ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 856/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 856/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizie nr. 856/2017
Deliberând,asupra conflictului de
competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei
sectorului 1 București la data de 20 ianuarie 2017, sub nr. x/299/2017,
petentul B.E.J., A., cu sediul în municipiul București, sector 3, a
solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu
reprezentat de contractul de împrumut din 06 februarie 2014, la cererea
creditoarei
SC
B. IFN
,
cu sediul în municipiul București, sector 3, împotriva debitorului
C.
, domiciliat
în municipiul București, sector 1.
Prin sentința civilă nr. 1485
din 31 ianuarie 2017, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția
necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Vălenii de Munte, pentru următoarele considerente:
La data de 20 ianuarie2017 creditoarea
SC
B. IFN
a solicitat punerea în executare silită, împotriva debitoarei împrumutate D.
și a girantului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de
contractul de împrumut din 06 februarie 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 666 alin.
(1) C. proc. civ., „
În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea
cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea
executării de către instanța de executare, căreia îi va
înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul,
cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art.
665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru
”,
iar conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ. „
Instanța
de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se
află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după
caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în
țară, este competentă judecătoria în a cărei
circumscripție se află, la data sesizării organului de
executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă
acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei
circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc
învestit de creditor
”
.
De asemenea, a reținut această
instanță că potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ.: „Cererea
de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la
instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în
care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se
introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii
principali”
.
Astfel, Judecătoria sectorului 1
București a constatat că, în cauză, creditoarea a învestit
executorul judecătoresc cu urmărirea a doi debitori, respectiv debitorul
principal și debitorul accesoriu.
Judecătoria sectorului 1 București a
avut în vedere și împrejurarea că în reglementarea noului C. proc.
civ., față de C. proc. civ. de la 1865,s-a urmărit crearea unei
instanțe de executare unice în raport de debitorul principal ori crearea
de dosare de executare separate pentru debitorii obligați accesoriu,
astfel încât solicitarea de încuviințare a executării silite doar
pentru debitorii obligați accesoriu urmărește eludarea
dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care instituie o
competență teritorială exclusivă.
În consecință,
Judecătoria sectorului 1 București a apreciat
că
este competentă să soluționeze cererea Judecătoria
Vălenii de Munte, în a cărei circumscripție se află domiciliul
debitorului principal, întrucât normele precitate nu instituie o
competență teritorială alternativă, care să acorde
creditoarei un drept de opțiune între instanța de la domiciliul
debitorului și instanța de la domiciliul garantului - debitor obligat
accesoriu.
Urmare declinării, cauza a fost
înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte la data de
15 martie 2017.
Prin sentința
civilă nr. 33 din 21 martie 2017, Judecătoria Vălenii de Munte a
admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1
București și, constatând ivit conflictul negativ de
competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație
și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de
competență, suspendând judecata până la soluționarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel,
Judecătoria Vălenii de Munte a reținut că la data de 06
februarie 2014 creditoarea creditoarei
SC B. IFN
a acordat debitoarei
D. un împrumut de 8.000 lei garantat de către numitul C. în calitate de
girant.
La data de 20 ianuarie 2017,
creditoarea
SC
B. IFN
a
solicitat punerea în executare silită, împotriva debitorului girant C., a
titlului executoriu reprezentat de Contractul de împrumut din 06 februarie 2017,
pentru recuperarea sumei de 2.961,90 lei,executorul judecătoresc
solicitând instanței de la sediul debitorului girant încuviințarea
executării silite.
Această instanță a
reținut incidența prevederilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ.
potrivit cărora „în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii,
executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de
către instanța de executare.”și ale art. 651 alin. (1) C. proc.
civ. care dispun că „instanța de executare este judecătoria în a
cărei circumscripție se află, la data sesizării organului
de executare, domiciliul sau sediul debitorului”.
A mai reținut că, în speță,
există un debitor principal, cu domiciliul pe raza teritoriala a
Judecătoriei Vălenii de Munte și un debitor accesoriu cu domiciliul
pe raza teritoriala a Judecătoriei sector 1 București, executorul
judecătoresc formulând cereri de încuviințare a executării
silite pentru fiecare dintre aceștia, la instanța competentă, în
raport de domiciliul fiecăruia dintre ei.
De asemenea, Judecătoria
Vălenii de Munte a apreciat că analogia procedurii speciale a
executării civile cu dispozițiile cererilor de chemare în
judecată la care se referă art. 112 C. proc. civ., făcută
de Judecătoria sectorului 1 București nu poate fi primită.
Sub acest aspect a reținut
că faza executării silite opune, de regulă, un creditor
urmăritor și un debitor urmărit; în cadrul executării silite,
spre deosebire de faza de judecată, coparticiparea procesuală, de regula,
nu poate fi decât activă. Dacă prin același titlu executoriu
sunt obligați mai mulți debitori, executarea trebuie să se
facă separat pentru fiecare dintre ei. Explicația acestei deosebiri
dintre cele doua faze ale procesului civil rezidă în caracterul
unipatrimonial al executării silite.
