Decizia nr. 2427/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin declinare de la Curtea de Apel Ploiești (Sentința civilă nr. 287 din 5 decembrie 2013), reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.S.C.U.P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 349 din 31 iulie 2013 și obligarea pârâtei să emită alt ordin prin care să-i acorde licența clasa 2 pentru serviciul de iluminat public. De asemenea, a solicitat suspendarea executării aceluiași ordin în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004. La data de 3 decembrie 2013 a fost depusă cerere de intervenție în interesul reclamantei de către Municipiul Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, prin care s-a solicitat admiterea acțiunii, invocând în esență aceleași apărări ca și reclamanta.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1.596 din 21 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.R.S.C.U.P. și cererea de intervenție formulată de intervenienții Municipiul Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta era licențiată la momentul încheierii contractului de delegare de gestiune, prin urmare contractul nu a fost atribuit în condițiile legii, astfel că în mod corect pârâtul a respins prin ordinul atacat cererea reclamantei de acordare a licenței în baza art. 47 lit. d) din Anexa 1 a H.G. nr. 747/2007. Cu privire la cererea de suspendare a ordinului, instanța de fond a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea acestui act administrativ.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 1.596 din 21 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanta SC A. SRL și intervenienții Municipiul Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele: - cu privire la cererea de suspendare, se precizează că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât împrejurările legate de starea de fapt și de drept sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar punerea în executare a ordinului are ca efect pierderea dreptului recurentei de a presta acest serviciu public, ceea ce ar duce la o pagubă iminentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. - în ceea ce privește fondul cauzei, în motivarea hotărârii atacate instanța de fond nu face referire la aspectele invocate și la neîncadrarea în situația de excepție prevăzută de art. 31 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/2006. Motivarea instanței preia în totalitate apărările intimatei fără a arăta de ce subscrisa, la încredințarea acestui serviciu, nu se află în situația arătată. - pârâta susține în mod nefondat că excepția prevăzută de lege la art. 31 nu poate fi aplicată în cazul acordării licenței către societatea reclamantă deoarece la momentul reorganizării administrative nu au avut în administrare și exploatare tocmai acest serviciu de iluminat public, lucru pe care textul de lege, art. 31 alin. (1) lit. h) nu îl distinge. Ultima condiție care trebuie îndeplinită cumulativ pentru încadrarea în situația de excepție prevăzută de articolul de lege menționat este aceea ca operatorul, la momentul reorganizării administrative trebuie să fi avut în administrare și în exploatare bunuri, activități ori servicii de utilitate publică. Recurenții-intervenienți Municipiul Ploiești și Consiliul Local Ploiești, prin primar, au arătat, în esență, următoarele: - atât principala motivare a A.N.R.S.C. pentru refuzul de acordare a licenței clasa 2 pentru Serviciul de iluminat public al municipiului Ploiești către SC A. SRL, dar și motivarea instanței de fond este construită în jurul pretinsei nerespectări a prevederilor legale pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii (art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 230/2006). - niciunul dintre actele normative menționate nu instituie ca și condiție sine qua non obligativitatea operatorului ca la momentul organizării sale pe cale administrativă să fi avut în administrare serviciul de iluminat public, în actul normativ citat regăsindu-se mențiunea cu privire la serviciile de utilități publice și nefiind făcută nicio altă distincție. La data de 24 septembrie 2014, recurenta SC A. SRL a formulat precizări/completări la recursul inițial, indicând că motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs sunt art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și arătând că: - instanța de fond era obligată nu numai să ordone probe dar și să aplice legea, totul pentru a afla adevărul și a preveni săvârșirea de greșeli. - instanța trebuia să pornească, în soluționarea cauzei, de la motivul reținut de intimata-pârâtă în respingerea cererii de eliberare a licenței clasa 2 iar nu de la alte motive străine actului atacat.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea Sentinței civile nr. 1.596 din 21 mai 2014 a Curții de Apel București pentru următoarele motive: - instanța de fond a reținut, în mod corect, că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea acestui act administrativ. - susținerea recurentei că legiuitorul la art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 nu face trimitere expresă la serviciul de iluminat public, urmează a fi înlăturată întrucât în sintagma servicii comunitare de utilități publice este inclus și serviciul de iluminat public (art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 51/2006). - motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu este fondat întrucât instanța de fond a analizat în totalitate susținerile reclamantei și a expus pe larg motivele de fapt și de drept care au determinat-o să pronunțe soluția din sentința civilă recurată. - instanța de fond a făcut o interpretare corectă a actelor depuse la dosar și a probelor administrate în cauză și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie, Ordinul A.N.R.S.C. nr. 349 din 31 iulie 2013 fiind emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Prin întâmpinarea la recursul recurentului-intervenient, intimata A.N.R.S.C. a invocat excepția tardivității acestui recurs cu privire la cererea de suspendare a Ordinului A.N.R.S.C. nr. 349 din 31 iulie 2013.