ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 750/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 750/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 750/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 20 aprilie 2016, reclamantul C. a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA București - Sucursala B. Iași la: plata salariului suplimentar pentru anii 2011-2013, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi, calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective, precum și actualizarea în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective; plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă egal cu salariul de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă pentru anii 2012 și 2013; dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi, calculată începând cu data scadenței până la data plății efective,precum și actualizarea în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective; plata primei pentru Ziua feroviarului aferentă anului 2013; plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun pentru anii 2012 și 2013, echivalent unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, dobânda legală penalizatoare și actualizarea în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective; plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20 noiembrie 2012-27 martie 2014.
Prin sentința civilă nr. 637 din 22 iunie 2016, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a respins excepția prescripției de 6 luni la nefondată; a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20 noiembrie 2012-19 aprilie 2013 și, pe cale de consecință, a respins, ca prescrisă, pentru acest interval, cererea reclamantului; a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile având ca obiect: salariul suplimentar pentru anii 2011-2012 și ajutorul material pentru Paște 2012 și Crăciun 2012,; a respins, ca nefondate, capetele de cerere privind prima de Paști 2013, prima de Crăciun 2013, salariul suplimentar pentru anul 2013, tichetele de masă pentru intervalul 20 aprilie 2013-27 martie 2014, prima pentru ziua feroviarului aferentă anului 2013, ajutorul material pentru refacerea forței de muncă aferent anilor 2012 și 2013.
Prin Decizia civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C. împotriva sentinței civile nr. 637 din 22 iunie 2016 a Tribunalului Botoșani, secția I civilă.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul C., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 21 martie 2017.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 29 martie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.
La data de 30 martie 2017, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 20-21 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.
Intimata SC A. SA București - Sucursala B. Iași a formulat punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 11mai 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea apelului declarat de declarat de reclamantul C. împotriva sentinței civile nr. 637 din 22 iunie 2016 a Tribunalului Botoșani, secția I civilă, prin care s-a respins acțiunea formulată de acesta, având ca obiect obligarea pârâtei SC A. SA București - Sucursala B. Iași la: plata salariului suplimentar pentru anii 2011-2013, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi, calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective, precum și actualizarea în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective; plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă egal cu salariul de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă pentru anii 2012 și 2013; dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi, calculată începând cu data scadenței până la data plății efective,precum și actualizarea în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective; plata primei pentru Ziua feroviarului aferentă anului 2013; plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun pentru anii 2012 și 2013, echivalent unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, dobânda legală penalizatoare și actualizarea în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective; plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20 noiembrie 2012-27 martie 2014.
Rezultă că obiectul acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar îl constituie un litigiu de muncă.
Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de muncă, rezultă că Decizia civilă
nr.
1 din 10 ianuarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.
Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
În cauza supusă analizei, natura pretenției dedusă judecății, respectiv litigiu de muncă, se circumscrie dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că, hotărârea Curții de apel nu este supusă recursului.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C. împotriva Deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2017.