ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 615/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 615/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 162/A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a

respins apelul declarat de către pârâta SC I.F.C.A. SA împotriva sentinței

primei instanțe și a obligat apelanta să plătească intimatei C.M. suma de 3000

lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 5657/318/2007 la Judecătoria Târgu Jiu, reclamanții C.M., V.M., F.D., V.P. și V.N.N. au solicitat să fie

obligată pârâta SC I.F.C.A. SA Târgoviște să le lase în deplină proprietate și

posesie un teren în suprafață de 13.328 mp situat în Târgu Jiu și totodată

să-și ridice utilajele și materialele de construcții care se află pe terenul

revendicat (stație de sortare pentru nisip și piatră) sau să fie abilitați a le

ridica pe cheltuiala pârâtei.

În motivare, reclamanții

au arătat că sunt proprietarii terenului revendicat în baza sentinței civile

nr. 52 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, ca urmare a reconstituirii

dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, iar pârâta îl posedă fără

niciun drept, refuzând să-l lase în deplina lor proprietate și posesie.

În drept și-au

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ.

Dosarul a fost

strămutat la Judecătoria Sibiu prin încheierea civilă nr. 5521 din 6 octombrie 2008

a Î.C.C.J.

Prin sentința civilă

nr. 8660 din 29 decembrie 2009 a Judecătoriei Sibiu s-a admis excepția de

necompetență materială invocată de pârâtă și s-a declinat competența de

soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin sentința civilă

nr. 598/2010 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea și în consecință:

A fost obligată

pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților terenul în

suprafață de 13.328 mp situat în Târgu Jiu, delimitat cu culoare verde în

schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic inginer C.V.N.N.

(fila 125 dosar Judecătoria Sibiu), parte din sentință și să-și ridice

utilajele și materialele de construcții constând în stație de sortare pentru

nisip și piatră, în caz contrar abilitând pe reclamanți să le ridice pe

cheltuiala pârâtei. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească

reclamanților suma de 24.031 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanților C.M., V.M.,

F.D., V.P. și V.N.N. li s-a restituit în natură în baza Legea nr. 10/2001

terenul în litigiu în suprafață de 13.328 mp situat în Târgu Jiu, în calitate

de moștenitori ai fostului proprietar, prin sentința civilă nr. 52 din 14

februarie 2005 a Tribunalului Gorj, decizia civilă nr. 2895 din 9 noiembrie 2005

a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7159 din 18

septembrie 2006 a Î.C.C.J.

În această cauză au

avut calitate de pârâți SC M.T.S. SA Târgu Jiu, în patrimoniul căreia se afla

în acel moment terenul respectiv, dobândit în procesul de privatizare și A.V.A.S.

SA București.   În recurs a avut calitate de intervenientă în interesul

societății pârâte și SC I.F.C.A. SA Târgoviște.

Deși sentința civilă

nr. 52 din 14 februarie 2005 rămasă irevocabilă le conferea reclamanților

calitatea de proprietari ai terenului, pe care o puteau exercita conf. art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în temeiul Legea nr. 247/2005 aceștia

mai dețin și un titlu de proprietate cu nr. 1505974 din 2 februarie 2007 emis

de Comisia Județului Gorj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată

asupra Trenurilor, despre care reclamanții susțin că le-a fost eliberat în baza

sentinței menționate.

Pârâta SC I.F.C.A. SA

Târgoviște deține și ea un titlu de proprietate, respectiv actul de adjudecare

nr. 1 încheiat la data de 19 iulie 2005 în procedura executării silite de BEJ T.N.

în dosar execuțional nr. 29/E/2003, debitor fiind SC M.T.S. SA Târgu Jiu.

În cauză nu s-a depus

titlul de proprietate al societății debitoare asupra terenului respectiv. În

decizia civilă nr. 3377/2007 a Tribunalului Gorj se consemnează cu referire la

acest aspect doar susținerile recurentei în acel proces, SC I.F.C.A. SA

Târgoviște, cum că SC M.T.S. SA a fost privatizată în anul 1999, potrivit

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 10 februarie 1999, existând

certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Acțiunea formulată de

SC I.F.C.A. SA în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.

1505974 din 2 februarie 2007 emis reclamanților din prezenta cauză a fost

respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 3377/2007 a Tribunalului Gorj.

Deși în baza actului

de adjudecare, pârâta SC I.F.C.A. SA Târgoviște și-a intabulat în C.F. dreptul

de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanți conform încheierii nr.

