ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 238/2017

Decizia nr. 238/2017

Asupra recursului de fa

ță;

Din examinarea lucr

ărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. x/2013 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat instanței, anularea Raportului de evaluare nr. 14119/G/II/2013 întocmit de pârâtă, cu motivarea că raportul a fost întocmit cu încălcarea prevederilor legale, fiind nelegal.

Prin sentința civilă nr. 934/2014 a Tribunalului Argeș, s-a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Pitești, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6 mai 2014.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 122 din 14 septembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., ca nefondată.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că reclamanta A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 iunie 2006-20 martie 2008; 1 februarie 2009-24 august 2009;1 septembrie 2009-1 noiembrie 2009 și 1 mai 2010-1 aprilie 2011, având în vedere că fiica reclamantei, rudă de gradul I s-a aflat în raporturi ierarhice de serviciu (șef subaltern) iar reclamanta nu a optat în termen de 60 de zile de la ivirea situației pentru încetarea raporturilor ierarhice directe.

Ca urmare, s-a constatat că în mod corect prin Raportul de evaluare contestat, s-a reținut starea de incompatibilitate a reclamantei, având în vedere dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Recursul exercitat în cauză;

Împotriva sentinței civile nr. 122/2014 a Curții de Apel Pitești, a formulat recurs - reclamanta A. solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea sentinței recurate iar pe fond, admiterea acțiunii formulate și anularea Raportului de evaluare nr. 14119/G/II din 29 martie 2013 întocmit de B.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că raportul de evaluare vizează fapte săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, fiind încălcat astfel principiul neretroactivității.

Cu privire la starea de incompatibilitate prevăzută de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, se arată că nu se face vinovată de această stare, în condițiile în care fiica sa, C., a fost încadrată legal pe funcțiile deținute, în baza Dispoziției primarului vizată de Instituția prefectului și, în plus, starea de incompatibilitate o constată șeful ierarhic superior al funcționarului public, conform art. 95 alin. (5) din Legea nr. 161/2003.

Începând cu luna aprilie 2011, C. a fost transferată la Serviciul Public de Evidență al Populației.

Ca urmare, neavând calitatea de angajator nu putea să prevadă angajarea fiicei sale pe postul de referent în cadrul Biroului de Inspecție și Taxe Locale, lipsa caracterului previzibil al legii fiind reținută și în Decizia Curții Constituționale nr. 108/2014.

Cât privește conflictul de interese reținut pentru faptul că deține calitatea de cenzor la D. Costești, se apreciază că acesta nu exista,legiuitorul acceptând ca funcționarul public să desfășoare și alte activități în domeniul public dar care să nu aibă legătura cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului public.

Din fișa postului deținut de reclamantă ca “șef serviciu buget contabilitate, informatică ITL”, rezultă că activitatea prestată vizează activitatea financiar-contabilă din primărie iar activitatea D. nu are nicio legătură cu activitatea Primăriei Costești.

Nici activitatea de cenzor de la D. nu are legătură cu activitatea autorităților administrației publice locale, D. Costești nefiind o asociație/fundație care să beneficieze de fonduri sau alte facilități locale.

Mai mult, activitatea desfășurată ca cenzor la D. nu este remunerată, fiind o instituție financiară nebancară, fără scop patrimonial iar instanța de fond, greșit a reținut legătura dintre atribuțiile reclamantei la Primăria Costești și D. Costești.

Concluzionând, se arată că în cauză nu există conflict de interese, în condițiile în care între D. Costești și Primăria Costești nu există nicio legătură directă sau indirectă.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care solicită, în esență, respingerea recursului ca nefondat, hotărârea pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică.

Cu privire la primul motiv de recurs, vizând încălcarea principiului neretroactivității, se artă că Legea nr. 176/2010 și Legea nr. 144/2007 cuprind doar norme de procedură de constatare și valorificare a rezultatelor constatărilor, regimul incompatibilităților fiind stabilit prin Legea nr. 161/2003, în vigoare la momentul apariției stării de incompatibilitate.

Recurenta nu neagă starea de incompatibilitate ci faptul că nu a avut în sarcina sa atribuții privind recrutarea de personal dar dispozițiile art. 49 și 101 din Legea nr. 188/1999 stabilesc clar obligațiile pe care le avea în calitate de funcționar public.

Angajarea în instituția publică, pe postul de referent a fiicei, din subordinea ierarhică a mamei, este suficient pentru stabilirea stării de incompatibilitate/conflict de interese.

Privitor la deținerea concomitentă a calității de funcționar public și de cenzor la D. Costești, intimata indică dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, menținându-și punctul de vedere exprimat prin Raportul contestat dar și prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual.

Procedura de filtru;

În procedura de filtru, reglementată de art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., fiind verificată îndeplinirea condițiilor de formă a recursului iar prin încheierea de ședință din data de 1 noiembrie 2016 a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședință publică, conform art. 493 pct. 7 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs;

Analizând sentința recurată, în limitele criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei dar și în raport de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat.

Prin Raportul de evaluare nr. 14119/G/II din 29 martie 2013, încheiat de intimata B. s-a reținut ca în perioada 1 iunie 2006-20 martie 2008; 1 februarie 2009-24 august 2009;1 septembrie 2009-1 noiembrie 2009 și 1 mai 2010-1 aprilie 2011, doamna A. nu a respectat dispozițiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât a fost șeful ierarhic direct al fiicei sale, C.

Începând cu data de 28 martie 2012 reclamanta nu a respectat prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deoarece atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului sunt în legătură directă cu atribuțiile ca membru în comisia de cenzori din cadrul D. a Salariaților comunei Costești, județul Argeș.

Prin considerentele sentinței recurate, a fost descrisă pe larg, situația de fapt în raport de care s-a reținut starea de incompatibilitate, situație ce nu a fost contestată de recurentă, astfel că nu se impune reluarea situației de fapt, Înalta Curte urmând să analizeze criticile recurentei subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Un prim set de critici invocate de recurentă, se referă la faptul că “instanța trebuia să observe că raportul întocmit de B.” vizează fapte anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Este de reținut că instanța de fond s-a pronunțat cu respectarea principiului disponibilității prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. “Obiectul și limitele procesului” fiind stabilite prin cererile și apărările părților iar motivul de nelegalitate al raportului de evaluare cu referire la încălcarea principiului neretroactivității legii a fost invocat de recurentă pentru prima dată în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Este adevărat că principiul neretroactivității legii civile este consacrat atât de art. 6 alin. (1) teza a II-a C. civ. din 2009 cât și de art. 15 alin. (2) din Constituție dar în cauza de față nu se poate reține încălcarea principiului constituțional evocat, în condițiile în care faptele reținute în sarcina recurentei prin Raportul de evaluare sunt reglementate de Legea nr. 161/2003.

Recurenta-reclamantă a invocat ca practică judiciară Decizia nr. 1350/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dar situația de fapt și drept reținută prin decizia menționată este diferită față de situația de fapt și drept din prezenta cauză, starea de incompatibilitate prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fiind reținută în sarcina recurentei începând cu data de 28 martie 2012 iar starea de incompatibilitate prevăzută de art. 95 alin. (1) din același act normativ a fost reținută atât pentru perioada anterioară cât și ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Procedura de evaluare s-a realizat în temeiul art. 8, art. 9, art. 10 lit. b) și g) din Legea nr. 176/2010, act normativ ce a intrat în vigoare la 5 septembrie 2010 iar starea de incompatibilitate reținută în sarcina recurentei a vizat perioada 28 martie 2012 până în prezent (art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003) și perioada 2006/2011 pentru starea de incompatibilitate reglementată de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fără a se putea reține încălcarea principiului neretroactivității legii, motiv de nelegalitate invocat de recurentă pentru prima dată în recurs.

Nici motivul doi de recurs,vizând încălcarea dispozițiilor art. 95 alin. (5) din Legea nr. 161/2003, în sensul că „starea de incompatibilitate se constată de șeful ierarhic superior al funcționarului public”, nu poate fi reținut.

Instanța de fond, în mod corect a reținut că prin dispozițiile art. 95 alin. (5) din Legea nr. 161/2003 nu se instituie o competență exclusivă a șefului ierarhic superior al funcționarului public pentru a lua măsurile legale în cazul în care constată încălcarea dispozițiilor art. 95 alin. (3) din același act normativ, activitatea de evaluare desfășurată de B. fiind în acord cu dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, privind integritatea și exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea B.

Recurenta-reclamantă a invocat formal în susținerea motivului de recurs expus, Decizia nr. 108/2014 a Curții Constituționale având în vedere că prin decizia menționată s-a soluționat conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească și autoritatea executivă,această decizie nefiind incidentă în prezenta cauză.

Ultimul motiv de recurs vizează reținerea greșită în sarcina recurentei a stării de incompatibilitate rezultată din faptul că a deținut concomitent calitatea de funcționar public și calitatea de cenzor la o instituție nebancară.

În condițiile în care recurenta-reclamantă a avut calitatea de funcționar public șef-serviciu buget - contabilitate, informatică, ITL iar concomitent a deținut și calitatea de cenzor la D. a Salariaților Costești IFN, ținând cont de atribuțiile din fișa postului șef serviciu contabilitate și de atribuțiile cenzorilor așa cum rezultă din art. 26.2-26.8 din Statutul D. a Salariaților Costești, se constată că atribuțiile recurentei în cadrul celor două entități vizau respectarea legalității în domeniul financiar-contabil, fiind în legătură directă sau indirectă, aspect reținut corect și de prima instanță.

Recurenta arată că instanța de fond nu a motivat în fapt și drept hotărârea pronunțată, sub aspectul legăturii directe sau indirecte între atribuțiile exercitate la Primăria Orașului Costești și la D. Costești.

Această critică nu are fundament în condițiile în care prima instanță a analizat atribuțiile petentei în calitate de funcționar public șef serviciu contabilitate și atribuțiile cenzorilor așa cum rezultă din dispozițiile art. 26.2 din Statutul D. al Salariaților Costești, ambele categorii de atribuții vizând organizarea și ținerea contabilității.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta A. împotriva sentinței nr. 122/F/Cont din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 122/F/Cont din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 februarie 2017.