ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3375/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3375/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 249 din data de 20

iunie 2012, Tribunalul Iași a dispus următoarele:

I. A respins, ca

neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul M.C. de schimbare a încadrării

juridice dată faptelor prin rechizitoriu din două infracțiuni de luare de mită prev.

și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din

Legea nr. 78/2000,

ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură de infracțiune de

luare de mită în

formă continuată prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6

din

Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

II. A. A condamnat pe

inculpatul M.C., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare și la

pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 1 (un) an, a exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit.

c) C. pen. (ultimul constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia

de medic în unități medicale publice), pentru săvârșirea - la data de 17

ianuarie 2010 - infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin.

(1) C. pen. raportat la art. 6 din

Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea,

descoperirea si sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și

completările ulterioare;

a) pedeapsa

principală de 3 (trei) ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii, pe o durată de 2 (doi) ani, a exercițiului drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (ultimul

constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de medic în unități

medicale publice) pentru săvârșirea - la data de 18 ianuarie 2010 -

infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din

Legea

nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea si sancționarea faptelor de corupție, cu modificările

și completările ulterioare.

B. În baza

dispozițiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C.

pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului M.C., în pedepsele cele mai

grele dintre acestea, respectiv în pedeapsa rezultantă principală de 3 (trei)

ani închisoare și pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii, pe o durată

de 2 (doi) ani, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (ultimul constând în interzicerea

dreptului de a exercita profesia de medic în unități medicale publice).

C. A aplicat

inculpatului M.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și

lit. c) C. pen. (ultimul constând în interzicerea dreptului de a exercita

profesia de medic în unități medicale publice) pe durata și în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen.

D. În baza

dispozițiilor art. 86

1

alin. (1) raportat la art. 71 alin. (2) și

(5) C. pen., a suspendat, sub supraveghere, executarea pedepsei rezultante

principale și a celei accesorii aplicată inculpatului.

În baza dispozițiilor

art. 86

2

alin. (1) C. pen. a stabilit termen de încercare pentru

inculpat cu o durată de 5 (cinci) ani.

În baza dispozițiilor

art. 86

3

C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de

încercare, să se supună și să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte

lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași (organ desemnat de

instanță cu supravegherea sa), la datele fixate de acesta;

b) să anunțe

Serviciului de Probațiune, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si

întoarcerea;

c) să comunice

Serviciului de Probațiune și să justifice schimbarea eventualului loc de muncă;

d) să comunice

Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele

sale de existență.

În baza art. 359 C.

proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., respectiv cu privire la posibilitatea revocării suspendării executării

pedepsei principale sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni

în cadrul termenului de încercare ori în ipoteza neîndeplinirii, cu

rea-credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță, prin prezenta

sentință.

E. În baza art. 254 alin.

(3) C. pen. raportat la art. 118 lit. e) C. pen. cu referire și la art. 19 din

Legea nr. 78/2000 a dispus confiscarea specială, în folosul statului, de la inculpatul

M.C. a sumei de 100 lei.

F. În temeiul

dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata

sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În luna ianuarie

2010, numitul A.V. avea vârsta de 36 de ani și locuia în satul și comuna

Vânători, județul Iași. Acesta era căsătorit cu A.R., fiind tatăl a doi copii

minori.

În data de 15

ianuarie 2010, în jurul orelor 14,15-14,30, în timp ce se afla în grajdul

animalelor din gospodăria sa, datorită faptului că a fost lovit de o vită, la

un picior, numitul A.V. s-a dezechilibrat și a căzut cu piciorul drept sub el,

producându-i-se o fractură deschisă a gambei drepte.

Producerea fracturii

i-a cauzat dureri puternice, care l-au determinat să strige după ajutor. Soția

sa, l-a auzit și a venit la fața locului, constatând cele întâmplate.

1.2. Transportul

victimei la spital cu ambulanța

Întrucât victima A.V.

continua să acuze dureri puternice, soția sa, a apelat numărul de urgență 112,

solicitând intervenția unei ambulanțe.

Apoi, martora A.R.

l-a contactat telefonic pe martorul A.I. (cumnatul victimei) căruia, după ce

i-a spus ce s-a întâmplat, i-a cerut să meargă la primărie (având în vedere că

oricum lucra acolo ca paznic) să aștepte ambulanța și să-l îndrume pe șoferul

acesteia către locuința sa. Martorul s-a conformat și ulterior a venit împreună

cu ambulanța la locuința familiei A.

În mai puțin de o oră

de la solicitare, aproximativ în jurul orelor 15,00, la locuința familiei A. a

ajuns o ambulanță, în care erau un șofer și o asistentă medicală. Martorul

Anisie Ionel a găsit victima lângă grajd și a ajutat la urcarea acesteia în

ambulanță.

Victima A.V. a fost

transportată cu acea ambulanță (în care a urcat și soția sa, R.) la Spitalul

Municipal din Pașcani, situat la cca. 22 de km de localitatea Vânători, unde a

ajuns în jurul orelor 16,00, mai exact în jurul orei 15,45, iar la orele 16,13

i s-a întocmit foaia de internare. Potrivit susținerilor martorei A.R. era

evident faptul că fractura de gambă era deschisă, întrucât a văzut că „osul

străpunsese deja pielea și sângera destul de puternic”.

Aceiași martoră a

declarat constant faptul că asistenta medicală de pe ambulanță i-a spus că

fractura este periculoasă și că medicii de la Pașcani vor fi nevoiți să-l

trimită la Iași pe soțul ei.

1.3. Internarea

victimei în Spitalul Municipal din Pașcani de către medicul de gardă I.G.

Potrivit mențiunilor

din foia de observație clinică generală a pacientului A.V., acesta a fost

internat la Spitalul Municipal din Pașcani pe data de 15 ianuarie 2010, în

jurul orelor 16,13.

La acest spital,

victima a fost preluată, mai întâi, la triaj, la Serviciul de Urgență. Medicul

de gardă era martorul I.G., acesta fiind cel care i-a acordat primele îngrijiri

medicale și care, apoi, a dispus internarea pacientului A.V. în spitalul din

Pașcani.

În nota explicA.T.I.vă

dată în cadrul procedurii disciplinare efectuată de Spitalul Municipal Pașcani,

medicul I.G. a susținut că „fractura deschisă este o urgență, de aceea l-am

internat”.

Potrivit susținerilor

medicului I.G., acesta a constatat că pacientul „prezenta o fractură deschisă

de gambă punctiformă”, motiv pentru care l-a internat și i-a făcut toaleta

plăgii, pansament, imobilizare cu atelă gipsată, profilaxie antitetanică,

antibiotice, calmante.

Diagnosticul victimei

la internare, menționat în foaia de observație, a fost de „fractură deschisă

1/3 inferioară tibie dreapta și 1/3 sup. peroneu (…)”.

