ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1231/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar C.L.I. F.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: echivalentul prejudiciului pe care l-a cauzat prin fapta sa culpabilă - respectiv suma de 86.270 euro prejudiciu cert și suma pe care este nevoită să o plătească pentru punerea stației de betoane în funcțiune; daune compensatorii în cuantum de 800.000 lei X 3 luni = 5.400.000 lei - venit mediu nerealizat pentru lunile septembrie- octombrie-noiembrie - decembrie 2008 (luni în care SC A. SRL a fost privată a-și exploata bunurile și realiza venituri), 4.141.200 euro - câștig nerealizat, față de contractul încheiat cu beneficiarul SC F.C.

SRL (Parcul Industrial Prejmer), care garanta turnare de beton, pentru neexecutarea parțială a unor obligații asumate prin contract, temei legal art. 1073 - art. 1090 C. civ. A mai solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului SC C. SRL, până la concurența sumei de 86.270 euro + 4.141.200 euro - 4.227.400 euro, echivalentul în lei + 5.400.000 lei, temei de drept art. 591 C. civ., imobilele urmând a fi individualizate în momentul în care se vor primi extrasele de C.F. Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 890/C/18 mai 2009 a respins acțiunea și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunțarea această hotărâre, instanța de fond a reținut că între reclamantă în calitate de vânzătoare și pârâtă în calitate de cumpărătoare s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 09 septembrie 2008 prin care acesteia din urmă i se transmitea în proprietate imobilul „Stația de betoane Prejmer”. Prețul contractului a fost stabilit la suma de 654.500 euro inclusiv T.V.A., plâtindu-se suma de 100.000 euro înainte de semnarea contractului, iar diferența de preț urmând a se achita până la data de 01 octombrie 2008. Din data de 01 septembrie 2008 s-a stipulat că va opera transmiterea folosinței către pârâta cumpărătoare iar dreptul de proprietate de la vânzătoare la cumpărătoare se va transmite la data plății integrale a prețului conform art. 5.3 din contract (fila 8 din dosar).

În art. 3.4 s-a stipulat un pact comisoriu de gradul IV care opera de drept fară somație sau trecerea vreunui termen, în caz de neplată a prețului la termenul convenit, reclamanta vânzătoare având dreptul de a reține suma plătită cu titlu de avans de cumpărare în situația intervenirii pactului comisoriu de la art. 3.4 (a se vedea art. 3.5). Așadar părțile au evaluat, prin inserarea unei clauze penale, anticipat despăgubirile ce se datorează în caz de neplată a prețului și intervenirii pactului comisoriu de grad IV, denumit în mod impropriu convenție rezolutorie de către părți. În data de 04 octombrie 2008 a izbucnit un incendiu la Stația de betoane Prejmer a cărei folosință fusese anterior predată pârâtei, din procesul verbal afiat la fila 14 rezultând că sursa posibilă de aprindere a fost un scurt circuit electric datorat unui conductor electric defect sau instalat necorespunzător.

Nici din acest proces verbal și nici dintr-o altă probă a dosarului nu rezultă culpa pârâtei în izbucnirea incendiului ori propagarea acestuia. În urma incendiului Stația de betoane a fost distrusă, fiind în imposibilitate de a mai fi folosită, așa cum arată și reclamanta în acțiune. În aceste condiții pârâta nu a mai achitat diferența de preț. Cu privire la pactul comisoriu de ultim grad stipulat de părți în contract și denumit în mod impropriu condiție rezolutorie, instanța reține că în caz de neexecutare a obligației de plată a diferenței de preț, reclamanta-vânzătoare avea alegerea între a face aplicabil respectivul pact și a determina rezilierea contractului, ori a menține respectivul contract, prin neinvocarea pactului comisoriu și optarea pentru executarea pactului în discuție.

În speță se observă că reclamanta nu a înțeles să facă operant și să invoce pactul comisoriu de gradul IV la data de 01 octombrie 2008 când trebuia plătită diferența de preț, neoptând pentru desființarea convenției chiar de la acea dată (a se vedea art. 3.4 care vorbește de dreptul de opțiune al vânzătoarei), ci a înțeles să facă operant și să invoce pactul comisoriu și rezilierea contractului abia la data de 14 octombrie 2008, după izbucnirea incendiului din data de 4 octombrie 2008 și aflarea pagubei produse Stației de betoane. În acest sens, prin notificarea din 14 octombrie 2008 reclamanta a înștiințat-o în mod expres pe pârâtă că începând cu această dată consideră contractul reziliat deplin drept (fila 9 din dosar).

