ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 615/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 162/A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins apelul declarat de către pârâta SC I.F.C.A. SA împotriva sentinței primei instanțe și a obligat apelanta să plătească intimatei C.M. suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5657/318/2007 la Judecătoria Târgu Jiu, reclamanții C.M., V.M., F.D., V.P. și V.N.N. au solicitat să fie obligată pârâta SC I.F.C.A. SA Târgoviște să le lase în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 13.328 mp situat în Târgu Jiu și totodată să-și ridice utilajele și materialele de construcții care se află pe terenul revendicat (stație de sortare pentru nisip și piatră) sau să fie abilitați a le ridica pe cheltuiala pârâtei.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului revendicat în baza sentinței civile nr. 52 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, iar pârâta îl posedă fără niciun drept, refuzând să-l lase în deplina lor proprietate și posesie. În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ. Dosarul a fost strămutat la Judecătoria Sibiu prin încheierea civilă nr. 5521 din 6 octombrie 2008 a Î.C.C.J. Prin sentința civilă nr. 8660 din 29 decembrie 2009 a Judecătoriei Sibiu s-a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 598/2010 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea și în consecință: A fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților terenul în suprafață de 13.328 mp situat în Târgu Jiu, delimitat cu culoare verde în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic inginer C.V.N.N. (fila 125 dosar Judecătoria Sibiu), parte din sentință și să-și ridice utilajele și materialele de construcții constând în stație de sortare pentru nisip și piatră, în caz contrar abilitând pe reclamanți să le ridice pe cheltuiala pârâtei. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 24.031 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanților C.M., V.M., F.D., V.P.

și V.N.N. li s-a restituit în natură în baza Legea nr. 10/2001 terenul în litigiu în suprafață de 13.328 mp situat în Târgu Jiu, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar, prin sentința civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, decizia civilă nr. 2895 din 9 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7159 din 18 septembrie 2006 a Î.C.C.J. În această cauză au avut calitate de pârâți SC M.T.S. SA Târgu Jiu, în patrimoniul căreia se afla în acel moment terenul respectiv, dobândit în procesul de privatizare și A.V.A.S. SA București. În recurs a avut calitate de intervenientă în interesul societății pârâte și SC I.F.C.A. SA Târgoviște. Deși sentința civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 rămasă irevocabilă le conferea reclamanților calitatea de proprietari ai terenului, pe care o puteau exercita conf.

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în temeiul Legea nr. 247/2005 aceștia mai dețin și un titlu de proprietate cu nr. 1505974 din 2 februarie 2007 emis de Comisia Județului Gorj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Trenurilor, despre care reclamanții susțin că le-a fost eliberat în baza sentinței menționate. Pârâta SC I.F.C.A. SA Târgoviște deține și ea un titlu de proprietate, respectiv actul de adjudecare nr. 1 încheiat la data de 19 iulie 2005 în procedura executării silite de BEJ T.N. în dosar execuțional nr. 29/E/2003, debitor fiind SC M.T.S. SA Târgu Jiu. În cauză nu s-a depus titlul de proprietate al societății debitoare asupra terenului respectiv.

În decizia civilă nr. 3377/2007 a Tribunalului Gorj se consemnează cu referire la acest aspect doar susținerile recurentei în acel proces, SC I.F.C.A. SA Târgoviște, cum că SC M.T.S. SA a fost privatizată în anul 1999, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 10 februarie 1999, existând certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Acțiunea formulată de SC I.F.C.A. SA în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1505974 din 2 februarie 2007 emis reclamanților din prezenta cauză a fost respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 3377/2007 a Tribunalului Gorj. Deși în baza actului de adjudecare, pârâta SC I.F.C.A. SA Târgoviște și-a intabulat în C.F. dreptul de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanți conform încheierii nr. 25657 din 7 noiembrie 2006 prin care s-a și înființat C.F.

nr. 15389 Târgu Jiu nr. cadastral 6816, este preferabil titlul reclamanților obținut în considerarea calității lor de moștenitori ai fostului proprietar în baza legilor reparatorii, chiar dacă nu a fost înscris în C.F. Titlul lor este mai puternic comparativ cu actul de adjudecare deținut de pârâtă, întrucât a fost obținut prin hotărâri judecătorești și a fost chiar cenzurat în justiție, hotărârile fiind opozabile pârâtei, care a fost parte atât în procesul purtat în baza Legea nr. 10/2001 (chiar dacă în calitate de intervenient accesoriu în recurs) cât și în acțiunea de nulitatea titlului în calitate de reclamantă. În schimb, actul de adjudecare invocat de pârâtă este grevat pe un drept discutabil al debitorului supus executării silite, odată ce terenul în discuție a fost revendicat în procedura Legii nr. 10/2001 și s-a dispus restituirea lui în natură.

