privire la infracțiunile de complicitate la furt de care ești acuzat ai de gând să minți?" Se observă că, în condițiile în care inculpatul a răspuns "NU" și nu s-a constatat comportamentul simulat cu privire la acest răspuns, concluzia că la întrebările relevante inculpatul a mințit sunt în contradicție cu răspunsul de mai sus, din moment ce este evident că, dacă inculpatul avea intenția să mintă, acesta luase hotărârea anterior testului poligraf, deci și la întrebarea nr. 2 ar fi trebuit să se contureze comportamentul simulat. Rezumând, tribunalul a constatat că nici unul din mijloacele de probă sau concluziile deduse din probele dosarului nu sunt apte de a fundamenta o hotărâre de condamnare a inculpatului A.N., în ce privește prima parte a acuzației (remiterea conștientă a sumei de 10.000 lei).

În continuarea situației de fapt, tribunalul a reținut că, după înțelegerea cu inculpatul T.C., și remiterea sumei de 10.000 lei acestuia, inculpatul T.F. l-a contactat în ziua de 16 februarie 2012 pe martorul V.C., cu care a încheiat un contract de prestări servicii, prin care acesta din urmă, în calitate de reprezentant al SC C. SRL, i-a închiriat un buldoexcavator V., manevrat de martorul S.D., în scopul de a decoperta conducta de pe terenul lui T.C. (săpături de dezafectare a unor conducte metalice pe teritoriul comunei Lumina). În dimineața zilei de 17 februarie 2012 martorul S.D. s-a deplasat cu utilajul, urmându-l pe inculpatul T.F. care conducea un autoturism, în zona terenului deținut de T.C., unde, la indicația lui T.F., a început să sape pe traseul conductei, desfășurând această activitate până la orele 17,00 aproximativ, și urmând a relua activitatea a doua zi.

În dimineața zilei de 18 februarie 2012 inculpatul T.F. le-a solicitat martorilor T.A. (fratele său) M.I. și I.I. (toți domiciliați la G.S.N. ca și inculpatul), să-l însoțească pentru a-l ajuta la tăierea unei conducte metalice la Lumina, toți patru deplasându-se cu un autoturism în care se afla și un aparat de sudură autogen folosit la tăierea metalului. A mai rezultat că, la data de 17 02 2012, inculpatul T.F. i-a solicitat lui A.N. ca a doua zi să efectueze un transport de fier vechi de la Lumina, cu autotractorul și semiremorca pe care acesta le folosea în activitatea societății sale comerciale SC A.P.E. SRL Constanța. Astfel, în dimineața zilei de 18 februarie 2012 martorul S.D. s-a prezentat din nou cu buldoexcavatorul și a continuat săparea șanțului.

Martorii M.I. și I.I., după ce au sosit la fața locului aduși de T.F., au început să taie conducta în bucăți de aproximativ 3 - 4 m lungime, pentru a putea fi scoasă din șanț și încărcată în mijlocul de transport. Rezultă din probele administrate că șanțul se afla la cea 300 - 400 metri sau chiar mai mult, de șosea. În jurul orei 12,30 a sosit la șosea inculpatul A.N. conducând autotrenul cu nr. înmatriculare X1 (autotractorul) și X2 (semiremorca), acesta spunându-i inculpatului T.F. că nu poate intra cu mașina de transport în câmp, lângă șanț, datorită terenului umed; cei doi au stabilit ca mașina de transport să rămână la șosea, iar bucățile de conductă să fie aduse acolo și încărcate de către utilajul condus de S.D.

