ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 585/2016

Decizia nr. 585/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, la data de 19 iunie 2013, reclamantele SC A. LTD, SC B. GMBH, C., denumite în mod colectiv „D.”, prin

SC E. SRL

, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele F. și G. - H.,

anularea în parte a actului administrativ emis de F., reprezentat de adresa F. din 31 octombrie 2012, comunicată reprezentantului legal al D. prin e-mail la 02 noiembrie 2012, referitoare la valorile vânzărilor trimestriale de medicamente necesare pentru determinarea contribuției de clawback pentru trim. III 2012, în privința nelegalei includeri a valorii T.V.A. în formula de calcul a contribuției (valoarea vânzărilor trimestriale comunicate de F.) și restituirea sumei de 1.504.621 lei, achitată de D. în mod nejustificat cu titlu de contribuție trimestrială stabilită în baza datelor F., ca urmare a includerii T.V.A. în elementele formulei de calcul a contribuției de clawback pentru trim. III 2012.

Prin sentința civilă nr. 758 pronunțată în data de 6 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, anulând Notificarea din 31 octombrie 2012 emisă de pârâta F. și respingând în rest acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele SC A. LTD, SC B. GMBH și C. - denumite în mod colectiv D. - prin SC E. SRL și pârâtele F. și G., care au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

2.1 Invocând motivul de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. 2010 (C. proc. civ.), reclamanta D. a solicitat casarea sentinței și înlăturarea considerentelor acesteia referitoare la netemeinicia unora din motivele cererii de anulare a actului administrativ fiscal, respectiv cele aflate la pag. 9 din sentință, care încep cu expresia „Curtea nu poate reține că (…)” și se termină cu expresia „(…), pe care reclamanta nu a înțeles însă să o invoce”.

În motivarea cererii se arată că singurul motiv de nelegalitate a Notificării din 31 octombrie 2012 emisă de F., invocat în cauză se referă la includerea T.V.A. în elementele de calcul a contribuției pretins datorate de D. Or, în considerentele amintite prima instanță a discutat alte motive de nelegalitate, neinvocate în cauză.

De asemenea, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., D. solicită casarea în parte a sentinței și admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei G., la restituirea sumei de 1.504.621 lei reprezentând T.V.A. nelegal inclus în stabilirea contribuției de clawback pentru trim. III 2012.

În motivare, susține că au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece, în calitate de persoană vătămată, era îndreptățită nu numai la anularea actului administrativ nelegal ci și la repararea pagubei, ceea ce ar fi presupus restituirea sumei de 1.504.621 lei. Consideră greșit raționamentul primei instanțe care a apreciat că numai după refacerea actului administrativ se va putea cunoaște suma exactă de restituie, în fapt fiind vorba de un simplu calcul necontestat de părțile adverse.

Solicită obligarea intimatelor la cheltuieli de judecată în recurs.

2.2 Pârâta G., solicită casarea sentinței pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. 2010.

În susținerea primului motiv de casare arată că prima instanță nu a motivat calitatea procesuală pasivă a G.

În susținerea celui de-al doilea motiv de casare se arată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a G. și excepția lipsei calității de reprezentant a S.C. SC E. SRL pentru reclamantele SC A. LTD, SC B. GMBH și C. - denumite în mod colectiv D.

Referitor la prima excepție, susține că, în fapt, singura activitate desfășurată de autoritatea fiscală, respectiv aceea de încasare a taxei și de virare către F., este insuficientă pentru conferirea calității procesuale pasive.

Referitor la cea de-a doua excepție, arată că prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 care conferă un mandat general SC E. SRL de a reprezenta pe cele trei reclamante, este insuficient însă pentru a da dreptul de a porni o acțiune în justiție în numele acestora.