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza Încheierii din data de 22 martie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin Încheierea din 31 mai 2016, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta SC A. SRL și recursul declarat de intervenienți, în ceea ce privește soluția dată acțiunii în anulare, a fost admisă excepția tardivității recursului declarat de intervenienți în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare și a fixat termen pentru judecarea acestora în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu o acțiune îndreptată împotriva A.N.R.S.C.U.P., prin care a solicitat instanței suspendarea executării și anularea Ordinului nr. 349 din 31 iulie 2013, precum și obligarea pârâtei să emită alt ordin prin care să acorde licența clasa 2 pentru serviciul de iluminat public. Prima instanță a respins acțiunea formulată de intervenienții Municipiul Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, ca neîntemeiate. Reclamanta și intervenienții au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Motivele de recurs ale celor două recurente vor fi analizate împreună, deoarece criticile sunt, în esență, aceleași, mai puțin capătul de cerere vizând suspendarea executării Ordinului A.N.R.S.C. nr. 349 din 31 iulie 2013, față de care recursul intervenienților a fost considerat ca tardiv formulat. Primul motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. În cauza de față se constată că hotărârea primei instanțe este motivată atât în fapt cât și în drept, astfel încât motivul invocat nu este incident. Cel de-al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută numai când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale. Astfel, prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 349 din 31 iulie 2013, a fost respinsă eliberarea licenței clasa 2 pentru serviciul de iluminat public, societății comerciale A. SRL, motivul respingerii eliberării licenței este precizat în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Potrivit acestei anexe, motivul respingerii eliberării licenței constă în faptul că societatea nu îndeplinește criteriul obligatoriu de acordare a licenței prevăzut de art. 47 lit. d) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 747/2007, întrucât contractul de delegare a gestiunii serviciului, prezentat de documentația aferentă cererii, nu este atribuit în condițiile legii. Potrivit dispozițiilor art. 47 din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, acordarea unei licențe se face în baza următoarelor criterii obligatorii: a) posibilitatea ca solicitantul să devină titular de licență, dacă acesta nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 14; b) existența hotărârii de dare în administrare a gestiunii serviciului/activității pentru care solicită licența, emisă de autoritățile administrației publice locale, în cazul gestiunii directe; c) existența în termen de valabilitate a contractelor încheiate cu autoritățile administrației publice locale, în baza cărora solicitantul prestează/furnizează serviciul/activitățile pentru care se solicită licența, în cazul gestiunii delegate; d) contractele de delegare a gestiunii serviciului/activității prezentate de solicitanți au fost atribuite în condițiile legii; e) asigurarea dotării tehnico-materiale cu utilaje corespunzătoare necesare desfășurării serviciului/activității pentru care solicită licența. Reținându-se neîndeplinirea condiției prevăzute la lit. d), se impune a verifica în ce condiții a fost atribuit contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public către reclamanta SC A. SRL. Reclamanta are statut de societate comercială reglementat de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu capital integral al autorității administrativ-teritoriale, fiind înființată în anul 2010 prin reorganizarea administrativă a serviciului public A.D.P.P. Ploiești. Prin Hotărârea Consiliului Local Ploiești din 27 februarie 2013 recurentei-reclamante i-a fost aprobată delegarea gestiunii prin concesiune către SC A. SRL a serviciului de iluminat public al municipiului Ploiești (servicii de întreținere-menținere și servicii de iluminat ornamental-festiv) prin atribuire directă. Această hotărâre a fost adoptată în baza prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, a art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, a Legii nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public și în temeiul art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice: (1) Gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale ori, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competențele și responsabilitățile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, pe baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii. Gestiunea delegată a serviciilor de utilități publice implică concesionarea către operatori a sistemelor de utilități publice aferente serviciilor delegate, precum și dreptul și obligația acestora de a administra și de a exploata aceste sisteme. (2) Delegarea gestiunii serviciilor de utilități publice, respectiv operarea, administrarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente, se poate face pentru toate sau numai pentru o parte dintre activitățile componente ale serviciilor, pe baza unor analize tehnico-economice și de eficiență a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate. (3) Contractele de delegare a gestiunii se aprobă prin hotărâri de atribuire adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale ori, după caz, de adunarea generală a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și se semnează de primari, de președinții consiliilor județene sau, după caz, de președinții asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, în baza mandatului acestora. (4) Gestiunea delegată