Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
5 octombrie 2016

Decizia nr. 2444/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 220/2014 a Curții de Apel Craiova

Decizia nr. 2444/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de M.D.R.A.P. împotriva Sentinței nr. 220 din 16 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința și rejudecând cauza: Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Slatina prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. Anulează în parte Decizia din 15 ianuarie 2014 și Nota de constatare a neregulilor și aplicare a corecțiilor din 13 noiembrie 2013, cu privire la corecția de 25% aplicată în temeiul pct. 2.1 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, menținând corecția de 10% aplicată în temeiul pct. 2.3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2016. Procesat de GGC - N

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.