2.3 Pârâta F. invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. 2010, arătând următoarele:

- în mod greșit prima instanță a reținut că Notificarea din 31 octombrie 2012 emisă de pârâta F. (pe care a anulat-o) a avut în vedere formula de calcul reglementată de art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, temeiul corect fiind de fapt art. 3

1

alin. (1) din ordonanță; de asemenea, greșit s-a reținut ca dată a emiterii 31 ianuarie 2013, corectă fiind data de 31 octombrie 2012;

- greșit s-a reținut incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013 deoarece aceasta produce efecte numai pentru viitor, potrivit art. 11 din Legea nr. 47/1992, și nu are nicio putere asupra Notificării din 31 octombrie 2012;

- prima instanță nu a luat în considerare reaua-credință a reclamantelor care nu contestă consumul de medicamente atunci când încasează sumele decontate din bugetul I. ci doar atunci când trebuie să plătească taxa;

- în sfârșit, se susține că diminuarea veniturilor I. ar avea ca efect îngrădirea accesului la medicamente al asiguraților.

II. Analiza motivelor de casare;

Înalta Curtea constată că este întemeiat motivul de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. 2010 deoarece, într-adevăr, în considerentele sentinței, la pag. 9, trei paragrafe consecutive, din care primul începe cu expresia „Curtea nu poate reține că (…)” iar ultimul se termină cu expresia „(…), pe care reclamanta nu a înțeles însă să o invoce” nu au legătură cu pricina, referindu-se la un motiv de nulitate neinvocat în cauză.

Va înlătura însă criticile bazate pe cel de-al doilea motiv de casare (488 pct. 8 C. proc. civ.) deoarece, în lipsa dovezilor care să ateste cuantumul sumei de restituit sau a unui acord explicit al părților asupra calculelor efectuate de reclamantă, instanța de fond nu avea temei pentru stabilirea întinderii dreptului de restituire, arătând în mod corect că această chestiune urmează să fie definitivată ulterior, după recalcularea contribuției prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

Primul motiv de casare este neîntemeiat deoarece instanța de fond a motivat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a G. prin încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2014 (fila 377 dos. fond).

De asemenea, și cel de-al doilea motiv de casare este neîntemeiat deoarece, deși este corectă susținerea G. referitoare la capătul de cerere în anularea Notificării din 31 octombrie 2012 emisă de F., reclamanta a solicitat și restituirea sumei de 1.504.621 lei. Or, raportat la acest capăt de cerere, G. are calitate procesuală pasivă, așa cum corect arată prima instanță, în calitate de administrator al contribuției instituite de O.U.G. nr. 77/2011 (cf. art. 5 alin. (1)); altfel spus, G. este titulara obligației corelative dreptului de restituire pretins de reclamante.

În ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a SC E. SRL pentru reclamantele SC A. LTD, SC B. GMBH, C., Înalta Curte confirmă motivarea primei instanțe care a arătat că la dosarul cauzei au fost depuse procurile judiciare speciale, autentificate și apostilate, din care rezultă dovada calității de reprezentant, fiind astfel respectate prevederile art. 80, art. 84 și urm. C. proc. civ.

După cum s-a arătat la pct. I 2.3 din prezentele considerente, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pârâta a criticat sentința sub mai multe aspecte care urmează să fie discutate în continuare.

Cu privire la data emiterii de către F. a Notificării, Înalta Curte constată că aceasta este 31 octombrie 2012 (fila 18 dos. fond), așa cum susține recurenta; totuși, faptul că prima instanță a menționat la un moment dat o altă dată în cuprinsul considerentelor nu reprezintă decât o eroare materială fără relevanță asupra legalității hotărârii.

În ce privește referirea Curții de apel București la dispozițiile art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, se observă cu ușurință că trimiterea este făcută doar pentru a arăta că valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din I. și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trim. III 2012 include T.V.A., aspect necontestat de pârâta recurentă. Trimiterea este corectă și ajută la înțelegerea semnificației formulei de calcul a contribuției, arătată în alin. (1).

