ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3375/2013

Transportul victimei la spital cu ambulanța Întrucât victima A.V. continua să acuze dureri puternice, soția sa, a apelat numărul de urgență 112, solicitând intervenția unei ambulanțe. Apoi, martora A.R. l-a contactat telefonic pe martorul A.I. (cumnatul victimei) căruia, după ce i-a spus ce s-a întâmplat, i-a cerut să meargă la primărie (având în vedere că oricum lucra acolo ca paznic) să aștepte ambulanța și să-l îndrume pe șoferul acesteia către locuința sa. Martorul s-a conformat și ulterior a venit împreună cu ambulanța la locuința familiei A. În mai puțin de o oră de la solicitare, aproximativ în jurul orelor 15,00, la locuința familiei A. a ajuns o ambulanță, în care erau un șofer și o asistentă medicală. Martorul Anisie Ionel a găsit victima lângă grajd și a ajutat la urcarea acesteia în ambulanță. Victima A.V. a fost transportată cu acea ambulanță (în care a urcat și soția sa, R.) la Spitalul Municipal din Pașcani, situat la cca. 22 de km de localitatea Vânători, unde a ajuns în jurul orelor 16,00, mai exact în jurul orei 15,45, iar la orele 16,13 i s-a întocmit foaia de internare. Potrivit susținerilor martorei A.R. era evident faptul că fractura de gambă era deschisă, întrucât a văzut că „osul străpunsese deja pielea și sângera destul de puternic”. Aceiași martoră a declarat constant faptul că asistenta medicală de pe ambulanță i-a spus că fractura este periculoasă și că medicii de la Pașcani vor fi nevoiți să-l trimită la Iași pe soțul ei. 1.

Internarea victimei în Spitalul Municipal din Pașcani de către medicul de gardă I.G. Potrivit mențiunilor din foia de observație clinică generală a pacientului A.V., acesta a fost internat la Spitalul Municipal din Pașcani pe data de 15 ianuarie 2010, în jurul orelor 16,13. La acest spital, victima a fost preluată, mai întâi, la triaj, la Serviciul de Urgență. Medicul de gardă era martorul I.G., acesta fiind cel care i-a acordat primele îngrijiri medicale și care, apoi, a dispus internarea pacientului A.V. în spitalul din Pașcani. În nota explicA.T.I.vă dată în cadrul procedurii disciplinare efectuată de Spitalul Municipal Pașcani, medicul I.G. a susținut că „fractura deschisă este o urgență, de aceea l-am internat”. Potrivit susținerilor medicului I.G., acesta a constatat că pacientul „prezenta o fractură deschisă de gambă punctiformă”, motiv pentru care l-a internat și i-a făcut toaleta plăgii, pansament, imobilizare cu atelă gipsată, profilaxie antitetanică, antibiotice, calmante. Diagnosticul victimei la internare, menționat în foaia de observație, a fost de „fractură deschisă 1/3 inferioară tibie dreapta și 1/3 sup. peroneu (…)”. Potrivit mențiunilor, din aceiași foaie de observație, dar și din raportul de necropsie, la momentul internării, pacientul A.V. prezenta: „durere vie gambă dreaptă, crepitații 1/3 medie cu inf. gamba dr., impotență funcțională la mers membrul inferior drept, plagă punctiformă 1/3 inf. gambă”, la nivel local constatându-se „gambă dreaptă cu dureri, crepitații 1/3 medie cu inf. impotență funcțională la mers membrul inferior drept, plagă punctiformă1/3 inf. gambă dr.” După primul ajutor ce i-a fost acordat de medicul I.G. la serviciul de urgență de la parterul spitalului, pacientul A.V. a fost transportat cu un cărucior până la etajul 3, într-un salon, în care a fost internat, de către o infirmieră, însoțită de martora A.R. (așa cum rezultă din declarațiile acesteia din urmă). Ulterior, potrivit susținerilor acestei martore, victima a fost coborâtă la parterul clădirii, unde i s-a făcut o radiografie, după care a fost readusă în salonul de la etajul 3. Martora A.R. a susținut că ea a însoțit victima pe acest traseu. 1.

Discuția dintre soția victimei și medicul I.G. Motivele refuzului transferării pacientului la Iași. Amânarea operației pentru luni, 18 ianuarie 2010. După ce pacientul A.V. a fost readus în salon, soția sa, A.R., l-a așteptat pe hol pe medicul I.G., pentru a discuta cu el și a se lămuri în legătură cu starea de sănătate a soțului și cu gravitatea fracturii. În jurul orelor 16,30-17,00, martora A.R. s-a întâlnit cu medicul I.G. și a discutat cu acesta. Ambii martori au confirmat existența unei discuții în legătură cu starea pacientului A.V., precum și cu privire la oportunitatea transferării/trimiterii sale la un spital din orașul Iași. Cei doi au prezentat însă versiuni parțial diferite cu privire la conținutul discuțiilor. În orice caz, ambii au confirmat totuși faptul că soția victimei a insistat ca soțul său să fie transferat la un spital din Iași, sau să fie operat de îndată și nu tocmai luni, peste 3 zile. Astfel, potrivit susținerilor constante ale martorei A.R., la întrebările sale, medicul I.G. i-a răspuns, în esență, că nu este de acord să-l trimită pe soțul ei la un spital din Iași și că îl vor ține până luni în spital, când „vom vedea dacă este de competența noastră sau a celor de la Iași”. Față de acest răspuns, martora A.R. a arătat că i-a comunicat medicului ceea ce-i spusese asistenta de pe ambulanță (și anume că fractura este periculoasă și că ar trebui transportat la Iași), însă I.G. i-a replicat: „.să nu-l învăț eu pe el, că nu-mi dă ambulanță și că nu am decât să-l iau eu pe soțul meu și să-l transport la Iași pe cont propriu.”