Atât procesul purtat de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, cât și procedura de executare silită au demarat în același an 2003, licitația fiind organizată la 19 iulie 2005, în condițiile în care se știa cu certitudine că prin sentința civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Gorj s-a dispus restituirea lui în natură către reclamanți. Cert este că procedura executării silite s-a purtat cu rea credință, în deplină cunoștință de cauză asupra revendicării terenului. Cele două titluri provin de la autori diferiți pe calea unor proceduri diferite, situație în care trebuie optat pentru cel care are la bază un autor care are un drept preferențial. În speță prevalează dreptul fostului proprietar consacrat prin legile reparatorii, iar în ce privește titlul pârâtei se va avea în vedere principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are.

Numai în cazul în care titlurile provin de la același autor va avea preferință acela care și-a înscris primul titlul în C.F., sau titlul care are dată certă mai veche. Așa fiind, criteriul intabulării dreptului de proprietate invocat de pârâtă este inoperant în cauză, cu atât mai mult cu cât, potrivit Legii nr. 7/96, înscrierile în C.F. nu sunt constitutive de drepturi, ci produc doar efecte de opozabilitate față de terți. Asupra apelului formulat de pârâta SC I.F.C.A. SRL, instanța a reținut următoarele: Este real că, potrivit dispozițiilor art. 18 ind. 1 C. proc. civ., instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valoric aceluiași obiect.

Însă, în speță, valoarea imobilului revendicat nu s-a schimbat în sensul prevăzut pentru a fi incidente dispozițiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ. ci a fost stabilită prin expertiza topografică dispusă în cauză. Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul neposesor cere restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.

Întrucât ambele părți, atât reclamanții cât și pârâta au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, titluri ce provin de la autori diferiți, corect instanța de fond a comparat titlurile și a dat câștig de cauză reclamanților, al căror titlu este mai bine caracterizat și al căror drept este preferabil, făcând aplicarea principiului nemo plus iuris ad allium transfera potest, quam ipse habet . Astfel, reclamanții au opus pârâtei sentința civilă nr. 527 din 4 februarie 2005 a Tribunalului Gorj prin care li s-a restituit în natură, în baza Legii 10/2001, terenul în litigiu, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar. Pe parcursul acelui proces, în recurs, a avut calitatea de intervenientă și prezenta pârâtă.

Pârâta a opus reclamanților actul de adjudecare nr. 1 din 19 iulie 2005 emis în procedura executării silite a societății debitoare, pârâtă în dosarul ce a avut ca obiect contestație la Legea 10/2001. Nu s-a prezentat însă titlul de proprietate al societății debitoare asupra imobilului în litigiu. Prin urmare, față de titlurile de proprietate invocate de părți, este fără dubii că titlul reclamanților este mai preferabil întrucât are la bază un autor cu un drept preferențial, respectiv fostul proprietar al terenului deposedat abuziv în perioada comunistă. În speță nu are relevanță data când titlul reclamanților a devenit executoriu, contrar susținerilor apelantei, întrucât prin hotărârea judecătorească arătată mai sus nu li s-a constituit un drept ci s-a dat eficiență măsurilor reparatorii prevăzute în Legea 10/2001.

Susținerile apelantei în sensul că instanța de fond a apreciat titlul de proprietate emis în 2007 în baza Legii 18/1991 ca nelegal este nefondată, deoarece instanța de fond nu a făcut nicio referire la nelegalitatea acestui titlu. Nici susținerea apelantei referitoare la lipsa culpei nu poate fi primită întrucât în cazul acțiunii în revendicare, prin comparare de titluri, existența sau nu a culpei nu prezintă relevanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. I.F.C.A. S.R.L., criticând-o pentru următoarele motive: 1. În ce privește competența de soluționare a cauzei motivarea instanței de apel înfrânge dispozițiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ. introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, potrivit cărora „Instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”.

