Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2008

CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 10927 din 4 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea formulată de reclamanta SC S.M. SRL având ca obiect anularea înscrierii sale în Centrala incidentelor de plată în contradictor cu pârâta SC B. SA, ca neîntemeiată. Instanța de fond constatând că lipsa parțială de disponibil în contul reclamantei a fost determinată de culpa acesteia a făcut aplicarea art. 2 lit. c) din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia nr. 22 din 24 ianuarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pe care a menționat-o sub aspectul soluției și al motivării.

În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta SC S.M. SRL pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Întrucât cererea de recurs a fost semnată de o persoană nenominată la termenul din 7 octombrie 2008, Înalta Curte a pus în vedere consilierului juridic prezent pentru recurentă neregularitățile cererii de recurs în sensul că din conținutul acesteia nu rezultă calitatea, decât generic de reprezentant legal și nici numele semnatarului acordând, conform art. 133 alin. (2) C. proc. civ. un termen pentru complinirea acestuia. Observând că la termenul acordat recurenta nu a complinit neregularitatea semnării recursului, Înalta Curte făcând aplicarea art. 302 1 lit. d) va constata nulitatea cererii de recurs astfel declarate.

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC S.M. SRL Otopeni împotriva Deciziei nr. 22 din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, conform art. 302 1 lit. d) C. proc. civ. Irevocabilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3387/2008
cerere în parte, cu precizările aduse, a cadrului legal aplicabil litigiului comercial, urmând a fi respectat în egală măsură dreptul de apărare atât pentru reclamanți cât și pentru pârâtă, inclusiv posibilitatea de a administra noi probe p
ÎCCJ 2008-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3567/2008
306 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității semnătura recurentei formalitate în lipsa căreia nu se poate stabili dacă recursul a fost declara
ÎCCJ 2008-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3612/2008
, nici de prevederile legale; că raportarea on-line a datelor către Biroul de credit nu are nici o justificare a faptului că suma raportată de B.C.R. nu corespunde realității deoarece funcționarii băncii au obligația să verifice datele tran
ÎCCJ 2008-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3315/2008
. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta SC R. SA București, cu sediul procesual ales în Cluj-Napoca, a declarat recurs susținând că în mod greșit apelul său a fost anulat ca netimbrat încălcându-se astfel legislația fiscală, în princip
ÎCCJ 2009-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2649/2009
nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I. împotriva deciziei nr. 232 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Împotriva acestei ultime decizii, S.N. a formulat la 27 noiembrie 2008 contestație în anular
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă