ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1672/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Buzău, reclamanta SC A. SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata SC B. SA Galați, plângere împotriva actului administrativ constând în documentația de atribuire întocmită de intimată în calitate de autoritate contractantă. Reclamanta a făcut precizarea că, inițial, s-a adresat cu plângere la C.N.S.C., iar în temeiul art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a renunțat la jurisdicția administrativă specială în favoarea instanței de judecată conform adresei nr. 254 din 20 mai 2016. Prin aceeași plângere, reclamanta a solicitat repararea pagubei, în valoare de 300.000 lei, constând în lipsirea de posibilitatea de a oferta și de a furniza în mod competitiv carburanți.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 673 din 31 octombrie 2016 a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cauzei vizează anularea documentației de atribuire întocmită de autoritatea contractantă SC B. SA Galați, referitoare la achiziții publice.
Astfel, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, în conformitate cu care competența de soluționare a cauzelor aparține tribunalului în a cărei arie de competență teritorială se află sediul autorității contractante, secția de contencios administrativ și fiscal, prin complete specializate în achiziții publice și constatând că sediul autorității contractante se află în județul Galați a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Hotărârea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal
Prin hotărârea nr. 979 din 15 decembrie 2016 a Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a ales ca instanță competentă, instanța de la sediul său.
Astfel fiind, instanța a reținut că reclamanta a precizat temeiul juridic al cererii sale, ca fiind cel prevăzut de dispozițiile din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, văzând alegerea instanței de la sediul reclamantei, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Galați și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția contencios administrativ și fiscal.
II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ a Tribunalului, la data de 31 mai 2016, cu o acțiune ce are ca obiect plângerea împotriva actului administrativ constând în documentația de atribuire întocmită de SC B. SA Galați, în calitate de autoritate contractantă.
Înalta Curte reține că, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății, în privința competenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 101/2016, publicată în M. Of. nr. 393/23.05.2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, întrucât plângerea formulată de reclamantă vizează documentația întocmită în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 49 - (1) „Pentru soluționarea contestației pe cale judiciară, persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum și orice persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă, în sensul art. 6 alin. (11), se poate adresa instanței de judecată competente, potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Competența de soluționare a cauzelor aparține tribunalului în a cărui arie de competență teritorială se află sediul autorității contractante, secția de contencios administrativ și fiscal, prin complete specializate în achiziții publice. Contestația este soluționată de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 45 de zile de la data sesizării legale a instanței, de către complete specializate în achiziții publice.”
Este evident, astfel, că dispozițiile din Legea nr. 101/2016 sunt aplicabile în materia dedusă judecății, având caracter de normă specială în raport de norma generală prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Având în vedere considerentele expuse și constatând că sediul autorității contractante este în Galați, în raza de competență a Tribunalului Galați, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. SA Galați în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2017.