Deci nu neplata diferenței de preț la data de 01 octombrie 2008 a determinat-o pe reclamantă să facă operant pactul comisoriu, ci faptul că după izbucnirea incendiului la 04 octombrie 2008 a observat că pârâta nu mai dorește să efectueze plata ultimei tranșe din preț, pactul comisoriu invocându-se abia începând cu data de 14 octombrie 2008. Într-o atare situație, la data de 04 octombrie 2008, când a avut loc incendiul contractul era în vigoare, producând efecte, nefiind reziliat, conform pactului comisoriu iar, conform art. 5.2 din respectiva convenție, dreptul de proprietate asupra stației de betoane aparținea reclamantei vânzătoare, întrucât prețul nu fusese integral plătit de pârâtă.

Întrucât în cauză nu s-a dovedit cupla pârâtei în izbucnirea incendiului ori că nu ar fi respectat prescripțiile tehnice de funcționare și exploatare sau că ar fi existat vreo legătură de cauzalitate între fapta pârâtei și producerea incendiului, instanța reține că în speță se pune problema riscului pieirii parțiale fortuite a bunului ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre părți.

Acest risc este suportat de proprietarul bunului la momentul pieririi sale, adică de reclamanta vânzătoare care, potrivit art. 5.3 din convenție, avea în proprietate bunul la data incendiului, în condițiile în care reclamanta nu optase pentru aplicarea pactului comisoriu și pentru rezilierea contractului, nu exista emisa de către aceasta nici o notificare prin care să-i solicite pârâtei restituirea imobilelor, astfel încât pârâta să fie considerată pusă în întârziere cu privire la eventuala obligație de restituire a acestora, astfel încât să se poată considera că este cea la data trebui să suporte riscul pieirii fortuite a bunurilor.

Notificările s-au emis abia începând cu data 14 octombrie 2009, doar de la acea dată reclamanta, alegând să invoce pactul comisoriu de ultim grad (filele 9-13 din dosar).Riscul pieirii fortuite a bunului presupune că pârâta cumpărătoare nu mai este obligată să plătească reclamantei vânzătoare ultima rată (diferența de preț) pentru că acesta din urmă nu-i mai poate transmite în proprietate bunul. Așadar, reclamanta vânzătoare, care nu va putea transmite în proprietate pârâtei cumpărătoare bunul în starea în care părțile s-au înțeles, nu va putea fi obligat la despăgubiri către pârâta cumpărătoare, lipsind culpa în neexecutarca propriei obligații, însă va suporta riscul pieirii fortuite a bunurilor, în calitate de proprietar al acestora.

Corespunzător, nici pârâtei cumpărătoare nu i se va mai putea pretinde plata sumei reprezentând diferență de preț pentru un bun caic nu i se mai poate transmite în proprietate în starea în care au convenit părțile la încheierea contractului și nici nu i se va putea pretinde plata de ratei în despăgubiri. Riscul este o consecință a neexecutării contractului sinalagmatic ca urmare aimposibilității fortuite, independent de culpa vreuneia dintre părți. In speță nu există o notificare a reclamantei pentru plata diferenței de preț care să fi fost adresată pârâtei prealabil datei producerii incendiului pentru a se putea considera că aceasta din urmă este cea care trebuie să suporte riscul pieirii fortuite a bunului.

Trimiterile reclamantei la predarea bunurilor către pârâtă și la paza materială a acestora sunt lipsite de relevanță atâta vreme cât nu s-a dovedit culpa pârâtei în producerea ori propagarea incendiului, situația fiind similară cu cea a unui locatar căruia îi fusese predat bunul pe care îl închiriase, bun care piere fortuit în timpul locațiunii. Conform art. 1423 C. Civ., locatarul nu va suporta riscul pieirii fortuite, ci proprietarul care a închiriat, câtă vreme nu se dovedește că pieirea s- a datorat culpei locatarului. Așadar, paza materială și predarea bunurilor sunt fără relevanță în condițiile pieirii fortuite a bunului și netransmiterii proprietății către pârâtă.

Deși nu este vorba de incidența vreunei condiții rezolutorii, căci în cazul acesteia încetarea convenției s-ar fi produs în momentul îndeplinirii condiției (neplata ultimei tranșe din preț) iar reclamanta vânzătoare nu ar fi avut posibilitatea de a opta între executarea contractului ori desființarea acestuia, așa cum s-a stipulat în contract, situația de mai sus referitoare la suportarea riscului contractului se verifică și într-o astfel de ipoteză, riscul fiind suportat de proprietarul bunului sub condiție rezolutorie, adică tot de reclamanta-vânzătoare. Revenind la pretențiile reclamantei referitoare ia despăgubiri, instanța de fond reține că, potrivit art. 5.1 din contract.