Potrivit mențiunilor,

din aceiași foaie de observație, dar și din raportul de necropsie, la momentul

internării, pacientul A.V. prezenta: „durere vie gambă dreaptă, crepitații 1/3

medie cu inf. gamba dr., impotență funcțională la mers membrul inferior drept,

plagă punctiformă 1/3 inf. gambă”, la nivel local constatându-se „gambă dreaptă

cu dureri, crepitații 1/3 medie cu inf. impotență funcțională la mers membrul

inferior drept, plagă punctiformă1/3 inf. gambă dr.”

După primul ajutor ce

i-a fost acordat de medicul I.G. la serviciul de urgență de la parterul

spitalului, pacientul A.V. a fost transportat cu un cărucior până la etajul 3,

într-un salon, în care a fost internat, de către o infirmieră, însoțită de

martora A.R. (așa cum rezultă din declarațiile acesteia din urmă). Ulterior,

potrivit susținerilor acestei martore, victima a fost coborâtă la parterul

clădirii, unde i s-a făcut o radiografie, după care a fost readusă în salonul

de la etajul 3. Martora A.R. a susținut că ea a însoțit victima pe acest

traseu.

1.4. Discuția dintre

soția victimei și medicul I.G. Motivele refuzului transferării pacientului la

Iași. Amânarea operației pentru luni, 18 ianuarie 2010.

După ce pacientul A.V.

a fost readus în salon, soția sa, A.R., l-a așteptat pe hol pe medicul I.G.,

pentru a discuta cu el și a se lămuri în legătură cu starea de sănătate a soțului

și cu gravitatea fracturii.

În jurul orelor

16,30-17,00, martora A.R. s-a întâlnit cu medicul I.G. și a discutat cu acesta.

Ambii martori au confirmat existența unei discuții în legătură cu starea

pacientului A.V., precum și cu privire la oportunitatea transferării/trimiterii

sale la un spital din orașul Iași.

Cei doi au prezentat

însă versiuni parțial diferite cu privire la conținutul discuțiilor. În orice

caz, ambii au confirmat totuși faptul că soția victimei a insistat ca soțul său

să fie transferat la un spital din Iași, sau să fie operat de îndată și nu

tocmai luni, peste 3 zile.

Astfel, potrivit

susținerilor constante ale martorei A.R., la întrebările sale, medicul I.G. i-a

răspuns, în esență, că nu este de acord să-l trimită pe soțul ei la un spital

din Iași și că îl vor ține până luni în spital, când „vom vedea dacă este de

competența noastră sau a celor de la Iași”. Față de acest răspuns, martora A.R.

a arătat că i-a comunicat medicului ceea ce-i spusese asistenta de pe ambulanță

(și anume că fractura este periculoasă și că ar trebui transportat la Iași),

însă I.G. i-a replicat: „.să nu-l învăț eu pe el, că nu-mi dă ambulanță și că

nu am decât să-l iau eu pe soțul meu și să-l transport la Iași pe cont propriu.”.

La rândul său, martorul I.G. a susținut că, față de întrebările acesteia, a

informat-o pe soția pacientului că: a) i-a acordat deja primul ajutor soțului

ei, care va fi operat luni, când va veni medicul ortoped, fiind vorba de o

„urgență amânată”, și „nu de un caz foarte urgent”; b) deși aceasta i-a cerut

să-l trimită pe soțul ei la un spital din Iași, i-a spus că nu poate face acest

lucru, întrucât potrivit prevederilor medicale, pacienții care puteau fi

operați la Pașcani nu se trimiteau la Iași; c) întrucât aceasta insista ca

soțul ei să fie trimis la Iași, i-a spus că ar putea să-l trimită doar pe

răspunderea acesteia, sub semnătură, sau că rudele pot să-l ducă ele, pe

răspunderea lor.

Potrivit martorei A.R.,

în cadrul discuției medicul I.G. nu i-a spus în mod explicit că medicul ortoped

lipsește din spital, urmând să vină luni, dar ea a aflat acest lucru de la alți

salariați ai spitalului, la aceiași dată.

Din înscrisurile

atașate la dosar, precum și din declarațiile coroborate ale persoanelor audiate

în cauză (constante și concordante sub acest aspect) a rezultat că medicul

ortoped al spitalului, martorul G.C., nu se afla vineri, 15 ianuarie 2010,

orele 16,00-17,00, în unitatea medicală din Pașcani, urmând să revină la

serviciu abia luni, 18 ianuarie 2012, acesta locuind în Iași.

Cu toate acestea, din

declarațiile martorului G.C. a rezultat că anterior i s-a solicitat (o dată sau

de două ori) să vină la urgențe în zilele de week-end și a venit. Martorul G. a

susținut că nu i-a solicitat nimeni să vină în week-end-ul respectiv la spital

pentru vreo operație, dar că dacă i s-ar fi cerut ar fi venit. Tot potrivit

susținerilor acestui martor, medicii chirurgi, care erau programați să facă de

gardă în zilele de week-end, aveau competențe să facă și intervenții

chirurgicale pe partea de ortopedie, mai ales dacă era vorba de vreo urgență.

La rândul lor, în

declarațiile date, atât medicul I.G., cât și inculpatul M.C. - ambii medici

chirurgi la același spital - au susținut că, anterior, ei au mai făcut

intervenții chirurgicale similare celei la care trebuia să fie supus și

pacientul A.V., dar cu caracter de excepție, respectiv atunci când medicul

ortoped lipsea. Mai mult, martorul I.G. a declarat în fața instanței că „nu era

vorba de un caz medical complicat”.

Cert este că medicul I.G.

nu l-a operat pe pacientul A.V. și nici nu l-a chemat pe medicul ortoped G.C.

să vină să facă operația mai devreme decât ziua de luni.

De asemenea, așa cum

s-a arătat, nici inculpatul M.C. nu l-a operat pe pacientul menționat pe durata

week-end-ului și nici nu i-a solicitat medicului ortoped G.C. să vină să facă

operația mai devreme decât ziua de luni.

Potrivit

declarațiilor martorei A.R. (soția părții vătămate), insistența sa pentru ca

victima A.V. să fie transferată la un spital din Iași (unde erau existau

condițiile necesare acordării tuturor îngrijirilor medicale ce se impuneau)

sau, în caz contrar, să fie operat mai repede, deriva din faptul că, pe de o

parte, personal a observat că fractura era gravă, deschisă și sângerândă, soțul

ei acuzând dureri puternice în continuare, iar, pe de altă parte, din aceea că

personalul medical de pe ambulanță i-a spus că gravitatea fracturii impune

trimiterea la o unitate medicală din Iași.