. La rândul său, martorul I.G. a susținut că, față de întrebările acesteia, a informat-o pe soția pacientului că: a) i-a acordat deja primul ajutor soțului ei, care va fi operat luni, când va veni medicul ortoped, fiind vorba de o „urgență amânată”, și „nu de un caz foarte urgent”; b) deși aceasta i-a cerut să-l trimită pe soțul ei la un spital din Iași, i-a spus că nu poate face acest lucru, întrucât potrivit prevederilor medicale, pacienții care puteau fi operați la Pașcani nu se trimiteau la Iași; c) întrucât aceasta insista ca soțul ei să fie trimis la Iași, i-a spus că ar putea să-l trimită doar pe răspunderea acesteia, sub semnătură, sau că rudele pot să-l ducă ele, pe răspunderea lor. Potrivit martorei A.R., în cadrul discuției medicul I.G. nu i-a spus în mod explicit că medicul ortoped lipsește din spital, urmând să vină luni, dar ea a aflat acest lucru de la alți salariați ai spitalului, la aceiași dată. Din înscrisurile atașate la dosar, precum și din declarațiile coroborate ale persoanelor audiate în cauză (constante și concordante sub acest aspect) a rezultat că medicul ortoped al spitalului, martorul G.C., nu se afla vineri, 15 ianuarie 2010, orele 16,00-17,00, în unitatea medicală din Pașcani, urmând să revină la serviciu abia luni, 18 ianuarie 2012, acesta locuind în Iași. Cu toate acestea, din declarațiile martorului G.C. a rezultat că anterior i s-a solicitat (o dată sau de două ori) să vină la urgențe în zilele de week-end și a venit. Martorul G. a susținut că nu i-a solicitat nimeni să vină în week-end-ul respectiv la spital pentru vreo operație, dar că dacă i s-ar fi cerut ar fi venit. Tot potrivit susținerilor acestui martor, medicii chirurgi, care erau programați să facă de gardă în zilele de week-end, aveau competențe să facă și intervenții chirurgicale pe partea de ortopedie, mai ales dacă era vorba de vreo urgență. La rândul lor, în declarațiile date, atât medicul I.G., cât și inculpatul M.C. - ambii medici chirurgi la același spital - au susținut că, anterior, ei au mai făcut intervenții chirurgicale similare celei la care trebuia să fie supus și pacientul A.V., dar cu caracter de excepție, respectiv atunci când medicul ortoped lipsea. Mai mult, martorul I.G. a declarat în fața instanței că „nu era vorba de un caz medical complicat”. Cert este că medicul I.G. nu l-a operat pe pacientul A.V. și nici nu l-a chemat pe medicul ortoped G.C. să vină să facă operația mai devreme decât ziua de luni. De asemenea, așa cum s-a arătat, nici inculpatul M.C. nu l-a operat pe pacientul menționat pe durata week-end-ului și nici nu i-a solicitat medicului ortoped G.C. să vină să facă operația mai devreme decât ziua de luni. Potrivit declarațiilor martorei A.R. (soția părții vătămate), insistența sa pentru ca victima A.V. să fie transferată la un spital din Iași (unde erau existau condițiile necesare acordării tuturor îngrijirilor medicale ce se impuneau) sau, în caz contrar, să fie operat mai repede, deriva din faptul că, pe de o parte, personal a observat că fractura era gravă, deschisă și sângerândă, soțul ei acuzând dureri puternice în continuare, iar, pe de altă parte, din aceea că personalul medical de pe ambulanță i-a spus că gravitatea fracturii impune trimiterea la o unitate medicală din Iași. 1.

Întoarcerea acasă a martorei A.R. și informarea celorlalte rude, cu solicitarea de a-l vizita la spital pe soțul ei. După discuția sus-menționată avută cu medicul I.G. martora A.R. a mers în salon la soțul ei și i-a spus că doctorul hotărâse să-l țină în spital până luni, victima spunându-i că-l doare foarte tare piciorul și că până luni este mult. Apoi, în jurul orelor 17,00, martora A.R. a plecat spre localitatea de domiciliu, pentru a avea grijă de copiii săi minori, pe care-i lăsase temporar la o vecină. După ce a ajuns acasă, martora A.R. și-a contactat telefonic unele rude, pe care le-a informat despre accidentul soțului și despre internarea lui în spital. Astfel, a sunat-o pe sora sa, martora Z.V., care locuia în orașul Pașcani, și căreia i-a cerut să meargă cu soțul ei, M.Z., la spital și să încerce să discute, din nou, cu medicul I.G., poate îl vor convinge să-i trimită soțul la un spital din Iași. Martorii Z.V. și M.Z. au confirmat aceste susțineri. Din declarațiile martorei Z.V. a rezultat că aceasta a fost sunată telefonic, în după-amiaza zilei de 15 ianuarie 2010, de sora sa, martora A.R., care a rugat-o să meargă, mai pe seară, la Spitalul Municipal Pașcani, în vizită la soțul ei, A.V., ce era internat în această unitate medicală. Martora a confirmat faptul că sora sa i-a cerut să meargă la spital cu soțul ei, iar acesta să încerce să discute cu medicul pentru a-l convinge să-l trimită pe soțul ei la Iași, cu o ambulanță, pentru că până luni (când urma să vină medicul ortoped) era mult timp. Susțineri similare a făcut și martorul Z.M. în instanță, acesta precizând că a aflat de la soția lui despre starea cumnatului lor, dar și despre rugămintea soției părții vătămate. În aceiași seară, de vineri, martora A.R. i-a anunțat, mai întâi, telefonic pe socrii săi (în special pe martorul A.A.), despre accidentul soțului și despre internarea acestuia în spital, iar apoi s-a deplasat efectiv la locuința acestora situată tot în satul Vânători. Potrivit declarației martorei P.A.M. (fiica martorilor U.) și ea a fost sunată și informată despre accidentul unchiului ei, în aceiași seară, de către A.R.. 1.

Vizita la spital, în seara zilei de 15 ianuarie 2010, a soților Z. și discuția purtată de martorul Z.M. cu medicul I.G. Soții Z. au dat curs rugăminților martorei A.R. și, în seara zilei de 15 ianuarie 2010, în jurul orelor 19,00, au mers în vizită în salonul de la etajul 3 al Spitalul Municipal Pașcani, unde era internat cumnatul lor, A.V. Ambii martori au mers la patul pacientului, declarând că acesta acuza dureri, în continuare. Martora V.Z., care a stat mai mult cu bolnavul, a susținut că acesta era speriat și „se plângea că-l doare piciorul”. Martorul Z.M. a declarat că a observat faptul că pansamentul de la piciorul pacientului sângera. Martorul Z.M. a mers și a discutat cu medicul I.G. în legătură cu starea pacientului A.V., dar mai ales cu privire la necesitatea transferării sale la un spital din orașul Iași. Potrivit susținerilor constante ale martorului Z.M., medicul I.G. i-a furnizat relațiile solicitate cu privire la starea cumnatului său, însă atunci când i-a solicitat să-l trimită la un spital din Iași pentru a fi operat mai rapid, medicul menționat „a avut o reacție mai nervoasă, în sensul că a ridicat tonul și mi-a spus că dacă vrem să-l ducem la un alt spital să-l ducem cu mașina noastră și pe răspunderea noastră, în condițiile în care bolnavul nu putea fi transportat decât pe targă”. În sala de judecată, martorul l-a indicat și recunoscut, fără ezitare, pe medicul I.G. Ulterior acestei discuții, martorul Z.M. a susținut că s-a întors la pacient în salon și i-a comunicat refuzul medicului de a dispune trimiterea sa la un spital din Iași. 2. Preluarea gărzii de către medicul-inculpat M.C. în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2010. Vizitele unor rude la spital la pacientul A.V. 2.1. Date despre medicul-inculpat M.C. și atribuțiile sale. În ianuarie 2010, inculpatul M.C. era medic chirurg primar la Spitalul Municipal din Pașcani, cu o vechime în profesie de peste de 30 de ani (din 1975), mai exact de 38 de ani, fiind în același timp și șeful Secției de Chirurgie a acestui spital. La fel ca și medicul ortoped G.C., medicul M.C. locuia în municipiul Iași și făcea naveta la Pașcani. Potrivit atribuțiilor din fișa postului, inculpatul M.C. avea printre alte responsabilități și pe acelea de: a) a răspunde de respectarea, la nivelul secției și cabinetului, a regulamentului de organizare și funcționare, a regulamentului intern al spitalului și a atribuțiilor prevăzute în fișa postului de personalul din subordine; b) de a răspunde de asigurarea condițiilor adecvate de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale în cadrul secției și cabinetului, conform cu normele stabilite de Ministerul Sănătății Publice; c) de a coordona activitățile de control a calității serviciilor acordate de personalul medico-sanitar din cadrul secției și cabinetului, precum și pe aceea de a răspunde de calitatea serviciilor medicale prestate de către personalul medico-sanitar din cadrul secției și cabinetului; d) de a examina zilnic bolnavii și de a dispune tratamentul corespunzător, care trebuie menționat în foaia de observație; e) de a răspunde prompt la toate solicitările de urgență și la consulturile din aceiași secție și alte secții și de a colabora cu toții medicii din secțiile și laboratoarele din spital, în interesul unei cât mai bune îngrijiri medicale a bolnavilor; f) de a face parte din echipa operatorie în intervențiile chirurgicale care se efectuează bolnavilor aflați sub îngrijirea lui, potrivit indicațiilor și programului stabilit; g) de a asigura gărzile în secția de chirurgie, potrivit programului stabilit prin R.O.I. și graficului întocmit; de asemenea, de a participa zilnic la raportul de gardă; h) de a monitoriza și efectua controlul pacienților care au fost internați în spital; i) de a acorda primul ajutor medical, dacă este cazul; j) de a recomanda internarea în secțiile cu paturi a bolnavilor care necesită aceasta, în funcție de gradul de urgență, de a întocmi biletul de trimitere. 2.2. Vizita la spital, în jurul orelor 09,00, a martorului A.A., tatăl victimei. Discuția martorului cu medicul I.G. Din analiza declarațiilor constante ale martorului A.A., tatăl victimei, a rezultat că acesta a fost singur în vizită la spital, la fiul său, în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în jurul orelor 08,00-09,30. Martorul a susținut că a mers, mai întâi, la fiul său, care acuza dureri mari și l-a rugat să vorbească cu doctorul să vadă când îi vor face ceva. De aceea, l-a căutat pe medicul de gardă I.G. și a discutat cu el, solicitându-i să-i trimită fiul cu o ambulanță la Iași, însă acesta „mi-a vorbit foarte urât”, „spunându-mi ia-ți-l de aici dacă vrei”, că „nu are să-i dea salvare”. Martorul a arătat că medicul i-a spus că dacă ia pacientul să-l ducă la Iași, să nu-l mai aducă înapoi, „pentru că nu mi-l mai primește acolo”. Medicul I.G. nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această discuție, întrucât nu a fost întrebat expres, și nici el nu a oferit detalii din proprie inițiativă. În declarația din faza de urmărire penală, martorul A.A. a susținut că, la această primă vizită, a fost singur, în timp ce în fața instanței a susținut că ar fi fost însoțit și de nora sa, R. ( soția părții vătămate). Această ultimă susținere nu a fost însă confirmată de martora A.R. ( întrucât aceasta nu a venit în vizită în ziua de sâmbătă) și nu concordă cu realitatea, martorul nemaiamintindu-și și făcând, cel mai probabil, confuzie cu vizita la spital din ziua următoare, de duminică (când a fost, într-adevăr, însoțit de nora sa). Această neconcordanță din declarațiile martorului A.A., dincolo de faptul că are explicația rezonabilă/temeinică anterior menționată, este irelevantă din perspectiva faptelor penale imputate inculpatului, care nu s-au comis la această dată, ci în zilele următoare. 2.3. Vizita la spital, în jurul orelor 14,00, a martorului Z.M., cumnatul soției victimei. În toate declarațiile sale martorul Z.M., a susținut constant că, sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în jurul orelor 14,00, a fost singur în vizită la spital la pacientul A.V., care acuza dureri mari. Martorul a susținut că a căutat medicul de gardă pentru a vorbi cu el, dar nu l-a găsit. 2.4. Preluarea gărzii de către inculpatul M.C. Potrivit susținerilor inculpatului (făcute pentru prima dată în fața instanței), în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2010, el ar fi trebuit să înceapă garda în jurul orelor 08,00-08,30. Dar, pentru că, în prima parte a acelei zile, trebuia să participe la o înmormântare (ceea ce a și făcut), a avut o înțelegere verbală cu colegul său, medicul I.G., pe care l-a rugat să rămână în locul său până va veni el, ceea ce s-a și întâmplat. Deci, potrivit declarațiilor inculpatului M.C. acesta a ajuns la serviciu și a preluat garda, sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în jurul orelor 15,00-15,30. De asemenea, tot potrivit declarațiilor inculpatului, la preluarea gărzii s-a întâlnit cu medicul I.G. pe care l-a întrebat dacă sunt urgențe medicale sau dacă trebuie operat vreun pacient, acesta răspunzându-i negativ. Inculpatul a susținut că medicul Iosub nu i-ar fi spus nimic despre pacientul A.V. Spre deosebire de inculpat, martorul I.G. deși a confirmat orele când a predat garda, a susținut contrariul și anume că „am discutat, la predarea gărzii, cu medicul M.C. și i-am prezentat bolnavii, inclusiv pe A.V., așa cum se face de obicei”. S-a impus precizarea că inculpatul M.C. era șeful ierarhic direct al medicului I.G. 2.5. Vizita la spital, în jurul orelor 15.00, a martorilor U.I. și U.D. Discuția martorului U.I. cu inculpatul M.C. Din analiza coroborată a declarațiilor martorilor U.I. (cumnatul victimei) și U.D. (sora victimei și soția martorului I.U.) a rezultat că cei doi au fost în vizită la spital la pacientul A.V. în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în jurul orelor 15,00-16,00. Acești martori au susținut constant că s-au deplasat din localitatea de domiciliu la Pașcani cu un autoturism condus de viitorul lor ginere, P.C.A. Soții U. au mers în salonul în care era internat A.V. și au aflat, de la acesta, că probabil va fi operat la picior, luni, când va veni medicul ortoped. Acolo, în salon, martorul U.I. a constatat că, sub piciorul pacientului, pe pat, „era o pată mare de sânge” (care fusese acoperită cu un cearșaf alb, probabil de o infirmieră, pentru a nu se vedea), ceea ce l-a făcut să se „panicheze” și l-a determinat să-l caute pe medicul de gardă, inculpatul M.C. Martora U.D. a declarat că ea nu s-a uitat sub piciorul pacientului și nu poate confirma cele văzute de soțul ei, însă a confirmat faptul că pacientul „spunea că se simte rău”, motiv pentru care soțul ei a mers „să discute cu doctorul și să-i ceară să-l trimită la Iași”. Această martoră a mai susținut că nu s-a uitat la rana fratelui său, întrucât îi era milă și, în plus, i s-a făcut rău, motiv pentru care a și ieșit din salon, nestând tot timpul cu soțul ei și neînsoțindu-l la discuția cu doctorul. În declarațiile din faza de urmărire penală, martorul U.I. a susținut că, după ce a văzut pata de sânge respectivă, a mers și l-a căutat pe inculpatul M.C., pe care l-a găsit în cabinetul său. Martorul a susținut că, la solicitarea sa, de a se dispune trimiterea la Iași a pacientului A.V., inculpatul le-a spus că nu este nevoie, pentru că luni va veni medicul ortoped și-l va opera, solicitându-le să nu-și facă grijii pentru că un om poate rezista cu o fractură deschisă chiar și 20 de zile. În aceste declarații, martorul U.I. a susținut că este posibil să mai fi fost însoțit la această discuție de o altă persoană (probabil soția), însă nu-și mai aduce aminte. În faza de judecată, martorul nu și-a mai adus aminte de această discuție avută cu inculpatul M.C. Existența unei astfel de discuții, cel mai probabil cu martorul U.I., a fost confirmată de chiar inculpatul M.C. Astfel, în declarațiile sale, inculpatul M.C. a susținut că, sâmbătă, după ce s-a despărțit de medicul I.G. de la care preluase garda, a intrat în cabinetul său pentru a se schimba. Inculpatul a mai susținut că atunci când a ieșit din cabinet, în jurul orelor 15,30, a fost abordat de trei persoane, doi bărbați și o femeie, despre care a înțeles că ar fi cumnații pacientului A.V. și soția unuia dintre ei, care i-au spus că pacientul nu se simțea bine, iar doctorul I.G. refuzase să dispună trimiterea acestuia la un spital din Iași. Inculpatul a declarat că a mers împreună cu aceștia la salonul pacientului pentru a vedea despre ce este vorba, a analizat foaia de observație a acestuia, a constatat că i se prescriseseră deja medicamente de medicul Iosub și a dispus asistentei să-i administreze analgezice suplimentar, dacă va fi cazul. Inculpatul a mai susținut că, personal, a observat că sub piciorul victimei nu era nici o baltă de sânge, dar ca pansamentul pacientului avea o mică pată de sânge de cca. 1,5 cm diametru. A mai constatat că piciorul pacientului era imobilizat într-un aparat gipsat și că acesta avea o stare general bună, deși acuza unele dureri. În declarația din cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că le-a explicat rudelor pacientului că „la Iași, trebuie să existe acordul unui medic ortoped care să fie de acord să-l primească și că aceste operații se pot face și la Spitalul Municipal din Pașcani, ei fiind de acord ca