ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2017

Decizia nr. 188/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Încheierea recurată;

Prin încheierea din data de 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a

admis cererea formulată de petenta SC A. SRL, intimate fiind B. Ploiești și C. Argeș.

S-a dispus restituirea cauțiunii consemnată prin recipisa în sumă de 16.130 lei și chitanța eliberate de SC D. SA - Sucursala Pitești.

Recursul;

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs

pârâta

B. Ploiești

,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de restituire a cauțiunii.

S-a susținut că, în mod eronat, instanța a admis cererea formulată și a dispus restituirea cauțiunii, întrucât reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, iar cauza se află în curs de soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, formând obiectul Dosarului nr. x/46/2016.

Astfel, s-a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 1064 C. proc. civ., având în vedere că soluționarea definitivă a procesului în legătură cu care a fost instituită cauțiunea nu s-a realizat, termenul de 30 zile prevăzut de textul legal menționat nefiind împlinit.

De asemenea, s-a considerat de către recurenta - pârâtă că, în condițiile în care instanțele de judecată nu au pronunțat o hotărâre definitivă de anulare a deciziei de impunere, în prezent, reclamanta datorează sumele stabilite prin actele administrative fiscale contestate, motiv pentru care, în opinia sa, cauțiunea solicitată nu poate fi restituită.

În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Intimata nu a formulat întâmpinare la recurs.

Considerentele și soluția

Înaltei Curți;

Examinând criticile expuse de recurentă, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.

Argumente relevante;

În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești,

sub nr. x/46/2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. F/AG/1102 din 30 iulie 2014, până la soluționarea acțiunii în anulare, făcând dovada achitării cauțiunii în cuantum de 16.130 lei.

Prin sentința nr. 158/F/Cont din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești

, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a fost admisă cererea formulată de

SC A. SRL și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/AG/1102 din 30 iulie 2014.

Totodată, prin Decizia nr. 1968 din 16 iunie 2016 a fost admis recursul declarat de B. Ploiești în nume propriu și pentru C. Argeș, a fost casată sentința nr. 158 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești și s-a respins cererea de suspendare.

Temeiul juridic al cererii intimatei - reclamante l-a constituit art. 1064 din C. proc. civ., potrivit căruia:

„(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.”(...).

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauțiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiții imperative: hotărârea de fond să fie definitivă și, în al doilea rând, partea interesată, respectiv creditorul, să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune.

Cauțiunea a fost instituită ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, pentru acoperirea eventualelor daune suferite prin efectul suspendării acestuia, iar, pe de altă parte, prin acest mecanism, s-a urmărit să se prevină și să se limiteze eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către părți.

În cazul actelor administrativ fiscale cauțiunea se plătește în vederea soluționării cererii de suspendare, având în vedere caracterul executoriu, din oficiu, al actului administrativ.

Înalta Curte constată că instanța de fond, cu ocazia soluționării cererii de restituire, a verificat îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ. pentru restituirea cauțiunii, reținând în mod corect că hotărârea de fond este definitivă prin Decizia nr.

1968 din 16 iunie 2016

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și că partea interesată, respectiv recurenta, nu a făcut dovada formulării unei cereri pentru plata de despăgubiri, în termenul legal de 30 de zile, din suma achitată cu titlu de cauțiune.

Împrejurarea că recurenta invocă contestația formulată de către intimată împotriva deciziei de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, nu are relevanță raportat la dispozițiile art. 1064 C. proc. civ., în condițiile în care cauțiunea nu reprezintă o garanție instituită pe numele creditoarei - recurente, în general, cu privire la orice obligații fiscale ale petentei, ci doar cu privire la prejudiciul suferit urmare a măsurii suspendării dispuse de către instanță.

Mai reține Înalta Curte că, pretenția pârâtei creditoare privind plata de despăgubiri se referă la o cerere în justiție de sine-stătătoare, care nu poate fi adresată instanței de restituire a cauțiunii, astfel că nici interpretarea recurentei cu privire la data de la care curge termenul de 30 de zile (data rămânerii definitive a acțiunii formulată pe fondul cauzei), nu este întemeiată.

Ori, Dosarul nr. x/46/2016, invocat de către recurentă ca motiv al neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 1063 C. proc. civ. cu privire la acțiunea pentru plata de despăgubiri, are ca obiect o acțiune

prin care instanța de contencios administrativ fost învestită cu controlul de legalitate asupra Deciziei nr. F/AG/1102 din 30 iulie 2014, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

De altfel, această abordare se desprinde și din împrejurarea că, spre deosebire de V.C.P.C., în dispozițiile art. 1063 alin. (4) din N.C.P.C., s-a prevăzut expres că, dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, aceasta se restituie din oficiu de către chiar instanța de judecată care pronunță hotărârea, fără a mai fi nevoie de o acțiune distinctă.

Temeiul legal al soluției adoptate

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că încheierea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. Ploiești împotriva încheierii din 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2017.