1.5. Întoarcerea

acasă a martorei A.R. și informarea celorlalte rude, cu solicitarea de a-l

vizita la spital pe soțul ei.

După discuția

sus-menționată avută cu medicul I.G. martora A.R. a mers în salon la soțul ei

și i-a spus că doctorul hotărâse să-l țină în spital până luni, victima

spunându-i că-l doare foarte tare piciorul și că până luni este mult.

Apoi, în jurul orelor

17,00, martora A.R. a plecat spre localitatea de domiciliu, pentru a avea grijă

de copiii săi minori, pe care-i lăsase temporar la o vecină.

După ce a ajuns

acasă, martora A.R. și-a contactat telefonic unele rude, pe care le-a informat

despre accidentul soțului și despre internarea lui în spital. Astfel, a sunat-o

pe sora sa, martora Z.V., care locuia în orașul Pașcani, și căreia i-a cerut să

meargă cu soțul ei, M.Z., la spital și să încerce să discute, din nou, cu

medicul I.G., poate îl vor convinge să-i trimită soțul la un spital din Iași.

Martorii Z.V. și M.Z. au confirmat aceste susțineri.

Din declarațiile

martorei Z.V. a rezultat că aceasta a fost sunată telefonic, în după-amiaza

zilei de 15 ianuarie 2010, de sora sa, martora A.R., care a rugat-o să meargă,

mai pe seară, la Spitalul Municipal Pașcani, în vizită la soțul ei, A.V., ce

era internat în această unitate medicală. Martora a confirmat faptul că sora sa

i-a cerut să meargă la spital cu soțul ei, iar acesta să încerce să discute cu

medicul pentru a-l convinge să-l trimită pe soțul ei la Iași, cu o ambulanță,

pentru că până luni (când urma să vină medicul ortoped) era mult timp.

Susțineri similare a făcut și martorul Z.M. în instanță, acesta precizând că a

aflat de la soția lui despre starea cumnatului lor, dar și despre rugămintea soției

părții vătămate.

În aceiași seară, de

vineri, martora A.R. i-a anunțat, mai întâi, telefonic pe socrii săi (în

special pe martorul A.A.), despre accidentul soțului și despre internarea

acestuia în spital, iar apoi s-a deplasat efectiv la locuința acestora situată

tot în satul Vânători.

Potrivit declarației

martorei P.A.M. (fiica martorilor U.) și ea a fost sunată și informată despre

accidentul unchiului ei, în aceiași seară, de către A.R..

1.6. Vizita la

spital, în seara zilei de 15 ianuarie 2010, a soților Z. și discuția purtată de

martorul Z.M. cu medicul I.G.

Soții Z. au dat curs

rugăminților martorei A.R. și, în seara zilei de 15 ianuarie 2010, în jurul

orelor 19,00, au mers în vizită în salonul de la etajul 3 al Spitalul Municipal

Pașcani, unde era internat cumnatul lor, A.V. Ambii martori au mers la patul

pacientului, declarând că acesta acuza dureri, în continuare. Martora V.Z.,

care a stat mai mult cu bolnavul, a susținut că acesta era speriat și „se

plângea că-l doare piciorul”. Martorul Z.M. a declarat că a observat faptul că

pansamentul de la piciorul pacientului sângera.

Martorul Z.M. a mers

și a discutat cu medicul I.G. în legătură cu starea pacientului A.V., dar mai

ales cu privire la necesitatea transferării sale la un spital din orașul Iași.

Potrivit susținerilor

constante ale martorului Z.M., medicul I.G. i-a furnizat relațiile solicitate

cu privire la starea cumnatului său, însă atunci când i-a solicitat să-l

trimită la un spital din Iași pentru a fi operat mai rapid, medicul menționat

„a avut o reacție mai nervoasă, în sensul că a ridicat tonul și mi-a spus că

dacă vrem să-l ducem la un alt spital să-l ducem cu mașina noastră și pe răspunderea

noastră, în condițiile în care bolnavul nu putea fi transportat decât pe

targă”. În sala de judecată, martorul l-a indicat și recunoscut, fără ezitare,

pe medicul I.G.

Ulterior acestei

discuții, martorul Z.M. a susținut că s-a întors la pacient în salon și i-a

comunicat refuzul medicului de a dispune trimiterea sa la un spital din Iași.

de către medicul-inculpat M.C. în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2010. Vizitele

unor rude la spital la pacientul A.V.

2.1. Date despre

medicul-inculpat M.C. și atribuțiile sale.

În ianuarie 2010,

inculpatul M.C. era medic chirurg primar la Spitalul Municipal din Pașcani, cu

o vechime în profesie de peste de 30 de ani (din 1975), mai exact de 38 de ani,

fiind în același timp și șeful Secției de Chirurgie a acestui spital.

La fel ca și medicul

ortoped G.C., medicul M.C. locuia în municipiul Iași și făcea naveta la

Pașcani.

Potrivit atribuțiilor

din fișa postului, inculpatul M.C. avea printre alte responsabilități și pe

acelea de: a) a răspunde de respectarea, la nivelul secției și cabinetului, a

regulamentului de organizare și funcționare, a regulamentului intern al

spitalului și a atribuțiilor prevăzute în fișa postului de personalul din

subordine; b) de a răspunde de asigurarea condițiilor adecvate de cazare,

igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale în cadrul secției

și cabinetului, conform cu normele stabilite de Ministerul Sănătății Publice;

c) de a coordona activitățile de control a calității serviciilor acordate de

personalul medico-sanitar din cadrul secției și cabinetului, precum și pe aceea

de a răspunde de calitatea serviciilor medicale prestate de către personalul

medico-sanitar din cadrul secției și cabinetului; d) de a examina zilnic

bolnavii și de a dispune tratamentul corespunzător, care trebuie menționat în

foaia de observație; e) de a răspunde prompt la toate solicitările de urgență

și la consulturile din aceiași secție și alte secții și de a colabora cu toții

medicii din secțiile și laboratoarele din spital, în interesul unei cât mai

bune îngrijiri medicale a bolnavilor; f) de a face parte din echipa operatorie

în intervențiile chirurgicale care se efectuează bolnavilor aflați sub

îngrijirea lui, potrivit indicațiilor și programului stabilit; g) de a asigura

gărzile în secția de chirurgie, potrivit programului stabilit prin R.O.I. și

graficului întocmit; de asemenea, de a participa zilnic la raportul de gardă;

h) de a monitoriza și efectua controlul pacienților care au fost internați în

spital; i) de a acorda primul ajutor medical, dacă este cazul; j) de a

recomanda internarea în secțiile cu paturi a bolnavilor care necesită aceasta,

în funcție de gradul de urgență, de a întocmi biletul de trimitere.

2.2. Vizita la

spital, în jurul orelor 09,00, a martorului A.A., tatăl victimei. Discuția

martorului cu medicul I.G.