În continuare, inculpatul T.F. și martorul T.A. împreună cu buldoexcavatorul, au efectuat activități de scoatere a tronsoanelor de conductă tăiată deja, de transportare a acestora la șosea și de încărcare în autovehiculul aparținând lui A.N. În această modalitate au fost încărcate un număr de 10 bucăți conductă cu diametrul de 1 m, în greutate totală de 7320 kg. În timp ce se efectuau aceste activități, la fața locului a venit și inculpatul T.C., care a purtat o discuție cu T.F., fiind observat și identificat din planșe foto de către martorii T.A. și I.I. Potrivit declarațiilor inculpatului T.F. și conținutului convorbirii ambientale a acestuia cu polițistul I.C., scopul deplasării inculpatului T.C.

la fața locului a fost acela de a solicita inculpatului T.F. restul sumei de bani convenită, până la 5000 euro, acesta din urmă răspunzându-i că-i va da banii pe parcurs, după ce va valorifica o parte din țeava scoasă din pământ. A rezultat astfel că inculpatul T.C. a luat cunoștință personal despre scoaterea efectivă a conductei din pământ, și nu a efectuat vreo activitate concretă prin care să se opună acestei activități. De asemenea, până la audierea sa, inculpatul T.C. nu a sesizat organele de poliție cu privire la fapta petrecută pe terenul său despre care luase cunoștință. În seara zilei de 18 februarie 2012, în jurul orei 17, în timp ce inculpatul T.F. și fratele său încărcau cea de-a zecea bucată de conductă în semiremorcă, pe șosea a trecut autospeciala din dotarea Poliției Lumina, în care se aflau agenții de poliție I.C.

și G.D., aceștia efectuând serviciu de patrulare. Polițiștii au observat buldoexcavatorul în momentul în care încărca conducta în mașină, și au oprit pentru a verifica legalitatea activității. Lângă mașina de transport polițiștii au identificat pe inculpații T.F. și A.N., în timp ce buldoexcavatorul, care terminase de încărcat conducta, se îndepărta pe câmp spre zona în care se afla șanțul și ceilalți martori. Polițiștii i-au legitimat pe cei doi inculpați, rezultând din probe că inculpatul A.N. nu a prezentat actele, dar a declarat datele sale de identitate reale, ce au fost verificate și confirmate. în acest sens, nu a rezultat că inculpatul A.N. a încercat să-și ascundă identitatea, pentru ca, eventual, să nu poată fi găsit ulterior.

Potrivit procesului-verbal de depistare și declarațiilor celor doi polițiști, inculpatul T.F. a susținut că a închiriat buldoexcavatorul pentru a efectua lucrări de ridicare a unor țevi metalice existente în zonă, cu acordul Primăriei Lumina. A.N. a declarat că este conducătorul autotrenului. Față de susținerile inculpatului T.F., agentul de poliție I.C. a încercat să vorbească la telefon cu primarul comunei Lumina, martorul C.D., pentru a verifica cele afirmate de inculpat, însă nu a reușit să comunice cu acesta, motiv pentru care a decis să se deplaseze la domiciliul primarului, aflat la o distanță relativ mică de locul faptelor - conform aprecierii polițiștilor, cea 300 metri. Polițiștii au mai arătat în declarații și în procesul-verbal de depistare că, anterior plecării spre locuința primarului, au încercat să urmărească buldoexcavatorul, dar nu au reușit datorită terenului noroios.

De asemenea, polițiștii au precizat că i-au solicitat inculpatului A.N. să rămână cu autotrenul în locul în care se afla, în timp ce lui T.F. i-au solicitat să se deplaseze la postul de poliție cu documentele referitoare la activitatea desfășurată. Cu toate acestea, în cursul judecății martorul I.C. a susținut că le-ar fi solicitat ambilor inculpați să rămână în locul în care au fost găsiți. Din discuția directă cu primarul C.D., polițiștii au perceput faptul că acesta nu cunoștea despre activitatea desfășurată de inculpatul T.F. și nu dăduse nici o aprobare, nu fusese de acord cu extragerea conductei din pământ. Luând la cunoștință despre afirmațiile lui T.F. (relatate de polițiști) în sensul că ar avea acordul primăriei, primarul l-a contactat telefonic pe inculpatul C.E.

