ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 319/2011 din 29 iunie 2011,

Tribunalul Gorj, secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 13851/95/2010, a

respins excepțiile invocate de pârâta SC I.L.I. SA prin administrator judiciar

SC K.R. SPRL București și a admis acțiunea în revendicare formulată de

reclamanta SC I. SRL Runcu, fiind obligată pârâta să lase în proprietatea

reclamantei bunurile - 2 silozuri situate în incinta stației de betoane

utilizată de SC W.B. SRL, identificate în raportul de expertiză și să plătească

reclamantei suma de 3.741 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă,

reclamanta SC I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC W.B. SRL solicitând

obligarea acesteia la restituirea a două silozuri de ciment amplasate pe

terenul ce aparține pârâtei, invocând dispozițiile art. 1909 C. civ.

În conformitate cu

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., față de obiectul cererii reclamantei instanța

a apreciat că este o acțiune în revendicare ce își are temeiul juridic în

dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Prin întâmpinarea

formulată de SC I.L.I. SA aceasta a arătat că este de acord cu cererea de

arătare a titularului dreptului formulată de pârâta SC W.B. SRL și că este de

acord să ia locul acesteia în calitate de pârât, în contradictoriu cu

reclamanta SC I. SRL cu consecința scoaterii din cauză a SC W.B. SRL, în

temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâta SC I.L.I. SA

nu a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestor silozuri

și, ca atare, acțiunea în revendicare în care se discută titlul de proprietate

se poartă în contradictoriu cu cel care nu recunoaște proprietatea reclamantei

SC I.L.I. SA, și nu cu SC W.B. SRL care utilizează bunurile ce i-au fost

încredințate în folosință în baza unui contract de leasing financiar de către

cea care invocă proprietatea lor SC I.L.I. SA.

S-a constatat că SC

I.L.I. SA are calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunii în revendicare.

Referitor la faptul

că reclamanta ar trebui să se îndrepte cu acțiune în pretenții împotriva SC

C.C. SRL, s-a reținut că judecarea oricărui litigiu este guvernată de

principiul disponibilității, în sensul că instanța se supune cadrului procesual

stabilit de părți și nu poate dispune introducerea în cauză a altei persoane.

Excepția

inadmisibilității invocată de reclamantă este susținută de aceasta prin faptul

că reclamanta ar fi invocat ca temei de drept al acțiunii art. 1909 alin. (2)

C. civ., ori instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de părți, ci

trebuie să ofere calificarea juridică corespunzătoare obiectului cererii cu

care a fost învestită.

Cu privire la

excepția prematurității introducerii cererii prin neîndeplinirea procedurii

prealabile invocată de reprezentantul pârâtei în ședința publică din 15 iunie

2011 instanța a reținut că este tardiv formulată prin rap. la disp. art. 136 C.

proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, iar pe de altă

parte este neîntemeiată întrucât prin actele depuse în ședința publică din 29 iunie

2011 (convocare la conciliere directă din 29 iunie 2010, confirmare de primire)

a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei,

acțiunea în revendicare a celor două silozuri formulată de reclamanta SC I. SRL

împotriva pârâtei SC I.L.I. SA, care invocă un drept de proprietate asupra

celor două silozuri, s-a reținut ca fiind întemeiată.

Prin raportul de

expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță C.M. s-a concluzionat că

silozurile ce fac obiectul cauzei au fost procurate de SC I. SRL ce la SC P.S.

SRL cu factura din 3 octombrie 2008, înstrăinate către SC C.C. SRL conform

facturilor din 11 decembrie 2008 și 19 decembrie 2008 și redobândite conform

facturii fiscale din 23 iunie 2009, acest lucru evidențiindu-se și în

contabilitatea reclamantei. Conform contractului de vânzare-cumpărare din 30

aprilie 2008 cu anexa aferentă, a contractului de leasing financiar din 30

aprilie 2008 și a facturii din 11 august 2008 emise de SC B. SRL obiectul

leasingului financiar a fost o stație de betoane fără silozuri, acestea nefiind

specificate în niciun document pus la dispoziție de SC I.L.I. SA.