Din analiza

declarațiilor constante ale martorului A.A., tatăl victimei, a rezultat că

acesta a fost singur în vizită la spital, la fiul său, în ziua de sâmbătă, 16

ianuarie 2010, în jurul orelor 08,00-09,30.

Martorul a susținut

că a mers, mai întâi, la fiul său, care acuza dureri mari și l-a rugat să

vorbească cu doctorul să vadă când îi vor face ceva. De aceea, l-a căutat pe

medicul de gardă I.G. și a discutat cu el, solicitându-i să-i trimită fiul cu o

ambulanță la Iași, însă acesta „mi-a vorbit foarte urât”, „spunându-mi ia-ți-l

de aici dacă vrei”, că „nu are să-i dea salvare”. Martorul a arătat că medicul

i-a spus că dacă ia pacientul să-l ducă la Iași, să nu-l mai aducă înapoi,

„pentru că nu mi-l mai primește acolo”.

Medicul I.G. nu a

confirmat, dar nici nu a infirmat această discuție, întrucât nu a fost întrebat

expres, și nici el nu a oferit detalii din proprie inițiativă.

În declarația din

faza de urmărire penală, martorul A.A. a susținut că, la această primă vizită,

a fost singur, în timp ce în fața instanței a susținut că ar fi fost însoțit și

de nora sa, R. ( soția părții vătămate). Această ultimă susținere nu

a fost însă confirmată de martora A.R. ( întrucât aceasta nu a venit în vizită

în ziua de sâmbătă) și nu concordă cu realitatea, martorul nemaiamintindu-și și

făcând, cel mai probabil, confuzie cu vizita la spital din ziua următoare, de

duminică (când a fost, într-adevăr, însoțit de nora sa).

Această neconcordanță

din declarațiile martorului A.A., dincolo de faptul că are explicația

rezonabilă/temeinică anterior menționată, este irelevantă din perspectiva

faptelor penale imputate inculpatului, care nu s-au comis la această dată, ci

în zilele următoare.

2.3. Vizita la

spital, în jurul orelor 14,00, a martorului Z.M., cumnatul soției victimei.

În toate declarațiile

sale martorul Z.M., a susținut constant că, sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în jurul

orelor 14,00, a fost singur în vizită la spital la pacientul A.V., care acuza

dureri mari. Martorul a susținut că a căutat medicul de gardă pentru a vorbi cu

el, dar nu l-a găsit.

2.4. Preluarea gărzii

de către inculpatul M.C.

Potrivit susținerilor

inculpatului (făcute pentru prima dată în fața instanței), în ziua de sâmbătă,

16 ianuarie 2010, el ar fi trebuit să înceapă garda în jurul orelor

08,00-08,30. Dar, pentru că, în prima parte a acelei zile, trebuia să participe

la o înmormântare (ceea ce a și făcut), a avut o înțelegere verbală cu colegul

său, medicul I.G., pe care l-a rugat să rămână în locul său până va veni el,

ceea ce s-a și întâmplat.

Deci, potrivit

declarațiilor inculpatului M.C. acesta a ajuns la serviciu și a preluat garda,

sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în jurul orelor 15,00-15,30.

De asemenea, tot

potrivit declarațiilor inculpatului, la preluarea gărzii s-a întâlnit cu

medicul I.G. pe care l-a întrebat dacă sunt urgențe medicale sau dacă trebuie

operat vreun pacient, acesta răspunzându-i negativ.

Inculpatul a susținut

că medicul Iosub nu i-ar fi spus nimic despre pacientul A.V.

Spre deosebire de

inculpat, martorul I.G. deși a confirmat orele când a predat garda, a susținut

contrariul și anume că „am discutat, la predarea gărzii, cu medicul M.C. și

i-am prezentat bolnavii, inclusiv pe A.V., așa cum se face de obicei”.

S-a impus precizarea

că inculpatul M.C. era șeful ierarhic direct al medicului I.G.

2.5. Vizita la

spital, în jurul orelor 15.00, a martorilor U.I. și U.D. Discuția martorului U.I.

cu inculpatul M.C.

Din analiza

coroborată a declarațiilor martorilor U.I. (cumnatul victimei) și U.D. (sora

victimei și soția martorului I.U.) a rezultat că cei doi au fost în vizită la

spital la pacientul A.V. în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în jurul orelor

15,00-16,00. Acești martori au susținut constant că s-au deplasat din

localitatea de domiciliu la Pașcani cu un autoturism condus de viitorul lor

ginere, P.C.A.

Soții U. au mers în

salonul în care era internat A.V. și au aflat, de la acesta, că probabil va fi

operat la picior, luni, când va veni medicul ortoped.

Acolo, în salon,

martorul U.I. a constatat că, sub piciorul pacientului, pe pat, „era o pată

mare de sânge” (care fusese acoperită cu un cearșaf alb, probabil de o

infirmieră, pentru a nu se vedea), ceea ce l-a făcut să se „panicheze” și l-a

determinat să-l caute pe medicul de gardă, inculpatul M.C.

Martora U.D. a

declarat că ea nu s-a uitat sub piciorul pacientului și nu poate confirma cele

văzute de soțul ei, însă a confirmat faptul că pacientul „spunea că se simte

rău”, motiv pentru care soțul ei a mers „să discute cu doctorul și să-i ceară

să-l trimită la Iași”. Această martoră a mai susținut că nu s-a uitat la rana

fratelui său, întrucât îi era milă și, în plus, i s-a făcut rău, motiv pentru

care a și ieșit din salon, nestând tot timpul cu soțul ei și neînsoțindu-l la

discuția cu doctorul.

În declarațiile din

faza de urmărire penală, martorul U.I. a susținut că, după ce a văzut pata de

sânge respectivă, a mers și l-a căutat pe inculpatul M.C., pe care l-a găsit în

cabinetul său. Martorul a susținut că, la solicitarea sa, de a se dispune

trimiterea la Iași a pacientului A.V., inculpatul le-a spus că nu este nevoie,

pentru că luni va veni medicul ortoped și-l va opera, solicitându-le să nu-și

facă grijii pentru că un om poate rezista cu o fractură deschisă chiar și 20 de

zile. În aceste declarații, martorul U.I. a susținut că este posibil să mai fi

fost însoțit la această discuție de o altă persoană (probabil soția), însă

nu-și mai aduce aminte. În faza de judecată, martorul nu și-a mai adus aminte

de această discuție avută cu inculpatul M.C.

Existența unei astfel

de discuții, cel mai probabil cu martorul U.I., a fost confirmată de chiar inculpatul

M.C.

