ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2494/2016

Anularea actelor administrative emise de Academia de Științe Agricole și Silvice "B.", Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila, Consiliul Județean Brăila în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 81/2013, prin care terenurile ce fac obiectul Contractelor de asociere în participațiune nr. 1257 din 21 iulie 2010 pentru o suprafață de 402,17 ha și nr. 690 din 22 februarie 2006 pentru o suprafață de 1.665,72 ha, încheiate între societatea reclamantă și S.C.D.A. Brăila, cu aprobarea Academiei București, contracte ce expiră la data de 21 iulie 2025 și 31 decembrie 2018, au fost trecute din domeniul public al statului și administrarea Academiei București - S.C.D.A. Brăila, în domeniul public al Județului Brăila și administrarea Consiliului Județean Brăila, respectiv anularea următoarelor acte: - protocolul de predare - primire terenuri, încheiat între Academia București - S.C.D.A Brăila și Consiliul Județean Brăila, protocol înregistrat la S.C.D.A. Brăila sub nr. 816 din 26 iulie 2013, iar la Consiliul Județean Brăila sub nr. 9620 din 08 august 2013, protocol încheiat în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 81/2013, terenurile predate prin protocol făcând obiectul celor 2 contracte de asociere în participațiune; - toate actele emise de Academie, S.C.D.A. și Consiliul Județean Brăila, cu privire la încetarea celor 2 contracte de asociere în participațiune.

Obligarea Consiliului Județean Brăila de a emite acte administrative și a realiza operațiuni administrative, în sensul de a încheia contracte de asociere în participațiune cu societatea reclamantă sau de a le menține pe cele existente, în aceleași condiții și termeni contractuali ce au fost avuți în vedere la încheierea celor 2 contracte de asociere în participațiune încheiate cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila pentru terenurile ce au făcut obiectul asocierii, ținând cont că și Consiliul Județean Brăila a preluat terenurile în urma prevederilor O.U.G. nr. 81/2013.

În caz de neadmitere a pct. 2, obligarea în solidar a Guvernului, Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Academiei de Științe Agricole și Silvice "B." București, Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila și Consiliului Județean Brăila, la plata unor despăgubiri în sumă de 3.013.730 euro și 5.147.866,13 lei, pentru prejudiciile cauzate prin emiterea O.U.G. nr. 81/2013, prin punerea în aplicare a acestei ordonanțe, ce conține dispoziții neconstituționale.

Plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 81/2013, fiind îndeplinite condițiile de sesizare. Prin Sentința civilă nr. 3221 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Academia de Științe Agricole și Silvice B., Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila și Consiliul Județean Brăila, ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, constată că la dosarul cauzei a fost depusă la data de 15 octombrie 2015, de către recurenta-reclamantă SC A. SRL, cerere de renunțare la însuși dreptul pretins, întemeiată pe dispozițiile art. 408 C. proc. civ., recurenta solicitând instanței să ia act de acest lucru. Prin Încheierea din data de 11 noiembrie 2015 s-a pus în vedere recurentei-reclamante să depună la dosar cererea de renunțare sub forma înscrisului autentic, potrivit art. 408 alin. (2) C. proc. civ., iar recurenta a depus la dosar, la data de 16 decembrie 2015, precizări însoțite de cererea de renunțare atestată de avocat. Conform art. 408 - 410 C. proc. civ.: "Art. 408. - Renunțarea în prima instanță (1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. (3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic. Art. 409. - Renunțarea în căile de atac (1) Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunțării, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător. (2) Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător. Art. 410. - Căi de atac Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțarea la dreptul pretins. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători." Înalta Curte constată că cererea de renunțare la dreptul pretins a fost formulată de reprezentantul legal al recurentei-reclamante, conform înscrisurilor depuse la dosarul de recurs, iar manifestarea de voință este expresă și neechivocă și vizează un drept subiectiv de care reclamanta poate dispune. Văzând dispozițiile legale prevăzute de art. 409 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se reține că renunțarea la însuși dreptul pretins se poate face și în fața instanței de contencios administrativ, în recurs. Asupra cererii de recurs, în condițiile manifestării procesuale exprimate de către recurenta-reclamantă în sensul renunțării la însuși dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de față, Înalta Curte reține aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și 3 C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziție al părților, dispoziții în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecată, în condițiile legii. Instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., republicat, care prevăd următoarele: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". Astfel, manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la însuși dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Având în vedere cererea de renunțare la însuși dreptul pretins, astfel cum a fost formulată de recurenta-reclamantă, cerere care se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, având în vedere deopotrivă și stadiul în care se află procesul, în temeiul dispozițiilor art. 408 alin. (1) și (3) și art. 409 alin. (2) și art. 410 teza a II-a C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-reclamante la însuși dreptul dedus judecății și, în consecință, va anula hotărârea pronunțată de instanța de fond. Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs formulate, urmând ca, în temeiul art. 408 și art. 409 alin. (2) C. proc. civ., să admită recursul, să anuleze hotărârea recurată și să respingă acțiunea reclamantei ca efect al renunțării acesteia la dreptul pretins.