ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2016

Decizia nr. 2438/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2015, reclamantul A., în numele membrului de sindicat B., în contradictoriu cu pârâții S.P.P.L. Deva și Consiliul Local Deva, a solicitat anularea Deciziei de sancționare nr. x/2015.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că B. a fost sancționat cu mustrare scrisă pentru manifestări care aduc atingere prestigiului instituției publice în care își desfășoară activitatea, în speță adresarea de expresii jignitoare de natură să aducă atingere direct prestigiului șefului de serviciu C., dar și autorității din care face parte.

2.1. Hotărârea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 1.696 din 15 martie 2016 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată este formulată de A., în numele membrului de sindicat, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ privind competența teritorială sunt cele prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Tribunalul București a constatat că sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrului de sindicat care nu are domiciliul în București.

A apreciat că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât situația premisă este diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă, iar în speța de față sindicatul acționează în baza unei împuterniciri exprese din partea membrului de sindicat, în numele acestuia. Astfel, din ambele perspective ale competenței teritoriale alternative, tribunalul de la domiciliul/sediul părților era competent să judece cauza.

2.2. Hotărârea Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 489/CA din 3 iunie 2016, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Hunedoara a reținut că cererea de chemare în judecată este formulată de A., în numele membrului de sindicat D., în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia, Sindicatul având calitatea de reclamant așa cum s-a stabilit și prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În același sens, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Față de aceste dispoziții legale, Tribunalul Hunedoara a constatat că Tribunalului București îi aparține competența de soluționare a cauzei având în vedere că reclamantul A., cu sediul în București, sector 1 a depus cererea de chemare în judecată la această instanță.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea de anulare a Deciziei de sancționare nr. x/2015 formulată de reclamantul A., în numele membrului de sindicat B., în contradictoriu cu pârâții S.P.P.L. Deva și Consiliul Local Deva.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu privire la calitate procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În cauza de față, A. are calitatea de reclamant formulând acțiunea în numele membrului de sindicat B., în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia, în vederea protejării intereselor salariatului membru de sindicat.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Având în vedere că sediul sindicatului este în București, sector 1, Tribunalul București a fost corect sesizat cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevăd că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Cum sindicatul a introdus acțiunea la instanța în a cărei circumscripție își are sediul, respectiv Tribunalul București, se impune a se acorda prioritate atât principiului asigurării protejării mai eficiente a drepturilor și intereselor salariaților, cât și principiul disponibilității părților în procesul civil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B., prin A. și pe pârâții S.P.P.L. Deva și Consiliul Local Deva în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N