Astfel, în

declarațiile sale, inculpatul M.C. a susținut că, sâmbătă, după ce s-a

despărțit de medicul I.G. de la care preluase garda, a intrat în cabinetul său

pentru a se schimba. Inculpatul a mai susținut că atunci când a ieșit din

cabinet, în jurul orelor 15,30, a fost abordat de trei persoane, doi bărbați și

o femeie, despre care a înțeles că ar fi cumnații pacientului A.V. și soția

unuia dintre ei, care i-au spus că pacientul nu se simțea bine, iar doctorul I.G.

refuzase să dispună trimiterea acestuia la un spital din Iași. Inculpatul a

declarat că a mers împreună cu aceștia la salonul pacientului pentru a vedea

despre ce este vorba, a analizat foaia de observație a acestuia, a constatat că

i se prescriseseră deja medicamente de medicul Iosub și a dispus asistentei

să-i administreze analgezice suplimentar, dacă va fi cazul.

Inculpatul a mai

susținut că, personal, a observat că sub piciorul victimei nu era nici o baltă

de sânge, dar ca pansamentul pacientului avea o mică pată de sânge de cca. 1,5

cm diametru. A mai constatat că piciorul pacientului era imobilizat într-un

aparat gipsat și că acesta avea o stare general bună, deși acuza unele dureri.

În declarația din

cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că le-a explicat rudelor

pacientului că „la Iași, trebuie să existe acordul unui medic ortoped care să

fie de acord să-l primească și că aceste operații se pot face și la Spitalul

Municipal din Pașcani, ei fiind de acord ca intervenția să se facă la Pașcani”.

În schimb, în

declarația din fața instanței, inculpatul M.C. a susținut parțial altceva și

anume că, deși rudele l-au însoțit la patul bolnavului, acestea „nu au înțeles

mare lucru din ce am spus eu la vizită”, fiind și „foarte agitate, în sensul că

vorbeau pe un ton ridicat și făceau reproșuri la adresa medicului I.”, iar, în

plus, la terminarea acesteia, l-au așteptat pe hol și „m-au rugat din nou să-l

trimit pe acesta (pacientul) la Iași”. Inculpatul a declarat că le-a explicat,

din nou, acestor rude motivele pentru care nu poate trimite pacientul la Iași -

și anume: a) riscul ca transportul să pună în pericol viața pacientului, dat

fiind tipul fracturii; b) faptul că se acordase deja primul ajutor de către

medicul Iosub și se prescrise tratamentul și medicația necesare; c) faptul că

operația respectivă putea fi făcută și la Pașcani, luni de către medicul

ortoped - acestea „înțelegând probabil acest discurs al meu”, pentru că au

plecat.

Din cele mai sus

arătate, a rezultat că, în ziua de sâmbătă, în jurul orelor 15,30-16,00, a avut

loc o discuție cel mai probabil între, pe de o parte, inculpatul M.C. și, pe de

altă parte, unele rude ale pacientului (fie doar U.I., fie acesta împreună cu

soția sa și viitorul ginere, cu care veniseră), în cadrul căreia, date fiind

durerile invocate de victimă și nelămuririle rudelor privitoare la amânarea

efectuării operației, medicul le-a oferit detalii și explicații privitoare la

starea de sănătate a pacientului A.V., precum și explicații privitoare la

motivele netransferării pacientului la Iași și la amânarea operației pentru

luni.

Cine au fost cu

exactitate aceste rude, care a fost tonul discuțiilor și conținutul lor concret,

instanța de fond a apreciat că aceste detalii sunt mai putin importante

din perspectiva faptelor penale imputate inculpatului, care nu s-au comis la

această dată, ci în zilele următoare.

2.6. Efectuarea unei

operații, considerată urgență medicală, de către inculpatul M.C., în ziua de

sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în intervalul orar 22,00-22,30.

Potrivit declarației

date de inculpat în fața instanței coroborată cu relațiile comunicate de

Spitalul Municipal din Pașcani, sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în intervalul orar

22,00-22,30, inculpatul M.C. a efectuat personal o operație chirurgicală asupra

unui bătrân (N.C.), care suferea de „hernie inghinală stângă încarcerată”, cu

pericol de anză. Acest pacient fusese internat în aceiași zi.

Potrivit relațiilor

comunicate de Spitalul Municipal din Pașcani, orele sus-menționate a rezultat

din mențiunile făcute în „registrul de intervenții chirurgicale”, că operația

sus-menționată este o urgență medico-chirurgicală.

Potrivit acelorași relații,

„prioritatea unui act medical o hotărăște numai medicul curant care îngrijește

bolnavul”.

Din aceleași relații,

mai rezultă și că în ziua de sâmbătă, în Secția de Chirurgie s-a efectuat doar

o singură operație, respectiv cea anterior arătată.

2.7. Ținerea

legăturii telefonice cu victima de către soția sa.

În ziua de sâmbătă,

16 ianuarie 2010, martora A.R. nu a putut să meargă în vizită la spital, la

soțul ei. Potrivit susținerilor sale constante, ea a ținut tot timpul legătura

cu soțul, prin intermediul telefonului mobil, acesta continuând să acuze dureri

mari, deși i se administraseră unele calmante. De asemenea, martora a aflat de

starea soțului și de la celelalte rude care fuseseră în vizită, în special de

la socrul ei, martorul A.A.

ziua de duminică, 17 ianuarie 2012. Primirea sumei de 100 lei de către inculpatul

M.C. de la martorul A.A.

3.1. Venirea

martorilor A.R. și A.A. în vizită la spital. Discuția purtată de aceștia cu

inculpatul. Primirea de către inculpat a sumei de 100 lei oferită de martorul A.A.

În dimineața zilei de

duminică, 17 ianuarie 2010, în jurul orelor 06,00, martorii A.R. și A.A. au

venit din localitatea Vânători cu o mașină de ocazie în municipiul Pașcani, iar

de aici la spitalul unde era internat soțul, respectiv, fiul acestora, cu

scopul de a vorbi și cu noul medic de gardă, despre care aflaseră - de la

rudele ce fuseseră în vizită în partea a doua a zilei de sâmbătă - că este inculpatul

M.C.

Potrivit

declarațiilor făcute de inculpat în fața instanței, el nu ar mai fi trebuit să

fie de gardă și în ziua de duminică, însă fusese rugat de un coleg (ce era

bolnav) să-l înlocuiască, lucru pe care l-a acceptat, mai ales că, în acea zi,

avea o pacientă pe care trebuia să o opereze.

La spital, cei doi

martori au mers mai întâi în salonul unde era internată victima, constatând că

acesteia îi era rău și continua să acuze dureri.

Ambii martori au mai

declarat că au văzut personal fie în acel moment, fie ulterior, în cursul

aceleași zile, că piciorul victimei „sângera puternic”, iar patul în care

aceasta stătea „era baltă de sânge”, pata de sânge fiind acoperită de cineva

(probabil de o infirmieră) cu un cearșaf pentru a nu se vedea.