se realizează prin intermediul unor operatori sau operatori regionali de drept privat, care pot fi: a) societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social integral al unităților administrativ-teritoriale, înființate de autoritățile deliberative ale acestora; b) societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultate ca urmare a reorganizării regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de interes local sau județean, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, al căror capital social este deținut în totalitate de unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de asociat sau de acționar unic; c) societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social privat; d) societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social mixt. (5) Operatorii care își desfășoară activitatea în modalitatea gestiunii delegate furnizează/prestează serviciile de utilități publice prin exploatarea și administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului, precum și în baza licenței eliberate de autoritatea de reglementare competentă. Operatorii cu statut de societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al căror capital social este deținut în totalitate de unități administrativ-teritoriale se organizează și își desfășoară activitatea pe baza unui regulament de organizare și funcționare aprobat de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, de adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice. (6) Contractul de delegare a gestiunii este un contract încheiat în formă scrisă, prin care unitățile administrativ-teritoriale, individual sau în asociere, după caz, în calitate de delegatar, atribuie, pe o perioadă determinată, unui operator licențiat, în calitate de delegat, care acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de a furniza/presta integral un serviciu de utilități publice ori, după caz, numai unele activități specifice acestuia, inclusiv dreptul și obligația de a administra și de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului/activității furnizate/prestate, în schimbul unei redevențe, după caz. Contractul de delegare a gestiunii poate fi încheiat de asociația de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, care au calitatea de delegatar. Contractul de delegare a gestiunii este asimilat actelor administrative și intră sub incidența prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. (7) Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice poate fi: a) contract de concesiune; b) contract de parteneriat public-privat. (8) Procedurile de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice sunt: a) licitația publică deschisă - procedura la care orice operator licențiat interesat are dreptul de a depune ofertă; b) negocierea directă - procedura prin care unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, negociază clauzele contractuale, inclusiv redevența, cu unul sau mai mulți operatori licențiați interesați. (9) Delegatarul are obligația de a atribui contractul de delegare a gestiunii prin aplicarea procedurii de licitație publică deschisă. Procedura de licitație se poate finaliza numai dacă în urma publicării anunțului de participare la licitație au fost depuse cel puțin 3 oferte și cel puțin 3 ofertanți îndeplinesc criteriile de eligibilitate. În cazul în care, în urma publicării anunțului, nu au fost depuse cel puțin 3 oferte sau criteriile de eligibilitate nu sunt îndeplinite de cel puțin 3 ofertanți, delegatarul este obligat să anuleze procedura și să organizeze o nouă licitație, în termen de maximum 60 de zile de la data anulării procedurii. (10) Procedura de negociere directă se aplică numai dacă, după repetarea procedurii de licitație conform prevederilor alin. (9), nu a fost posibilă desemnarea unui câștigător. La procedura de negociere directă au dreptul să participe numai ofertanții care au depus oferte la procedurile de licitație organizate și derulate conform prevederilor alin. (9). (11) Procedura de atribuire a contractelor de parteneriat public-privat urmează regimul juridic prevăzut de Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010, cu modificările și completările ulterioare. Se poate lesne observa că la procedurile de atribuire (licitație publică deschisă și negociere directă) a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități, pot participa, alături de alți operatori sau operatori regionali de drept privat și societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultate ca urmare a reorganizării regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de interes local sau județean, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, al căror capital social este deținut în totalitate de unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de asociat sau de acționar unic, cum este cazul reclamantei SC A. SRL. Conform dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice: (1) Prin excepție de la prevederile art. 29 alin. (8), contractul de delegare a gestiunii serviciilor, definit potrivit prevederilor art. 29 alin. (6), se atribuie direct: a) operatorilor regionali înființați de unitățile administrativ-teritoriale, membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice; b) operatorilor cu statut de societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu capital integral al unităților administrativ-teritoriale înființați prin reorganizarea pe cale administrativă, în condițiile legii, a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de interes local sau județean subordonate autorităților administrației publice locale, care au avut în administrare și în exploatare bunuri, activități ori servicii de utilități publice. (2) Atribuirea directă a contractelor de delegare a gestiunii se face cu respectarea următoarelor condiții cumulative: a) unitățile administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în calitate de acționari/asociați ai