intervenția să se facă la Pașcani”. În schimb, în declarația din fața instanței, inculpatul M.C. a susținut parțial altceva și anume că, deși rudele l-au însoțit la patul bolnavului, acestea „nu au înțeles mare lucru din ce am spus eu la vizită”, fiind și „foarte agitate, în sensul că vorbeau pe un ton ridicat și făceau reproșuri la adresa medicului I.”, iar, în plus, la terminarea acesteia, l-au așteptat pe hol și „m-au rugat din nou să-l trimit pe acesta (pacientul) la Iași”. Inculpatul a declarat că le-a explicat, din nou, acestor rude motivele pentru care nu poate trimite pacientul la Iași - și anume: a) riscul ca transportul să pună în pericol viața pacientului, dat fiind tipul fracturii; b) faptul că se acordase deja primul ajutor de către medicul Iosub și se prescrise tratamentul și medicația necesare; c) faptul că operația respectivă putea fi făcută și la Pașcani, luni de către medicul ortoped - acestea „înțelegând probabil acest discurs al meu”, pentru că au plecat. Din cele mai sus arătate, a rezultat că, în ziua de sâmbătă, în jurul orelor 15,30-16,00, a avut loc o discuție cel mai probabil între, pe de o parte, inculpatul M.C. și, pe de altă parte, unele rude ale pacientului (fie doar U.I., fie acesta împreună cu soția sa și viitorul ginere, cu care veniseră), în cadrul căreia, date fiind durerile invocate de victimă și nelămuririle rudelor privitoare la amânarea efectuării operației, medicul le-a oferit detalii și explicații privitoare la starea de sănătate a pacientului A.V., precum și explicații privitoare la motivele netransferării pacientului la Iași și la amânarea operației pentru luni. Cine au fost cu exactitate aceste rude, care a fost tonul discuțiilor și conținutul lor concret, instanța de fond a apreciat că aceste detalii sunt mai putin importante din perspectiva faptelor penale imputate inculpatului, care nu s-au comis la această dată, ci în zilele următoare. 2.6. Efectuarea unei operații, considerată urgență medicală, de către inculpatul M.C., în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în intervalul orar 22,00-22,30. Potrivit declarației date de inculpat în fața instanței coroborată cu relațiile comunicate de Spitalul Municipal din Pașcani, sâmbătă, 16 ianuarie 2010, în intervalul orar 22,00-22,30, inculpatul M.C. a efectuat personal o operație chirurgicală asupra unui bătrân (N.C.), care suferea de „hernie inghinală stângă încarcerată”, cu pericol de anză. Acest pacient fusese internat în aceiași zi. Potrivit relațiilor comunicate de Spitalul Municipal din Pașcani, orele sus-menționate a rezultat din mențiunile făcute în „registrul de intervenții chirurgicale”, că operația sus-menționată este o urgență medico-chirurgicală. Potrivit acelorași relații, „prioritatea unui act medical o hotărăște numai medicul curant care îngrijește bolnavul”. Din aceleași relații, mai rezultă și că în ziua de sâmbătă, în Secția de Chirurgie s-a efectuat doar o singură operație, respectiv cea anterior arătată. 2.

Ținerea legăturii telefonice cu victima de către soția sa. În ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2010, martora A.R. nu a putut să meargă în vizită la spital, la soțul ei. Potrivit susținerilor sale constante, ea a ținut tot timpul legătura cu soțul, prin intermediul telefonului mobil, acesta continuând să acuze dureri mari, deși i se administraseră unele calmante. De asemenea, martora a aflat de starea soțului și de la celelalte rude care fuseseră în vizită, în special de la socrul ei, martorul A.A. 3. Evoluțiile din ziua de duminică, 17 ianuarie 2012. Primirea sumei de 100 lei de către inculpatul M.C. de la martorul A.A. 3.1. Venirea martorilor A.R. și A.A. în vizită la spital. Discuția purtată de aceștia cu inculpatul. Primirea de către inculpat a sumei de 100 lei oferită de martorul A.A. În dimineața zilei de duminică, 17 ianuarie 2010, în jurul orelor 06,00, martorii A.R. și A.A. au venit din localitatea Vânători cu o mașină de ocazie în municipiul Pașcani, iar de aici la spitalul unde era internat soțul, respectiv, fiul acestora, cu scopul de a vorbi și cu noul medic de gardă, despre care aflaseră - de la rudele ce fuseseră în vizită în partea a doua a zilei de sâmbătă - că este inculpatul M.C. Potrivit declarațiilor făcute de inculpat în fața instanței, el nu ar mai fi trebuit să fie de gardă și în ziua de duminică, însă fusese rugat de un coleg (ce era bolnav) să-l înlocuiască, lucru pe care l-a acceptat, mai ales că, în acea zi, avea o pacientă pe care trebuia să o opereze. La spital, cei doi martori au mers mai întâi în salonul unde era internată victima, constatând că acesteia îi era rău și continua să acuze dureri. Ambii martori au mai declarat că au văzut personal fie în acel moment, fie ulterior, în cursul aceleași zile, că piciorul victimei „sângera puternic”, iar patul în care aceasta stătea „era baltă de sânge”, pata de sânge fiind acoperită de cineva (probabil de o infirmieră) cu un cearșaf pentru a nu se vedea. Deși inculpatul și martorii angajați ai spitalului (asistentele medicale), ce au fost audiați de instanță, au susținut că piciorul bolnavului nu a sângerat și că, în nici un caz, nu a pătat patul, inculpatul sugerând că afirmațiile în sens contrar ale martorilor, rude ale pacientului, ar fi subiective și tendențioase, instanța a reținut că, în cauză, există și alte mijloace probatorii din care rezultă că rana de la piciorul victimei a sângerat puternic și a pătat patul. Astfel, potrivit susținerilor numitei R.M. (declarație/notă explicativă dată în cadrul procedurii disciplinare declanșate de spital, atașată în copie), îngrijitoare la secția de chirurgie: „în ziua de 17 ianuarie 2010 am făcut curățenie în salon; am văzut pe patul pacientului o pată de sânge și i-am spus să schimbe lenjeria; el a spus, fiind și soția lui de față, că nu este nevoie că trebuie să meargă la Iași; totuși, eu i-am pus un câmp sub picior, fără să-i mișc piciorul”. Prin urmare, susținerile martorilor A.R. și A.A. (dar și ale lui U.I., care a constatat același lucru cu ocazia vizitei sale din ziua anterioară) potrivit cărora au văzut pe pat, sub piciorul victimei, o pată mare de sânge acoperită cu un cearșaf alb („câmp”) sunt reale. În opinia instanței, existența unei astfel de pete, percepută de martori în diferite zile poate fi de natură să indice cel puțin o lipsă de atenție, o neglijență în îngrijirea și tratarea pacientului. După ce l-au vizitat pe bolnav și au constatat cele anterior menționate, martorii A.R. și A.A. l-au așteptat pe holuri pe inculpatul M.C. pentru a discuta cu el. În cele din urmă, s-au întâlnit cu acesta, pe hol, în jurul orelor 09,30 și au intrat pentru a discuta despre starea pacientului A.V., într-o încăpere mai mică, un cabinet, amplasat lângă un lift, în care nu mai erau alte persoane. Aici, cei doi martori, dar în special martorul A.A., au insistat ca inculpatul „să facă ceva” pentru pacientul A.V. pentru că are dureri, dar, mai ales, să-l trimită la Iași cu o ambulanță. Potrivit susținerilor constante ale ambilor martori, față de această solicitare, inculpatul ar fi susținut că victima „nu are asigurare medicală și că a sunat la Iași, iar cei de acolo i-au spus nu au locuri, că sunt mulți pacienți și că, deci, nu o să-l primească”, precum și că „…nu are asigurare și nu se compară unul care fluieră în vânt cu alții care plătesc milioane pe lună pentru asigurare”, iar transportul cu ambulanța „costă bani”.De asemenea, martorii au mai susținut că inculpatul M.C. a fost deranjat de insistența lor în a trimite pacientul la Iași, motiv pentru care a afirmat: „da’ ce doamnă, mă credeți pe mine prost de tot insistați să-l duceți la Iași ?”, „ce eu nu sunt doctor ?”; „mă ocup luni de el.” Față de susținerile inculpatului referitoare la lipsa asigurării, martorul A.A. a răspuns că „nu ne vom muta de unde stăm și vom plăti asigurarea, mâine”, adică, a doua zi, luni. Tot în cadrul discuției cu inculpatul M.C., ambii martori au arătat că numitul A.A. i-a spus medicului că fiul său sângera (pentru că văzuse personal acest lucru pe pat) și că are fractură deschisă, solicitând o intervenție mai repede, respectiv „să nu-l lase prea mult/așa mult, până luni”, susținere față de care inculpatul a replicat precizând că nu e o problemă, că el este doctor și știe ce face și „că-l poate ține pe fiul meu (n.t.: în spital) și două săptămâni”. În acel moment, în prezența martorei A.R. (care a văzut totul), martorul A.A. a scos din buzunar o bancnotă de 100 de lei și i-a băgat în buzunarul halatului inculpatului, pe care acesta îl purta, spunându-i medicului: „dle doctor vă dau 100 lei, dar da-ți-mi o salvare, să-l duc la Iași”, precum și „să aibă grijă de fiul meu și că tot ce costă, ce trebuie, eu voi plăti”. Dincolo de aceste motive ale oferirii și dării efective a celor 100 de lei, martorul A.A. a mai susținut că a făcut acest gest și pentru „a mă asigura că fiul meu este în siguranță”, respectiv „pentru a-l determina pe doctor să se ocupe de fiul meu”. Martora A.R. a susținut la rându-i, că socrul său a dat acei bani sperând că „va putea să schimbe opinia medicului, pentru a face ceva” sau pentru „a-l transporta la Iași,” pe soțul ei. După ce martorul A.V. i-a pus banii în buzunar inculpatului, acesta le-a spus celor doi, „am eu grijă de el”. După ce inculpatul M.C. a acceptat cei 100 de lei și a afirmat „am eu grijă de el” (cu referire la pacient), discuția acestuia cu martorii A.R. și A.A. s-a încheiat. Pe hol, martorii s-au despărțit. Astfel, A.A. a plecat spre satul Vânători, iar martora A.R. a rămas la spital, cu soțul ei, singură, până în jurul orelor 15,00, când s-a reîntors în aceiași localitate de domiciliu (instanța remarcând faptul că depozițiile martorilor sunt concordante inclusiv și sub acest aspect de detaliu, nesemnificativ). În ceea ce privește un eventual transfer la un alt spital, din Iași, s-a impus precizarea, de esență, că, potrivit fișei postului, inculpatul M.C. avea în atribuții și pe aceea de a lua decizii și măsuri în acest sens. De altfel, chiar și Spitalul Municipal Pașcani a precizat expres, în adresa din 01 februarie 2010 adresată martorei A.R. că „șeful de secție, care era și medic de gardă sâmbătă și duminică, putea decide transferul pacientului”. Desigur, că o decizie în acest sens trebuia luată doar dacă se considera că era cea mai bună și singura soluție medicală. Se pare că această soluție nu era indicată, datorită riscurilor, însă acest lucru în cauză nu are relevanță din perspectiva acuzațiilor penale concrete aduse inculpatului în acest dosar, în care nu i se impută vreo culpă medicală (cercetările sub acest aspect făcând obiectul unei alte cauze). Ceea ce s-a apreciat că interesează, din perspectiva acuzațiilor penale concrete aduse inculpatului în acest dosar, este doar dacă inculpatul avea în atribuțiile de serviciu și pe aceea de a decide sau nu trimiterea bolnavului către o altă unitate medicală. Prin urmare, chiar dacă doar acesta ar fi fost scopul remiterii banilor (cum a invocat apărarea că ar fi rezultat din probe) s-a apreciat de către instanța de fond că, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „luare de mită”, întrucât și un asemenea scop vizat - luarea sau nu a unei decizii de trimitere a pacientului la spital - intra în atribuțiile de serviciu ale inculpatului. În speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, cei 100 de lei nu au fost dați în acest scop exclusiv, ci și pentru ca inculpatul, în calitatea sa de medic, „să facă ceva”, „să se ocupe de fiul meu”, „să aibă grijă de fiul meu”, adică să-i acorde îngrijirile/tratamentul medical necesar în timp util. În ceea ce privește necesitatea ca pacientul să fi fost asigurat, s-a impus precizarea că din actele dosarului și din declarațiile persoanelor audiate rezultă că, fiind vorba de o urgență medicală, nu era nevoie ca pacientul să fie asigurat, unitatea medicală având obligația legală de a-i acorda îngrijirile medicale specifice. De altfel, în interviul înregistrat dat jurnaliștilor, managerul spitalului din Pașcani a arătat expres că „pentru acest pacient nu intra în nici un fel discuția ca să fie asigurat; prin lege, această fractură deschisă este o urgență, indiferent dacă acest pacient ar fi fost rege, șomer sau nu ar fi avut nici un venit; deci corpul medicilor are obligația să-l rezolve”. Cu toate acestea, în discuțiile avute cu martorii-rude ale pacientului (așa cum rezultă din analiza coroborată a depozițiilor lor, concordante și sub acest aspect), atât inculpatul M., cât și medicul I.G. au făcut vorbire de faptul că bolnavul nu avea asigurare medicală. Apărările inculpatului: În legătură cu această faptă, inculpatul a negat categoric primirea vreunei sume de bani, susținând, în apărare, că în dimineața zilei de duminică nici măcar nu s-a întâlnit cu vreo rudă a pacientului A.V. Mai mult, doar în fața instanței, inculpatul a susținut că la orele la care martorii A.R. și A.A. pretind că ar fi discutat cu el și că i s-ar fi dat banii (orele 09,30, cel mai târziu 10,00), el nu avea cum să se întâlnească cu aceștia, întrucât, mai întâi, a fost la vizita pacienților, iar apoi avea programată o operație privind o pacientă, pentru care s-a pregătit și pe care a și efectuat-o, începând cu orele 10,00. Inculpatul a mai arătat că operația a durat cca. 3 ore. În schimb, inculpatul M.C. a pretins că duminică, în jurul prânzului, în cabinetul său ar fi intrat „doi bărbați care s-au recomandat a fi doi cumnați ai pacientului și care au vrut să-i ofere niște bani, pe care-i aveau în mână și au vrut să mi-i pună în raftul bibliotecii, dar eu i-am refuzat și nu i-am primit”. În declarația din fața instanței, inculpatul a revenit parțial și și-a nuanțat susținerile, arătând că, după terminarea operației și deci după prânz, au venit la el la cabinet doi bărbați, rude ale pacientului, dintre care unul a scos ceva din buzunar, probabil bani, și a vrut să-i pună pe raftul bibliotecii, el refuzând, spunându-le „să nu umble cu așa ceva” și punând mâna pe mâna acelui bărbat pe care i-a tras-o înapoi, nepermițându-i să pună banii acolo. În ceea ce privește apărarea referitoare la imposibilitatea întâlnirii cu martorii A.R. și A.A., instanța de fond a înlăturat-o, ca nefondată, dat fiind faptul că din relațiile comunicate de Spitalul Municipal din Pașcani, operația menționată a avut loc în intervalul orar 10,00-13,00. Deci în jurul orelor 09,30 (poate mai înainte), inculpatul și martorii se puteau întâlni, pentru câteva minute. Nici faptul că anterior, dimineața inculpatul a făcut vizita în saloanele bolnavilor, nu împiedica, în mod absolut, o întâlnire între martor și inculpat, mai ales că din declarațiile inculpatului și ale celorlalți medici din spital audiați în legătură cu evenimentele de a doua zi, de luni, a rezultat că vizita de dimineață a avut loc, cu aproximație în intervalul 08,30-09,30, durata acesteia depinzând de numărul pacienților și complexitatea cazurilor. Declarațiile martorei B.S. (salariată a spitalului, sancționată, la rându-i disciplinar, în legătură cu același caz), propusă de inculpat, nu au fost de natură a susține apărările acestuia, referitoare la imposibilitatea întâlnirii dintre el și martori în acea dimineață la ora anterior reținută. Astfel, pe de o parte, martora a arătat că vizita la pacienți se termină de regulă, în jurul orelor 08,30-09,00, iar, pe de altă parte, că ea nu l-a însoțit pe inculpat în acea dimineață după vizită, știind doar că ar fi trebuit să ajungă apoi la sala de reanimare și apoi să intre într-o operație. Instanța de fond a apreciat că, întâlnirea dintre martori și inculpat în jurul orelor 09,30 (după terminarea vizitei și mai înainte de pregătirea și începerea operației de la ora 10,00) era pe deplin posibilă, și a și avut loc în realitate, fiind confirmată constant de declarațiile repetate și concordante ale martorilor A.R. și A.A. În ceea ce privește aserțiunile relA.T.I.ve la ceea ce inculpatul a numit „încercarea sa de mituire” de către doi bărbați, în jurul prânzului sau după prânz, sâmbătă, 17 ianuarie 2010, tribunalul a reținut că aceste susțineri nu au fundament probator, nefiind confirmate, din perspectivă temporală (dar nu numai), de nici una din declarațiile celorlalte persoane audiate în cauză. Astfel, dincolo de modificarea susținerilor relative la intervalul în care ar fi avut loc întâlnirea (prânz - nu era posibil, pentru că era încă în operație; sau după prânz), tribunalul a remarcat faptul că nici una dintre rudele victimei, audiate ca martori, nu a susținut că ar fi venit sâmbătă la prânz sau după prânz în vizită la pacient și, cu atât mai puțin, că s-ar fi întâlnit și ar fi discutat cu inculpatul. De asemenea, s-a mai remarcat și faptul că, deși a vorbit de doi bărbați, inculpatul a arătat că nu poate spune care sunt cei doi bărbați, pentru că nu i-a recunoscut printre martorii audiați. Cu toate acestea, din declarația inculpatului a rezultat că nici unul dintre cei doi bărbați nu era martorul Z.M., pe care-l „cunoaște, acum, foarte bine”. Așa cum s-a arătat (în legătură cu fapta de luni), prin această susținere, inculpatul