ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3974/2015

Decizia nr. 3974/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2147 din 25 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 137 din 23 octombrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. și, în consecință, a anulat, în parte, Raportul de evaluare nr. 26707/G/II/17.05.2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate, în ceea ce privește existența situației de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, menținând, în rest, Raportul de evaluare nr. 26707/G/II/17.05.2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, referitor la excepția nulității raportului de evaluare, că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind respectat principiul neretroactivității legii civile în ipoteza în care Agenția Națională de Integritate efectuează, în baza și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, procedura de evaluare cu privire la raporturi juridice născute și epuizate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dar în raport cu dispozițiile de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 161/2003.

A mai apreciat instanța de control judiciar că este corectă interpretarea instanței de fond pe care a dat-o dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, pentru că, recurentul A., deținând calitatea de asociat unic la o societate cu răspundere limitată, SC B. SRL, s-a substituit adunării generale a asociaților și, implicit, funcției de președinte sau secretar al acesteia, deținând controlul asupra societății.

În ceea ce privește criticile formulate de recurent sub aspectul conflictului de interese prevăzut de art. 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003 prin prisma celor 12 contracte individuale de muncă încheiate între angajator, Primăria Comunei Șirineasa, reprezentată legal prin primar A., și salariatul C., fiul reclamantului, a reținut instanța de recurs că, prin semnarea contractelor respective, recurentul-reclamant s-a plasat în ipoteza prevederilor articolelor menționate de vreme ce, în exercitarea funcției de primar, a semnat încheierea unor acte juridice care au produs un folos material pentru fiul său.

Referitor la criticile formulate de recurent sub aspectul conflictului de interese prevăzut de art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 prin prisma încheierii celor două contracte de prestări servicii între Primăria Comunei Șirineasa, reprezentată legal prin primar A., și Asociația Județeană de Fotbal Vâlcea, s-a apreciat că încheierea respectivelor contracte s-a răsfrânt în mod direct în privința Asociației Județene de Fotbal, la care era afiliată echipa de fotbal A.S. Șirineasa, față de care reclamantul avea o relație de angajament, fiind delegatul acesteia. În acest context, încheierea contractelor, prin care a fost aprobată alocarea din bugetul local a sumelor necesare plății cotizațiilor anulare ale clubului, a taxelor de participare la campionat și a vizelor pentru jucători, conturează existența conflictului de interese în sensul prevederilor art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Împotriva deciziei civile nr. 2147 din 25 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant A., invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În susținerea căii de atac, contestatorul arată că instanța de recurs a omis a se pronunța asupra motivului de recurs vizând excepția nulității Raportului de evaluare nr. 26707/G/II/17.05.2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate. Deși în considerentele sentinței de fond, instanța a analizat excepția nulității, nu s-a pronunțat asupra acesteia, aspect omis și de instanța de recurs.

Intimata Agenția Națională de Integritate a evaluat, în raportul contestat, perioada 2008-2010, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, astfel că această perioadă nu putea fi evaluată și determinată ca reprezentând conflict de interese, incompatibilitate, în baza unui act normativ, intrat în vigoare la o dată ulterioară. Prin urmare, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., dezlegarea dată pricinii fiind rezultatul unei greșeli materiale, încălcarea principiului privind neretroactivitatea legii civile, respectiv omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției invocate.

Precizează contestatorul că, la nivelul anului 2008 și următorii, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, incompatibilitățile și conflictele de interese erau verificate de prefect. Prefectul Județului Vâlcea, prin adresa nr. 18829 din 01 noiembrie 2008, a comunicat că nu se află în stare de incompatibilitate, situație în care nu a realizat, nici în acel moment și nici ulterior, că s-ar afla în stare de incompatibilitate pentru o situație verificată în anul 2008.

Mai arată, referitor la art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, privind incompatibilitatea funcției de primar cu funcția de președinte sau secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială, că, dacă legiuitorul ar fi considerat că asociatul unic este incompatibil cu funcția de primar, ar fi precizat în mod expres acest lucru în textul art. 87 din lege, însă această situație nu este reglementată, asociatul unic neîndeplinind niciuna dintre funcțiile menționate în articol.