operatorului regional, prin intermediul asociației, sau, după caz, unitatea administrativ-teritorială, în calitate de acționar/asociat unic al operatorului, prin intermediul adunării generale a acționarilor și al consiliului de administrație, exercită un control direct și o influență dominantă asupra deciziilor strategice și/sau semnificative ale operatorului regional/operatorului în legătură cu serviciul furnizat/prestat, similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii în cazul gestiunii directe; b) operatorul regional, respectiv operatorul, în calitate de delegat, desfășoară exclusiv activități din sfera furnizării/prestării serviciilor de utilități publice destinate satisfacerii nevoilor de interes public general ale utilizatorilor de pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației, respectiv a unității administrativ-teritoriale care i-a delegat gestiunea serviciului; c) capitalul social al operatorului regional, respectiv al operatorului, este deținut în totalitate de unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației, respectiv de unitatea administrativ-teritorială; participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional/operatorului este exclusă. (3) În cazul încetării din orice cauză a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice atribuite în baza prevederilor alin. (1) și (2), delegarea ulterioară a gestiunii acestor servicii se poate face numai cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (8). (4) În situația contractelor de delegare a gestiunii atribuite direct operatorului regional, respectiv operatorului, asociația de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, respectiv unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de delegatar, vor evalua, în baza condițiilor caietului de sarcini anexat la contractul de delegare a gestiunii, performanțele operatorului regional, respectiv ale operatorului, precum și modul de respectare a indicatorilor de performanță. În cazul în care se constată nerespectarea gravă, repetată sau prelungită a indicatorilor de performanță în furnizarea/prestarea serviciilor, contractul de delegare a gestiunii serviciului poate fi reziliat. Înalta Curte nu poate reține susținerea recurentelor cum că art. 31 alin. (1) lit. b) nu prevede ca serviciile publice locale reorganizate în societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 să fi avut în administrare, înainte de reorganizare, chiar serviciul public atribuit direct ci doar să fi avut în administrare și în exploatare bunuri, activități ori servicii de utilități publice, privite în mod general. Astfel, interpretând în mod sistematic dispozițiile Legii nr. 51/2006 privind gestiunea serviciilor publice, se poate constata că legiuitorul a intenționat acordarea unei facilități serviciilor publice de interes local care s-au reorganizat în societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, în sensul că li se puteau atribui direct contractele de delegare a gestiunii serviciilor, dacă au avut în administrare astfel de servicii. Însă această atribuire directă se poate face conform legii, o singură dată, întrucât în cazul încetării din orice cauză a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice atribuite în mod direct, delegarea ulterioară a gestiunii acestor servicii se poate face numai cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (8), adică prin licitație publică deschisă sau negociere directă (art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/2006). Or, societatea reclamantă nu se afla în situația excepțională prevăzută de art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006 întrucât A.D.P.P. Ploiești nu a avut, la momentul reorganizării în SC A. SRL, în administrare, serviciul de iluminat public, acest serviciu public, fiind prestat în modalitatea gestiunii delegate de către un operator cu capital integral privat - SC B. SA. Față de cele prezentate mai sus și în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reține că nu a fost atribuit în condițiile legii contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public, astfel că în mod corect intimata-pârâtă a respins, prin ordinul atacat, cererea reclamantei de acordare a licenței, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 47 lit. d) din Anexa 1 la H.G. nr. 745/2007. Cu privire la recursul reclamantei privind respingerea cererii de suspendare a actului administrativ atacat, Înalta Curte reține că suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu, atunci când legea o prevede. Având în vedere forța executorie a actului administrativ, suspendarea este o măsură de excepție, cu caracter vremelnic, instituită pentru protecția provizorie a drepturilor și intereselor legitime ale destinatarului actului sau ale terților lezați, măsură care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească. Din conținutul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la care face referire și art. 15, rezultă că existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Or, în cauza de față, potrivit considerentelor arătate mai sus, actul administrativ a cărui suspendare se solicită, respectiv Ordinul A.N.R.S.C. nr. 349 din 31 iulie 2013, a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale. Referitor la condiția pagubei iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reține, pe de-o parte, că recursul nu cuprinde critici concrete în acest sens, iar pe de altă parte, față de situația de fapt dedusă judecății astfel cum aceasta rezultă din actele dosarului, nu se poate constata îndeplinirea acestei condiții.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia. Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL și intervenienții Municipiul Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești împotriva Sentinței civile nr. 1.596 din 21 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate, în cauză nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.