Instanța a reținut că

cele două silozuri în discuție au făcut obiectul mai multor vânzări însă în

final acestea au intrat în patrimoniul reclamantei SC I. SRL, stare faptică

prezentată și în cuprinsul raportului de expertiză și că în data de 3 octombrie

2008, conform facturii nr. x, SC I. SRL a achiziționat de la SC P.S. SRL

Piatra-Neamț două silozuri amplasate în incinta fabricii de ciment, evidențiate

în lista de inventar a reclamantei. Că ulterior, cele două silozuri au fost

vândute de reclamantă către SC C.C. SRL prin facturile din 11 decembrie 2008 și

19 decembrie 2008, iar prin factura din 23 iunie 2009 silozurile în discuție au

revenit în patrimoniul SC I. SRL și de la această dată rămân în patrimoniul

reclamantei, fiind cuprinse în lista imobilizărilor pe conturi la data de 30

iunie 2009, 30 iunie 2011 și 30 noiembrie 2010, fiind evidențiate ca bunuri

mobile în contul 213, subcontul 2131 "echipamente tehnologice (mașini,

utilaje și instalații de lucru)".

Cu înscrisurile

menționate anterior reclamanta SC I. SRL a făcut dovada dreptului său de

proprietate în sensul arătat de 480 C. civ. asupra celor două silozuri

amplasate pe terenul aparținând SC W.B. SRL.

Analizând contractul

de leasing financiar prin care pârâta SC I.L.I. SA a transmis către SC W.B. SRL

o stație de betoane, s-a constatat că nu sunt menționate cele două silozuri în

litigiu ca făcând parte din stația de betoane transmisă în folosința SC W.B.

SRL, pârâta SC I.L.I. SA neproducând alte probe în dovedirea dreptului său de

proprietate asupra silozurilor.

Prin Decizia nr.

53/2012 din 10 aprilie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a

admis apelul declarat de pârâta SC I.L.I. SA București împotriva Sentinței

comerciale nr. 319/2011 din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția

comercială, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC I. SRL, ca neîntemeiată, menținând dispoziția de respingere a

excepțiilor invocate.

De asemenea, a

respins apelul declarat de reclamanta SC I. SRL cu sediul în Runcu, sat

Bâltișoara, Județul Gorj împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Cererea apelantei

pârâte SC I.L.I. SA de suspendare a judecării apelului în temeiul art. 36 din

Legea nr. 85/2006, a fost respinsă ca nefondată, reținând că acțiunea dedusă

judecății este o acțiune reală și nu o acțiune pentru realizarea unei creanțe

Instanța de apel a

reținut că, apelul declarat de pârâta SC I.L.I. SA este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Criticile formulate

cu privire la modul de soluționare a excepțiilor invocate în cauză sunt

nefondate:

Potrivit art. 720

1

C. proc. civ., înainte de introducerea cererii de chemare în judecată,

reclamanta va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă sau prin

mediere, iar neîndeplinirea acestei proceduri poate fi invocată prin

întâmpinare numai de pârât, sub sancțiunea decăderii.

Pârâta a invocat

lipsa îndeplinirii concilierii la termenul din 15 iunie 2011, după data

depunerii întâmpinării, încălcându-se dispozițiile art. 109 alin. (3) C. proc.

civ., așa încât în mod corect tribunalul a considerat excepția ca fiind tardiv

formulată.

S-a constatat că

reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată, procesul-verbal din 15

iulie 2010, în care s-a menționat rezultatul concilierii, neprezentarea pârâtei

și că această conciliere s-a realizat față de SC W.B. SRL, pârâta din cererea

introductivă, care a indicat numele celui pentru care deține bunul - SC I.L.I.

SA, care, la rândul său, a recunoscut susținerile pârâtului și a luat locul

acestuia în proces [art. 66 alin. (1) C. proc. civ.], așa încât și pe fond

excepția este nefondată.

Nici excepția lipsei

calității procesuale active nu este întemeiată.

Calitatea procesuală

activă presupune identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului

afirmat. Apelanta pârâtă a susținut că în lipsa unui proces-verbal de

predare-primire a celor două silozuri, nu s-a făcut dovada dobândirii dreptului

de proprietate asupra acestor lucruri de către SC I. SRL, bunurile nefiind

identificate.

Este adevărat că

silozurile nu sunt identificate prin număr sau serie și că la vânzarea

lucrurilor de gen, proprietatea nu se transmite până la individualizarea

lucrului.