25657 din 7 noiembrie 2006 prin care s-a și înființat C.F. nr. 15389 Târgu Jiu

nr. cadastral 6816, este preferabil titlul reclamanților obținut în

considerarea calității lor de moștenitori ai fostului proprietar în baza

legilor reparatorii, chiar dacă nu a fost înscris în C.F. Titlul lor este mai

puternic comparativ cu actul de adjudecare deținut de pârâtă, întrucât a fost

obținut prin hotărâri judecătorești și a fost chiar cenzurat în justiție,

hotărârile fiind opozabile pârâtei, care a fost parte atât în procesul purtat

în baza Legea nr. 10/2001 (chiar dacă în calitate de intervenient accesoriu în

recurs) cât și în acțiunea de nulitatea titlului în calitate de reclamantă.

În schimb, actul de

adjudecare invocat de pârâtă este grevat pe un drept discutabil al debitorului

supus executării silite, odată ce terenul în discuție a fost revendicat în

procedura Legii nr. 10/2001 și s-a dispus restituirea lui în natură. Atât

procesul purtat de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, cât și procedura de

executare silită au demarat în același an 2003, licitația fiind organizată la

19 iulie 2005, în condițiile în care se știa cu certitudine că prin sentința

civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Gorj s-a dispus restituirea

lui în natură către reclamanți.

Cert este că

procedura executării silite s-a purtat cu rea credință, în deplină cunoștință

de cauză asupra revendicării terenului.

Cele două titluri

provin de la autori diferiți pe calea unor proceduri diferite, situație în care

trebuie optat pentru cel care are la bază un autor care are un drept

preferențial. În speță prevalează dreptul fostului proprietar consacrat prin

legile reparatorii, iar în ce privește titlul pârâtei se va avea în vedere

principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi

decât are.

Numai în cazul în

care titlurile provin de la același autor va avea preferință acela care și-a

înscris primul titlul în C.F., sau titlul care are dată certă mai veche. Așa

fiind, criteriul intabulării dreptului de proprietate invocat de pârâtă este

inoperant în cauză, cu atât mai mult cu cât, potrivit Legii nr. 7/96,

înscrierile în C.F. nu sunt constitutive de drepturi, ci produc doar efecte de

opozabilitate față de terți.

Asupra apelului

formulat de pârâta SC I.F.C.A. SRL, instanța a reținut următoarele:

Este real că,

potrivit dispozițiilor art. 18 ind. 1 C. proc. civ., instanța investită

potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului rămâne

competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în

ceea ce privește cuantumul valoric aceluiași obiect.

Însă, în speță,

valoarea imobilului revendicat nu s-a schimbat în sensul prevăzut pentru a fi

incidente dispozițiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ. ci a fost stabilită prin

expertiza topografică dispusă în cauză.

Acțiunea în

revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul neposesor cere

restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.

Întrucât ambele

părți, atât reclamanții cât și pârâta au titluri scrise privind dreptul de

proprietate asupra bunului revendicat, titluri ce provin de la autori diferiți,

corect instanța de fond a comparat titlurile și a dat câștig de cauză

reclamanților, al căror titlu este mai bine caracterizat și al căror drept este

preferabil, făcând aplicarea principiului

nemo plus iuris ad allium

transfera potest, quam ipse habet

.

Astfel, reclamanții

au opus pârâtei sentința civilă nr. 527 din 4 februarie 2005 a Tribunalului

Gorj prin care li s-a restituit în natură, în baza Legii 10/2001, terenul în

litigiu, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar. Pe parcursul acelui

proces, în recurs, a avut calitatea de intervenientă și prezenta pârâtă.

Pârâta a opus reclamanților

actul de adjudecare nr. 1 din 19 iulie 2005 emis în procedura executării silite

a societății debitoare, pârâtă în dosarul ce a avut ca obiect contestație la Legea 10/2001. Nu s-a prezentat însă titlul de proprietate al societății debitoare asupra

imobilului în litigiu.

Prin urmare, față de

titlurile de proprietate invocate de părți, este fără dubii că titlul

reclamanților este mai preferabil întrucât are la bază un autor cu un drept

preferențial, respectiv fostul proprietar al terenului deposedat abuziv în

perioada comunistă.

În speță nu are

relevanță data când titlul reclamanților a devenit executoriu, contrar

susținerilor apelantei, întrucât prin hotărârea judecătorească arătată mai sus

nu li s-a constituit un drept ci s-a dat eficiență măsurilor reparatorii

prevăzute în Legea 10/2001.

Susținerile apelantei

în sensul că instanța de fond a apreciat titlul de proprietate emis în 2007 în

baza Legii 18/1991 ca nelegal este nefondată, deoarece instanța de fond nu a

făcut nicio referire la nelegalitatea acestui titlu.

Nici susținerea

apelantei referitoare la lipsa culpei nu poate fi primită întrucât în cazul

acțiunii în revendicare, prin comparare de titluri, existența sau nu a culpei

nu prezintă relevanță.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta S.C. I.F.C.A. S.R.L., criticând-o pentru

următoarele motive:

de soluționare a cauzei motivarea instanței de apel înfrânge dispozițiile art.