În ce privește cele două conflicte de interese identificate de intimată, apreciază că interpretarea instanței de recurs este restrictivă, raportat numai la prevederile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, fără a corela dispozițiile acestui act normativ cu celelalte acte normative în vigoare la momentul semnării contractelor. Atât contractele de muncă, cât și dispozițiile de încadrare în muncă a salariatului C. sunt acte întocmite în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de șomaj. Astfel, prin refuzul autorității executive de a emite o dispoziție de angajare, chiar și a fiului primarului, aflat în șomaj și sub incidența drepturilor și obligațiilor instituite de Legea nr. 76/2002, s-ar fi încălcat prevederile art. 41 alin. (1) din Constituția României.

În ceea ce privește ultimul conflict de interese, privind încheierea celor două contracte de prestări servicii între Primăria Comunei Șirineasa, reprezentată legal prin primar A., și Asociația Județeană de Fotbal Vâlcea, înregistrate sub nr. 2083/2008 și nr. 1114/2009, arată contestatorul că nu se încadrează în dispozițiile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, pentru că în perioada 2008-03.12.2010 nu a deținut nicio funcție de conducere în cadrul Asociației Județene de Fotbal Vâlcea, fiind doar delegatul echipei de fotbal A.S. Șirineasa.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Această cale de atac poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

În speță, contestatorul a invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care prevede că:

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Două ipoteze sunt conținute de acest articol, respectiv, teza I, dezlegarea recursului să fie rezultatul unei greșeli materiale și, teza a II-a, omisiunea instanței de recurs de a se pronunța ori de a analiza vreunul dintre motivele de recurs invocate.

În ceea ce privește teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., privind omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, o atare omisiune trebuie să fie evidentă, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Contestatorul invocă faptul că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra primului motiv de recurs, vizând excepția nulității Raportului de evaluare nr. 26707/G/II/17.05.2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate, însă, din considerentele instanței, expuse la pct. 1 al prezentei decizii, se reține că instanța de recurs a analizat acest motiv, susținerile contestatorului vizând, de fapt, aplicarea greșită a legii și nicidecum o greșeală a instanței de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare, în sensul art. 318 C. proc. civ.

Teza I a articolului vizează greșeli de fapt, erori materiale, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale, sau de rezolvare a unui incident procedural.

Astfel, a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, respectiv de modul în care a aplicat ori a interpretat legea la respectiva stare de fapt, ar echivala cu a se deschide dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar transforma contestația în anulare într-o cale ordinară de atac.

Greșelile materiale care ar fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale trebuie să constea în greșeli pe care instanța de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, respectiv în greșeli cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Contestația în anulare specială urmărește neregularități evidente privind actele de procedură, iar nu neregularități referitoare la probleme de fond, împrejurare față de care nu pot fi invocate niciun fel de greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de schimbare a stării de fapt, de interpretare a unor dispoziții legale, ori de aplicare a unei alte prevederi legale în vigoare.

Or, în cauză, contestatorul, în esență, invocă tocmai astfel de greșeli de judecată, respectiv faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere că perioada evaluată prin raport, 2008-2010, nu putea fi evaluată și determinată ca reprezentând conflict de interese, incompatibilitate, în baza unui act normativ, Legea nr. 176/2010, intrat în vigoare la o dată ulterioară. Mai susține că în art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 nu a reglementat expres incompatibilitatea funcției de primar cu calitatea de asociat unic și, de asemenea, că este restrictivă interpretarea existenței conflictului de interese prevăzut de art. 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003 în ceea ce privește încheierea contractelor de muncă ale salariatului A. și în ceea ce privește încheierea contractelor de prestări servicii între primărie și Asociația Județeană de Fotbal Vâlcea.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este vorba despre o eroare materială, în sensul acreditat de contestator, ci despre o veritabilă critică adusă unei judecăți făcute printr-o hotărâre irevocabilă, adică un recurs la recurs.

Prin urmare, în cauză nefiind întrunite condițiile impuse de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susceptibile a fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, prezenta contestație în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 2147 din 25 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal‚ ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2015.