SC I. a cumpărat două

silozuri de la SC P.S. SRL pe care le-a vândut către SC C.C. SRL, prin

facturile din 11 decembrie 2008 și 19 decembrie 2008, iar aceasta din urmă a

vândut aceleași silozuri către reclamantă. Nu este vorba de vânzarea a două

silozuri dintr-un lot de astfel de bunuri, așa încât Curtea consideră că

obiectul vânzării este individualizat, astfel că proprietatea trece la

cumpărător în momentul realizării acordului de voință, deși prețul nu se va fi

plătit, iar bunul nu s-a predat.

Instanța nu este

ținută de temeiul de drept indicat de parte, astfel că este neîntemeiată

critica în sensul inadmisibilității acțiunii pe motiv că s-a încadrat în drept

pe dispozițiile art. 1909 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

reclamanta a indicat pe parcursul derulării litigiului dispozițiile art. 480 C.

proc. civ. ca fiind temeiul cererii formulate.

Criticile formulate

pe fondul cauzei sunt fondate.

Acțiunea în

revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului

neproprietar.

Reclamanta a făcut

dovada că a cumpărat prin factura din 23 iunie 2009, de la SC C.C. SRL două

silozuri, însă pentru admisibilitatea acțiunii este necesar să se stabilească

dacă silozurile proprietatea reclamantei sunt cele din cadrul stației de

betoane, proprietatea apelantei pârâte și care este utilizată în prezent de SC

W.B. SRL, deci, că pârâta ar avea fără drept posesia celor două silozuri.

La data de 30 aprilie

2008 s-a încheiat între SC B. SRL în calitate de furnizor, pe de o parte și

apelanta pârâtă SC I.L.I. SA, ca finanțator și SC C.C. SRL - utilizator, un

contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un echipament descris și

identificat în anexa nr. 1 la contract și factura proformă din 12 aprilie 2008.

în anexa nr. 1 se regăsesc numai specificațiile tehnice ale echipamentului din

factura proformă de la punctul parametrii tehnici.

În factură s-a

precizat prețul de 145.700 euro + TVA și în continuare s-a ofertat că în

același preț, "ca bonus" și 2 bucăți silozuri ciment cu capacitate de

100 tone, 4 bucăți buncăre de capacitate 13 mc/buc, iar separat s-a specificat

prețul unui siloz (10.000 euro), în afara celor cuprinse în prețul ofertat.

Așadar, silozurile nu

trebuiau trecute în anexa nr. 1 la contract, unde s-au înscris numai

specificațiile tehnice ale echipamentului și față de faptul că erau incluse în

prețul cu care s-a achiziționat stația, ar fi inexplicabil de ce s-ar fi

cumpărat stația și s-ar fi dat în leasing către SC C.C. SRL, dacă nu era completă

și funcțională din luna aprilie 2008.

Reclamanta SC I. SRL

a cumpărat două silozuri, abia în luna octombrie 2008 și le vinde

utilizatorului în luna decembrie.

Dacă s-ar considera

că stația a fost achiziționată fără cele două silozuri nu se explică de ce ar

fi primit utilizatorul echipamentul incomplet și nefuncțional și ar fi acceptat

să plătească rate de leasing.

Lipsa

procesului-verbal de predare a stației către utilizator, este imputabilă

ambelor părți, echipamentul trebuia predat atât la începutul contractului de

leasing, cât și la încetarea acestuia pe bază de proces-verbal, însă lipsa

acestui document nu creează prezumția că silozurile nu s-au predat odată cu

stația.

Cum în cauză nu s-a

făcut dovada că silozurile cumpărate de SC C.C. SRL, în luna decembrie 2008, au

fost asamblate în stația de betoane pe care o avea în folosință de la apelanta

pârâtă și nici că la momentul rezilierii contractului de leasing aceste

silozuri ar fi rămas în cadrul stației, deci în posesia pârâtei, instanța a

apreciat că este fondată critica apelantei pârâte în sensul că silozurile pe

care le deține în cadrul stației de betoane, nu sunt cele revendicate de

reclamantă, așa încât în temeiul art. 296 C. proc. civ a admis apelul pârâtei,

a schimbat sentința, a respins acțiunea ca neîntemeiată, menținând dispoziția

de respingere a excepțiilor invocate.