18 ind. 1 C. proc. civ. introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, potrivit cărora „Instanța

investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului

cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii, intervin

modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”.

este obținut în 2005 în condițiile în care debitoarea (proprietara terenului) a

fost privatizată integral din anul 1999, potrivit contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni nr. GJ 1 din 10 februarie 1999, reclamanții fiind îndreptățiți la

despăgubiri conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001.

Actul de adjudecare

al recurentei emis în procedura executării silite este titlul de proprietate

obținut în condiții perfect legale, debitoarea având titlul de proprietate

asupra terenului în cauză încă din 1994, respectiv Certificatul de atestare al

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0844 pentru suprafața

de 17773.873 mp, eliberat de Ministerul Agriculturii si Alimentației la data de

17 iunie 1994 și Protocolul din 27 octombrie 1997 încheiat între SC A.G.T. Gorj

SA si SC M.S.S. SA.

Titlul pe care îl dețin

este preferabil în condițiile în care societatea debitoare era privatizată cu

mult înainte de obținerea titlului de către reclamanți, care erau îndrituiți

numai la despăgubiri și nu la restituirea în natură a terenului.

Hotărârea

judecătorească invocată ca titlu de reclamanți nu le este opozabilă, nefiind

parte nici la fond și nici în apel ci numai intervenienți accesoriu în recurs,

recurs pe care lichidatorul debitoarei nici nu l-a motivat.

Practica

judecătorească, în ce privește compararea de titluri, acordă preferabilitate

titlului cu dată mai veche avându-se în vedere și posesia asupra imobilului, la

momentul executării silite imobilul nefiind grevat de sarcini, fiind înscris și

în cartea funciară în favoarea recurentei.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, în considerarea celor ce succed.

privește critica referitoare la competența de soluționare a cauzei în primă

instanță, se constată că Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Împotriva hotărârii

de declinare a competenței de soluționare a cauzei nu s-a formulat recurs, cale

de atac prevăzută de art. 158 C. proc. civ. în vigoare la acea dată, ceea ce

înseamnă că acest incident procedural nu poate supus cenzurii în această etapă

procesuală.

o corectă aplicare a dispozițiilor art. 480 și urm. C. civ. în soluționarea

acțiunii în revendicare, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se

circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Hotărârea

judecătorească invocată drept titlu de către reclamanți îi este opozabilă recurentei

pârâte deși nu a fost parte decât în dosarul de recurs, prin intervenția

accesorie în favoarea vânzătorului, procedura Legii nr. 10/2001 în care s-a

pronunțat neconferindu-i vreo calitate de a sta în procesul respectiv.

În mod corect s-a

acordat preferabilitate în operațiunea de comparare a titlurilor celui deținut

de reclamanți, în condițiile în care acesta este cel al fostului proprietar,

preluat în mod abuziv de Stat, reconstituit inițial în procedura Legii nr.

10/2001 și ulterior în procedura Legii nr. 18/1991, iar cel al autorului

pârâtei recurente provine de la un neproprietar. Proveniența titlurilor

înlătură analiza priorității de înscriere în cartea funciară în soluționarea

acțiunii în revendicare.

Chiar dacă recurenta

pârâtă deține un act de adjudecare în favoarea sa datat 19 iulie 2005, aceasta,

cu minime diligențe, ar fi putut cunoaște că la data respectivă fusese deja

pronunțată o hotărâre judecătorească în procedura Legii nr. 10/2001, prin care

vânzătorul era obligat să le restituie în natură reclamanților imobilul. Minimele

demersuri ale unui cumpărător diligent se impuneau în condițiile în care

trebuia stabilit regimul juridic al imobilului, Legea nr. 10/2001 care reglementa

regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Stat fiind în vigoare.

Criticile recurentei

reclamante referitoare la îndreptățirea reclamanților de a primi măsuri

reparatorii în echivalent și nu în natură în procedura Legii nr. 10/2001nu poate

fi analizată în litigiul de față, aceasta afectând puterea de lucru judecat a

modului de soluționare a procesului declanșat în baza acestei legi. Totodată,

posesia imobilului invocată nu reprezintă un criteriu de preferabilitate în

compararea de titluri.

În considerarea

argumentelor reținute mai sus, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

urmând a dispune în consecință, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta

SC I.F.C.A. SRL

împotriva

deciziei civile nr. 162/A/2010 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Obligă recurenta –

pârâtă

SC I.F.C.A. SRL

la plata sumei de 6000

lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți C.M., V.M., F.D.,

V.P. și V.N.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 03 februarie 2012.