Cu privire la Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013, Înalta Curte constată că potrivit art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta este general obligatorie și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, produce efecte asupra tuturor situațiilor juridice în curs, inclusiv în toate litigiile care nu au fost definitiv soluționate, așa cum este cel din prezenta cauză. Doar trecutul scapă puterii hotărârilor și deciziilor Curții Constituționale, respectiv raporturile juridice care și-au epuizat efectele și situațiile juridice definitiv judecate (în acest din urmă caz se opune autoritatea de lucru judecat, cu excepția situațiilor deciziilor pronunțate în litigiile în care s-a invocat cu succes excepția de neconstituționalitate, supuse revizuirii).

Este adevărat că pârâta a aplicat corect legea în vigoare la data emiterii adresei contestate - ceea ce era obligată să facă, neputându-i-se imputa nicio culpă - dar această chestiune este lipsită de relevanță în condițiile în care legalitatea actelor administrative se examinează de instanță doar prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Interpretarea propusă de pârâta recurentă, potrivit căreia deciziile Curții Constituționale produc efecte doar asupra situațiilor juridice născute ulterior publicării acestora în M. Of., este contrară principiului legalității și, printre altele, lipsește de efecte textele legale care reglementează excepția de neconstituționalitate.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 „In situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea (acțiunea în anulare, de competența instanței de contencios administrativ) poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I."

Prin urmare, această prevedere explicită a legii contenciosului administrativ conferă persoanei interesate mijlocul procesual de a solicita anularea unui act administrativ emis în baza unei ordonanțe a guvernului declarată neconstituțională, chiar dacă excepția respectivă de neconstituționalitate a fost ridicată în altă cauză. În același sens sunt și dispozițiile constituționale amintite mai sus.

În raport de aceste prevederi, rezultă că persoana interesată are la îndemână un mijloc procesual pentru a solicita anularea unui act administrativ emis în baza unei ordonanțe a guvernului declarată neconstituțională, chiar dacă excepția respectivă de neconstituționalitate a fost ridicată în altă cauză.

Așadar, Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 produce efecte în prezenta cauză așa cum corect a reținut și Curtea de apel București.

Or, prin această decizie s-a arătat că în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile (venituri sau bunuri), iar nu și asupra altor taxe și că „(...) aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituțională (...)” motiv pentru care sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 a fost declarată neconstituțională.

În consecință, critica recurentei va fi respinsă ca neîntemeiată.

În ce privește comportamentul reclamantelor referitor la circumstanțele în care au ales să critice valoarea consumului de medicamente sau eventuala diminuare a veniturilor I., Înalta Curte constată că argumentele recurentei sunt lipsite de relevanță.

Așa fiind, pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâtele F. și G., ca nefondate.

Va admite recursul declarat de reclamantele SC A. LTD, SC B. GMBH, C. - denumite în mod colectiv D., prin SC E. SRL., și va înlătura considerentele s existente la parag. 4-6 de la pag. 9 din sentință, care încep cu expresia „Curtea nu poate reține că (…)” și se termină cu expresia „(…), pe care reclamanta nu a înțeles însă să o invoce”.

Va menține soluția cuprinsă în dispozitiv.

În temeiul art. 451 C. proc. civ. va obliga recurentele-pârâte la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 500 lei fiecare, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat și va respinge în rest cererea potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că onorariul solicitat (11.626,10 lei fără T.V.A.) este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat în condițiile în care practica judiciară a Înaltei Curți este unitară și constantă în cauze asemănătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele F. și G. împotriva sentinței civile nr. 758 din 6 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Admite recursul declarat de reclamantele SC A. LTD, SC B. GMBH, C. - denumite în mod colectiv D., prin SC E. SRL., împotriva sentinței civile nr. 758 din 6 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Înlătură considerentele sentinței nr. 758 din 6 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, existente la parag. 4-6 de la pag. 9 din sentință, care încep cu expresia „Curtea nu poate reține că (…)” și se termină cu expresia „(…), pe care reclamanta nu a înțeles însă să o invoce”.

Menține soluția sentinței nr. 758 din 6 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cuprinsă în dispozitiv.

Obligă recurentele-pârâte la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 500 lei fiecare, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat și respinge în rest cererea potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2016.