Ca o consecință a

soluției date cererii principale - acțiunea în revendicare, s-a respins apelul

declarat de reclamanta SC I. SRL împotriva sentinței instanței de fond, care

viza cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva Deciziei

nr. 53/2012 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a

II-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC I. SRL Runcu, județul Gorj,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului,

modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei.

După o prezentare

amănunțită a situației de fapt, recurenta reclamantă a susținut în esență

următoarele:

Greșit a reținut

instanța de apel că societatea sa nu a făcut dovada identității dintre

silozurile revendicate și cele aflate în patrimoniul societății sale, fără să

aibă în vedere materialul probator administrat în cauză și nici concluziile

raportului de expertiză tehnică, întocmit de expert B.G., din care rezulta că

silozurile se aflau în incinta stației de betoane utilizate de către SC W.B.

SRL și au făcut obiectul tranzacției confirmate prin factura din 23 iunie 2009,

care printr-o compensare cu datoriile SC C.C., le-a redobândit în iunie 2009.

Un argument în

favoarea faptului că bunurile revendicate au aparținut societății sale îl

constituie și adresa nr. 96/2011 emisă de SC P.S. SRL Piatra-Neamț, care a sale

două silozuri galbene, care au confirmat faptul că i-a livrat societății fost

montate în Târgu Jiu, str. N., adică pe amplasamentul stației de betoane

utilizate de SC W.B. SRL, care ulterior le-a revopsit.

Recurenta critică și

reținerea instanței de apel, în sensul că nu era necesară înscrierea

silozurilor în anexa nr. 1 la contractul de finanțare din 30 aprilie 2008

încheiat între pârâtă și SC C.C. SRL, aspect ce este răsturnat de însăși

contractul de leasing dintre pârâtă și W.B. SRL, în care sunt menționate cele

două silozuri, fiind evident faptul că acestea nu au făcut parte din dotarea

inițială a stației de betoane, aspect evidențiat și de expertul B.G., care a

dovedit că aparțineau societății sale ca urmare a transferului dreptului de

proprietate în baza facturii nr. x/2009.

În speță, oferta

financiară făcută de SC B. SRL, nu poate să aibă valoare juridică mai mare

decât contractul de furnizare însăși, în care sunt evidențiate și cele două

contracte.

Intimata pârâtă SC

I.L.A.S. SA București prin administrator judiciar SC K.R. SPRL București, prin

întâmpinarea depusă la dosar la data de 22 februarie 2013, a invocat excepția

nulității recursului, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., solicitând să se constate nulitatea cererii de recurs, iar pe fond a

cerut respingerea recursului ca nefondat.

Conform dispozițiilor

art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de

procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte,

cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va lua în

examinare excepția nulității cererii de recurs invocată de intimata SC

I.L.A.S.I. SA București, prin raportare la dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Conform, art. 304 C.

proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - 9, iar

potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Deși

recurenta-reclamantă formulează critici, pe care le subsumează art. 304 pct. 7,

8 și 9 din C. proc. civ., astfel cum a precizat astăzi verbal, se reține că

dezvoltarea motivelor de recurs făcute nu indică în mod concret dispoziția

legală încălcată sau greșit aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate

în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la

casarea sau modificarea hotărârii atacate, și nici nu pot face obiectul

controlului de legalitate.

Susținerea recurentei

în sensul că, în mod greșit a reținut instanța de apel că societatea sa nu a

făcut dovada identității dintre silozurile revendicate și cele aflate în

patrimoniul pârâtei, fără să aibă în vedere materialul probator administrat în

cauză, cu referire expresă la concluziile raportului de expertiză tehnică,

întocmit de expert B.G. și la adresa nr. 96/2011 emisă de SC P.S. SRL

Piatra-Neamț, care fac dovada că silozurile se aflai în incinta stației de

betoane utilizate de către SC W.B. SRL și că societatea sa le-a redobândit în

iunie 2009, conform tranzacției confirmate prin factura din 23 iunie 2009,

vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și

greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în

cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.

Prin urmare, recursul

nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de

fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor

în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu

se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității

acesteia.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit

cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența

motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C.

proc., va admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă și

va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

nulității recursului invocată de intimata SC I.L.A.S.I. SA București.

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanta SC I. SRL Runcu, județul Gorj

împotriva Deciziei nr. 53/2012 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția a II-a civilă, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS