ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3141/2016

Decizia nr. 3141/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 18.06.2014, reclamantul Primarul Municipiului Arad a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr. 251 din 30.04.2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 246 din data de 30.09.2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a anulat, ca netimbrată cererea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Arad, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Primarul Municipiului Arad a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, fără a avea în vedere că aceasta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

În drept, au fost invocate generic dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Procedura de filtrare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 04.02.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 18.05.2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, cât și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, invocate de recurent, prevăd că „(1) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.”

La alin. (2) al aceluiași articol sunt definite veniturile publice ca fiind veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, precum și veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile.

Din corelarea dispozițiilor acestui articol rezultă că instituțiile publice, altele decât cele menționate expres în partea introductivă a articolului, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, doar în ipoteza în care dosarul are ca obiect „venituri publice” astfel cum au fost acestea definite în alin. (2) al art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Or, fondul litigiului ce face obiectul recursului în care a fost stabilită taxa judiciară de timbru, constă în anularea parțială a Hotărârii nr. 251 din 30.04.2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Astfel, în condițiile în care acțiunea judiciară dedusă judecății nu are ca obiect venituri publice, iar recurentul nu se regăsește în instituțiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile referitoare la taxele judiciare de timbru (Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice), în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, pentru ca acesta să beneficieze de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Cu alte cuvinte, în speța de față, nu sunt incidente dispozițiile art. 30 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013, litigiul neavând ca obiect venituri publice, ci anularea unui act administrativ, astfel că recurentul reclamant nu se poate prevala de scutirea instituită de textul de lege enunțat.

Cât privește celelalte susțineri ale recurentului referitoare la calitatea sa de „autoritate locală” și calitatea intimatului-pârât de „instituție publică centrală”, nu prezintă relevanță în raport de normele ce reglementează taxele judiciare de timbru, în special în raport de cele referitoare la scutirea de la plata acestei taxe.

Prin urmare, Înalta Curte reține că în mod corect s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, potrivit art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 și întrucât acesta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost citat cu această mențiune, în mod corect instanța de fond a dispus anularea cererii ca netimbrată.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Arad împotriva sentinței nr. 246 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.