Deși inculpatul și

martorii angajați ai spitalului (asistentele medicale), ce au fost audiați de

instanță, au susținut că piciorul bolnavului nu a sângerat și că, în nici un

caz, nu a pătat patul, inculpatul sugerând că afirmațiile în sens contrar ale

martorilor, rude ale pacientului, ar fi subiective și tendențioase, instanța a reținut

că, în cauză, există și alte mijloace probatorii din care rezultă că rana de la

piciorul victimei a sângerat puternic și a pătat patul.

Astfel, potrivit

susținerilor numitei R.M. (declarație/notă explicativă dată în cadrul

procedurii disciplinare declanșate de spital, atașată în copie), îngrijitoare

la secția de chirurgie: „în ziua de 17 ianuarie 2010 am făcut curățenie în

salon; am văzut pe patul pacientului o pată de sânge și i-am spus să schimbe

lenjeria; el a spus, fiind și soția lui de față, că nu este nevoie că trebuie

să meargă la Iași; totuși, eu i-am pus un câmp sub picior, fără să-i mișc

piciorul”.

Prin urmare,

susținerile martorilor A.R. și A.A. (dar și ale lui U.I., care a constatat

același lucru cu ocazia vizitei sale din ziua anterioară) potrivit cărora au

văzut pe pat, sub piciorul victimei, o pată mare de sânge acoperită cu un cearșaf

alb („câmp”) sunt reale.

În opinia instanței,

existența unei astfel de pete, percepută de martori în diferite zile poate fi

de natură să indice cel puțin o lipsă de atenție, o neglijență în îngrijirea și

tratarea pacientului.

După ce l-au vizitat

pe bolnav și au constatat cele anterior menționate, martorii A.R. și A.A. l-au

așteptat pe holuri pe inculpatul M.C. pentru a discuta cu el. În cele din urmă,

s-au întâlnit cu acesta, pe hol, în jurul orelor 09,30 și au intrat pentru a

discuta despre starea pacientului A.V., într-o încăpere mai mică, un cabinet,

amplasat lângă un lift, în care nu mai erau alte persoane.

Aici, cei doi

martori, dar în special martorul A.A., au insistat ca inculpatul „să facă ceva”

pentru pacientul A.V. pentru că are dureri, dar, mai ales, să-l trimită la Iași

cu o ambulanță.

Potrivit susținerilor

constante ale ambilor martori, față de această solicitare, inculpatul ar fi

susținut că victima „nu are asigurare medicală și că a sunat la Iași, iar cei

de acolo i-au spus nu au locuri, că sunt mulți pacienți și că, deci, nu o să-l

primească”, precum și că „…nu are asigurare și nu se compară unul care fluieră

în vânt cu alții care plătesc milioane pe lună pentru asigurare”, iar

transportul cu ambulanța „costă bani”.De asemenea, martorii au mai susținut că

inculpatul M.C. a fost deranjat de insistența lor în a trimite pacientul la

Iași, motiv pentru care a afirmat: „da’ ce doamnă, mă credeți pe mine prost de

tot insistați să-l duceți la Iași ?”, „ce eu nu sunt doctor ?”; „mă ocup luni de

el.”

Față de susținerile

inculpatului referitoare la lipsa asigurării, martorul A.A. a răspuns că „nu ne

vom muta de unde stăm și vom plăti asigurarea, mâine”, adică, a doua zi, luni. Tot

în cadrul discuției cu inculpatul M.C., ambii martori au arătat că numitul A.A.

i-a spus medicului că fiul său sângera (pentru că văzuse personal acest lucru pe

pat) și că are fractură deschisă, solicitând o intervenție mai repede,

respectiv „să nu-l lase prea mult/așa mult, până luni”, susținere față de care

inculpatul a replicat precizând că nu e o problemă, că el este doctor și știe

ce face și „că-l poate ține pe fiul meu (n.t.: în spital) și două săptămâni”.

În acel moment, în

prezența martorei A.R. (care a văzut totul), martorul A.A. a scos din buzunar o

bancnotă de 100 de lei și i-a băgat în buzunarul halatului inculpatului, pe

care acesta îl purta, spunându-i medicului: „dle doctor vă dau 100 lei, dar

da-ți-mi o salvare, să-l duc la Iași”, precum și „să aibă grijă de fiul meu și

că tot ce costă, ce trebuie, eu voi plăti”.

Dincolo de aceste

motive ale oferirii și dării efective a celor 100 de lei, martorul A.A. a mai

susținut că a făcut acest gest și pentru „a mă asigura că fiul meu este în

siguranță”, respectiv „pentru a-l determina pe doctor să se ocupe de fiul meu”.

Martora A.R. a susținut la rându-i, că socrul său a dat acei bani sperând că

„va putea să schimbe opinia medicului, pentru a face ceva” sau pentru „a-l transporta

la Iași,” pe soțul ei.

După ce martorul A.V.

i-a pus banii în buzunar inculpatului, acesta le-a spus celor doi, „am eu grijă

de el”.

După ce inculpatul M.C.

a acceptat cei 100 de lei și a afirmat „am eu grijă de el” (cu referire la

pacient), discuția acestuia cu martorii A.R. și A.A. s-a încheiat.

Pe hol, martorii s-au

despărțit. Astfel, A.A. a plecat spre satul Vânători, iar martora A.R. a rămas

la spital, cu soțul ei, singură, până în jurul orelor 15,00, când s-a reîntors

în aceiași localitate de domiciliu (instanța remarcând faptul că depozițiile

martorilor sunt concordante inclusiv și sub acest aspect de detaliu, nesemnificativ).

În ceea ce privește

un eventual transfer la un alt spital, din Iași, s-a impus precizarea, de

esență, că, potrivit fișei postului, inculpatul M.C. avea în atribuții și pe

aceea de a lua decizii și măsuri în acest sens. De altfel, chiar și Spitalul

Municipal Pașcani a precizat expres, în adresa din 01 februarie 2010 adresată

martorei A.R. că „șeful de secție, care era și medic de gardă sâmbătă și

duminică, putea decide transferul pacientului”.

Desigur, că o decizie

în acest sens trebuia luată doar dacă se considera că era cea mai bună și

singura soluție medicală. Se pare că această soluție nu era indicată, datorită

riscurilor, însă acest lucru în cauză nu are relevanță din perspectiva

acuzațiilor penale concrete aduse inculpatului în acest dosar, în care nu i se

impută vreo culpă medicală (cercetările sub acest aspect făcând obiectul unei

alte cauze).

Ceea ce s-a apreciat

că interesează, din perspectiva acuzațiilor penale concrete aduse inculpatului

în acest dosar, este doar dacă inculpatul avea în atribuțiile de serviciu și pe

aceea de a decide sau nu trimiterea bolnavului către o altă unitate medicală.