începând cu data de 01 septembrie 2008 pârâtei i s-a transmis folosința bunurilor, astfel încât până la data de 14 octombrie 2008, a opțiunii reclamantei de reziliere, a avut bunurile în mod legal în folosință iar rezilierea nu retroactivează și nu poate privi și restituirea folosinței la care a avut dreptul cumpărătoarea pârâtă, ci doar restituirea bunurilor către reclamantă (art. 2.1 și 3.4 alin. (1) filele 6 și 7 din dosar). Așadar, pentru perioada septembrie-oetombrie 2008 pârâta nu poate datora reclamantei despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunurilor, cum în mod nejustificat se pretinde. In altă ordine de idei, referitor la cuantumul prejudiciului solicitat de reclamantă, instanța reține că prin clauza penală de la ari.

3.5 din contract, părțile s-au înțeles să evalueze anticipat prejudiciul ce ar surveni în cazul rezilierii de drept a contractului de vânzare cumpărare ca urmare a aplicării pactului comisoriu de ultim grad. astfel încât instanța nu poate mări ori micșora cuantumul respectivei clauze penale și nici nu ar putea acorda reclamantei mai mult decât prevede aceasta. Referitor la câștigul nerealizat pretins de reclamanta, instanța reține că, în orice caz, motivul pentru care contractul încheiat de reclamantă cu SC F.C. SRL a încetat a fost acela că stația de betoane nu mai era funcțională din cauza incendiului și nu pentru că s-ar fi refuzat de către pârâtă predarea acesteia în starea de după incendiu.

Or, chestiunea se analizează tot în raport de suportarea riscului contractului dintre reclamantă și pârâtă expusă anterior, fiind evident că pârâta nu poate fi obligată la plata către reclamantă a unui prejudiciu provenind din nerealizarea unui contract încheiat de reclamantă cu un terț din moment ce nu este în culpă pentru pieirea parțială a obiceiului respectivului contract. Insă ceea ec trebuie observat este faptul că încheierea contractului cu SC F.C. SRL s-a făcut de reclamantă la data de 13 august 2008 (fila 22), anterior vânzării-cumpărării încheiate cu pârâta la data de 09 septembrie 2008. Deci acest prim contract încheiat cu SC F.C.

SRL nu a mai putut fi onorat de reclamantă nu datorită culpei pârâtei, ci datorită propriei voințe a reclamantei, care a înțeles ulterior datei de 13 august 2008 să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta și să predea folosința stației de betoane pârâtei la 01 septembrie 2008, tară a se prevedea în convenția cu pârâta că ceea ce rezultă din exploatarea stației va reveni reclamantei în vederea onorării obligațiilor sale față de SC F.C. SRL. Și aceasta chiar dacă, la art. 7 alin. (1), din contractul cu SC F.C. SRL s-a stipulat că în cazul în care stația de betoane va fi vândută către o altă firmă, contractul cu SC F.C. SRL ar putea fi cesionat în favoarea noii proprietare a stației de betoane, respectându-se aceleași clauze contractuale.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, prin administrator judiciar Cabinet individual de practician în insolvență „C.I.", solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii. Reținându-se ca temeinică și legală soluția primei instanțe, apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 106/Ap din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta prin administrator judiciar Cabinet individual de practician în insolvență „C.I." care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Solicitând, în principal, admiterea recursului, a apelului și a acțiunii astfel cum au fost formulate sau, în subsidiar, admiterea recursului, admiterea apelului și respingerea acțiunii ca nedovedită.

Recurenta a susținut că, în condițiile în care instanța a reținut culpa pârâtei în producerea prejudiciului din inincendiu, culpa pârâtei pentru nefinalizarea contractului de vânzare cumpărare și că reclamantei îi reveneea sarcina dovedirii prejudiciului, soluția trebuia să fie de respingere a acțiunii ca nedovedită sau de admitere a acesteia dacă se aprecia că reclamanta a probat întinderea pretențiilor cu contractele dintre aceasta și SC F.C. SRL. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Deși invocă drept motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nu precizează care este dispoziția legală greșit aplicată ori încălcată de către instanța de apel.

În fapt, recurenta tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză, recursul vizând aspecte de eventuală netemeinicie, iar nu de nelegalitate. În speță, probele administrate de către reclamantă nu au fost în măsură să formeze convingerea instanței pentru admiterea acțiunii. Dar chiar și un probatoriu sărac, incomplet sau neconvingător nu este sinonim cu lipsa acestuia. Și, oricum, acesta nu poate fi un motiv care să se poată încadra în temeiul juridic invocat de către recurentă, anume art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Târgoviște - prin Cabinet Individual de Insolvență C.I. împotriva Deciziei nr. 106/Ap din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Târgoviște - prin Cabinet Individual de Insolvență C.I. împotriva Deciziei nr. 106/Ap din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 aprilie 2010.