ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 148/2017

Decizia nr. 148/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. nr. x/35/2016, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu

pârâta B. Cluj Napoca prin C. Satu Mare

,

a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 30.000 lei

, consemnată la dispoziția instanței de judecată, prin recipisa din 30 septembrie 2014 și chitanța din 30 septembrie 2014, eliberate de SC D. SA, aferentă soluționării cererii de suspendare formulată în cadrul Dosarului nr. x/35/2014 al Curții de Apel Oradea.

Prin

Încheierea nr. x/P.I. din 13 octombrie 2016

,

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea formulată de

reclamanta SC A. SRL și, pe cale de consecință, a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 30.000 lei, achitată de reclamantă în Dosarul nr. x/35/2014 al Curții de Apel Oradea, consemnată la SC D. SA prin recipisa, emise la data de 30 septembrie 2014, înregistrate în registrul de valori al secției a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la poziția nr. 271/2014.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut plata cauțiunii cu ocazia soluționării unei cereri de suspendare provizorie a executării unei Decizii de impunere (nr. F/SM/465 din 17 iunie 2014), până la soluționarea contestației formulată pe cale administrativă și înregistrată la organul emitent, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 172 din 2 octombrie 2014,

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă, iar prin Decizia civilă nr. 1629 din 25 mai 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat recursul declarat de pârâtă, hotărârea devenind definitivă.

În concluzie, reținând că s-a dispus definitiv asupra suspendării titlului executoriu și că nu s-au cerut despăgubiri în termenul prevăzut de lege, s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 1064 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva Încheierii nr. x/P.I.

din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a formulat recurs

pârâta B. Cluj Napoca prin C. Satu Mare

, solicitând

casarea încheierii atacate și respingerea cererii de restituire a cauțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac exercitate, s-a arătat că încheierea atacată

a fost dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept procesual reprezentate de art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., dispunându-se greșit restituirea cauțiunii, având în vedere soluția de admitere a cererii de suspendare provizorie.

În speță, condițiile legale pentru restituirea cauțiunii nu sunt realizate. De asemenea, recurenta susține că a suferit un prejudiciu prin întârzierea executării.

Prin întâmpinarea depusă în cauză,

intimata SC A. SRL a

solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea în tot a încheierii atacate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că restituirea cauțiunii nu s-a dispus în temeiul

art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., republicat, cum greșit a considerat recurenta prin cererea de recurs.

Prima instanță a apreciat corect că cererea de restituire a cauțiunii îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 1064 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora cel îndreptățit poate formula cerere pentru plata de despăgubiri până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii (în speță, instanța a reținut că partea adversă nu a formulat o cerere în despăgubire) sau de la data încetării efectelor măsurii pentru care cauțiunea s-a depus (condiție îndeplinită de asemenea, întrucât i

ntimata a renunțat la efectele suspendării actului administrativ, dispusă prin sentința civilă nr. 172/2014).

II. Soluția instanței de recurs;

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora, în ceea ce privește cererea de restituire a cauțiunii, în mod greșit prima instanță a reținut că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., nu pot fi primite. Din considerentele încheierii atacate, rezultă că prima instanță a reținut incidența în speță a prevederilor art. 1064 alin. (2) C. proc. civ., iar nu a dispozițiilor art. 1064 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 1064 alin. (2) C. proc. civ., „

Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus”.

Potrivit art. 1064 alin. (1) C. proc. civ., cauțiunea se restituie, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului, în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv, după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

Cauțiunea a fost achitată pentru soluționarea cererii reclamantei de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F/SM/465 din 17 iunie 2014. Prin

sentința civilă nr. 172/2014 s-a dispus s

uspendarea executării deciziei de impunere, până la pronunțarea de instanța de fond asupra acțiunii în anularea aceleiași decizii.

Intimata-reclamantă a arătat că organul fiscal a soluționat contestația administrativă, în sensul respingerii, prin Decizia nr. 58 din 2 iunie 2016 emisă de B. București și că

, ulterior soluționării contestației administrative formulată împotriva

Deciziei de impunere nr. F/SM/465 din 17 iunie 2014,

reclamanta

a notificat organului fiscal intenția de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale.

Prin demararea acestei proceduri, obligațiile de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere

nr. F/SM/465 din 17 iunie 2014 au fost stinse (prin achitare, compensare și anulare, conform O.U.G. nr. 44/2015), fiind emis Certificatul de atestare fiscală din 24 august 2016, în cuprinsul căruia, la secțiunea B, intitulată „sume de rambursat/restituit de către contribuabil” este menționată suma zero lei. Rezultă că intimata-reclamantă nu mai are nicio obligație de plată față de organul fiscal, iar recurenta-pârâtă

nu mai are nicio sumă de executat sau de recuperat în baza acestui titlu de creanță.

Prin urmare, e

fectele

suspendării

dispuse p

rin sentința civilă nr. 172 din 2 octombrie 2014, pronunțată de

Curtea de Apel Oradea

au încetat prin renunțarea reclamantei la beneficiul acestei măsuri.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege sus menționat. Respectiv, au încetat efectele suspendării executării Deciziei de impunere

nr. F/SM/465 din 17 iunie 2014, decizia fiind executată, așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală din 24 august 2016, iar recurenta nu a solicitat plata unor despăgubiri.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte reține netemeinicia criticilor formulate de recurenta-pârâtă, încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., încheierea pronunțată în litigiu fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept procesual incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta B. Cluj Napoca - C. Satu Mare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. Cluj Napoca - C. Satu Mare împotriva Încheierii civile nr. x/PI din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2017.