Prin urmare, chiar

dacă doar acesta ar fi fost scopul remiterii banilor (cum a invocat apărarea că

ar fi rezultat din probe) s-a apreciat de către instanța de fond că, fapta

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „luare de mită”,

întrucât și un asemenea scop vizat - luarea sau nu a unei decizii de trimitere

a pacientului la spital - intra în atribuțiile de serviciu ale inculpatului.

În speță, însă, așa

cum s-a arătat mai sus, cei 100 de lei nu au fost dați în acest scop exclusiv,

ci și pentru ca inculpatul, în calitatea sa de medic, „să facă ceva”, „să se

ocupe de fiul meu”, „să aibă grijă de fiul meu”, adică să-i acorde

îngrijirile/tratamentul medical necesar în timp util.

În ceea ce privește

necesitatea ca pacientul să fi fost asigurat, s-a impus precizarea că din

actele dosarului și din declarațiile persoanelor audiate rezultă că, fiind

vorba de o urgență medicală, nu era nevoie ca pacientul să fie asigurat,

unitatea medicală având obligația legală de a-i acorda îngrijirile medicale

specifice. De altfel, în interviul înregistrat dat jurnaliștilor, managerul

spitalului din Pașcani a arătat expres că „pentru acest pacient nu intra în

nici un fel discuția ca să fie asigurat; prin lege, această fractură deschisă

este o urgență, indiferent dacă acest pacient ar fi fost rege, șomer sau nu ar

fi avut nici un venit; deci corpul medicilor are obligația să-l rezolve”.

Cu toate acestea, în

discuțiile avute cu martorii-rude ale pacientului (așa cum rezultă din analiza

coroborată a depozițiilor lor, concordante și sub acest aspect), atât

inculpatul M., cât și medicul I.G. au făcut vorbire de faptul că bolnavul nu

avea asigurare medicală.

Apărările

inculpatului: În legătură cu această faptă, inculpatul a negat categoric

primirea vreunei sume de bani, susținând, în apărare, că în dimineața zilei de

duminică nici măcar nu s-a întâlnit cu vreo rudă a pacientului A.V. Mai mult,

doar în fața instanței, inculpatul a susținut că la orele la care martorii A.R.

și A.A. pretind că ar fi discutat cu el și că i s-ar fi dat banii (orele 09,30,

cel mai târziu 10,00), el nu avea cum să se întâlnească cu aceștia, întrucât,

mai întâi, a fost la vizita pacienților, iar apoi avea programată o operație privind

o pacientă, pentru care s-a pregătit și pe care a și efectuat-o, începând cu

orele 10,00. Inculpatul a mai arătat că operația a durat cca. 3 ore.

În schimb, inculpatul

M.C. a pretins că duminică, în jurul prânzului, în cabinetul său ar fi intrat

„doi bărbați care s-au recomandat a fi doi cumnați ai pacientului și care au

vrut să-i ofere niște bani, pe care-i aveau în mână și au vrut să mi-i pună în

raftul bibliotecii, dar eu i-am refuzat și nu i-am primit”. În declarația din

fața instanței, inculpatul a revenit parțial și și-a nuanțat susținerile,

arătând că, după terminarea operației și deci după prânz, au venit la el la

cabinet doi bărbați, rude ale pacientului, dintre care unul a scos ceva din

buzunar, probabil bani, și a vrut să-i pună pe raftul bibliotecii, el refuzând,

spunându-le „să nu umble cu așa ceva” și punând mâna pe mâna acelui bărbat pe

care i-a tras-o înapoi, nepermițându-i să pună banii acolo.

În ceea ce privește

apărarea referitoare la imposibilitatea întâlnirii cu martorii A.R. și A.A., instanța

de fond a înlăturat-o, ca nefondată, dat fiind faptul că din relațiile

comunicate de Spitalul Municipal din Pașcani, operația menționată a avut loc în

intervalul orar 10,00-13,00. Deci în jurul orelor 09,30 (poate mai înainte),

inculpatul și martorii se puteau întâlni, pentru câteva minute. Nici faptul că

anterior, dimineața inculpatul a făcut vizita în saloanele bolnavilor, nu

împiedica, în mod absolut, o întâlnire între martor și inculpat, mai ales că

din declarațiile inculpatului și ale celorlalți medici din spital audiați în

legătură cu evenimentele de a doua zi, de luni, a rezultat că vizita de

dimineață a avut loc, cu aproximație în intervalul 08,30-09,30, durata acesteia

depinzând de numărul pacienților și complexitatea cazurilor.

Declarațiile martorei

B.S. (salariată a spitalului, sancționată, la rându-i disciplinar, în legătură

cu același caz), propusă de inculpat, nu au fost de natură a susține apărările

acestuia, referitoare la imposibilitatea întâlnirii dintre el și martori în

acea dimineață la ora anterior reținută. Astfel, pe de o parte, martora a

arătat că vizita la pacienți se termină de regulă, în jurul orelor 08,30-09,00,

iar, pe de altă parte, că ea nu l-a însoțit pe inculpat în acea dimineață după

vizită, știind doar că ar fi trebuit să ajungă apoi la sala de reanimare și

apoi să intre într-o operație.

Instanța de fond

a apreciat că, întâlnirea dintre martori și inculpat în jurul orelor 09,30

(după terminarea vizitei și mai înainte de pregătirea și începerea operației de

la ora 10,00) era pe deplin posibilă, și a și avut loc în realitate, fiind

confirmată constant de declarațiile repetate și concordante ale martorilor A.R.

și A.A.

În ceea ce privește aserțiunile

relA.T.I.ve la ceea ce inculpatul a numit „încercarea sa de mituire” de către

doi bărbați, în jurul prânzului sau după prânz, sâmbătă, 17 ianuarie 2010,

tribunalul a reținut că aceste susțineri nu au fundament probator, nefiind

confirmate, din perspectivă temporală (dar nu numai), de nici una din

declarațiile celorlalte persoane audiate în cauză. Astfel, dincolo de

modificarea susținerilor relative la intervalul în care ar fi avut loc

întâlnirea (prânz - nu era posibil, pentru că era încă în operație; sau după prânz),

tribunalul a remarcat faptul că nici una dintre rudele victimei, audiate ca

martori, nu a susținut că ar fi venit sâmbătă la prânz sau după prânz în vizită

la pacient și, cu atât mai puțin, că s-ar fi întâlnit și ar fi discutat cu

inculpatul. De asemenea, s-a mai remarcat și faptul că, deși a vorbit de doi

bărbați, inculpatul a arătat că nu poate spune care sunt cei doi bărbați,

pentru că nu i-a recunoscut printre martorii audiați. Cu toate acestea, din

declarația inculpatului a rezultat că nici unul dintre cei doi bărbați nu era

martorul Z.M., pe care-l „cunoaște, acum, foarte bine”.