- finul său - pe care l-a chemat și i-a solicitat să meargă la fața locului pentru a se informa despre situație. Din declarația martorului I.C. dată în cursul judecății a rezultat că acesta i-a indicat lui C.E. locul unde se aflau inculpații și mașinile acestora. Martorul C.D. a susținut aceeași situație de fapt în declarația dată la instanță. După discuția cu primarul, polițiștii s-au întors la locul unde fuseseră identificați inculpații, dar au constatat că acolo nu se mai află nici o persoană și nici un autovehicul sau utilaj. Conform declarațiilor inculpaților T.F. și A.N.

precum și a martorilor S.D., M.I., I.I., T.A., a rezultat că, după plecarea polițiștilor, martorii - care se aflau în câmp lângă șanț - au încărcat în cupa buldoexcavatorului aparatul de sudură autogen și tubul de oxigen, precum și bucățile de conductă decupate pentru a o putea scoate din șanț, și au plecat pe câmp, ieșind apoi la șosea și deplasându-se la o parcare de autovehicule de transport (TIR-uri) amenajată de primărie la cea 2 km distanță. Având în vedere declarațiile concordante ale martorilor, coroborate cu ora înaintată și cu lăsarea întunericului, a rezultat că decizia de a întrerupe activitatea s-a datorat nu numai sosirii polițiștilor, ci și faptului că se încheiase programul de lucru pentru acea zi.

Tribunalul a reținut că nu se confirmă aprecierea implicită a polițiștilor, conform căreia buldoexcavatorul s-a îndepărtat "în viteză" pe câmp ca urmare a sosirii lor la fața locului, ci utilajul a plecat către locul în care se aflau martorii cu aparatul de sudură, pentru a încărca acest aparat, având în vedere că nu se mai putea continua lucrul. De asemenea, la această parcare s-a deplasat cu autotractorul și semiremorca încărcată, inculpatul A.N., acesta ajungând primul și parcând autotrenul în interiorul parcării, cu plata tichetului de parcare aferent. Potrivit declarației inculpatului A.N., susținută de tahograful mașinii depus ca mijloc de probă în cursul judecății, acesta a plecat de la locul încărcării la ora 17,20, și a parcat autotrenul la aproximativ 40 de minute după aceea, timp în care a plătit tichetul de parcare.

Astfel, în raport de ora menționată de agenții de poliție în declarațiile lor (ora 17,00) și de împrejurarea că aceștia au purtat o discuție scurtă cu inculpații, nu rezultă că inculpatul A.N. a plecat intempestiv din acel loc, și deci acest aspect nu face proba prin el însuși că inculpatul a încercat să se sustragă de la cercetările efectuate de organele de poliție. Ulterior, în parcare au sosit buldoexcavatorul și martorii, precum și inculpatul T.F. cu autoturismul propriu. Martorii au încărcat în autotren bucățile de conductă transportate în cupa buldoexcavatorului, și au încărcat în autoturismul inculpatului T.F. aparatul de sudură, după care, cu excepția martorului S.D. ce a plecat la domiciliu cu buldoexcavatorul, toți ceilalți s-au urcat în autoturismul inculpatului T.F.

cu intenția de a pleca către casă - G.S.N. și respectiv A.N. în comuna Poarta Albă. După plecarea inculpaților și martorilor, la parcare au sosit polițiștii I.C. și G.D., care căutau autotrenul și l-au identificat, au efectuat fotografii ale acestuia cu telefonul mobil și au pus în vedere paznicilor să nu permită plecarea autotrenului din parcare. Tribunalul a reținut că aprecierea polițiștilor, expusă în cursul urmăririi penale, potrivit căreia autotrenul a fost parcat astfel încât să fie greu sesizabil (și rezultând astfel o intenție a ascunderii lui) se întemeiază pe elemente subiective care nu pot constitui mijloace de probă. Astfel, polițiștii au apreciat că faptul parcării cu cabina către gard (deci mascată de remorcă) și nu către interiorul parcării, și faptul parcării într-o zonă mai îndepărtată de poarta parcării - deși era loc și în imediata apropiere a acesteia -ar demonstra intenția de ascundere a autotrenului.