a vrut, mai întâi, să creeze o anumită confuzie, plasând în ziua de duminică - la o altă oră a zilei, deși tot cu participarea a două persoane, dar într-o componență diferită decât cea reală (doi bărbați, în loc de un bărbat și o femeie) - întâlnirea care, în fapt, a avut loc a doua zi, luni dimineață, și în cadrul căreia el a pretins aluziv și a primit de la martorii A.R. și U.I. suma de 300 lei (prima fiind cea care i-a înmânat efectiv). În al doilea rând, instanța a considerat că prin această susținere, inculpatul a vrut să-și justifice, într-un fel, afirmațiile făcute în fața unui jurnalist și înregistrate audio-video (care vor fi detaliate mai jos), când la afirmația reporterului: „Vi s-au oferit trei milioane”, inculpatul M.C. s-a „scăpat” și a răspuns: „Mie da și i-am dat înapoi. I-am spus: domnule, nu am nevoie. O oferit și altui doctor, și acela i-o refuzat, și acela. V-o spus de treaba asta ? Nu numai mie. (…)”. Conștientizând, ulterior, că prin această afirmație, a recunoscut cel puțin o parte din detaliile factuale ale acuzației aduse (respectiv cel puțin faptul că a avut loc o întâlnire și că, într-adevăr, i s-au oferit 300 lei), în condițiile în care a negat orice primire de bani, inculpatul a încercat - prin apărarea făcută să-și justifice aceste afirmații făcute față de reporter, plasând temporar întâlnirea de luni, într-o altă zi, respectiv duminică, la prânz (când nu putea avea loc - pentru că era încă operație) sau după prânz. Făcând această alegere, inculpatul nu a observat însă că nici un martor, rudă a pacientului (și, în plus, bărbat), nu a pretins niciodată, în vreo declarație, că ar fi fost în vizită la pacient duminică la prânz sau după prânz și că, mai mult, la acel moment ar fi avut vreo întâlnire cu el. Prin urmare, duminică la prânz sau după prânz, nu era posibil ca cineva apropiat bolnavului să-i ofere mită pentru că nici o rudă de-a pacientului nu s-a întâlnit cu inculpatul, iar, mai mult, nici o rudă-bărbat nu venise în vizită la spital în acel interval orar. De aceea, toate apărările inculpatului, în acest sens, au fost nefondate și au fost înlăturate. 3.2. Efectuarea unei operații, considerată urgență medicală, de către inculpatul M.C., în ziua de duminică, 17 ianuarie 2010, în intervalul orar 10,00-13,00. Potrivit declarației date de inculpat în fața instanței coroborată cu relațiile comunicate de Spitalul Municipal din Pașcani, duminică, 17 ianuarie 2010, în intervalul orar 10,00-13,00, inculpatul M.C. a efectuat personal o operație chirurgicală de ocluzie intestinală asupra unui paciente (S.A.) în vârstă de 71 de ani, internată în ziua de 16 ianuarie 2010. Potrivit relațiilor comunicate de Spitalul Municipal din Pașcani, operația sus-menționată a fost considerată o urgență medico-chirurgicală. De asemenea, din aceleași relații, a mai rezultat și că, în ziua de duminică, în secția de chirurgie s-a efectuat doar o singură operație, respectiv cea anterior arătată. 3.3. Informarea telefonică de către victimă a soției sale cu privire la faptul că va fi operat luni, la Pașcani, de către medicul M. Potrivit susținerilor martorei A.R., soțul ei, A.V., a informat-o telefonic, în seara zilei de duminică, în jurul orelor 19,00, că în salon la el a venit medicul M.C. care i-a spus că „a doua zi, luni, o să-l opereze”. 3.4. Întâlnirea din seara zilei de duminică dintre martorii A.R., U.I. și A.A., la locuința ultimului. Primirea sumei de 300 lei de către U.I. de la A.A., pentru a o folosi a doua zi, la spital, „dacă va fi cazul”. După ce soțul său a informat-o că urmează a fi operat a doua zi la Pașcani de medicul M., martora A.R. s-a deplasat, în aceiași seară, la locuința socrului ei, A.A., din aceiași localitate, pentru a discuta cu el pe această temă. Tot acolo s-au mai dus și soții U.I. și U.D. În acest context, rudele pacientului A.V. au discutat despre: posibilele soluții pentru transferarea acestuia la Iași, despre plata asigurării, dar, mai ales, despre operația ce era programată a doua zi. În acea seară, s-a convenit ca, a doua zi dimineață, să meargă la spital soția pacientului, martora A.R., și martorii U.I. și U.D. Tot în acest context, martorul A.A. i-a dat martorului U.I. (fiind doar ei doi de față) suma de 300 de lei, pentru - așa cum a susținut Ionel U. „a avea a doua zi la el de cheltuială, pentru V.”, dacă va fi cazul, la spital. Această împrejurare factuală a fost confirmată de toți cei patru martori. Astfel, martorul A.A. a arătat că, în acea seară, în cadrul discuțiilor, a înțeles că a doua zi, fiul său va fi operat. De aceea, i-a spus martorului U.I. să se ducă a doua zi la spital, împreună cu nora sa (el neputând merge pentru că era răcit), dându-i acestuia, suma de 300 lei, în bancnote de câte 100 lei, „pentru a-i da dlui doctor M., pentru a avea grijă de fiul meu”. Martorul U.I. a confirmat faptul că, în seara, respectivă socrul său, A.A., i-a dat - la locuința sa - suma de 300 de lei, întrucât a doua zi urma să meargă la spital, „pentru ca să-i aibă de cheltuială pentru V.”, la spital. Martora A.R. a confirmat faptul că martorul U.I. (cumnatul ei), primise de la socrul său suma de 300 lei (lucru despre care îi spusese și ei, socrul său), pe care i-a înmânat-o ei, a doua zi, luni dimineața, în cabinetul medicului M.C., ea fiind cea care i-a dat banii inculpatului, în prezența martorului. Martora U.D. a declarat că a aflat de la soțul ei, că, în acea dimineață, el „i-a adus cumnatei sale niște bani”, dar nu știe câți, de unde și cu ce scop. 4. Evoluțiile din ziua de luni, 18 ianuarie 2012: a) Comiterea celei de-a doua infracțiuni deduse judecății: pretinderea aluzivă de către inculpatul M.C. de „a i se face o cinste” și primirea de căt