Totodată, această
instanță a apreciat că pot exista situații
excepționale care justifică o coparticipare procesuală
pasivă (creditorul comun urmărește un bun proprietate
comună) însă, în speță, nu s-a făcut dovada
existenței unei asemenea situații speciale.
În consecință, având în
vedere că domiciliul debitorului urmărit se află în
București, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția
necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de
soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare
silită, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Examinând conflictul de
competență, Înalta Curte reține că, în cauză,
competența soluționării pricinii revine
Judecătoriei sectorului
1 București
,
pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 622 alin.
(2) C. proc. civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie
obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită,
care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă legea nu
prevede altfel.
Conform art.
651 alin. (1) C.
proc. civ.
instanța
de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se
află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau,
după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel
. Dacă
domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în
țară, este competentă judecătoria în a cărei
circumscripție se află, la data sesizării organului de executare,
domiciliul, sau, după caz,sediul creditorului, iar dacă acesta nu se
află în țară, judecătoria în a cărei
circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc
învestit de creditor.
Prevederile art. 651 alin. (3) C.
proc. civ.
au
atribuit instanței de executare competența de soluționare a
cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor
la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în
cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența
altor instanțe sau organe.
În cauză, prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la
data de 20 ianuarie 2017, B.E.J., A. a solicitat încuviințarea
executării silite în Dosarul de executare nr. x/2017, prin toate formele
admise de lege, la cererea creditoarei
SC B. IFN
, împotriva
debitorului C., în calitate de garant, în temeiul titlului executoriu
reprezentat de contractul de împrumut din 06 februarie 2014.
Contractul de împrumut anterior
menționata fost încheiat între creditoarea
SC B. IFN
, cu sediul
în municipiul București, sector 3, debitoarea D., cu domiciliul în com.
Varbilău, sat Cotofenești, județul Prahova, în calitate de
împrumutat, și debitorul C., cu domiciliul în municipiul București, sector
1, în calitate de girant.
Astfel, din contractul de credit
rezultă că debitoare principală este D., iar C. este debitor
garant, care și-a asumat prin același contract obligația de a
rambursa suma împrumutată, în cazul în care împrumutatul nu-și
respectă angajamentul de plată.
Din perspectiva
fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de
împrumutat, cât și de garant, așadar nu numai de debitorul din
raportul obligațional.
În acest sens sunt dispozițiile art.
645 alin. (1) C. proc. civ. care dispun că „sunt părți în procedura
de executare silită creditorul și debitorul” și cele ale art. 648
alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora „creditorul, în
condițiile legii, poate urmări în limita creanței și a
accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile
terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz,
dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului
se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în
afară de cazul în care prin lege se dispune altfel”.
Înalta Curte reține
că în cauza de față cererea de încuviințare a
executării silite este formulată numai împotriva debitorului garant
C., nefiind
incidente prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora
„
Cererea de
chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la
instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în
care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se
introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii
principali”
.
De altfel, din verificările
efectuate în sistemul informatic Ecris, a rezultat că executorul
judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite în Dosarul
de executare nr. x/2017, formulând cereri de încuviințare a
executării silite pentru fiecare dintre debitori, la instanța
competentă, în raport de domiciliul fiecăruia dintre ei.
Astfel, la data de 30 ianuarie 2017,
pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte a fost înregistrată, sub nr. x/333/2017, cererea de încuviințare a
executării silite formulată de petentul B.E.J., A., prin care a
solicitat încuviințarea executării silite, în toate
modalitățile de executare, a titlului executoriu reprezentat de
contractul de împrumut din 06 februarie 2014, la cererea creditoarei
SC B. IFN
împotriva
debitoarei D., în Dosarul de executare nr. x/2017.
Așadar,
în cauză sunt aplicabile
dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C.
proc. civ. potrivit cărora: „Instanța de executare este
judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data
sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Din
perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de
soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite
aparține, în speță, judecătoriei în a cărei
circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare,
domiciliul sau, după caz, sediul debitorului urmărit.
În raport de
considerentele arătate și de textele legale
evocate, precum și față de împrejurarea că la data
sesizării organului de executare, respectiv20 ianuarie 2017, debitorul
garant
C.
, împotriva căruia se solicită
încuviințarea executării silite, avea domiciliul
în municipiul
București, sector 1, competentă să soluționeze cererea de
încuviințare a executării silite este Judecătoria sectorului 1
București.
Pentru considerentele
expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate
cu cele ale art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va stabili
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului
1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1
București.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 19 mai 2017.