2. Titlul reclamanților este obținut în 2005 în condițiile în care debitoarea (proprietara terenului) a fost privatizată integral din anul 1999, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. GJ 1 din 10 februarie 1999, reclamanții fiind îndreptățiți la despăgubiri conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001. Actul de adjudecare al recurentei emis în procedura executării silite este titlul de proprietate obținut în condiții perfect legale, debitoarea având titlul de proprietate asupra terenului în cauză încă din 1994, respectiv Certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0844 pentru suprafața de 17773.873 mp, eliberat de Ministerul Agriculturii si Alimentației la data de 17 iunie 1994 și Protocolul din 27 octombrie 1997 încheiat între SC A.G.T.

Gorj SA si SC M.S.S. SA. Titlul pe care îl dețin este preferabil în condițiile în care societatea debitoare era privatizată cu mult înainte de obținerea titlului de către reclamanți, care erau îndrituiți numai la despăgubiri și nu la restituirea în natură a terenului. Hotărârea judecătorească invocată ca titlu de reclamanți nu le este opozabilă, nefiind parte nici la fond și nici în apel ci numai intervenienți accesoriu în recurs, recurs pe care lichidatorul debitoarei nici nu l-a motivat. Practica judecătorească, în ce privește compararea de titluri, acordă preferabilitate titlului cu dată mai veche avându-se în vedere și posesia asupra imobilului, la momentul executării silite imobilul nefiind grevat de sarcini, fiind înscris și în cartea funciară în favoarea recurentei.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed. 1. În ceea ce privește critica referitoare la competența de soluționare a cauzei în primă instanță, se constată că Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu. Împotriva hotărârii de declinare a competenței de soluționare a cauzei nu s-a formulat recurs, cale de atac prevăzută de art. 158 C. proc. civ. în vigoare la acea dată, ceea ce înseamnă că acest incident procedural nu poate supus cenzurii în această etapă procesuală. 2. În cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 480 și urm. C. civ.

în soluționarea acțiunii în revendicare, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Hotărârea judecătorească invocată drept titlu de către reclamanți îi este opozabilă recurentei pârâte deși nu a fost parte decât în dosarul de recurs, prin intervenția accesorie în favoarea vânzătorului, procedura Legii nr. 10/2001 în care s-a pronunțat neconferindu-i vreo calitate de a sta în procesul respectiv. În mod corect s-a acordat preferabilitate în operațiunea de comparare a titlurilor celui deținut de reclamanți, în condițiile în care acesta este cel al fostului proprietar, preluat în mod abuziv de Stat, reconstituit inițial în procedura Legii nr. 10/2001 și ulterior în procedura Legii nr. 18/1991, iar cel al autorului pârâtei recurente provine de la un neproprietar.

Proveniența titlurilor înlătură analiza priorității de înscriere în cartea funciară în soluționarea acțiunii în revendicare. Chiar dacă recurenta pârâtă deține un act de adjudecare în favoarea sa datat 19 iulie 2005, aceasta, cu minime diligențe, ar fi putut cunoaște că la data respectivă fusese deja pronunțată o hotărâre judecătorească în procedura Legii nr. 10/2001, prin care vânzătorul era obligat să le restituie în natură reclamanților imobilul. Minimele demersuri ale unui cumpărător diligent se impuneau în condițiile în care trebuia stabilit regimul juridic al imobilului, Legea nr. 10/2001 care reglementa regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Stat fiind în vigoare.

Criticile recurentei reclamante referitoare la îndreptățirea reclamanților de a primi măsuri reparatorii în echivalent și nu în natură în procedura Legii nr. 10/2001nu poate fi analizată în litigiul de față, aceasta afectând puterea de lucru judecat a modului de soluționare a procesului declanșat în baza acestei legi. Totodată, posesia imobilului invocată nu reprezintă un criteriu de preferabilitate în compararea de titluri. În considerarea argumentelor reținute mai sus, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a dispune în consecință, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

SC I.F.C.A. SRL

împotriva deciziei civile nr. 162/A/2010 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Obligă recurenta – pârâtă

SC I.F.C.A. SRL

la plata sumei de 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți C.M., V.M., F.D., V.P. și V.N.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2012.