Așa cum s-a arătat

(în legătură cu fapta de luni), prin această susținere, inculpatul a vrut, mai

întâi, să creeze o anumită confuzie, plasând în ziua de duminică - la o altă

oră a zilei, deși tot cu participarea a două persoane, dar într-o componență

diferită decât cea reală (doi bărbați, în loc de un bărbat și o femeie) -

întâlnirea care, în fapt, a avut loc a doua zi, luni dimineață, și în cadrul

căreia el a pretins aluziv și a primit de la martorii A.R. și U.I. suma de 300

lei (prima fiind cea care i-a înmânat efectiv).

În al doilea rând,

instanța a considerat că prin această susținere, inculpatul a vrut să-și

justifice, într-un fel, afirmațiile făcute în fața unui jurnalist și

înregistrate audio-video (care vor fi detaliate mai jos), când la afirmația

reporterului: „Vi s-au oferit trei milioane”, inculpatul M.C. s-a „scăpat” și a

răspuns: „Mie da și i-am dat înapoi. I-am spus: domnule, nu am nevoie. O oferit

și altui doctor, și acela i-o refuzat, și acela. V-o spus de treaba asta ? Nu

numai mie. (…)”.

Conștientizând,

ulterior, că prin această afirmație, a recunoscut cel puțin o parte din

detaliile factuale ale acuzației aduse (respectiv cel puțin faptul că a avut

loc o întâlnire și că, într-adevăr, i s-au oferit 300 lei), în condițiile în

care a negat orice primire de bani, inculpatul a încercat - prin apărarea

făcută să-și justifice aceste afirmații făcute față de reporter, plasând

temporar întâlnirea de luni, într-o altă zi, respectiv duminică, la prânz (când

nu putea avea loc - pentru că era încă operație) sau după prânz.

Făcând această

alegere, inculpatul nu a observat însă că nici un martor, rudă a pacientului

(și, în plus, bărbat), nu a pretins niciodată, în vreo declarație, că ar fi

fost în vizită la pacient duminică la prânz sau după prânz și că, mai mult, la

acel moment ar fi avut vreo întâlnire cu el. Prin urmare, duminică la prânz sau

după prânz, nu era posibil ca cineva apropiat bolnavului să-i ofere mită pentru

că nici o rudă de-a pacientului nu s-a întâlnit cu inculpatul, iar, mai mult,

nici o rudă-bărbat nu venise în vizită la spital în acel interval orar.

De aceea, toate

apărările inculpatului, în acest sens, au fost nefondate și au fost înlăturate.

3.2. Efectuarea unei

operații, considerată urgență medicală, de către inculpatul M.C., în ziua de

duminică, 17 ianuarie 2010, în intervalul orar 10,00-13,00.

Potrivit declarației

date de inculpat în fața instanței coroborată cu relațiile comunicate de

Spitalul Municipal din Pașcani, duminică, 17 ianuarie 2010, în intervalul orar

10,00-13,00, inculpatul M.C. a efectuat personal o operație chirurgicală de

ocluzie intestinală asupra unui paciente (S.A.) în vârstă de 71 de ani,

internată în ziua de 16 ianuarie 2010.

Potrivit relațiilor

comunicate de Spitalul Municipal din Pașcani, operația sus-menționată a fost

considerată o urgență medico-chirurgicală.

De asemenea, din

aceleași relații, a mai rezultat și că, în ziua de duminică, în secția de

chirurgie s-a efectuat doar o singură operație, respectiv cea anterior arătată.

3.3. Informarea

telefonică de către victimă a soției sale cu privire la faptul că va fi operat

luni, la Pașcani, de către medicul M.

Potrivit susținerilor

martorei A.R., soțul ei, A.V., a informat-o telefonic, în seara zilei de

duminică, în jurul orelor 19,00, că în salon la el a venit medicul M.C. care

i-a spus că „a doua zi, luni, o să-l opereze”.

3.4. Întâlnirea din

seara zilei de duminică dintre martorii A.R., U.I. și A.A., la locuința

ultimului. Primirea sumei de 300 lei de către U.I. de la A.A., pentru a o

folosi a doua zi, la spital, „dacă va fi cazul”.

După ce soțul său a

informat-o că urmează a fi operat a doua zi la Pașcani de medicul M., martora A.R.

s-a deplasat, în aceiași seară, la locuința socrului ei, A.A., din aceiași

localitate, pentru a discuta cu el pe această temă. Tot acolo s-au mai dus și

soții U.I. și U.D.

În acest context,

rudele pacientului A.V. au discutat despre: posibilele soluții pentru

transferarea acestuia la Iași, despre plata asigurării, dar, mai ales, despre

operația ce era programată a doua zi.

În acea seară, s-a

convenit ca, a doua zi dimineață, să meargă la spital soția pacientului,

martora A.R., și martorii U.I. și U.D.

Tot în acest context,

martorul A.A. i-a dat martorului U.I. (fiind doar ei doi de față) suma de 300

de lei, pentru - așa cum a susținut Ionel U. „a avea a doua zi la el de

cheltuială, pentru V.”, dacă va fi cazul, la spital. Această împrejurare

factuală a fost confirmată de toți cei patru martori.

Astfel, martorul A.A.

a arătat că, în acea seară, în cadrul discuțiilor, a înțeles că a doua zi, fiul

său va fi operat. De aceea, i-a spus martorului U.I. să se ducă a doua zi la

spital, împreună cu nora sa (el neputând merge pentru că era răcit), dându-i

acestuia, suma de 300 lei, în bancnote de câte 100 lei, „pentru a-i da dlui

doctor M., pentru a avea grijă de fiul meu”.

Martorul U.I. a

confirmat faptul că, în seara, respectivă socrul său, A.A., i-a dat - la

locuința sa - suma de 300 de lei, întrucât a doua zi urma să meargă la spital,

„pentru ca să-i aibă de cheltuială pentru V.”, la spital.

Martora A.R. a

confirmat faptul că martorul U.I. (cumnatul ei), primise de la socrul său suma

de 300 lei (lucru despre care îi spusese și ei, socrul său), pe care i-a înmânat-o

ei, a doua zi, luni dimineața, în cabinetul medicului M.C., ea fiind cea care

i-a dat banii inculpatului, în prezența martorului.

Martora U.D. a

declarat că a aflat de la soțul ei, că, în acea dimineață, el „i-a adus

cumnatei sale niște bani”, dar nu știe câți, de unde și cu ce scop.

ziua de luni, 18 ianuarie 2012:

a) Comiterea celei

de-a doua infracțiuni deduse judecății: pretinderea aluzivă de către inculpatul

M.C. de „a i se face o cinste” și primirea de căt