Din fotografia aflată la dosar UP se observă însă că în aceeași zonă în care a parcat inculpatul A.N. se mai află, la rând, alte 7 - 8 autovehicule de același tip, fiind prin urmare la fel de verosimil ca inculpatul să fi parcat disciplinat, în aceeași zonă cu ceilalți. În ce privește parcarea cu cabina către gard, aceasta se poate datora faptului că, fiind întuneric și nefiind dirijat de o altă persoană, inculpatul A.N. a evitat să manevreze în marșarier pentru a nu lovi vreun obstacol, în timp ce - este posibil - ca celelalte autovehicule din parcare să fi fost parcate pe timp de zi și dirijate. De altfel, martora G.D. a declarat în cursul judecății că, dimpotrivă, faptul că mașina a fost parcată invers decât celelalte, a condus la identificarea ei imediată.

În ce privește aprecierea polițiștilor că autovehiculul a fost parcat în grabă, aceasta este infirmată de declarația martorului D.C. - paznicul parcării - care arată că șoferul nu părea grăbit. Nici susținerea martorului I.C., în sensul că dovada parcării în grabă rezultă din aceea că semiremorca și capul tractor nu erau aliniate, nu se confirmă, deoarece fotografiile efectuate indică contrariul, și anume că semiremorca și capul tractor erau pe direcție liniară. Tribunalul a reținut din aspectul fotografiilor efectuate de polițiști la scurt timp de la plecarea inculpaților și martorilor din parcare, că această fotografiere s-a realizat în condiții de întuneric, deci pe timp de noapte. De asemenea, în declarația sa, inculpatul A.N.

arată că a plecat de la locul încărcării în jurul orei 17,20, iar având în vedere data evenimentului - 18 februarie - rezultă că la acea oră se lasă întunericul. Față de aceste probe, tribunalul a reținut că o parte din activitatea de însușire a conductei, și anume însușirea bucăților de țeava decupată care au fost transportate la parcare cu buldoexcavatorul și încărcate în autotren alături de țevi, s-a realizat pe timp de noapte. Tribunalul a reținut din declarațiile concordante ale martorilor M.I., I.I. și T.A., că în parcare și ulterior, când au ajuns la domiciliu, martorii au discutat faptul că activitatea de scoatere a conductei din pământ se va realiza și în zilele următoare, urmând ca inițial inculpatul T.F.

să aducă o motopompă pentru a scoate apa din tronsonul de conductă ce trebuia tăiat în continuare. Față de această situație, tribunalul a reținut că se confirmă susținerile inculpatului A.N., potrivit cărora a parcat autotrenul în parcarea primăriei deoarece urma ca a doua zi să se continue încărcarea acestuia la capacitate. Astfel, nu a rezultat că parcarea s-a făcut în scopul de a ascunde mijlocul de transport. În același sens este și discuția ambientală înregistrată dintre inculpatul T.F. și polițistul I.C., în care, în esență, inculpatul a arătat că pentru a putea vinde deșeul de fier în port trebuie să încarce în mașină cel puțin 10 tone, pentru că altfel nu îl primește, iar la acel moment (seara de 18 februarie 2012), după aproximarea sa, încărcase în mașina lui A.N.

cca. 5 tone, deci trebuia să continue încărcarea și a doua zi. Rezumând, tribunalul a reținut că în zilele de 17 și 18 februarie 2012 inculpatul T.F. a realizat activități - atât prin intermediul utilajului de săpat și a martorului S.D., prin intermediul martorilor M.I. și I.I., cât și personal, prin agățarea și scoaterea din șanț a bucăților de conductă și încărcarea lor în auto - prin care în final a intrat în posesia cantității de 7320 kg metal provenind de la conducta ce aparține SC R.R. SA. Inculpatul a intrat în posesia acestei cantități de metal cu intenția directă de a-l valorifica și a obține o sumă de bani, cunoscând că deșeul de fier vechi se vinde cu 0,9 lei/kg. De asemenea, inculpatul a întreprins demersuri directe pentru a-l convinge pe inculpatul T.C.

să accepte săparea șanțului pe terenul administrat de el și scoaterea conductei din pământ, oferind acestuia suma de 10.000 lei și promițându-i o diferență de bani până la concurența sumei de 5000 euro. Inculpatul T.F. a întreprins personal toate demersurile pentru a putea intra în posesia conductei: contractarea utilajului de săpat; contractarea transportului; cooptarea muncitorilor care să taie și să scoată conducta. În ce privește apărarea inculpatului T.F., potrivit căreia nu a cunoscut cui aparține conducta și a considerat, cu bună credință, că aceasta se află în proprietatea deținătorului terenului, T.C., tribunalul a înlăturat-o ca nesinceră pentru următoarele considerente: - declarațiile inculpatului sunt oscilante și contradictorii sub acest aspect, pe parcursul urmăririi penale, în unele declarații inculpatul arătând că era conștient de faptul că comite un fort.

- din nici o informație sau fapt concret inculpatul nu a putut ajunge la concluzia că conducta ar fi proprietatea celui ce deținea terenul; de asemenea, este de notorietate generală - inclusiv prin mediatizarea faptelor de sustrageri de combustibil din conducte - că conductele ce traversează subsolurile terenurilor agricole nu aparțin cetățenilor posesori ai acestor terenuri, ci unor societăți specializate în transportul pe conductă. - raționamentul că conducta ar aparține posesorului terenului ar fi condus la concluzii absurde, ce nu puteau fi acceptate de logica inculpatului, cum ar fi: "dacă conducta ce traversează terenul lui T.C.

este a acestuia, dar în același timp conducta este mult mai lungă și trece și pe terenurile altora, înseamnă că conducta aparține în coproprietate tuturor posesorilor terenurilor pe care le traversează"; or, nu s-ar explica la ce foloseau posesorii terenurilor acea conductă, când au realizat-o etc. Prin urmare, este cert că inculpatul a avut reprezentarea faptului că conducta respectivă nu aparține inculpatului T.C., și de altfel nici nu a susținut că acesta l-ar fi asigurat că conducta îi aparține în proprietate. Ca atare, faptul că inculpatul T.F. a justificat în fața polițiștilor I.C. și G.D. că, după percepția lui, conducta ar fi a lui T.C., constituie numai o modalitate de apărare nesinceră a acestuia.

În ce privește poziția subiectivă a inculpatului A.N. în raport de activitatea de încărcare a conductei în mașina sa de transport, tribunalul reține că în dosar nu există probe certe care să confirme că acesta și-a dat seama, la momentul încărcării, de caracterul ilicit penal al activității de scoatere a conductei din pământ. Astfel cum s-a reținut și anterior, tribunalul a reținut că inculpatul A.N. nu a avut acces la amănuntele convenției dintre T.F. și T.C.; din perspectiva informațiilor deținute de acest inculpat, exista posibilitatea ca T.C. să fi obținut acordul SC R.R. SA pentru scoaterea conductei, aspect ce nu a fost infirmat prin probe. Totodată, tribunalul reține că poziția subiectivă a inculpatului A.N.

la momentul încărcării conductei este identică cu cea a martorilor M.I., I.C. și T.A., despre care s-a reținut că au săvârșit fapta fără intenție, ei necunoscând cui aparține conducta și fiind încrezători în susținerile inculpatului T.F. că activitatea se desfășoară legal. Aparența pentru persoanele neavizate era că activitatea de scoatere a conductei se desfășoară legal, din moment ce se desfășura pe timp de zi, cu folosirea unui utilaj, cu prezența mai multor persoane care efectuau lucrări în mod firesc, fără a se feri. Intenția inculpatului A.N. de a da ajutor la furtul conductei prin asigurarea mijlocului de transport a fost reținută în special în considerarea faptului că, în opinia organului de urmărire penală, se demonstrase că A.N.

apus la dispoziție suma de 10.000 lei cunoscând că este destinată spre a facilita furtul conductei; tribunalul reține însă că, potrivit considerentelor anterioare, această intenție a inculpatului A.N. nu este probată, și în consecință nu se probează nici cunoașterea de către acest inculpat, la momentul încărcării conductei, a faptului că T.F. comite un furt. În ce privește apărarea inculpatului T.C., în sensul că nu și-ar fi dat acordul pentru scoaterea conductei, după primirea sumei de 10.000 lei, ci urma să-și dea acordul abia după primirea întregii sume de 5000 euro, aceasta este infirmată de prezența acestui inculpat la fața locului, în ziua de 18 02 2012, și de pasivitatea sa atunci când a observat că deja o parte din conductă este decopertată și încărcată în auto.

În ce privește apărarea aceluiași inculpat potrivit căreia a solicitat suma de bani cu scopul de a fi despăgubit pentru stricăciunile aduse terenului prin săparea șanțului, și nu cu scopul de a accepta furtul conductei, tribunalul a înlăturat-o, ca nefondată pentru două considerente: - pe de o parte, indiferent de scopul pentru care a solicitat suma de bani, se menține concluzia că acest inculpat a permis inculpatului T.F. să intre pe terenul său, să sape un șanț și să-și însușească conducta aflată acolo (despre care T.C. știa că nu este a sa și nici a lui T.F.). Acest aspect, în sine, constituie un ajutor dat inculpatului T.F. la sustragerea conductei, întrunind elementele constitutive ale complicității la furt.

- pe de altă parte, suma solicitată și primită de inculpatul T.C. este disproporționat de mare în raport cu pretinsele despăgubiri pentru stricăciuni aduse terenului. În acest sens, se observă valoarea contractului încheiat de T.F. cu martorul V.C., de 120 lei/oră pentru utilajul închiriat pentru a săpa șanțul; se poate concluziona că valoarea lucrărilor pentru acoperirea șanțului și reabilitarea terenului se pot ridica cel mult la aceeași sumă de 120 lei/oră de lucru cu utilajul (având în vedere că săparea unui șanț este mult mai dificilă, ca lucrare mecanizată, decât astuparea lui și nivelarea terenului), prin urmare inculpatul T.C. nu ar fi putut pretinde iar inculpatul T.F. nu ar fi acceptat o sumă mai mare de 2000 - 2500 lei echivalentă cu plata lucrărilor de reabilitare a terenului.

În același timp, cel mai firesc ar fi fost ca inculpatul T.C. să condiționeze scoaterea conductei de reabilitarea terenului imediat ulterioară, pe cheltuiala lui T.F., acest aspect excluzând, de principiu, și pretinderea unor despăgubiri pentru același lucru (terenul nefiind cultivat în momentul respectiv). Faptul că nu s-a convenit în acest mod întărește concluzia stabilită prin ansamblul probator că inc. T.C. a solicitat suma de bani cu scopul de a beneficia de o parte din valoarea bunului sustras. Faptul primirii sumei de 10.000 lei este recunoscut de inculpatul T.C. și este dovedit prin mai multe probe, inclusiv prin faptul predării către organul de urmărire penală a sumei de aproximativ 8000 lei din cei 10.000 lei primiți (400 euro, 1100 dolari SUA și 3000 lei) . În continuarea situației de fapt, tribunalul a reținut că după plecarea din parcare, pe traseul către G.S.N., mașina în care se aflau inculpații T.F., A.N.

și martorii, s-a întâlnit cu mașina condusă de inculpatul C.E., care îi căuta și care le-a făcut semne să oprească. Potrivit declarațiilor inculpaților T.F., A.N. și C.E., precum și a declarațiilor martorilor aflați în mașină, rezultă că între T.F. și C.E. a avut loc o discuție; martorul T.A. susține că a asistat și el la acea discuție, precum și A.N.. În esență, în cursul acelei discuții, C.E. i-a spus inculpatului T.F. că trebuie să se întoarcă la Lumina pentru a sta de vorbă cu polițiștii. Conținutul declarațiilor persoanelor audiate sub acest aspect este următorul: - declarație inc. T.F. din confruntarea cu C.E.:"(...) m-am întâlnit cu C.E. care mi-a spus că "a zis șefu să te duci la poliție să-ți rezolvi problema", eu înțelegând din aceasta că trebuie să merg la poliție să mituiesc polițistul". - declarația inc.

T.F. din confruntarea a II-a cu C.E.:"(...) C.E. mi-a cerut să mă întorc în corn. Lumina să merg la sediul poliției și să discut cu poliția. Mai precis, C.E. și-a spus că "este șeful supărat", referindu-se după mine la primarul localității Lumina, și mi-a cerut să merg la poliție pentru a rezolva cu aceștia. După mine, această solicitare a inc. C.E. mi-a dat de înțeles că trebuie să merg la lucrătorii de poliție care m-au depistat și să le ofer acestora o sumă de bani (...) Totodată, i-am spus lui C.E. că nu am la mine decât suma de 950 lei, acesta spunându-mi să văd ce voi face"(...) "Dacă inc. C.E. nu mă căuta și nu-mi solicita să ne întoarcem pentru a rezolva problema cu lucrătorii de poliție, nu mă întorceam și nu dădeam suma de bani lucrătorului de poliție". - declarație inc.

C.E. în confruntarea cu T.F.: "L-am luat în mașina mea pe T.F., l-am dus la poliția Lumina, i-am spus să-și rezolve treaba și am plecat. Nu i-am spus să mituiască polițistul". - declarație martor T.A.: "C.E. i-a spus fratelui meu T.F. să se întoarcă în comuna Lumina pentru a vorbi cu poliția, întrucât aceștia sunt la C.D. acasă, acesta fiind primarul localității. (...) În parcarea auto unde ne-am întâlnit cu fratele meu l-am întrebat pe acesta ce a vorbit cu cei de la poliție, acesta spunându-mi că le-a zis că lucrează pentru C.D., primarul localității, când a fost întrebat ce face acolo. Astfel, când fratele meu T.F. a plecat cu Eugen mi-am dat seama că acesta urmează să rezolve problema cu poliția". În ce privește admisibilitatea și relevanța probatorie a declarațiilor martorului T.A., în contextul în care în cursul judecății acesta nu a mai fost de acord să dea declarații, tribunalul va avea în vedere aceleași considerente ca și la martorul M.B..

- martorii I.C. și G.D. nu confirmă că inculpatul C.E. ar fi vorbit ceva cu ei în legătură cu intenția inculpatului T.F. de a oferi o sumă de bani pentru a nu se continua cercetarea penală. Din conținutul acestor susțineri, tribunalul a reținut următoarele: -inculpatul C.E. nu i-a cerut lui T.F., expressis verbis, să ofere mită polițiștilor; nici T.F., nici fratele său A. nu susțin existența unor astfel de îndemnuri directe. - "cuvintele "să-ți rezolvi treaba cu politia" spuse de C.E. au fost interpretate în sinea sa de T.F. ca un îndemn la dare de mită, dar această interpretare personală a inculpatului nu este imputabilă inculpatului C.E., câtă vreme, în afara interpretării date de T.F., există și o altă interpretare la fel de verosimilă; astfel, rezultă din ansamblul probator că primarul C.D.

a aflat despre afirmația mincinoasă a lui T.F. potrivit căreia scotea conducta cu aprobarea sa, ori că "lucrează pentru C.D.", și întrucât acest lucru l-a indignat, l-a trimis pe C.E. să-i solicite lui T.F. să se ducă la poliție și să "rezolve problema", în sensul de a spune adevărul și de a retracta afirmațiile referitoare la implicarea primarului în furtul conductei. - afirmațiile inculpatului potrivit cărora, în contextul discuției despre "rezolvarea problemei" i-a spus lui C.E. că nu are decât 950 lei la el, nu sunt susținute de nici un alt mijloc de probă (nici de declarațiile fratelui său). Oricum, chiar în situația în care declarația în acest sens a inculpatului ar fi luată în considerare, se observă că poziția inculpatului C.E.

(care ar fi spus "vezi ce faci"-adică "ai grijă ce faci") este mai degrabă una neutră și nu una proactivă de Îndemnare la dare de mită. Or, legea nu sancționează penal persoana care, luând la cunoștință despre intenția altei persoane de a oferi mită, rămâne pasivă cu privire la acțiunea acesteia. În speță însă, în raport de dispozițiile imperativ