ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2051/2017

Decizia nr. 2051/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.11.2013, reclamanta A. Limited, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București, a solicitat:

(i) anularea deciziei nr. 59293 din 21 august 2013 privind soluționarea contestației administrative și a adresei nr. 47870 din 22 iulie 2013, prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor în cuantum de 3.883.138 lei (cerere înregistrată la D.G.F.P. București sub nr. 47870 din 25 iunie 2013);

(ii) recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de dobânzi în cuantum de 3.883.138 lei corespunzătoare sumei de 4.157.980 lei, reprezentând T.V.A. care a fost aprobată la rambursare și restituită către reclamantă după împlinirea termenului legal de rambursare;

(iii) obligarea pârâtei la plata sumei de 3.883.138 lei, reprezentând dobânzi datorate ca urmare a rambursării T.V.A. cu o depășire de 1538 de zile față de termenul legal, prin emiterea actului administrativ de plată.

Prin sentința civilă nr. 3264 din 21 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. Limited, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a anulat decizia nr. 59293 din 21 august 2013 și adresa nr. 47870 din 22 iulie 2013 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.883.138 lei, cu titlu de dobânzi. Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 5.350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 3264 din 21 noiembrie 2014, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea cererii formulată de reclamanta A. Limited, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă, reluând argumentele invocate prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei, susține că, în mod corect și legal, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin Serviciul Reprezentanțe Străine și Nerezidenți, a respins contestația înregistrată sub nr. 59293 din 21 august 2013, având ca obiect anularea adresei nr. 47870 din 22 iulie 2013, având în vedere că termenul legal de rambursare TVA a fost respectat și prin urmare nu se pot acorda dobânzi.

În esență, recurenta arată că inspecția fiscală a fost suspendată începând cu data de 09.06.2009 în conformitate cu art. 2 lit. a) și c) din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 708/2006, prin referatul nr. 12463 din 09 iunie 2009, comunicat contribuabilului nerezident. Inspecția fiscală a fost încheiată în data de 04.08.2010, fiind emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 158 din 8 august 2010, desființată prin decizia nr. 439 din 16 noiembrie 2012 a Direcției generale de soluționare a contestațiilor, cu consecința ca organele fiscale să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade și a aceluiași tip de impozit ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță și precizate în decizie.

În raport de prevederile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluționare cererilor de restituire se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate. Or, reclamanta a calculat dobânzi de întârziere și pentru perioada în care inspecția fiscală a fost suspendată, dobânzi care nu sunt datorate. De asemenea, nu se datorează dobânzi de întârziere de la data încheierii raportului de inspecție fiscală, în speță 8 martie 2013 și până la data restituirii - 9 aprilie 2013.

Recurenta mai arată că instanța de fond a obligat-o la dobânzi de întârziere, care nu sunt datorate pentru perioada în care inspecția fiscală a fost suspendată.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13.07.2015, intimata-reclamantă A. Limited a invocat excepția nulității recursului (pentru nemotivare), în conformitate cu art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 489 C. proc. civ., cu consecința anulării recursului, arătând că recurenta a precizat motivul de nelegalitate [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.], fără însă a-l dezvolta în vreun fel. Pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței de fond.

Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu a formulat răspuns la întâmpinarea comunicată la data de 21.07.2015, conform dovezii de înmânare aflată la dosar.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

La data de 21 februarie 2017 recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a depus un punct de vedere cu privire la concluziile raportului în privința excepției nulității recursului, susținând că excepția este neîntemeiată.

La data de 07 martie 2017 intimata-reclamantă A. Limited a depus un punct de vedere cu privire la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității recursului, apreciind ca fiind fondată concluzia magistratului raportor privitoare la temeinicia excepției nulității recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat:

„(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Art. 487 alin. (1) C. proc. civ., republicat, prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.”

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).”, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat: „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.”

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13.05.2015, intimata-reclamantă A. Limited a invocat excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că recurenta a precizat motivul de nelegalitate [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.], fără însă a-l dezvolta în vreun fel.

Prin Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, s-a opinat în sensul considerării ca întemeiată a excepției nulității recursului, magistratul raportor arătând că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare a comunicării Raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, la data de 21 februarie 2017, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a depus un punct de vedere cu privire la concluziile raportului în privința excepției nulității recursului, susținând că excepția este neîntemeiată.

În acest sens, recurenta arată că a indicat drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și a dezvoltat pe larg acest motiv de casare, expunând argumentele de fapt și de drept incidente. Totodată, arată că a indicat normele de drept aplicabile cauzei, respectiv art. 124 și art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., art. 2 lit. a) din Ordinul A.N.A.F. nr. 708/2006, Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1899/2004 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 263/2010.

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., analizând recursul formulat în cauză, precum și punctul de vedere al recurentei-pârâte la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță prin hotărârea recurată.

Deși recurenta-pârâtă a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs preiau integral conținutul întâmpinării formulate și depuse la dosarul instanței de fond, fără a se raporta la considerentele hotărârii recurate și fără a le combate în mod efectiv.

Nici punctul de vedere formulat de recurenta-pârâtă asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului nu justifică, într-o maniera convingătoare, respectarea condițiilor prevăzute de art. 486-489 C. proc. civ., argumentul privind dezvoltarea pe larg a motivului de casare fiind neîntemeiat, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, recurenta s-a limitat la reluarea apărărilor din faza procesuală a fondului, fără a aduce critici raportate la conținutul concret al hotărârii atacate.

Se observă, astfel, că dezvoltarea motivelor de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.: „Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege, și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la preluarea conținutului întâmpinării depuse la dosarul de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.vilă, republicat, Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 3264 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2017.